Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

DATORIE, EGOISM, MORALĂ ŞI IUBIRE CREŞTINĂ

Datoria

Ideologia actuală, o ideologie a plăcerii şi egoismului, ar trebui înlocuită cu o ideologie a datoriei şi a generozităţii.
Datoria pe care ne-o impune în prezent patria este o necesară misiune istorică. Pentru a o îndeplini trebuie să renunţăm la confort, lene şi delăsare.
E dificil, admit.
Datoria nu are nimic în comun cu plăcerile vieţii, dar datoria ridică omul mai presus de el însuşi şi de instinctele lui imediate.

Depăşirea egoismului

Egoismul, favorizând cultul propriei persoane şi satisfacerea capriciilor individuale, se transformă, prin forţa lucrurilor, în narcisism cu consecinţe care sunt uşor de sesizat.
Raporturile umane dezinteresate, pe care le încurajează generozitatea, sunt înlocuite de calcule şi tranzacţii.
Oportunismul şi cinismul detronează respectul.
Marea generozitate creatoare dispare în folosul meschinăriei sterile.
Pe măsură ce personalităţile noastre se hipertrofiază lucrurile îşi pierd valoarea, nobleţea, fărâmiţându-se într-o puzderie de atomi mediocri.
Măreţia umană face loc răutăţii, bestialităţii şi primitivismului.
Nimic trainic şi valoros nu se poate realiza în această dezordine.
Omul nu se poate realiza ca om urmând panta alunecoasă a instinctelor generate de partea de jos pântecului şi de stomac ci, dimpotrivă, păstrându-şi libertatea de a le spune nu.
Omul îşi câştigă nobleţea prin cumpătare şi alegeri care trebuie să fie alegeri ale capului şi nu ale viscerelor.
Nu este vorba aici de a neglija latura instinctivă a omului ci de a o depăşi, de a o subordona unui ideal adevărat care să nu fie acela al unor plăceri nefireşti şi degradante.
Or tocmai asta se face în prezent: se incită animalul din noi.
Trebuie să scoatem îngerul din fiară! Nu un înger descărnat şi himeric, ci un înger cu chip de om, a cărui privire se îndreaptă spre cer, nu spre abis.

Morala

Omul care îşi face datoria faţă de semenii săi şi patrie este un om care îşi păstrează şi el libertatea interioară, exigenţele proprii, conştiinţa de sine, dar spre deosebire de egoist îşi subordonează fapta la ceva care-i este superior.
Prin aceasta el se autodepăşeşte şi-şi realizează un anumit echilibru interior în acelaşi timp spiritual, intelectual şi afectiv.
Pentru a scăpa de tirania instinctelor josnice şi a egoismului trebuie credinţă în Dumnezeu şi morală creştină, adică o morală a datoriei şi a sacrificiului pentru aproapele.
Morala creştină presupune stăpânire de sine, perseverenţă, bun simţ şi forţă sufletească.
Aceasta nu exclude entuziasmul, pasiunea, ci dimpotrivă.
De altfel nimic mare nu s-a făptuit pe lumea aceasta fără pasiune.
Dar pasiunea nu trebuie să fie patimă instinctuală, ea trebuie să fie pasiune pentru ideal, pentru adevăr şi pentru bine.
Pasiunea datoriei trebuie să distrugă patimile.

Puterea de a iubi

Pentru a ne putea face datoria faţă de semeni şi patrie avem nevoie şi de puterea de a iubi creştineşte.
Puterea de a iubi creştineşte este calitatea care determină persoana să fie atrasă de frumuseţe, de bine, de adevăr, de dreptate şi să facă din ele obiectul afecţiunii şi dorinţelor sale.
Este o putere creatoare prin excelenţă.
Nimic mai puternic, mai generator de fapte bune şi fecunde!
Ea dă naştere tuturor virtuţilor, ea inspiră sentimentele cele mai generoase, ea ne impune faptele cele mai bune.
Fără ea nu există ideal, inima e goală şi acţiunea sterilă.
Prieteni să avem tăria, să avem forţa sufletească, să avem curajul ca prin credinţă în Dumnezeu, prin moralitate creştină, iubire de aproapele şi cultul datoriei, România să trăiască veşnic.

Mareş Bogdan

[TINERI PENTRU ROMANIA]

REFLECŢII PE MARGINEA CĂRŢII LUI RÉGIS DEBRAY „ELOGIUL FRONTIERELOR”

Frontierele nu sunt bine văzute de presă.
Să nu ne aşteptăm de la politicieni să le laude.
Nici ca evazioniştii fiscali, speculanţii financiari, traficanţii de mână de lucru, intelectualii mercenari să-şi declare iubirea pentru ceea ce le afectează interesele.

Cei săraci ar trebui să dorească demarcarea strictă a teritoriului.
Singura lor avere e ţara.
Cel care nu are nimic nu se poate bizui decât pe Dumnezeu, patrie şi familie.

Orice sistem viu are un înveliş: lichidul amniotic este pielea fetusului, scoarţa aceea a copacului, frontiera aceea a naţiunii.
Cojiţi coaja unui copac, seva nu va mai circula.
Suprimaţi frontiera, naţiunea se va stinge.

Unde nu sunt frontiere se ridică ziduri.

O frontieră nu este un zid.
Zidul împiedică trecerea, frontiera o controlează.

La ce foloseşte o frontieră? Uneşte.
Chiar şi în timpul unei petreceri cu foşti colegi de liceu trebuie închisă uşa!

Popescu Angela

[TINERI PENTRU ROMANIA]

DRAPELUL
de maior (r) Vasile Tomescu

Panglică, cocardă tricoloră sau steag sfârtecat de gloanţe,
Vibrantă imagine simbol a patriei române,
Când te cânt sufletu-mi se umple de atâtea elanuri şi speranţe
Că de emoţie mă pierd de nu mai ştiu de mine.
Tu, a cărui prezenţă ne dă avânt şi ne însufleţeşte,
Ne uneşti şi ne faci să avem cu toţi acelaşi ţel,
De aceea, fie pace sau război, te urmăm bărbăteşte
Căci ne eşti mai mult decât un simplu drapel.

Copii, erai jucăria noastră preferată,
Şi neîndemânatici, cu mâini nesigure, tremurând,
Te confecţionam din bucăţi de pânză colorată,
Apoi ne amuzam fluturându-te în vânt.
În sfârşit soldaţi în mândra noastră oştire,
Mărşăluiam cu tine prin sat în pas de paradă.
Cântând vesel dădeam lumii de ştire
Să iasă la porţi sau la fereşti să te vadă.

Dar dacă într-o zi soarta amară
Ne va chema să luptăm duşmanul
Pe meleaguri străine, departe de ţară,
În faldurile tale vom revedea casa, ograda, tăpşanul.
Deşi întristaţi, privindu-te, ne vom simţi mai bine.
Nu eşti singur când camarazii înalţă tricolorul
Şi cântă cu patos „Deşteaptă-te române!”...
Atunci dispar oboseala, teama, dorul.

Flutură drapel!
Tu ne uneşti, ne dai un ţel.
Imagine a României,
Simbol al bucuriei,
Tu reuneşti în a ta simplitate
Familie, ţară, libertate.

12 mai 1940

[TINERI PENTRU ROMANIA]

DESPRE CUVINTE

Cuvintele sunt mai mult decât cuvinte.
Cuvintele freamătă, cuvintele mângâie, cuvintele cântă, cuvintele clădesc, cuvintele rezistă, cuvintele înving.

Visez, sper, strig, cânt, sunt.
De 2.000 de ani limba română răsună pe plaiurile noastre.
Ea exagerează, ea inventează, ea spune lucrurilor pe nume, ea spune octombrie, ea spune aprilie, ea spune mare, ea spune port, ea spune frică şi curaj.
Ea spune câmpii, ea spune munţi, ea spune copilărie şi speranţă.
Ea spune că suntem aici de când lumea şi că vom rămâne aici în vecii vecilor.

Când nu sunt rostite corect, când nu mai sunt înţelese sau când nu mai sunt iubite, cuvintele tac şi dispar uitate.
Le vedem îndepărtându-se încet, încet şi abdicând.
Dar putem să ne şi batem, putem să şi luptăm.
Parcă vă aud spunând: „vom lupta împreună!”

Cu cât vor fi mai mulţi poeţi ca s-o scrie şi oameni care s-o vorbească şi s-o cânte, cu atât limba noastră va trăi mai mult.

Pârvu Ana Maria

[TINERI PENTRU ROMANIA]

DIN NOU DESPRE FRONTIERE

Deschideţi frontierele, construiţi o civilizaţie universală, practicaţi nomadismul ne spun adepţii mondializării pe toate mijloacele de informare în masă.
Individualismul dezlănţuit a înlocuit cetăţeanul cu petrecăreţul amic al plăcerilor.
Cultura a devenit marfă de piaţă.
Piaţa joacă astfel rolul de dizolvant al valorilor tradiţionale.

Au fost decretate ca perimate suveranităţile naţionale şi au fost înlocuite cu norme obscure elaborate de cercuri tehnocratice transnaţionale, norme numite „drept internaţional” pentru a le da mai multă legitimitate.
Un guvern mondial pare aparent să se impună. El ar reprezenta desăvârşirea civilizaţiei universale.
Se pot vedea aici fantasmele elitelor globaliste.

Se vrea transformarea lumii într-un fel de seră climatizată artificial.
Cea mai bună dintre lumi, se spune.
Totuşi acest model nu funcţionează.
Sublima emancipare pe care ar trebui s-o realizeze, individul liber de a-şi crea integral destinul fătă limite istorice şi politice, este de fapt profund dezumanizantă.

Progresismul globalist a aţâţat, în încercarea de a se impune, o nevoie cât se poate de umană: aceea de a aparţine unei lumi care nu se reduce la individ dar care nici nu cuprinde întreaga omenire.
Omul are nevoie de înrădăcinare, de înscrierea într-un cadru unde să-şi poată exercita libertatea personală şi politică.
Fără acest cadru omul va duce o existenţă pur privatizată având ca singur orizont traiul de azi pe mâine.

Să lăsăm iluziile!
Trebuie garantat dreptul oamenilor nu doar la emancipare ci şi la conservare.
Nu doar la mişcare ci şi la permanenţă.
Nu doar la modă ci şi la tradiţii.
De fapt trebuie restaurată politic o întreagă parte a antropologiei umane.
Funcţia protectoare a politicii trebuie reabilitată.

Să renunţăm la mitul desfiinţării frontierelor care e falimentar!
Statul nu trebuie să renunţe la specificul său istoric pentru că depolitizează astfel cetăţenia transformând-o într-un simplu titlu administrativ ca atâtea altele.
Apartenenţa la o naţiune nu-i o ficţiune politică, de aceea cetăţenia care o însoţeşte nu trebuie bagatelizată sub pretextul apărării drepturilor omului.

La fel şi cu valorile.
În numele luptei cu discriminările suntem pe cale să descalificăm toate valorile tradiţionale care ne susţin naţiunea şi să slăbim instituţiile care îi asigură protecţia.
Lupta împotriva excluderii trebuie purtată fără răgaz, nu-i aşa?
Rezultatul se vede: inversarea valorilor e dublată de un relativism radicalizat.

Nu trebuie să construim o lume nouă ci să recuperăm ce avea bun cea veche.
Lumea veche era depozitara unei filozofii a limitelor, în sensul bun al cuvântului, care lipseşte celei de acum.
Nu era mai bine nici înainte, dar cu siguranţă nu e mai bine nici acum.
Trăiască deschiderea, ni se repetă până la saţietate.
Trăiască frontierele, răspundem noi calm.

Popescu Angela

[cristiboss56]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

DIN NOU DESPRE FRONTIERE

Deschideţi frontierele, construiţi o civilizaţie universală, practicaţi nomadismul ne spun adepţii mondializării pe toate mijloacele de informare în masă.
Individualismul dezlănţuit a înlocuit cetăţeanul cu petrecăreţul amic al plăcerilor.
Cultura a devenit marfă de piaţă.
Piaţa joacă astfel rolul de dizolvant al valorilor tradiţionale.

Au fost decretate ca perimate suveranităţile naţionale şi au fost înlocuite cu norme obscure elaborate de cercuri tehnocratice transnaţionale, norme numite „drept internaţional” pentru a le da mai multă legitimitate.
Un guvern mondial pare aparent să se impună. El ar reprezenta desăvârşirea civilizaţiei universale.
Se pot vedea aici fantasmele elitelor globaliste.

Se vrea transformarea lumii într-un fel de seră climatizată artificial.
Cea mai bună dintre lumi, se spune.
Totuşi acest model nu funcţionează.
Sublima emancipare pe care ar trebui s-o realizeze, individul liber de a-şi crea integral destinul fătă limite istorice şi politice, este de fapt profund dezumanizantă.

Progresismul globalist a aţâţat, în încercarea de a se impune, o nevoie cât se poate de umană: aceea de a aparţine unei lumi care nu se reduce la individ dar care nici nu cuprinde întreaga omenire.
Omul are nevoie de înrădăcinare, de înscrierea într-un cadru unde să-şi poată exercita libertatea personală şi politică.
Fără acest cadru omul va duce o existenţă pur privatizată având ca singur orizont traiul de azi pe mâine.

Să lăsăm iluziile!
Trebuie garantat dreptul oamenilor nu doar la emancipare ci şi la conservare.
Nu doar la mişcare ci şi la permanenţă.
Nu doar la modă ci şi la tradiţii.
De fapt trebuie restaurată politic o întreagă parte a antropologiei umane.
Funcţia protectoare a politicii trebuie reabilitată.

Să renunţăm la mitul desfiinţării frontierelor care e falimentar!
Statul nu trebuie să renunţe la specificul său istoric pentru că depolitizează astfel cetăţenia transformând-o într-un simplu titlu administrativ ca atâtea altele.
Apartenenţa la o naţiune nu-i o ficţiune politică, de aceea cetăţenia care o însoţeşte nu trebuie bagatelizată sub pretextul apărării drepturilor omului.

La fel şi cu valorile.
În numele luptei cu discriminările suntem pe cale să descalificăm toate valorile tradiţionale care ne susţin naţiunea şi să slăbim instituţiile care îi asigură protecţia.
Lupta împotriva excluderii trebuie purtată fără răgaz, nu-i aşa?
Rezultatul se vede: inversarea valorilor e dublată de un relativism radicalizat.

Nu trebuie să construim o lume nouă ci să recuperăm ce avea bun cea veche.
Lumea veche era depozitara unei filozofii a limitelor, în sensul bun al cuvântului, care lipseşte celei de acum.
Nu era mai bine nici înainte, dar cu siguranţă nu e mai bine nici acum.
Trăiască deschiderea, ni se repetă până la saţietate.
Trăiască frontierele, răspundem noi calm.

Popescu Angela

Putin cam " comunista " poezioara voastra , dar in rest e buna ca afis in aste timpuri , dar nu cred ca cei vizati o vor intelege pe deplin !

[TINERI PENTRU ROMANIA]

PRIETENI,

Suntem urmaşii dacilor, care au preferat să moară pe zidurile cetăţilor lor decât să se predea şi al romanilor, care continuau lupta chiar şi atunci când duşmanii se aflau pe străzile Romei.

Timp de 2.000 de ani ne-am confruntat cu adversari mai puternici ca noi.
Am cunoscut şi victoria şi înfrângerea, dar în final am rămas noi înşine şi ce era al nostru e în continuare al nostru.
Ştim ce înseamnă oprimarea de aceea afirmăm sus şi tare că România pe care o visăm e o Românie pentru toţi locuitorii ei indiferent de etnie.
Avem mintea şi inima deschise în ciuda a ceea ce s-ar putea spune despre noi.

Avem în vine sângele fierbinte al verilor noastre dar şi Europa şi America.
Viitorul nostru depinde însă exclusiv de noi şi de capacitatea noastră de a rămâne fideli idealurilor noastre: unire, dreptate, frăţie.
Depinde doar de noi şi de cât de uniţi vom fi ca mâniile noastre să nu mai fie zadarnice, ca progresele noastre să fie decisive, ca visele noastre să aibă putere de lege.

Naţionalismul nostru nu-i decât manifestarea pozitivă a instinctului nostru de supravieţuire.
Naţionalismul nostru e comun tuturor popoarelor dornice să fie ele însele şi să hotărască singure ce vor deveni.

Prieteni, cetăţeni ai României, sunteţi memoria, realitatea şi viitorul acestui colţ de lume.
Fie ca flacăra frăţiei noastre unite să ardă pe vecie!

TINERI PENTRU ROMÂNIA

[TINERI PENTRU ROMANIA]

INIMA LUI HIALMAR
de Charles Leconte de Lisle

O noapte clară. Un vânt îngheţat. Gerul faţa o pişcă.
Mii de viteji zac departe, pe câmp, neîngropaţi,
Cu sabia-n mână, cu ochii holbaţi. Niciunul nu mişcă.
Deasupra lor se roteşte mulţime de corbi ce ţipă turbaţi.

Luna rece revarsă din înălţimi lumina-i pală.
Hialmar se ridică dintre morţii plini de sânge
Sprijinindu-se de lama sabiei frânte cu mâna goală.
Sângele din răni îi ţâşneşte, dar nu se plânge.

- Hei! Care dintre voi mai are suflare,
Bărbaţi tineri, plini de viaţă şi voinici,
Care, în zori, râdeau şi cântau cu glas tare
Ca mierlele ce şi-au făcut cuib pe aici?

Toţi tac... Coiful mi-e găurit, armura spartă,
Străpunsă şi securea s-a desprins din coadă.
Ochii-mi sângerează. Aud o imensă şoaptă
Ca a mării sau ca a lupilor porniţi după pradă.

Vino aici, corb mâncător de carne de om!
Deschide-mi pieptul cu ciocu-ţi de fier.
Mă vei regăsi zăcând sub al cerului dom.
Hai, du-mi inima caldă la fiica lui Ylmer.

În Uppsala, unde Jarlii beau bere bună
Ciocnindu-şi pocalele de aur şi cântă,
Acolo du-te-n zbor, haimana nebună!
Caută-mi logodnica şi dă-i inima-mi frântă.

În turnul înalt, cenuşiu şi străvechi
O vei găsi aşteptând, cu părul căzându-i pe umeri,
Doi cercei de argint fin îi atârnă-n urechi,
Şi ochii-i sunt mai limpezi ca astrul frumoaselor seri.

Du-te, sumbru mesager, spune-i că de ea mi-e dor
Şi arată-i inima mea. A cui e ea va şti
Pentru că-i puternică şi nu slabă de om temător
Şi fiica lui Ylmer, Corbule, îţi va zâmbi!

Eu mor. Din răni viaţa mi se scurge curată.
Mi-a trecut vremea. Beţi lupilor sângele-mi rubiniu!
Tânăr, curajos, vesel, liber şi fără pată,
Mă voi duce să stau printre Zei în soarele viu.

Traducere de Pârvu Ana Maria

[TINERI PENTRU ROMANIA]

SĂ CREDEM ÎN DUMNEZEU!

Dacă nu există morală patimile se dezlănţuie, instinctele brutale devin de nestăvilit.
Omul ajunge opusul a ceea ce morala îl îndeamnă să fie: necredincios, egoist, hoţ, asasin, desfrânat, sperjur.

Progresul material, bunăstarea nu mai sunt posibile pentru că în lipsa moralei omul le distruge.

Fără morală întregul nostru edificiu social se năruie.

Vrem libertate nelimitată de exprimare, dar dacă această libertate nu e limitată de morală ce devine? Anarhie în idei, anarhie în societate.

Putem să atacăm morala, să proclamăm virtutea viciu.
Adică avem libertatea să atacăm societatea în însăşi temelia ei.
Dar asta nu înseamnă progres.
Omul moral este distrus, iar omul imoral nu poate exista pentru că poartă în el germenul morţii.

Avem democraţie, guvernarea poporului de către popor.
Fiecare cetăţean îşi exercită partea sa de suveranitate naţională prin cei care-l reprezintă şi pe care-i alege.
E, fără îndoială, cea mai frumoasă formă de guvernare.

Dar dacă alegătorii sunt imorali alegerea lor se va îndrepta spre oameni imorali, spre aceia care le vor lua voturile prin promisiuni înşelătoare sau care le vor încuraja imoralitatea.

Puterea va fi imorală şi o putere imorală nu va rezista multă vreme.
Rezultatul va fi anarhia.

Exasperată de anarhie naţiunea va face apel la vreo persoană care-i pare mai decisă, mai hotărâtă. Ne vom întoarce la dictatură. Ce se va întâmpla atunci cu progresul?

Dacă vrem progresul, bunăstarea trebuie să fim morali.
Religia e cel mai puternic susţinător al moralei. Să credem în Dumnezeu!

Tomescu Ionuţ

[TINERI PENTRU ROMANIA]

VIRTUTE ŞI ÎNŢELEPCIUNE

Fiecare naţiune, ca fiecare individ, are, în gândirea lui Dumnezeu, misiunea sa aparte.
E vital pentru o naţiune să-şi înţeleagă datoria care-i revine conform gândirii şi voinţei divine.
Altfel va da dovadă de necredinţă şi Dumnezeu o va pedepsi.
Putem înţelege mai bine ce doreşte Dumnezeu de la noi dacă avem în vedere ce ne-a dat, o ţară, pentru că nu ne va cere să răspundem pentru ce nu ne-a dat.
„Naţiunile sunt vindecabile”, spune Scriptura, dar pentru a ne vindeca ţara trebuie să cunoaştem sursa răului care o afectează.

Am dispreţuit preţioasa moştenire a trecutului.
Ne-am dispreţuit ţara.
Ne-am dispreţuit tradiţiile.
Am neglijat limba română. O rănim zilnic prin nepăsare şi printr-un amestec inutil de cuvinte străine şi totuşi limba noastră este comoara cea mai uşor de păstrat dar şi cea mai ameninţată de distrugere.
Nimeni nu ne va putea lipsi de limba pe care o vorbim câtă vreme ne va păsa de ea. Să ne străduim deci s-o păstrăm.

În plus suntem cam uşuratici, risipitori, amici ai plăcerilor, ai luxului ceea ce ne face să trăim mult peste posibilităţile noastre. O atestă datoriile pe care le-am cotractat la bănci.
Să nu uităm că datoriile sunt una din principalele cauze ale decăderii politice a unei ţări.

Dacă nu avem încă puterea de a fi din nou o naţiune puternică trăind într-o ţară reîntregită şi prosperă, putem fi destul de virtuoşi şi de înţelepţi pentru a pregăti şi merita aceasta.

Mareş Bogdan