Rugaciune pentru intarirea credintei

Jenica,sunt de acord cu tine!Eu am dorit doar o discutie mai deschisa despre acest subiect.Nu ca as fi eu sporita !!!Vai de capul meu ca nici sa postesc calumea nu sunt in stare,nu ma uit la televizor dar ma ating de calculator de cateva ori pe zi si cate altele nu fac.Teoretic stiu multe ca am citit dar cate le pun in practica iar in viata mea este vai si chin.
Dar,acum stiind cat timp am pierdut si neputand nici sa merg asa repede ca sa va ajung din urma pe voi astia tineri care ati luat "drumul crucii"de timpuriu ma cuprinde asa o teama.......si ma intreb daca voi avea timp de pocainta.

În prealabil postat de eduardd

Daca discutam aici (pe forum) cele adanci ale sufletului nu este de folos. De ce? Nu cred ca e cineva atat de sporit sa Nu cada in mandrie ( slava desarta ) daca un altul ii scrie o lauda aici de fata cu toti ( o stiu din experienta) sau in privat. Daca ne-am folosi tacand...poate ca ar fi mai bine...parerea mea. ....

eu cred totusi ca o vorba buna, incurajatoare, spusa din suflet si nu de complezenta e binevenita... sunt aici pe forum oameni care merita acestea si nu trebuiesc tratati cu indiferenta, vezi Doamne din smerenie sau mai stiu eu ce pericol de slava desarta. Dumnezeu ajuta in toate, inima curata sa avem!

Spune asa frumos parintele Arsenie ;
[COLOR=Red]Orice suspin poate fi o rugaciune[/COLOR] draga dorina, deci iata ca orice clipa poate fi un timp. Nu timpul ne mantuieste ci Clipa. Niciodata nu e prea tarziu sau prea devreme important este sa NU dezanajduim.. Chiar daca am cazut, am gresit sa NU ne predam inimile celui rau ci taras gropis sa intidem mainile spre Tatal nostru si cu lacrimi sa ii cerem sa ne ierte. Sa avem mereu constiinta ca ORICE pacat am facut, DA am facut DAR nu ne-am lepadat de Hristos. Ci asa cu hainele rupte si murdare am indraznit sa ne atingem de Hristos ca femeie cu scrurgere acum 2000 de ani.. Acesta e atitudinea demna de un crestin adevarat draga mea sora, aceea de a Nu capitula ORICE pacat am face, ORICAT timp am pierde. Astfel gandind/simtind vom judeca ORICE cadere ca pe un accident.. apoi ridicati (prin spovedanie) mai mult vom alerga spre Stapana noastra.
Da mirela, sunt atatea suflete frumoase pe acest forum, sunt postari care iti umplu inima de bucurie si o adanca pace..Maica Domnului sa le rasplateasca osteneala.

Cat despe rugaciune, parerea mea e ca mai intai TREBUIE sa ne cunoastem pe sine. Sa ne intoarcem in noi si sa incercam sa descoperim ce ne este noua de folos. Pentru ca daca pe mine (spre ex) ma odhneste postul aspru pe tine mirela poate te odihneste cititul sau metaniile sau milostenia. De aceea Nu intodeauna ceea ce mie imi foloseste ajuta si un altul. Imi amintesc ca am citit odata intr-o carte a parintelui Porfirie asa:
Niciodata Batranul nu dadea acelasi sfat la 2 pers. CHIAR daca aveam ACELASI necaz.
Pentru ca omul este ca paharul, daca e mic este satisfacut cu cat are ..e plin si asta il multumeste nu priveste la celalat pahar mai mare si nici nu doreste sa aiba mai mult...ptr ca ar pierde si ceea e are deja prin revarsare.. Da sunt bune discutiile dar vedeti voi dragii mei, fiecare om este unic. Fiecare om iubeste/primeste/simte in felul sau. Niciodata 2 omameni nu vor simti la fel. [COLOR=Red]Rugaciunea adanca este o tacere adanca[/COLOR]...si prin asta cred ca am spus totul..

Vezi,daca vrem putem sa comunicam cu propriile noastre cuvinte si nu cu citate din carti.
Sunt subiecte legate de partea poftitoare a noastra care aduna multe comentarii,de ce nu ar putea si subiectele legate de poticnelile noaste pe anevoiosul drum al credintei sa aiba zeci de pagini caci la urma urmei de aceea suntem pe un forum crestin-ortodox.
Eu am avut ispite cumplite (dupa pacatele mele),mai am si acum deoarece uratorul credintei nu doarme si unde vede putina nevointa vine ca sa.ne-o fure caci aceasta este treaba lui.
Vreau sa va provoc la o discutie despre ispite caci de ce sa nu recunoasteti intarirea credintei inseamna si biruirea acestora.

Dorina, pentru a intelege natura si rostul ispitelor TREBUIE sa ne cunoastem pe noi insine. Este atat de important! Pentru ca daca noi nu stim ceea ce ne stapanste Nu avem cum lupta impotriva.. Apoi, si ispitele sunt impartite in mai multe categorii.. Dar! dupa parerea mea umila consider ca INTOTDEAUNA e bine sa le primim cu [COLOR=Red]PACE[/COLOR] si pentru [COLOR=Red]PACATELE [/COLOR]noastre nicdecum ca "rodul" unei oarecare sporiri.. am citit odata undeva (cred ) ca pe un oarecare... l-a chinuit cel rau o noapte intreaga si ii spunea te lepezi?? iar pers nu raspundea ci spunea DOAR Stapana...Stapana si pangea prin vis.. Spre dimineata a plecat uratorul de omanei amenintand..tot te voi birui.. Cred ca sfanta Smerenie e arma cu care putem invinge ispitele..dar Smerenia e o virtute pe care putini o au...
Apoi ,noi ( si eu, deci o spun din exeperienta) mai avem obiceiul de a da vina pe "ispita" si cand e vb de slabicune sau neputinta proprie. Am fumat? m-a impins cel rau..am curvit? m-a impins cel rau.. am mintit? m-a impins cel rau.. dar acestea toate sunt de fapt propriile noastre patimi .. Cred ca, daca am spune mereu ca nu am ajuns la nivelul de a fi ispitit ci TOATE sunt pentru slabiciuni si neputinte am primi mai usor incercarile.. dar poate gresesc. Pe acest forum sunt preoti, teologi.. poate vor veni cu comletari despre rostul ispitelor...
bucurii si rabdare draga mea dorina nu pana la prasit ci pana la sfarsit cum frumos ne invata iubitul nostru parinte Cleopa.

Cum sa ne cunoastem pe noi insine?
Candva, parintele Teofan mi-a spus asa:
Cand simti ca inima ti se tulbura, pieptul te apasa si constiinta te mustra ia un caiet si scrie, scrie TOT ceea ce simti. Cine te-a suparat (daca asta e cauza ) sau ce pacat ai facut sau ce gand ai avut. Scrie acolo TOT ceea ce simti de-a valma (cum imi place sa spun) nu cauta sa scrii proza..nici nu gandi cele ce vei scrie. Pur si simplu acopera-ti urechile inchide ochii ( metaforic vorbind) si scrie tot ce simti, furie, bucurie, TOT. In timp... cand te vei linisti si vei citi cele ce ai srcris/simit i vei vedea/intelege singur unde ai gresit, ce ar fi trebuit sa faci si nu ai facut, pe cine ai jignit/judecat fara sa realizezi in acele momente. Consider ca e un bun sfat pentru ca: in momentul in care este suparat, nervos, tulburat NU esti capabil sa analizezi la rece! Ci esti influentat de tine insuti( slabiciune) sau de cei din jur. Si ORICE ti-ar spune un altul CHIAR cu scop bun NU vei putea primi. Astefl invatand din propriile greseli si tinandu-ti sub control mereu propria-ti fire vei ajunge cu mila Domnului sa te cunosti pe tine insuti. Eu am procedat astfel si credeti-ma mult ajuta...nici nu banuiti cat de mult..

Imi pare tare rau ca nu mai vine si altcineva la aceasta discutie caci,sunt convinsa multi au intrebari fara raspuns.Intarirea in credinta ar putea insemna dobandirea smereniei (defintita si a fi, recunoasterea pacatoseniei tale,infruntarea rusinii de a te recunoaste astfel,si curajul de a primi fara cartire sanctiunile meritate care au drept scop curatirea si stergerea pacatelor).Nu trebuie uitat faptul ca cel pacatos este in permanenta asistat de Dumnezeu in nevointa sa,acesta, in dragostea sa nemarginita ne da doar atat cat putem duce si ne ajuta cand ne poticnim.Si aceasta nevointa dureaza toata viata.
Ma regasesc in pilda fiului risipitor,ca fiind chiar eu fiul care si-a cerut partea sa de avere,a plecat in lume ,a cheltiut-o si apoi s-a intors sarac cerand mila tatalui.
Recunoscandu-ma,stiu si ce a facut acesta dupa ce a fost primit de tatal inapoi.A cautat sa recupereze timpul pierdut in pacate.
Ceea ce nu stiu este daca fratele lui,l-a acceptat si iertat pana la urma sau a ramas suparat pentru bunatatea si puterea de iertare a tatalui.???
Ce bine seamana pildele din evanghelii cu realitatea si cat de vii sunt ele si astazi!!!!!!!
In legatura cu scrisul in momente de mare ispitire,da,este o idee interesanta,am facut lucrul acesta dar,din instinct pentru ca este una din indeletnicirile mele dar nu am facut-o asa cum spui ca te-a invatat acel parinte.Voi incerca!

În prealabil postat de dorinastoica14

Ceea ce nu stiu este daca fratele lui,l-a acceptat si iertat pana la urma sau a ramas suparat pentru bunatatea si puterea de iertare a tatalui.???
!

Dorina, pentru astfel de cazuri are tot parintele Arsenie o vorba:
[COLOR=Red]Nu prea vad sa ai dreptate insa te iubesc prea mult sa te contrazic![/COLOR]
In baza acestei fraze as indrazni sa spun cu mana pe inima, NU CRED pur si simplu REFUZ sa cred ca poate ramane cineva suparat daca noi iertam cu ADEVARAT! Daca fiul cel risipitor ardea de iubire este imposibil ca fratele cel mare sa nu fi simtit macar caldura focului daca nu putea vedea flacara.. Totul, totul incepe de la mine si CU mine.. daca eu ma voi schimba si tu te vei schimba, daca eu voi iubi si tu ma vei iubi (poate in timp..).. este imposibil sa nu ajungi sa obosesti sa urasti, sa nu iti doresti fie si pentru o clipa Pacea. mereu am simit astfel si am indemnat astfel. Schimba-te tu (eu) si prin tine se va schimba si fratele..

Sa cerem de la Domnul dorina sa invatam [COLOR=Red]Iubirea[/COLOR]! Sa invatam sa il iubim pe Tatal nostru, pe Stapana noastra.. Daca voi cadea, daca imi voi pierde credinta, daca voi ajunge la deznadejde.. inima mea tot va arde dupa CEL pe care il iubesc. Daca pe tine omule care m-ai ranit, jignit, prigonit te-am iertat si m-am intos la tine ptr ca te iubeam atunci oare cum va fi daca cu aceeasi intesnitate am iubi pe Domnul???....indemnata de aceata iubire ma voi ridica tarss gropis si ii voi cere iertare. Pararea mea ce asta trebuie sa cerem si e suficient;
Doamne, Domnul meu si Dumnezeul meu invata-ma sa te iubesc, invata-ma dorul de Tine, ajuta-ma sa ma uit pe mine si sa ma odihnesc intru Tine AMIN!