Isihia

[cosmin_lovin]

În prealabil postat de ancah

cosmin_lovin: ce intelegi prin TACEREA DE GAND? Eu asociez aceasta tacere/lipsa de gandeuri cu meditatia orientala. Dar ce e de fapt?

In nici un caz tacerea gandurilor din meditatiile orientale care nu e altceva decat golirea mintii si lipsirea de pavaza credintei, invitatie pentru duhurile cazute de a navali cu naluciri si ispite,cred ca era vorba despre starea in care inima respinge toate gandurile risipitoare,galagioase,nefolositoare nedandu-le voie sa se nasca,si in liniste pastreaza doar gandul la rugaciune,asta cred eu,sper sa nu gresesc.
Am gasit o carte in care este prezentata inima si lucrarile ei foarte frumos, simplist si concis :"Inima in scrierile Sf.Parinti"de Arh.Spiridonos Logothetis.

Iata metoda naturala a preafericitului Nichifor despre felul cum se ajunge la intrarea in inima prin mijlocirea mintii. Acest om sfant zice, pe langa multe altle ce se sprijina pe marturia scrisa de Parinti, si ceea ce urmeaza:

”Tu stii, frate, ca rasuflarea, aerul pe care-l tragem in piept, il respiram pentru inima. Caci inima este pricina vietii si a caldurii trupului. Inima trage aerul pentru a-si da afara, prin expirare, caldura si ca sa-si procure in acest fel o temperature potrivita.

Si cel ce face miscarea, adica slujitorul ei, este plamanul, care, fiind faurit de Creator dintr-o tesatura subtire, face aerul sa intre si sa iasa fara incetare, asemenea unor foale. Astfel inima, tragand prin aerul rasuflat racoarea si scotand in afara caldura, pastreaza fara gres randuiala pentru care a fost faurita spre mentinerea vietii.

Tu , deci, asa cum ti-am zis, aseaza-te, aduna-ti mintea si fa-o sa intre pe calea narilor pe care prin rasuflare, aerul ajunge in inima. Impinge-o, sileste-o sa coboare in inima ta, impreuna cu aerul pe care il respire.

Cand va ajunge acolo, vei vedea ce veselie te va cuprinde mai apoi. Precum barbatul care, intors acasa dupa o calatorie indelungata, nu mai poate de bucurie ca isi vede nevasta si copii, tot asa si mintea cand se intalneste cu sufletul se umple de veselie si fericire nespusa.

Deci, frate, obisnuieste-ti mintea sa nu iasa prea repede de acolo. Caci, la inceput, putem zice ca ii lipseste ravna din pricina inchiderii ei inauntru si a stramtorarii de acolo. Dar o data ce se obisnuieste, ei nu-i mai plac ratacirile pe afara. Caci ”Imparatia cerurilor este in launtrul vostru” (Luca 17,21) si cel ce-si intoarce privirea spre ea si umbla dupa ea prin rugaciune curata, socoteste intreaga lume din afara pacatoasa si demna de dispret.

De poti asadar sa intri de la prima incercare in locul inimii, asa cum ti-am aratat, multumeste lui Dumnezeu! Slaveste-L, salta si tine-te numai de acesta lucrare.

Ea te va invata cele ce nu cunosti. Sa stii apoi, ca, in timp ce mintea ajunge acolo tu nu trebuie sa taci, si nici sa lenevesti. Sa nu te indeletnicesti nici cu meditatia si nici cu altceva, ci doar sa strigi:
”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”!

Si asta fara incetare si cu orice pret. Aceast indeletnicire, pastrandu-ti mintea la adapost spre a nu fi imprastiata, o face sa nu poata fi prinsa si atinsa de amagirile vrajmasului, ci sa se inalte in fiecare zi spre dragostea si dorul lui Dumnezeu”.
(din Mica Filocalie a Rugaciunii Inimii)

[georgeval]

Pentru isihast, chilia este o casa de rugaciune, un sanctuar, un loc de intalnire al omului cu Dumnezeu. Cum spune o apoftegma anonima: "Chilia monahului este cuptorul din Babilon in care cei trei tineri L-au intalnit pe Fiul lui Dumnezeu; este stalpul de nor din care Dumnezeu ii vorbea lui Moise".

Mintea, odata ce intra in inima trebuie sa se roage.

Mintea voastra, odata intrata in inima, nu trebuie sa ramana in contemplare, fara sa mai faca altceva. Ea va afla aici ratiunea, acel cuvant launtric prin care noi gandim si alcatuim lucrari, judecam in noi insine, cercetam si citim carti intregi in tacere, fara ca gura noastra sa rosteasca vreun cuvant.

Asadar, mintea voastra, odata ce a aflat cuvantul launtric, sa nu-l lase sa zica altceva decat scurta rugaciune monologica: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!"

Dar aceasta nu e de ajuns. Va trebui, in plus, sa puneti in miscare puterea de vointa a sufletului vostru, adica sa spuneti aceasta rugaciune cu toata taria, cu toata dragostea.

Ca sa fie si mai lamurit: cuvantul launtric trebuie sa-si indrepte atentia, atat cu vederea sa mintala cat si cu auzul sau mintal, numai asupra acestor vorbe, si mai ales aupra intelesului lor. Si aceasta se va face ramanand fara chipuri si fara forme, fara sa va inchipuiti sau sa va ganditi la orice altceva care tine de simtire sau de intelect, dinauntru sau din afara, chiar de ar fi vorba de ceva bun.

(Nicodim Aghioritul: "In ce fel intra mintea in inima")

Maxim Marturisitorul:
Despre rugaciunea neintrerupta:

”Si mai zice fratele: Dar cum poate mintea sa se roage neinterupt? Caci cantand, citind, vorbind, slujind, noi o tulburam cu gandurile si vederile noastre.

Batranul raspunse: Sfanta Scriptura nun e porunceste nimic din cele cu neputinta de implinit, caci si Apostolul canta, citea, slujea si cu toate acestea se ruga fara incetare. Rugaciunea neintrerupta inseamna as ne lulum munrea de nadejdea in Dumnezeu cu nespusa evlavie si dragoste, san e punem nadejdea in El sis a avem credinta in El in toate faptele noastre si in orice ni se intampla. Apostolul, aflandu-se in starea aceasta se ruga fara incetare.”

Despre curatia inimii:
Dupa ce ai luptat vitejeste si ai biruit patimile trupului si dupa ce te-ai razboit indelung cu duhurile necurate si ai alungat gandurile lor din suflet, roaga-te sa ti se dea o inima curata si ca Duhul sa se intoarca la tine, adica,golit fiind de gandurile necurate, harul sa te umple de ganduri dumnezeiesti.

Roaga-te sa vina lumea binecuvantata a lui Dumnezeu, mare si stralucitoare, alcatuita din contemplatii morale (treapta faptelor), naturale (primele contemplatii) si teologice (contemplarea lui Dumnezeu).
Cel ce si-a facut inima curata va cunoaste nu numai ratiunile celor mai prejos de Dumnezeu, ci va privi intrucatva si in Dumnezeu insusi; dupa ce va fi trecut peste toate acestea , el va ajunge la capatul cel de pe urma al fericirii.

bumnezeu descoperindu-se in aceasta inima, va binevoi sa intipareasca in ea, prin Duhul, Legile Sale, ca in niste noi table ale lui Moise. Si aceasta in masura in care inima va fi inaintat in fapte si contemplatie, dupa indemnul tainic al invataturii: “Sporeste” (Geneza 35,11)

Inima curata este aceea care nu mai are in sine nici un fel de miscare naturala pentru nimic. Pe aceasta tablita bine netezita printr-o simplitate desavarsita, Dumnezeu vine si intipareste Legile Sale.

Inima curate este aceea care infatiseaza lui Dumnezeu o memorie fara forma si fara chip, cu totul pregatita sa primeasca intiparirile prin care Dumnezeu obisnuieste sa se arate.

Mintea lui Hristos, pe care sfintii o primesc potrivit cuvantului: “Noi avem gandul lui Hristos” (1 Cor.2,16) nu vine ca sa ne lipseasca de puterea noastra mintala, nici ca sa ne intregeasca mintea, si nici ca sa se alipeasca substantial de mintea noastra. Nicidecum. Ea face ca puterea mintii noastre sa straluceasca in propria sa calitate, si o indeamna spre aceeasi lucrare ca si a ei.
Eu socot ca “ a avea mintea lui Hristos” inseamna sa gandesti ca Hristos si sa-L gandesti pe Hristos in toate lucrurile.”

[georgeval]

Referindu-se la insotitorul sau, eremitul Varsanufie, spune: "Chilia lui, in care s-a ingropat de viu, ca intr-un mormant, pentru Numele lui Iisus, este loc de odihna, unde nu calca demonul, nici capetenia lui, diavolul. Caci s-a facut un loc sfant, pentru ca e locasul lui Dumnezeu."

[costel]

Noi, cei din lume, nu dam nastere la liniste si nici nu traim in liniste. Astfel, pentru noi cei de astazi cel mai apasator lucru a devenit linistea. Nu putem sta mai mult de cateva zile intr-un loc, unde sa "auzim" doar linistea. Cat de departe suntem de aceste vorbe: "De te intalnesti cu cineva, sa vorbesti putin, din motiv de iubire si sa taci repede. Si de esti intrebat despre ceva, asculta, cat e nevoie sa spui si nu grai nimic mai mult."

isihia nu este accesibila numai pustnicilor ... ea este accesibila si obligatorie si pentru mirenii ce traiesc in lume ... insa isihia incepe cu cuvintele : " miluieste-ma pe mine pacatosul " ... si cu ADEVARAT eu sunt un pacatos si mai mare pacatos decat toti pacatosii din veac ... fara pocainta , smerenie , umilinta , smerita cugetare , nu exista isihie nici macar in pustie ... deci ca un pacatos ce sunt eu trebuie sa cer indurare de la Domnul Iisus , sa ma ierte caci sunt slab si nu pot inca lupta cu satana si cu pacatul asemenea Lui ... mare liniste se asterne in inima omului care se smereste cu adevarat , care spune in inima lui ca este un pacatos si mai rau decat toti , mai mic decat toti , ci apoi cere indurarea de la Domnul ... caci el recunoaste adevarul despre sine insusi , incepe sa se roage in duh si in adevar ... asa si eu , iata invat pe aicea pe forum pe altii , dar aceasta nu este semnul cel mai clar de slava desarta , trufie si mandrie ? este un semn ca am mare mandrie si slava desarta ... iar cand ma cert cu ceilalti sunt si trufas ... asta sunt ... e bine sa scrie omul pe forum,dar fac eu oare aceasta cu smerenie ? nu ... si atunci cum de vorbesc eu despre isihie ? sunt eu vrednic de aceasta ? sunt eu vrednic sa invat eu pe fratii mei ca si cum asa fi mai mare peste ei ? cine m-a pus pe mine invatator ? scriu , dar am mandrie , asta nu o poate contesta nimeni ... ce sa fac oare ? sa cer indurare de la Domnul sa ma ierte de slava mea desarta , si mai ales sa ma fereasca sa nu cad in pacate mari din cauza judecarii mele ... vai mie , oare nu sta pacatul , diavolul si ma pandeste mereu si se bucura cand vad ca judec pe altii , gandindu-se ca ma apropii tot mai mult de marea mea cadere ? o Doamne , miluieste-ma , scoate sufletul meu din ispita care ma impresoara , si lumineaza-ma cum sa trec de judecata ce ma asteapta dupa moarte ... nu e rau sa scrie cineva pe forum , sa discute cu alti crestini ... dar isihia in lume nu se obtine neaparat numai rostind rugaciunea lui Iisus , caci in imprstierea lumeasca nu se poate face aceasta mereu ... e bine sa spunem rugaciunea cand putem , dar in restul timpului isihia nu se obtine decat numai cu smerenia ... smerita cugetare este o stare de liniste in fata Domnului si este si ea rugaciune ... prin a te smeri pe tine insuti si in fata celorlalti ...

[georgeval]

Intr-o perspectiva si mai interiorizata, daca ne referim si la mireni, isihia inseamna "revenire in sine". Este definitia clasica propusa in toata plenitudinea de Sfantul Ioan Scararul (+650): "Cel ce se linisteste se sarguieste sa inchida netrupescul in casa trupeasca, ceea ce e un lucru preaminunat".

" reveniea in sine " , care se face prin smerenie , smerita cugetare si iubirea de vrajmasi , cum zice sf siluan , aduna gandurile omului , care altminteri se afla raspandite in jur si pe aiurea ... prin adunarea gandurilor in sine si prin faltul ca aceste ganduri nu se mai raspandesc pe aiurea , inceteaza pacatul si omul devine curat , neprihanit ... caci daca gandurile nu se mai raspandesc in lume atunci nici poftele exagerate nu mai actioneaza si nici judecarea aproapelui , ale carui pacate nu le mai vezi ... deci smerenia este regina virtutilor , cum zic sfintii parinti ... insa exista o virtute si mai mare decat smerenia , dupa cum zice sf antonie cel mare : dreapta socoteala ... ce vrea sa spuna aceasta ? a te smeri inseamna in principiu a te intrista sau a te aduna in sine , a te pune sub altii , dar oare crestinul nu trebuie sa se si bucure uneori ? trebuie ... de aceea si smerenia trebuie sa fie practicata cu discernamant ... de aceea sf siluan ne da cel mai complet cuvant : " tine mintea in iad ( smerenie ) si nu deznadajdui ( discernamant ) " ... prin aceasta arma sunt biruite toate cursele vrajmasului si o pace de netulburat se asterne in sufletul omului ...