In legatura cu avortul

[dobrin7m]

În prealabil postat de sophia

Ma uit si ma mir si admir ce putere si tarie au unii sa raspunda pe loc si fara dubii la asa intrebari delicate.
Eu n-as putea. Mi-ar fi foarte greu sa iau o astfel de decizie.

Numai cine a trecut prin asa ceva, poate spune cu adevarat ceea ce a simtit atunci si ceea ce simte acum. Si numai acela poate povesti fara dubii cele simtite.

Pentru copii rezultati din violuri nu ma pricep. In mod normal sunt copii obisnuiti, dar mama este foarte traumatizata pe viata. Pana si biserica catolica desi este foarte severa, sta in cumpana. Este o dezbatere mai larga.
Nu au voie sa opreasca o sarcina, dar au totusi voie sa dea o pastila (spitalele catolice) care sa impiedice formarea sarcinii.

Mama daca e crestina cu adevarat stie ca trebuie sa iubeasca si dusmanii deci si pe violatorul sau. Cum am spus, justificarile au radacina in propriile pacate, adica nu poti iubi aproapele care iti face rau - desi asta trebuie sa realizam daca vrem sa iubim fara partinire si sa fim urmasi cu adevarat ai lui Hristos. Stiu ca e greu, si cum spunea gPalama fara educatia crestineasca din familie, fara o samanta buna, se ajunge mult mai tarziu la intelegere , dupa ani de suferinta.

Pentru copiii cu boli genetice si cromozomiale este foarte greu de spus.

Mai intai ca ar fi o solutie la indemana tuturor de a evita astfel de suferinte.
Control genetic inainte de a te hotari sa faci copii. Macar stii ce raspundere ai.
Pe urma parintii acestor copii decid si in locul lor. Au o decizie dubla de luat.
Si fiecare este bine sa raspunda pentru el la intrebarea "a fi sau a nu fi".
Daca este in stare parintele sa creasca asa un copil, si mai apoi sau invers, daca se poate uita mai tarziu in ochii copilului si sa sa-i spuna sigura si curat: eu asa am decis pentru tine. (Cand copilul suferind poate ar fi decis altfel).

Am vazut si mame chinuite cu astfel de copii si copii care si-at fi dorit sa nu existe.

Trebuie sa fug. Dar revin sa continui ideea.

Copilul suferind nu poate sa decida altfel decat daca isi doreste propria moarte sau inexistenta. ideea aceasta ca viitorul copil iti va reprosa ca l-ai adus pe lume este complet gresita si se poate intampla doar daca nu a primit la randul lui o educatie crestina. Daca mama e chinuita cu un astfel de copil trebuie sa accepte crucea ce o are de dus pentru ca stie Dumnezeu de ce le-a pus-o in spate.

Mama mea a crescut pe fratele meu cu boala Langdon Down, sindromul Down. A fost foarte greu, la 4 ani a mers in picioare si nu a vorbit corect niciodata. Nu tinea minte nimic, si daca il puneai sa numere pana la cinci le spunea total anapoda. Nu s-a putut juca niciodata afara cu copiii pentru ca arata ciudat si pentru ca nu avea tinere de minte. Nu a fost niciodata la scoala, pe vremea aceea nu existau scoli speciale.
Si totusi inainte de a muri, in pragul varstei de 18 ani, cu o zi inainte, a vorbit perfect , a tinut minte tot ce spunea si a cerut curat si corect exprimat fotografiile tuturor celor din familia sa (fiind la spital in alt oras) ca sa isi ia ramas bun. A plans mult privind fotografia surorilor lui, a mea si a sorei mele, a fratelui meu cel mai mare, a mamei, a tatalui si a spus ca isi ia ramas bun si ca ne iubeste.

Cred ca a meritat sa traiasca si mai cred ca e totusi langa Domnul in rai, neavand pacate prea multe.

[sophia]

Eu nu sunt pro-avort. Iubesc copiii.
Si totusi exista anumite probleme pe care nu le inteleg si nu m-as putea pune in locul altei persoane.

Exista atea cazuri individuale.

Mai intai nu inteleg ceva: parintii carora Dumnezeu le da copii cu probleme or avea pacate de ispasit, dar copiii ce vina au? De ce ii trimite Dumnezeu in halul acela?

Sunt handicapuri si boli mai usoare, cu care se poate trai totusi cat de cat normal (un orb, sau un surdo-mut).
Dar sunt boli si handicapuri oribile. Acesti copiii se chinuiesc, nu au o viata normaa si candva pleaca parintii lor si cine ii mai ingrijeste? Ajung in camine, vai de mama lor.

Societatea de azi (pretutindeni) nu este inca nici acum pregatita sa preia astfel de oameni. Sunt priviti cum se stie, nu exista gradinite si scoli speciale, nu sunt sprijiniti parintii, etc.

Am vazut parinti cu astfel de copii.
Nu stim noi ce este in sufletul lor si al copiilor.
Am vazut si copii (la televizor) care se simteau atat de rau si marginalizati si neputinciosi incat isi doreau sa nu fi fost adusi pe lume, sa moara. Educatia? Copiii aia isi doreau sa arate si ei ca ceilalti, sa duca o viata normala.
Oare ce educatie trebuie sa le dai? Ce trebuie sa-i inveti ca sa reziste?
Nu toti au taria sufleteasca, nu toti sunt la fel.

Poate o intrebati si femeia de pe forum (d-na Bogman parca o chema) care si-a pierdut de curand fata handicapata, ce viata au dus si ea si fata si restul familiei. Oare cum o fi educat ea pe fata ei handicapata si bolnava si ce-i spunea?

In general nimeni nu-si doreste sa avorteze, iar daca iti doresti un copil, nici atat. Dar eu nu stiu ce simte si poate fiecare.
Sa ai puterea sa ingrijesti ani, zeci de ani astfel de copii, neglijandu-te pe tine, si poate si pe alti copii sanatosi. Sa nu ai cum sa ajuti acest copil chinuit.

Nu stiu, poate sunt femei care avorteaza ca sa le fie lor bine.
Nu stiu daca in cazul unui copil handicapat/bolnav egoist este sa vrei sa-i aduci pe lume sa se chinuiasca/moara, sau sa nu-i faci.
Nu poti sa intrebi copilul. Nu stii parerea lui. Aici este problema mea.

Vad ca aici este multa lume care este impotriva medicilor cu toata puterea.
Si ma intreb atunci de ce se mai duc la ei.
Nu vor sa tina cont de indicatiile si parerea lor.

Eu nu stiu. Explicatiile voastre ma chinuie. Pe de o parte le inteleg, sunt de acord, pe de alta parte imi vine sa va zgaltai.

Hai ca Dobrin a povestit caz din familia ei si cu pruncul ei. Dar in rest nu ati trecut prin situatia de a avea un copil.

Mai intai rugati-va sa va dea Dumnezeu sa nu aveti de luat o asa decizie, sa va dea un copil, sau mai multi, sanatosi.

Si pe urma cred ca cel mai bine este sa ne gandim bine inainte de a face copii.
Sa mergem sa ne controlam genetic. Sunt situatii de nici nu stim ce purtam in noi. Doamne fereste. Noi suntem sanatosi, dar purtam anomalii genetice sau cromozomiale. Si sa ne punem din vreme intrebarea.

Da, medicii mai gresesc, Dumnezeu ne ajuta. Dar noi chiar n-avem nici o raspundere, nimic de facut?

Sunt impotriva avortului, clar. Dar in situatii de boala, sau handicap, sau viol nu pot sa ma pun in pielea altuia.
Fiecare trebuie sa decida pentru sine si copilul sau.
Pe mine ma doare sa vad copii bolnavi, sau handicapati.

[kikyo_ea]

@Sophia
Mai intai nu inteleg ceva: parintii carora Dumnezeu le da copii cu probleme or avea pacate de ispasit, dar copiii ce vina au? De ce ii trimite Dumnezeu in halul acela?

Nu este treaba noastra sa judecam daca au avut sau nu pacate mari... Iar dreptatea noastra inaintea Domnului, stim foarte bine, ca este asemenea unei carpe lepadate...
Ceea ce noua ni se pare a fi nedrept, nu este asa si in ochii Lui... Trebuie sa ne supunem regulilor si sa nu mai cautam scuze si interpretari. Astfel de copii cu probleme pot veni si in familiie puternice, care pot sa ii creasca si sa se mantuiasca si altii prin dragostea si chinul pe care il suporta in acelasi timp.

[dobrin7m]

În prealabil postat de kikyo_ea

@Sophia
Mai intai nu inteleg ceva: parintii carora Dumnezeu le da copii cu probleme or avea pacate de ispasit, dar copiii ce vina au? De ce ii trimite Dumnezeu in halul acela?

Nu este treaba noastra sa judecam daca au avut sau nu pacate mari... Iar dreptatea noastra inaintea Domnului, stim foarte bine, ca este asemenea unei carpe lepadate...
Ceea ce noua ni se pare a fi nedrept, nu este asa si in ochii Lui... Trebuie sa ne supunem regulilor si sa nu mai cautam scuze si interpretari. Astfel de copii cu probleme pot veni si in familiie puternice, care pot sa ii creasca si sa se mantuiasca si altii prin dragostea si chinul pe care il suporta in acelasi timp.

De completat la fraza aceasta eu vad urmatoarele: de ce ii trimite Dumnezeu in halul acela?

care hal?
Handicapurile pe acest pamant nu sunt handicapuri sufletesti. Nu vor fi dincolo suflete cu handicap. ci din contra niste ingeri ce se vor ruga pentru cei care i-au dat viata, i-au ingrijit si i-au iubit.

@sophia:
Nici în caz de viol sau de boli handicapante ale fătului problema nu se rezolvă ucigându-l. Violul rămâne ca atare, și trauma lui, iar ce s-a conceput este o ființă nevinovată. Ce vină are el că tatăl l-a conceput prin violență?
Femeia care-l poartă vrea să uite, și atunci recurge și ea la un act de o și mai mare violență, ucigându-și copilul. Își dă în felul ăsta iluzia că violul nu s-a întâmplat, vrea să șteargă amintirea lui, însă prin minciună și printr-o altă violență.
Tu te chinuiești din cauză că nu îți este clar că embrionul, fătul, este deja ființă vie, pui de om. Te situezi la mijloc între concepția creștină și cea atee asupra vieții, care nu consideră avortul ucidere. Asta e ceea ce te sfâșie. În momentul în care te vei hotărî pentru poziția 100% creștină vei ști foarte clar și nu te vei mai chinui.
Nu putem sluji la doi stăpâni.