Cum vi-l imaginati pe Dumnezeu

[iustin10]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Pe Fiul lui Dumnezeu, da, ni-L putem imagina subiectiv, pentru ca S-a materializat din dragoste pentru noi, S-a facut OM. Dar cum arata dintru inceput cand Dumnezeu S-a... "consultat" cu Fiul la facerea lumii, iarasi este o taina.

Dar faptul ca nu il putem cunoaste pe Fiul cel dinainte de intrupare nu diminueaza cu nimic cunoasterea Fiului intrupat.
Caci este aceiasi persoana.
Nu este vreo diferenta intre Fiul nascut inainte de veacuri si Fiul Omului nascut din fecioara.
Sunt una si aceiasi persoana.
De aceea Hristos si zice : "Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal "
si iarasi :
"Mai inainte sa se nasca Avram ,Eu sunt "

Fiinta dumnezeiasca a Fiului nu poate fi cunoscuta,dar tocmai acesta e rolul firii omenesti din El. Firea omeneasca e unita cu firea dumnezeiasca in persoana lui Iisus Hristos,tocmai pentru a apropia firea omeneasca si a o impartasi de fire dumnezeiasca.
Astfel ca noi nu mai cunoastem pe Dumnezeu,ci suntem insusi fii ai lui Dumnezeu.
Noi nu mai privim ca la o existenta exterioara noua la Dumnezeu ,ci la insusi firea daruita noua ,de fii ai lui Dumnezeu.

[COLOR=#000000]„- Unde este Dumnezeu?
- Acolo unde este lăsat să intre”.

Sursa: http://www.ortodoxia.md/articole-pre...narea-domnului[/COLOR]

[COLOR=#000000],,Cu totul proprie Noului Legământ este desigur şi taina Crucii care înseamnă jertfa, suferinţă şi asumare a vinovăţiei. Hristos Se jertfeşte pentru noi şi nevinovat, neprihănit fiind – ia asupră-Şi păcatele lumii. Hristos Se întrupează pentru a cunoaşte nemijlocit condiţia omenească; nu prin relatări şi informaţii indirecte (prin reportaje) ci prin experienţă personală, existenţială. Şi de ce, de bună voie, se dă Domnul, crucii şi suferinţei? Tocmai pentru că suferinţa este caracteristica definitorie – cu adevărat definitorie – a omului, trăsătura cu totul specifică a condiţiei umane. Creştinismul, spunea Simone Weil - care s-a apropiat atât de mult de Hristos fără a face însă pasul final – nu ne dă un mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă, dar ne dă mijlocul de a folosi în mod miraculos suferinţa (de a o preface, adică, în mijloc de cunoaştere – cum spune Dostoievski – de mântuire şi de iubire).[/COLOR]
[COLOR=#000000]Suferinţa, Hristos a ţinut să o cunoască în forma ei totală şi cumplită – şi însoţită de batjocură şi deznădejde, condimentele necesare oricărei suferinţe reale – tocmai pentru a da întrupării Sale un caracter autentic, de bună credinţă, serios şi nesuperficial. Pe ea a socotit-o a fi ce, ne este irecuzabil propriu şi prin ea, aşadar, a înţeles că e de datoria Sa a trece.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Creştinismul nu este numai Lege, dreptate (să nu uităm vorba paradoxală dar şi zguduitoare a Sfantului Isaac Sirul: să nu huliţi spunând că Dumnezeu e drept. Un Dumnezeu drept nu L-ar fi trimis pe Cel Nevinovat să piară pe cruce pentru mântuirea păcătoşilor) ori: „tariag” (cele 613 comandamente pozitive şi negative în care Talmudul rezumă raporturile dintre om şi dumnezeire; împlinirea lor neabătută chezăşuieşte indubitabil izbăvirea săvârşitorului). Creştinismul e mai ales acestea trei: duh, foc, dragoste, tustrele elemente vădit „dinamice” şi subtile.[/COLOR]
[COLOR=#000000]De aceea, fraţi creştini, nu-i de ajuns creştinului să meargă duminica şi în zilele de sărbătoare la biserică, să aprindă una ori câteva lumânări, să se închine la icoane şi, eventual, să bată una ori mai multe metanii. Bune sunt acestea toate şi frumoase. Dar cred că nu-s destul. Creştinismul nu-i numai slujbă, cult şi ritual. Creştinismul înseamnă trăire creştină liberă, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă. Domnul nu a venit pe pământ spre a întemeia o nouă religie ci pentru a ne da un nou mod de viaţă, a ne chema la înduhovnicire şi îndumnezeire. Hristos S-a pogorât din cer şi S-a făcut om ca noi să ne putem înălţa deasupra condiţiei noastre animalice şi trupeşti, să ne putem îndumnezei. Hristos ne cheamă chiar deasupra deasuprelor Vechiului Legământ, întru împlinirea vocaţiei noastre spirituale şi cosmice.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Se cuvine să ne stea mereu alături Crucea şi Hristos. Creştinismul, osebindu-se de iudaism, islamism, budism şi toate celelalte religii orientale, e credinta intr-un Dumnezeu intrupat. Iar daca Dumnezeul nostru S-a intrupat noua ce ne incumba sa facem? Să ne străduim a ne înduhovnici, a ne apropia cât mai mult de El, a ne înălţa în limita – ba şi peste limita – puterilor noastre omeneşti; numai astfel vom fi în măsură să ne împlinim şi noi menirea, să ne arătăm şi noi Vrednici să-L întâmpinăm pe Hristos în inimile noastre. Căci voi incheia citându-vă o preafrumoasă şi adevărată vorbă a unui învăţat evlavios: întrebării: „Unde este Dumnezeu?” el îi răspunde: „Acolo unde este lăsat să intre”."[/COLOR]
[COLOR=#000000]Sursa:[/COLOR]
[COLOR=#000000]http://www.ortodoxia.md/articole-pre...narea-domnului
[/COLOR]
[COLOR=#000000][/COLOR]

[Florinvs]

Cred ca mai bine spus ar fi cum IL simtim pe Dumnezeu in sufletele si inimie noastre, decat cum ni-L imaginam!

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de iustin10

Nu este vreo diferenta intre Fiul nascut inainte de veacuri si Fiul Omului nascut din fecioara.

Iustin, te rog frumos! Revino-ţi....:))))

Pai dogmatic vorbind, iustin10 are dreptate. E Acelasi Fiu, si Cel nascut mai inainte de toti vecii, si Cel nascut pe Pamant. Ioan Cezar, sa zicem ca ar fi diferiti, este erezie.

[Mena59]

In mintea mea este imaginea Domnului Iisus din icoane.
Stau in fata unei icoane a Mantuitorului, ma rog si il privesc in ochi iar cand inchid ochii mi-l imaginez exact ca in icoana. Nu pot altfel. Asta poate ca nu am imaginatie deloc si sunt influentata de chipul pictat.

Eu nu mi-L imaginez. Stiu ca e de necuprins cu mintea sau imagnatia, si oricum, conform sfintilor pustiei, este si pacat sa incerci sa Il imaginezi. Asa ca ma tin departe de metoda apuseana a imaginatiei in rugaciune; mi se pare nu doar periculoasa si nu doar ca o stiu neingaduita, ci imi pare si deliranta.
Deasemnea, inca nu pot face legatura intre Dumnezeire si euharistie... Mi-e greu sa cred ca bucata de paine si picatura de vin au ceva divin in ele. Asta este, lucrul acesta, intr-adevar trebuie abordat cu credinta, nu prin intelect. Altfel, e imposibila o relationare corecta cu Dumnezeirea, euharistic vorbind. Am facut o greseala, nu este grava, dar e foarte greu de indreptat.

[sophia]

1. N-am spus ca ar fi facut Ioan Damaschin confuziile, ci se fac aici pe firul de discutie.
La primul ma deranjeaza, asa ca si la alti teologi si autori de carti, ca desfiinteaza din prima orice altra simtire sau intelegere care nu corespunde cu a lor.
Ei uita ca fiecare om este altfel si are capacitati limitate de intelegere si simtire.

2. Tocmai, Dumnezeu nu este un gol, asta spun si eu! Iar sufletul nostru nu-l vedem, dar el nu este separat de trup. Vedem trupul, in care se afla si el.

3. Uite confuzia: Iisus Fiul a avut si intrupare omeneasca. Mahrama este imprimarea chipului sau omenesc. Altfel nu se imprima nimic, sau arata poate altfel.
Noi nu-l stim pe Dumnezeu Tatal. Despre El este vorba aici. Il putem vedea ca si pe Fiul (doar sunt Unul) totusi, deci cu chip uman. Care este problema?
Doar ca Tatal trebuie sa fie mai in varsta ca Fiul, dupa logica omeneasca.

Este foarte greu de explicat credinta in imagini si totusi sunt unii care au facut-o, pentru ca altfel nu aveam aceasta simbolistica.
Nu stim cum arata ingerii si totusi toata lumea ii vede ca fiinte zburatoare, cu aripi.
Despre fiecare exista totusi imagini/icoane. Dupa ce? Nu stiu. Probabil dupa imaginatia fiecaruia.
Stim ca exista Dumnezeu in Treime. Ca asa reiese din Biblie: Tatal, Fiul si Duhul Safnt (ca porumbel). Ei oamenii au incercat sa imagineze aceasta treime, desi n-au vazut-o vreodata si n-o pot explica.
Am dat link-uri cu exemple.
Icoane de acest fel exista. De ce au fost lasate daca nu sunt corecte? Nu stiu eu.
De ce au fost facut icoane si lasate in biserici? Pe cine reprezinta ele totusi si de ce ne inchinam la ele?
Pe Fiul il imagineaza oamenii in fel si chip: miel, lebada,etc.
Este imaginata si Inaltarea in icoane.
Oamenii au nevoie de aceste imagini, de ceva concret in care sa ancoreze o comunicatie.

Citatul dat de Antonia este minunat. Credinta nu este numai rugaciune si aprins o lumanare, sau ascultat o slujba, ci o traire zilnica.

Iar prin rugaciuni noi comunicam cu personajele dragi noua: Iisus, Maica Sa, alti sfinti ocrotitori.

4. Exact. Si prin Sf. Euharistie il imaginam pe Iisus (trupul si sangele Sau), desi pentru un om este peste putere. Ah, ca imaginam ceea ce ne-a spus El atunci la Cina cea de Taina. Si luam de mii de ani Sf. Impartasanie.
Acum Iisus se afla in Cer, in Treime. Cum? Nu putem noi explica. La fel cum este de ne-explicat cum adica El se afla si sus in cer, dar il si primim mereu sub forma Sf. Impartasanii.

Noi ca oameni nu putem sa intelegem multe lucruri. Si totusi avem o credinta plina de simboluri si icoane. Este foarte greu pentru noi.
Unii se ascund in filozofii, ca asa pot ei, altii in vorbe si imagini simple, asa ca mine, sau altii. Ce este rau in ceea ce facem noi in incercarea de a fi cu El si Maica Sa?
Noi nu stim nici macar cum vom fi noi dupa moarte si la Inviere. Traim cu ideea ca ne vom revedea asa cum am fost in viata. Altfel cum sa ne imaginam?

La fel cum oamenii atunci cand vorbesc despre viata pe alte planete, vad imediat un om. Dar viata asta poate avea si alte forme.

Si da, este vorba despre cum il simtim pe Dumnezeu, dar asta presupune si o imagine concreta. Noi simtim lucruri concrete: frig, cald, miros, culoare, sunte, gust, iubire, tristete, bucurie etc. Totul are (si) o componenta care ne afecteaza trupeste.
Mi-e greu sa explic. Eu asa inteleg si simt. Nu pot sa nu-mi imaginez. Si de ce este asta un pacat? Daca eu asa pot trai cu Ei?
Credinta este foarte grea si exista pretentii foarte mari de la oameni, ca sa priceapa si mai ales corect, fara pacat, totul, in cel mai mic detaliu.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Pai dogmatic vorbind, iustin10 are dreptate. E Acelasi Fiu, si Cel nascut mai inainte de toti vecii, si Cel nascut pe Pamant. Ioan Cezar, sa zicem ca ar fi diferiti, este erezie.

:::::::::::) ??!
Te rog reciteşte afirmaţia lui Iustin. Şi argumentaţia pe care a dezvoltat-o.
Cred că nu sesizezi ce spune, de fapt, Iustin.

El vorbeşte despre nici o diferenţă între Fiul lui Dumnezeu, născut din Vecie
şi Fiul Omului, adică Iisus Hristos, născut din femeie (Preasfânta Născătoare de Dumnezeu).
Nu e nici o diferenţă între Logos şi Iisus Hristos? - asta am întrebat.
Chiar nici o diferenţă?

*
Fiul lui Dumnezeu, Persoana din Sfânta Treime:
a) este născut din femeie şi de la Duhul Sfânt? Sau este născut din Tatăl?
b) dacă e născut din Tatăl, atunci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este totuna cu Tatăl?
c) este născut în ieslea din Beethleem?
d) este întrupat prin Naşterea din Vecie?
e) are două firi? - una Dumnezeiască şi una omenească? Aşa e Logosul? Cu două firi?... Din care una e creată?

Fraţilor, puţintică atenţie, vă rog... Amintiţi-vă de perihoreza firilor în Iisus Hristos!