Ce faci ca sa scapi de ura?

[Mosh-Neagu]

Cred ca pentru orice treapta pe scara mantuirii, omul trebuie sa faca dovada de multa osteneala. Ura este una dintre cele mai ciudate patimi ale omului. El se straduieste sa-si invinga multe dintre slabiciunile trupului, se roaga mult, tine post, imparte sfaturi si povete din invataturile binecuvantate de Dumnezeu, dar cand isi aminteste de cineva anume, ar rasturna daca ar putea, tot veninul lumii, pe capul acelei persoane. Am cunoscut candva pe acest forum pe cineva, care nu poate renunta la ura, in ciuda faptului ca "bate" manastirile foarte des. Mereu isi plange amarul zilelor si nu intelege DE CE ingaduie Dumnezeu asa ceva.
Ura e la fel ca un blestem. Urand din toata inima pe cineva, e ca si cum l-am blestema si vom merge cu acest blestem in mormant. Iar asta este un talant de mare pret pentru vrajmasul, care la randul lui il uraste pe om.
Pafrazand ideia unui alt topic, as zice ca omul este intr-o oarecare masura predestinat sa treaca prin anumite "furci caudine". Fara suflet curat, fara rugaciune adanca, fara smerenie si intelepciune, omul cade in cursele intinse de vrajmas, iar fratele lui il uraste pentru asta, desi si el la randul lui este cazut. Daca omul ar invata din greseli si din toate lectiile pe care bunul Dumnezeu i le trimite spre indreptare, ar descifra mai usor taina propriilor suferinte si nu l-ar mai uri cel de langa el, care e la randul lui o victima, ci s-ar ruga pentru el fiindca s-a adancit atat de mult in inselare si il asteapta o pedeapsa greu de imaginat. In acelasi timp, trimitand gandul nostru bun catre cei ce ne fac rau, nici o nenorocire, nici un blestem, nici o vraja nu mai poate avea efect, pentru ca in iubire pentru aproapele salasluieste Insusi Mantuitorul Hristos, care transforma Focul iadului in Lumina Lina a Sfintei Treimi. E atat de simplu si ne costa atat de putin...
De ce se indaradniceste omul si lasa ratiunea si mandria sa-i stapaneasca sufletul ziua si noaptea? De ce nu intelege ca, rupand legatura cu gandul urii, se va elibera si se va descatusa de o povara atat de grea, in starea de veghe si in starea de somn. Pentru ca, cel ce uraste, nici in somn nu scapa de acest gand, si tot in jurul lui se invarte...
De atatea ori vorbim... vorbe. Spunem ca Hristos e iubire, ne spovedim si ne cuminecam cu Trupul si Sangele Lui, dar ura nu ne paraseste... Si iar mergem pe la manastiri si pe la preoti vazatori cu duhul, iar ce ne zic ei ni se par franturi de intelepciune la care NU REUSIM niciodata sa asamblam "puzzle"-ul, fiindca lipseste PACEA, iar "vantul rautatii", distruge orice tentativa de inteleptire...