Am trait s-o aud si pe asta...

[Miropia]

Pe moment o sa se simta implinita , apoi o sa ii fie din ce in ce mai greu. O mama singura se descurca din ce in ce mai greu, atat material si administrativ as putea spune. Am vazut cazuri , chair la televizor unele vedete ce sustineau sus is tara ca se simt bine in postura de mame singure si ca fac fata situaiei. Pe moment, caci in timp situatia se strica. Sunt destule probleme care apar cred si pana la urma, un parinte singur e destul de singur si destul de greu face fata tuturor situatiilor. Mai apoi nu stiu cum poti sa afirmi ca vrei un copil, singura fiind, si sa doresti sa il cresti mai departe in felul asta. Undeva ceva se strica si pana la urma e nevoie de armonie. Daca se intampla accidente si moare tatal sa zicem , e destul de rau si asa. So nu-mi dau seama cum cineva vrea un copil pur si simplu...si mai ales cu un tata necunoscut. Adica te duci, iei "sursa", ca sa zic asa, te insamantezi artificial si gata. Lucrurile nu stau chiar asa cum e trendul. Daca exista silicoane, nu toata lumea considera ca sunt necesare. Pana la urma e total pe dos sa faci chestia asta.....Si cine isi doreste un copil asa pur si simplu....Ei apar intr-o relatie....ca rezultat al iubirii.....Oricat de mult ar avansa stiinta e atipic....

[caliyo]

Din pacate, e un subiect dureros pt. mine, eu aflandu-ma uin situatia ingrata de a-mi dori f. mult un copil si a nu avea cu cine il face. Da, am in jurul varstei de 35 de ani, toata viata mi.-am dorit sa am o familie, nu am standarde ridicate de neatins( pot spune ca am coborat stacheta destul de mult) dar nu am intalnit pana acum nici un barbat care sa isi asume responsabilitatea intemeierii unei familii( casatorie, copii). Am pierdut mult timp tot asteptand pe x si pe y sa se hotarasca pana m-am saturat si am pus punct.
Si eu sunt de acord ca e un gest egoist sa am un copil de una singura dar credeti-ma ca mi se rupe sufletul cand le vad pe alte femei care au facut acest gest si se bucura de copiii lor.

[heaven]

În prealabil postat de caliyo

Din pacate, e un subiect dureros pt. mine, eu aflandu-ma uin situatia ingrata de a-mi dori f. mult un copil si a nu avea cu cine il face. Da, am in jurul varstei de 35 de ani, toata viata mi.-am dorit sa am o familie, nu am standarde ridicate de neatins( pot spune ca am coborat stacheta destul de mult) dar nu am intalnit pana acum nici un barbat care sa isi asume responsabilitatea intemeierii unei familii( casatorie, copii). Am pierdut mult timp tot asteptand pe x si pe y sa se hotarasca pana m-am saturat si am pus punct.
Si eu sunt de acord ca e un gest egoist sa am un copil de una singura dar credeti-ma ca mi se rupe sufletul cand le vad pe alte femei care au facut acest gest si se bucura de copiii lor.

Continua sa cauti,Dumnezeu iti va scoate in cele din urma in cale pe acel om cu care sa iti intemeiezi o familie.

[mihaelamir]

Sunt femeie si recunosc "feminista" pana in varful capului. Dar nu m-am nascut cu aceasta convingere. Am dobandit-o din experientele traite. Desi copilul meu are tata cred ca nu este neaparat nevoie de el, in conditiile in care eu platesc toate cheltuielile pt cresterea lui. Tatal plateste cheltuielile pt intretinerea masinii si binelui sau personal (motto-ul lui este "Tre' sa ma simt bine. Nu ma intereseaza de altii") si ma verifica mereu la bani, amintindu-mi sa nu-i mai cumpar nimic copilului "ca are destule".Trebuie sa mint si sa fac o multime de artificii ca sa cumpar copilului cele de trebuinta (si salariul imi permite mult mai multe decat fac). Acelasi egoism l-am vazut la tatal meu si la soacra mea. Faptul ca trebuie sa cheltuie din banii proprii pentru altcineva (chiar daca acest altcineva este copilul lor) ii enerva la culme. Pentru o pereche de pantofi, la inceput de an scolar, trebuia sa suport nervii si scandalurile tatalui meu si plansetele mamei timp de o saptamana. Soacra mea nici macar nu se gandea la copiii. Copiii ei ii furau cizmele ca sa mearga la scoala. Inainte de aparitia copilului sotul meu nu era atat de egoist. Ce s-a intamplat dupa? Mai am in cercul de prieteni doua cazuri asemanatoare. Dragi barbati, ce e cu voi? Nu cumva progresul si moda v-au acaparat? Vreti doar o viata plina cu toate desfatarile si nimic mai mult! De ce marea majoritate a barbatilor intra in panica sau se enerveaza atunci cand femeia ii anunta de sarcina si se gandesc imediat la avort?
Dragi femei care alegeti sa traiti singure (si personal sunt convinsa ca veti trai bine) aveti o alta o optiune in privinta copiilor: adoptia. Sunt sute de mii de copii in lume pentru care a avea macar un parinte este cel mai bun lucru care li se poate intampla. Lor le usurati suferinta pe cand propriilor vostri copii (in cazul in care ii faceti) le creati o suferinta: aceea de a fi privat de un parinte care exista, care poate ii doreste si pe care poate si-l doresc.Atata vreme cat copilul meu il vrea pa tatal lui, eu voi continua relatia pentru ca el este prioritatea principala. Nevoile copilului meu sunt pe primul plan. Eu sunt matura si inteleg ca viata te obliga mereu la sacrificii pe care nu le poti ocoli si le accept. Copilul meu nu stie ce inseamna sa fii adult. El are dreptul la copilarie cu tot ceea ce inseamna ea.

[sophia]

@Mihaelmir - observ ca la tine totul se invarte in jurul banilor si a lucrurilor.
Ai stat vreodata de vorba cu ei (copil si tata) pe alte teme, ai incercat sa intelegi ce sentimente au (inclusiv unul fata de celalalt)? Ce necesitati sufletesti?
Iti spun eu ca un copil are nevoie si de tata (si de mama), si nu numai pentru bani. Barbatul/Tatal nu exista intr-o familie numai pentru a aduce bani.
Cred ca multe femei (poate si tu) darama barbatii. Si ei au suflet.
Ce l-a schimbat dupa venirea copilului? Pai cred ca greseala pe care o fac f.multe femei: cand apare copilul, cel putin in prima perioada, sotul nu mai exista. Toata atentia spre copil. Si apare o gelozie si o trauma pe mult timp la barbati.
Excat ca si la fratele mai mare (barbatii sunt si copii): fratele mai mare are traume cand vine cel mic, se simte neglijat, abandonat, ne-iubit. Aici trebuie avut grija.
Un copil nu este chiar totul pentru mama si nici invers. Mai este si sotul, respectiv tatal.

Si inca odata (of daca as putea scrie mare si cu rosu peste tot intrenetul sa afle odata toata lumea!):
Adoptia este grea, delicata si scumpa ca bani. Nu exista destui copii adoptabili in lume, fata de numarul cerintelor, legislatiile si birocratia blocheaza si ele. Este f.delicat sa adopti si sa cresti un copil strain care intr-o zi iti spune: "Stii ceva, nu esti mama/tatal meu, n-ai nici un drept!Pa, ma duc sa caut parintii mei biologici". Nu mai spun ca vin cu traume si boli de obicei si cu o zestre genetica problematica si cam ne-cunoscuta.
Unii reusesc sa treaca usor peste toate astea. Dar nu toti.

[AlinB]

În prealabil postat de mihaelamir

Sunt femeie si recunosc "feminista" pana in varful capului. Dar nu m-am nascut cu aceasta convingere. Am dobandit-o din experientele traite. Desi copilul meu are tata cred ca nu este neaparat nevoie de el, in conditiile in care eu platesc toate cheltuielile pt cresterea lui. Tatal plateste cheltuielile pt intretinerea masinii si binelui sau personal (motto-ul lui este "Tre' sa ma simt bine. Nu ma intereseaza de altii") si ma verifica mereu la bani, amintindu-mi sa nu-i mai cumpar nimic copilului "ca are destule".Trebuie sa mint si sa fac o multime de artificii ca sa cumpar copilului cele de trebuinta (si salariul imi permite mult mai multe decat fac). Acelasi egoism l-am vazut la tatal meu si la soacra mea. Faptul ca trebuie sa cheltuie din banii proprii pentru altcineva (chiar daca acest altcineva este copilul lor) ii enerva la culme. Pentru o pereche de pantofi, la inceput de an scolar, trebuia sa suport nervii si scandalurile tatalui meu si plansetele mamei timp de o saptamana. Soacra mea nici macar nu se gandea la copiii. Copiii ei ii furau cizmele ca sa mearga la scoala. Inainte de aparitia copilului sotul meu nu era atat de egoist. Ce s-a intamplat dupa? Mai am in cercul de prieteni doua cazuri asemanatoare. Dragi barbati, ce e cu voi? Nu cumva progresul si moda v-au acaparat? Vreti doar o viata plina cu toate desfatarile si nimic mai mult! De ce marea majoritate a barbatilor intra in panica sau se enerveaza atunci cand femeia ii anunta de sarcina si se gandesc imediat la avort?
Dragi femei care alegeti sa traiti singure (si personal sunt convinsa ca veti trai bine) aveti o alta o optiune in privinta copiilor: adoptia. Sunt sute de mii de copii in lume pentru care a avea macar un parinte este cel mai bun lucru care li se poate intampla. Lor le usurati suferinta pe cand propriilor vostri copii (in cazul in care ii faceti) le creati o suferinta: aceea de a fi privat de un parinte care exista, care poate ii doreste si pe care poate si-l doresc.Atata vreme cat copilul meu il vrea pa tatal lui, eu voi continua relatia pentru ca el este prioritatea principala. Nevoile copilului meu sunt pe primul plan. Eu sunt matura si inteleg ca viata te obliga mereu la sacrificii pe care nu le poti ocoli si le accept. Copilul meu nu stie ce inseamna sa fii adult. El are dreptul la copilarie cu tot ceea ce inseamna ea.

Pai cum ce se intampla, asta este stilul de viata cu care a fost educat de la parinti, dragostea se invata de acasa in primul rand.

Nu a fost asa inainte sa apara copilul? Pai cred ca este destul de evident ca nu si l-a dorit, iar in ziua de azi femeile cand se uita la un barbat le iau pe toate in calcul mai putin ce e important pentru o casnicie nu..

Macar copilului tau sa nu-i lasi aceeai mostenire pe care a primit-o tatal lui..

[anna21]

În prealabil postat de mihaelamir

Sunt femeie si recunosc "feminista" pana in varful capului. Dar nu m-am nascut cu aceasta convingere. Am dobandit-o din experientele traite. Desi copilul meu are tata cred ca nu este neaparat nevoie de el, in conditiile in care eu platesc toate cheltuielile pt cresterea lui. Tatal plateste cheltuielile pt intretinerea masinii si binelui sau personal (motto-ul lui este "Tre' sa ma simt bine. Nu ma intereseaza de altii") si ma verifica mereu la bani, amintindu-mi sa nu-i mai cumpar nimic copilului "ca are destule".Trebuie sa mint si sa fac o multime de artificii ca sa cumpar copilului cele de trebuinta (si salariul imi permite mult mai multe decat fac). Acelasi egoism l-am vazut la tatal meu si la soacra mea. Faptul ca trebuie sa cheltuie din banii proprii pentru altcineva (chiar daca acest altcineva este copilul lor) ii enerva la culme. Pentru o pereche de pantofi, la inceput de an scolar, trebuia sa suport nervii si scandalurile tatalui meu si plansetele mamei timp de o saptamana. Soacra mea nici macar nu se gandea la copiii. Copiii ei ii furau cizmele ca sa mearga la scoala. Inainte de aparitia copilului sotul meu nu era atat de egoist. Ce s-a intamplat dupa? Mai am in cercul de prieteni doua cazuri asemanatoare. Dragi barbati, ce e cu voi? Nu cumva progresul si moda v-au acaparat? Vreti doar o viata plina cu toate desfatarile si nimic mai mult! De ce marea majoritate a barbatilor intra in panica sau se enerveaza atunci cand femeia ii anunta de sarcina si se gandesc imediat la avort?
Dragi femei care alegeti sa traiti singure (si personal sunt convinsa ca veti trai bine) aveti o alta o optiune in privinta copiilor: adoptia. Sunt sute de mii de copii in lume pentru care a avea macar un parinte este cel mai bun lucru care li se poate intampla. Lor le usurati suferinta pe cand propriilor vostri copii (in cazul in care ii faceti) le creati o suferinta: aceea de a fi privat de un parinte care exista, care poate ii doreste si pe care poate si-l doresc.Atata vreme cat copilul meu il vrea pa tatal lui, eu voi continua relatia pentru ca el este prioritatea principala. Nevoile copilului meu sunt pe primul plan. Eu sunt matura si inteleg ca viata te obliga mereu la sacrificii pe care nu le poti ocoli si le accept. Copilul meu nu stie ce inseamna sa fii adult. El are dreptul la copilarie cu tot ceea ce inseamna ea.

Ma doare sa citesc postarea ta.. Nu cred ca este un fenomen general.
Stiu ca poate este greu sa intre in rolul de tata.
Si eu am avut probleme in acest sens cu sotul meu, dar in nici un caz de anvergura expusa de tine! Ci mie mi se parea ca sotul nu este destul de implicat emotional. Dar altfel, ar fi stat si flamand, doar copilului sa nu-i lipseasca nimic, ba sa aiba mai mult decat cei din jur.
Si acum sotul meu tot pentru copii, munceste! Nu siesi isi construieste viitorul, ci viseaza la scoli scumpe pt copii.
Sunt convinsa ca toate acestea te-au framantat deja destul.. dar ai incercat sa apropii mai mult pe tata de copil? Sa creezi ocazii in care copilul sa stea mai mult cu tatal, tatal sa-l spele, sa-l schimbe, sa-l puna la culcare? Toate acestea conteaza enorm in crearea unei legaturi emotionale. Sau ai incercat sa-i trimiti impreuna la un film, la o inghetata, la gradina zoologica? Doar ei doi? Ma gandesc ca poate atunci tatal ar descoperi cat de placut este sa daruiesti ceva copilului (fie macar timp, atentie si o inghetata).

[melb26]

În prealabil postat de caliyo

Din pacate, e un subiect dureros pt. mine, eu aflandu-ma uin situatia ingrata de a-mi dori f. mult un copil si a nu avea cu cine il face. Da, am in jurul varstei de 35 de ani, toata viata mi.-am dorit sa am o familie, nu am standarde ridicate de neatins( pot spune ca am coborat stacheta destul de mult) dar nu am intalnit pana acum nici un barbat care sa isi asume responsabilitatea intemeierii unei familii( casatorie, copii). Am pierdut mult timp tot asteptand pe x si pe y sa se hotarasca pana m-am saturat si am pus punct.
Si eu sunt de acord ca e un gest egoist sa am un copil de una singura dar credeti-ma ca mi se rupe sufletul cand le vad pe alte femei care au facut acest gest si se bucura de copiii lor.

Ai un duhovnic bun? El te poate indruma ce poti sa faci. Trebuie mult post si rugaciune, sa citesti acatistul Sf.Arhangheli Mihail si Gavril.Daca vrei detalii iti trimit PM.
Cunosc fete care s-au casatorit dupa 35, chiar 37,39 de ani si Bunul Dumnezeu le-a binecuvantat cu 1 copil chiar 2.

Doamne ajuta!

[caliyo]

Am un duhovnic bun, dar nu mai am putere sa ma rog, sa sper samd. Merg la biserica de 18 ani si ma rog. Am pasit cu speranta in viata, dar dezamagirile peste dezamagiri m-au cocosat de tot. Primesc sfaturi bune de la duhovnic, dar raman cu sfaturile si cu incurajarile. Oricata bunavointa ar avea , duhovnicul nu imi poate face rost de un sot.

[Fani71]

În prealabil postat de caliyo

Am un duhovnic bun, dar nu mai am putere sa ma rog, sa sper samd. Merg la biserica de 18 ani si ma rog. Am pasit cu speranta in viata, dar dezamagirile peste dezamagiri m-au cocosat de tot. Primesc sfaturi bune de la duhovnic, dar raman cu sfaturile si cu incurajarile. Oricata bunavointa ar avea , duhovnicul nu imi poate face rost de un sot.

Si eu m-am casatorit aproape la 36 de ani - si sunt pe cale de a avea al doilea copil. Nu-ti pierde speranta. Uite-te. in jur, intalneste lume, si nu lasa disperarea sa te cuprinda. Pana la urma, daca Dumnezeu stie ca asta iti este calea, il vei intalni pe cel care iti este destinat.