cuvinte de folos

[cristiboss56]

Între cei doi soţi nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul , femeia este tot capul. Trebuie să se supună unul faţă de altul ; fiindcă sunt foarte dese situaţiile în care bărbatul o întreabă şi-şi ascultă femeia. Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relaţia dintre soţi este numai o ordinară gâlceavă. Dacă bărbatul este cap, femeia este inima ! Şi inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiinţei omeneşti , este chiar locul unde Dumnezeu Şi-a făcut lăcaş. Şi daă ea este inima , e şi el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.
Iubirea răspunde la toate întrebările, iubirea aduce prunci , care dau valoare nemaipomenită căsniciei şi crează unitate nezdruncinată familiei. Dar, vă repet , naşterea de prunci nu este scopul căsniciei , este o consecinţă. Scopul este stimularea reciprocă spre mântuire. ( "Ne vorbeşte părintele Arsenie" , vol.3 )

[cristiboss56]

Cea mai la îndemână nevoinţă a călugărului şi a mireanului , deopotrivă , este rugăciunea de toată vremea şi privegherea. Priveghere să faci în înţelesul de a nu fi împresurat de gânduri rele , să ai întotdeauna o trezvie , să fi întodeauna treaz când trebuie să faci ceva.

[andrei_im]

"Cand ne mananca lacomia, sa gasim indulcire in cuvintele lui Dumnezeu, astfel incat sa simtim: <<Pai asta poftea, nu pantecele meu, ci altceva in mine!>>. Atunci cand pantecele s-a umplut si nu mai are nevoie de mancare, daca mai mananci e lacomie. M-am umplut de mancare, dar ceva mai poftesc, si m-arunc spre mai multa mancare, cu dezamagirea de a vedea ca mancarea nu-mi face decat rau, si ajung pana la greata. Ca tot ce este material este stricacios, are un termen, dar pofta omului nu are termen. De ce? Fiindca omul nu este numai un animal, cand ceva in om pofteste, vesnicia pofteste, infinitul. Ceva in om nu se satisface, nu odihneste decat in nemarginirea lui Dumnezeu

Ierom. Rafail Noica - Cultura Duhului

[andrei_im]

Zis-a avva Isaia: nimic nu foloseste pe noul incepator asa de mult ca ocara. Ca precum este pomul care este udat in toate zilele, asa este noul incepator, care este ocarat si rabda.

Zis-a avva Theodor al Fermei: multi in vremea aceasta au ales odihna mai inainte de a le-o da lor Dumnezeu. (Talcuire parintele Savatie: In vremea noastra, mai mult decat oricand, multi vorbesc despre bucuria si libertatea duhovniceasca, ca si cum ele ar putea fi dobandite printr-o dispozitie a sufletului, necunoscand ca acestea sunt roade ale pocaintei indelungate, care cu multa durere se dau, si nu manevre psihologice)

Un calugar a fost laudat de frati catre avva Antonie. Iar Sfantul, cand a mers la el, l-a intrebat daca sufera necinste. Dar, afland ca nu sufera, i-a zis: "Esti asemenea unei cetati care dinainte este impodobita, iar dinapoi se jefuieste de talhari" (Talcuire: Cel ce face fapte bune nu poate sa nu atraga atentia si vorbirea de bine a oamenilor. Insa virtutea a trezit intotdeauna si invidia si vorbirea de rau din partea celor slabi. Vorbirea de rau smereste sufletul ascetului si pastreaza vistieria virtutilor nefurata de slava desarta)

Zis-a avva Isidor: daca dupa randuiala va nevoiti postind, nu va mandriti. Dar daca pentru aceasta va laudati, mai bine este ca cineva sa manance carne decat sa se ingamfeze si sa se laude.

[andrei_im]

In afara de constiinta pacatului mai sunt si alte cai de incalzire a inimii. De pilda, pomenirea mortii: "Acestea sunt cele din urma ceasuri ale mele", gandeste nevoitorul, "si dracii vor veni in scurta vreme sa-mi ia sufletul". Gandul acesta, atunci cand nu este insostit de inchipuire, aduce frica in suflet si indeamna la rugaciune. Avva Theofil Arhiepiscopul ne sfatuieste sa cugetam la "ce fel de frica si cutremur si nevoie avem sa vedem cand sufletul se desparte de trup! Ca vine la noi oaste si putere de la stapanirile cele potrivnice, stapanii intunericului, stapanitorii viclesugului, si incepatoriile si stapaniile, duhurile rautatii, si ca intr-un chip de judecata tin pe suflet, aducand asupra-i toate pacatele lui cele intru stiinta si cele intru nestiinta, de la tinerete pana la varsta in care a raposat. Deci stau parandu-l de toate cele facute de dansul. Ce fel, dar, de cutremur socotesti ca are sufletul in ceasul acela, pana ce va iesi hotararea si se va face slobozenia lui? Acesta este ceasul nevoii lui, pana ce va vedea ce sfarsit va lua el. Si iarasi, dumnezeiestile puteri stau in preajma fetei celor potrivnici, si ele aducand cele bune ale lui. Ia seama dar ca sufletul, stand in mijloc, cu multa frica si cutremur sta, pana ce judecata lui va lua hotarare de la Dreptul Judecator. Si de va fi vrednic, aceia iau certare, iar el se rapeste de la dansii, si de aceea fara grija este, sau mai bine sa zic, locuieste dupa cum este scris: Precum al celor ce se veselesc, tuturor lacasul intru Tine este. Atunci se plinesc cele scrise: Fugit-au durerea si intristarea si suspinul. Atuncea scapand, se duce la acea bucurie si slava negraita, in care se va si aseza. Iar de se va afla ca a trait cu lenevire, aude glasul cel prea infricosat: Ridice-se cel necinstitor, ca sa nu vada Slava Domnului. Atunci apuca pe dansul zi de urgie, zi de necaz si de nevoie, zi de intuneric si de bezna, dandu-se la intunericul cel mai din afara, si in focul cel vesnic osandindu-se, in veci, fara de sfarsit se va munci. Unde e atunci fala lumii? Unde slava cea desarta? Unde desfatarea? Unde rasfatarea? Unde nalucirea? Unde odihna? Unde lauda? Unde banii?"

[andrei_im]

Au venit la avva Fillic niste frati, care aveau cu ei cativa mireni, si s-au rugat lui sa le spuna vreun cuvant. Iar batranul tacea. Si fiindca mult il rugau, a zis lor: Cuvant voiti sa auziti? Si i-au zis: Asa, avvo! Deci a zis batranul: Acum nu este cuvant, fiindca nu este cel ce sa lucreze.Cand intrebau fratii pe batrani si faceau cele ce ziceau lor, Dumnezeu le da cum sa le graiasca. Si auzind fratii acestea, au suspinat, zicand: Roaga-te pentru noi, avvo!

[cristiboss56]

După învăţătura Sfinţilor Părinţi , lacrimile de după Sfântul Botez au mai mare putere decât Botezul. Căci Botezul curăţă păacatele cele făcute de noi mai înainte, iar izvorul lacrimilor curăţă şi păcatele de după Botez ( Scară, Cuvântul 7 , Pentru plâns ) . La fel şi Sfântul Isaac Sirul zice : "Lacrimile întru rugăciune sunt semn al milei lui Dumnezeu de care s-a învrednicit sufletul întru pocăinţa sa" ( Cuvântul 33 ; Filocalia, vol X ) . Încă trebuie să ştim că lacrimile cele bune , unele se nasc din frica lui Dumnezeu, altele se nasc din dragostea de Dumnezeu, altele din pomenirea morţilor, altele din frica muncilor iadului şi a Judecăţii de Apoi ( Ibidem ) . Mai sunt şi altfel de lacrimi , numite mijlocii, adică fireşti , şi altele rele şi pătimaşe , anume cele din patimă , din ură , din mânie , din răzbunare, etc. După învăţătura Sfinţilor Părinţi , plânsul este de două feluri. Întâi , plânsul cu lacrimi de pocăinţă, care este cel mai bun. Al doilea plâns este întristarea minţii după Dumnezeu , cu mâhnire şi suspine de căinţă pentru cele greşite de om înaintea lui Dumnezeu ( Scara Cuvântul 7 ) .

[mc2009]

"Să aveţi curăţie sufletească, nepătimire trupească, purtare blîndă, grai cumpănit, cuvînt cu bună rînduială, hrană şi băutură măsurată, înaintea celor mai mari tăcere, înaintea celor mai înţelepţi luare-aminte, la cei mai bătrîni supunere, să aveţi spre cei asemenea cu voi şi spre cei mai mici dragoste nefăţarnică, de cei răi, pătimaşi şi iubitori de trup să vă depărtaţi şi puţin să grăiţi, dar mai mult să înţelegeţi, să nu fiţi fără de socoteală în cuvînt, să nu prisosiţi cu vorba, să nu fiţi îndrăzneţi la rîs, cu sfiala să vă împodobiţi şi cu femeile cele necurate să nu vorbiţi, să aveţi în jos căutarea, iar sufletul sus, să fugiţi de cuvintele cele împotrivă; dregătorie dăscălească să nu doriţi, cinstea acestei lumi întru nimic s-o socotiţi. Iar de ar face cineva vreun bine spre folosul altora, de la Dumnezeu plata s-o aştepte şi veşnica răsplătire de la Iisus Hristos, Domnul nostru."

Sfantul Vasile cel Mare

[mc2009]

"Mai mult să faci cu fapta, decât să vorbeşti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind foarte bine şi cuvântul duhovnicesc, sfatul, mustrarea, îndemnul, predica, cărţile. Dar de la cuvinte trebuie să trecem şi la fapte, că " după faptele tale te voi judeca " zice Domnul,căci şi Dumnezeu a creat lumea numai cu cuvântul şi era bună foarte ! Incă şi sfinţii mărturiseau pe Hristos prin cuvânt, învăţau şi scriau cărţi inspirate din Sfânta Evanghelie. Dar noi cei de azi suntem oameni păcătoşi. Noi trebuie să vorbim puţin şi numai ce este de folos spre lauda lui Dumnezeu. Spunea un filozof într-o carte : " Cine spune tot ce ştie, acela ştie puţin şi prost ! " Dacă am fi făcut şi noi în viaţă măcar a zecea parte din cât am învăţat pe alţii, tot ne-ar mântui Dumnezeu!"

"Sa nu spui faci tot ce poti, sa nu spui tot ce stii, sa nu crezi tot ce auzi."

"Daca ne-am lasa ca niste copii in mainile lui Dumnezeu, ce bine ne-ar fi in viata" (cu aproximatie)

Parintele Paisie Olaru de la Sihla

[cristiboss56]

Părintele Cleopa Ilie : " Deosebirea întrel ele numai atâta este că plânsul cel dintâi este cu lacrimi, iar cel de-al doilea, adică mustrarea inimii, este fără lacrimi. Pentru a ajunge omul la căinţă şi la mustrarea de sine, mai întâi trebuie a se sili cu mare cercare a conştiinţei să ajungă a-şi cunoaşte neputinţa, nimicimea şi greutatea păcatelor sale şi , mai ales, robia patimilor sufleteşti care-l stăpânesc, cum ar fi iubire de sine , nesimţirea , trufia , ura , răutatea , ţinerea de minte de rău , făţărnicia şi altele de acest fel care sunt greu de cunoscut de om din cauza subtilităţii lor. Dacă omul va ajunge la adevărata conştinţă de sine, a ajuns la adevărata fericire, după mărturia care zice : < Fericit este omul care-şi cunoaşte neputinţa sa , întrucât conştinţa aceasta i se face lui temelie şi rădăcină , şi începătură a toată bunătatea > ( Filocalie , vol X , Cuvântul 25 ) " .