Problema de suflet...mica?

[jalina]

În prealabil postat de antoniap

Poate ca ai facut din el un idol. Poate ca l-ai iubit mai mult decat pe Dumnezeu. Poate ca Dumnezeu are si niste pretentii de la tine.

Dupa cum vezi, nu e decat un om, cu calitati si cu defecte. Roaga-te Maicii Domnului, Sfantului Nicolae, Sfintei Xenia etc. Mergi si la niste Sfinte Masluri. Exista persoane care practica vrajitoria si care pot face mult rau. Dumnezeu lamureste lucrurile. Ia legatura cu un duhovnic bun. Spovedania, Impartasania si sfatul unui duhovnic precum si rugaciunile personale iti vor fi de ajutor.

Poate ca l-am iubit prea mult, poate ca ai dreptate. In vrajitorie nu prea cred si nu vreau sa ma gandesc la astfel de lucruri. Cred numai in Dumnezeu, in Biserica si in rugaciune

[jalina]

În prealabil postat de Mia Mia

Stiu ca Maica Domnului e de mare ajutor, citeste Paraclisul si asculta sfatul duhovnicului.
Curaj, se putea si mai rau!

Am inceput sa citesc Paraclisul Maicii Domnului, ma mai linisteste

[jalina]

În prealabil postat de AlinB

Trebuie mai intai sa accepti realitatea.

Dar ce scrii mai jos, ma face sa cred ca nu esti dispusa sa faci asta.




Nu, nu il iubesti pe el (s-a dispensat de tine ca de o persoana oarecare, iti aduci aminte?) ci iubesti asteptarile tale care le-ai avut de la el.

Nu, nu el a scos la iveala din tine "ce e mai frumos" ci tu ai fost dispusa sa faci acest efort, purtata de aceleasi iluzii.

In acest caz "nu ma dau batuta" inseamna probabil mai degraba ca nu esti dispusa sa renunti la iluzii si sa te confrunti cu realitatea.

Maicasa este cumva o persoana cu handicap sever, nu-si poate purta singura de grija?
Esti tu chiar asa sigura ca doar ea este explicatia?

Zic unii: "maninci un sac de sare cu cel de langa tine si nu ajungi sa-l cunosti".
Ce sa mai vorbim de persoane aflate la sute de km.
Cate zile/ore ati petrecut efectiv impreuna de cand va cunoasteti ?
Exista atatea variabile de care habar nu ai..

Mama lui nu are nici un handicap. Nu pot gandi rau despre el, orice ar zice oricine. Cand am spus ca probabil o sa il iubesc toata viata ma refer la sentimente, cine nu stie ce inseamna sa simti ceva deosebit pentru cineva nu are cum sa inteleaga.
Vreau sa spun ca inainte nu ma dadeam batuta, adica sufeream putin si gata, viata mergea mai departe, ma gandeam ca nu merita si ca Dumnezeu imi va scoate in cale pe cineva care va merita. Vroiam sa spun ca acuma este cu totul altceva, nu pot smulge tot ceea ce simt din sufletul meu.
Da intradevar, poti sa stai cu o persoana o viata si sa nu ajungi sa o cunosti, insa la fel de bine poti cunoaste o persoana intr-o singura zi.
Eu vorbesc despre cele mai profunde sentimente ale mele si nu mi-e deloc usor, le scriu cu lacrimi in ochi. Nici nu pot vorbi cu nimeni despre asta fara sa imi dea lacrimile. Si poate ca sunt variabile de care nu am habar, poate sa ma judece oricine cum vrea....pentru mine este important sa imi gasesc linistea si nu stiu cum, zilnic sunt lucruri care imi aduc aminte de momentele frumoase petrecute impreuna si ma doare...e usor cand vezi lucrurile din exterior, e bine sa primesti cate o palma ca sa te mai destepte putin insa ceea ce este in suflet ramane. Mintea si inima...perspective diferite

[AlinB]

Nu pot gandi rau despre el, orice ar zice oricine.

De asta mult si bine ai sa traiesti in trecut, printre lucrurile imaginare pe care le idolatrizezi.

Cand am spus ca probabil o sa il iubesc toata viata ma refer la sentimente, cine nu stie ce inseamna sa simti ceva deosebit pentru cineva nu are cum sa inteleaga.

Tocmai asta este beleaua, sentimentele care scapa de sub controlul ratiunii.

Cand se dezvolta sub controlul ratiunii - avem de a face cu o relatie frumoasa, armonioasa, care duce la casatorie, o casnicie fericita, copii, etc.

Cand se dezvolta in afara ratiunii - atunci vorbim de romantism gol, o relatie ratata, suferinta, suferinta care nu trece, iarasi suferinta, esec.

Vreau sa spun ca inainte nu ma dadeam batuta, adica sufeream putin si gata, viata mergea mai departe, ma gandeam ca nu merita si ca Dumnezeu imi va scoate in cale pe cineva care va merita. Vroiam sa spun ca acuma este cu totul altceva, nu pot smulge tot ceea ce simt din sufletul meu.

Pentru ca sentimentele au devenit un idol iar ratiunea a fost lasata deoparte.

Da intradevar, poti sa stai cu o persoana o viata si sa nu ajungi sa o cunosti, insa la fel de bine poti cunoaste o persoana intr-o singura zi.

Asa au crezut (la inceput) si cei care au ajuns pana la urma la concluzia cu sacul de sare.
Tu ai avut totusi norocul ca n-a trebuit sa ajungi atat de departe.
Altfel, pe langa o relatie ratata ar fi fost si o viata ratata, cel putin din puctul asta de vedere (familie, copii).
Asa, mai ai inca ceva timp.

Eu vorbesc despre cele mai profunde sentimente ale mele si nu mi-e deloc usor, le scriu cu lacrimi in ochi. Nici nu pot vorbi cu nimeni despre asta fara sa imi dea lacrimile. Si poate ca sunt variabile de care nu am habar, poate sa ma judece oricine cum vrea....

"ascutimea" (greu de spus in acest caz "profunzimea") sentimentelor nu sunt neaparat masura autenticitatii lor.
Ba uneori chiar dimpotriva..

pentru mine este important sa imi gasesc linistea si nu stiu cum, zilnic sunt lucruri care imi aduc aminte de momentele frumoase petrecute impreuna si ma doare...e usor cand vezi lucrurile din exterior, e bine sa primesti cate o palma ca sa te mai destepte putin insa ceea ce este in suflet ramane.

Ramane pentru ca vrei tu sa ramana, pentru ca vrei sa mai storci (sentimental) ce si cat se poate din acest esec, dar dupa cum vezi, ce ramane la sfarsit (atunci cand nu te opresti la timp) este doar o zeama amara.

Atentie, sentimentalismul este la fel de adictiv ca si drogurile.
Si are si un impact nefast asemanator.

Mintea si inima...perspective diferite

Tocmai asta este si reteta nefericii.
O data ce vei repune mintea in functie si vei dori sa vezi realitatea, lucrurile se vor limpezi de la sine.

În prealabil postat de jalina

Mama lui nu are nici un handicap.

Atunci el are un handicap.
Chiar nu e dragoste de mama. E dependenta si ascultare oarba, a unui om care in 32 ani nu a reusit sa-si dezvolte o personalitate autonoma si ambitia de a avea o viata, o familie.

Dar bine macar ca reuseste sa seduca femei, chiar si de 28 ani, cand se prespune ca femeia ar avea mai multe si mai realiste pretentii de la un barbat, nu s-ar lasa dusa chiar asa usor de nas.

Poate de asta si-a permis sa dea cu piciorul la o relatie gandindu-se ca nu-i va fi greu sa gaseasca alta, poate mai frumoasa, mai tanara, cu venituri mai mari, de familie mai buna, etc. - cine stie ce criterii i-a mai implementat maicasa.

Care probabil s-a gandit ca e relatia e in regula atat timp cat se mai distreaza si baiatul ei, dar nu cand lucrurile devin cu adevarat serioase.

Deci nu mai zic cat de bolnava e "dragostea" mamei pentru fiu daca produce astfel de rezultate dupa 32 ani..


P.S.
N-ai spus cate zile/ore v-ati vazut efectiv in astia 2 ani si jumatate.

[jalina]

În prealabil postat de AlinB

De asta mult si bine ai sa traiesti in trecut, printre lucrurile imaginare pe care le idolatrizezi.



Tocmai asta este beleaua, sentimentele care scapa de sub controlul ratiunii.

Cand se dezvolta sub controlul ratiunii - avem de a face cu o relatie frumoasa, armonioasa, care duce la casatorie, o casnicie fericita, copii, etc.

Cand se dezvolta in afara ratiunii - atunci vorbim de romantism gol, o relatie ratata, suferinta, suferinta care nu trece, iarasi suferinta, esec.



Pentru ca sentimentele au devenit un idol iar ratiunea a fost lasata deoparte.



Asa au crezut (la inceput) si cei care au ajuns pana la urma la concluzia cu sacul de sare.
Tu ai avut totusi norocul ca n-a trebuit sa ajungi atat de departe.
Altfel, pe langa o relatie ratata ar fi fost si o viata ratata, cel putin din puctul asta de vedere (familie, copii).
Asa, mai ai inca ceva timp.



"ascutimea" (greu de spus in acest caz "profunzimea") sentimentelor nu sunt neaparat masura autenticitatii lor.
Ba uneori chiar dimpotriva..



Ramane pentru ca vrei tu sa ramana, pentru ca vrei sa mai storci (sentimental) ce si cat se poate din acest esec, dar dupa cum vezi, ce ramane la sfarsit (atunci cand nu te opresti la timp) este doar o zeama amara.

Atentie, sentimentalismul este la fel de adictiv ca si drogurile.
Si are si un impact nefast asemanator.



Tocmai asta este si reteta nefericii.
O data ce vei repune mintea in functie si vei dori sa vezi realitatea, lucrurile se vor limpezi de la sine.




Atunci el are un handicap.
Chiar nu e dragoste de mama. E dependenta si ascultare oarba, a unui om care in 32 ani nu a reusit sa-si dezvolte o personalitate autonoma si ambitia de a avea o viata, o familie.

Dar bine macar ca reuseste sa seduca femei, chiar si de 28 ani, cand se prespune ca femeia ar avea mai multe si mai realiste pretentii de la un barbat, nu s-ar lasa dusa chiar asa usor de nas.

Poate de asta si-a permis sa dea cu piciorul la o relatie gandindu-se ca nu-i va fi greu sa gaseasca alta, poate mai frumoasa, mai tanara, cu venituri mai mari, de familie mai buna, etc. - cine stie ce criterii i-a mai implementat maicasa.

Deci nu mai zic cat de bolnava e "dragostea" mamei pentru fiu daca produce astfel de rezultate dupa 32 ani..


P.S.
N-ai spus cate zile/ore v-ati vazut efectiv in astia 2 ani si jumatate.

Foarte multe momente frumoase, distanta nu e asa mare.
Nu am momentan puterea de a judeca toate cele zise de tine, cat ai dreptate si cat nu, poate sa fie 100% sau 0%. Stiu doar ca este cel mai sensibil si delicat barbat din cati am intalnit, poate prea sensibil, poate tocmai asta e defectul lui. Poate prea sensibil sa isi destrame legatura cu singura membra din familie pe care o mai are, mama lui.
Si sa sti ca nu fabulez cand spun asta, un barbat care plange pentru ca iubita lui pleaca de langa el o perioada chiar iubeste. Putea bine mersi sa imi faca promisiuni ca va fi bine, in continuare, insa el a preferat sa imi dea drumul crezand ca imi va fi mai bine fara el, tocmai pentru ca a ajuns la concluzia ca nu imi poate oferi nimic si nu ne putem intemeia o familie. Cred ca si el sufera mult, pentru un barbat probabil e cel mai dureros si frustrant lucru, sa se simta incapabil si neputincios.
Cine stie, poate gresesc. Oricum iti multumesc ca incerci sa ma convingi. Si eu imi doresc sa pot sa am o parere proasta despre el, as trece usor peste si as astepta ca Dumnezeu sa imi scoata in cale pe cineva potrivit mie. Insa nu pot, nu gasesc nimic.
Crezi ca nu am incercat toate variantele? Problema nu este de ieri, de o luna ma chinui incerc sa ma conving singura, sa ma impac cu ideea, nu stiu ce sa mai fac.
Si nu erau iluzii, chiar ne-am gandit cum sa facem, am fost si la cateva interviuri sa ma mut si in final am renuntat pentru ca nu am gasit ce imi doream iar neintelegerile cu mama lui incepusera deja.

[AlinB]

1. Totusi de ce eviti sa spui de cate zile e vorba efectiv, traite impreuna (nu la distanta) ?

2. Orice copil stie sa planga cand ceva nu merge cum vrea.
Daca ai nevoie de copii, casatoreste-te si fa-ti cati vrei.

Dar mai intai, iti trebuie un barbat.

Un barbat cand isi doreste ceva, se da peste cap sa obtina.
Cand are ceva la care tine, nu lasa din mana.

Cateodata poate face si promisiuni exagerate care nu le poate tine, dar se zbate ca sa obtina ce vrea, sau in cazul asta, sa pastreze ce are.

Daca nu o face, poate ca efectiv e un neputincios, caz in care chiar ti-a facut un bine, fii recunoascatoare dar nu plangand ca si cand lucrurile ar sta cu totul altfel, el fiind barbatul perfect si relatia a fost distrusa dintr-un accident.

Dar din pacate, in ziua de azi, atat femeia cat si barbatul se gandesc mai putin la casatorie si mai degraba la ceea ce pot obtine de la celalalt la nivel sentimental/romantic.
In felul acesta, asteparile fata de celalalt sunt centrate in jurul unor trasaturi fizice si de caracter care prea putin se intersecteaza cu ideea de familie.

Si de aici tragediile..o relatie aparent functionala ajunge in pragul dezastrului dupa proba timpului sau cea a casatoriei, cand relatia nu mai este o joaca sau doar placere.

3. Te astepti abia la cateva luni de la despartire sa gasesti altceva la fel de entuziasmant ca o iluzie?
N-ai sa gasesti.
De altfel, relatiile care demareaza atat de repede dupa o relatie incheiata atat de tragic (si nitel cam patetic) au sanse mari de esec.

Ia o pauza, lasa trecutul sa fie trecut, mai umbla pe la starea duhovniceasca (pentru ca pe undeva este si o doza de pacatoasa idolatrie) si pe urma cauta/ceri/asteapta o alta relatie, mai fericita.

[jalina]

În prealabil postat de AlinB

1. Totusi de ce eviti sa spui de cate zile e vorba efectiv, traite impreuna (nu la distanta) ?

2. Orice copil stie sa planga cand ceva nu merge cum vrea.
Daca ai nevoie de copii, casatoreste-te si fa-ti cati vrei.

Dar mai intai, iti trebuie un barbat.

Un barbat cand isi doreste ceva, se da peste cap sa obtina.
Cand are ceva la care tine, nu lasa din mana.

Cateodata poate face si promisiuni exagerate care nu le poate tine, dar se zbate ca sa obtina ce vrea, sau in cazul asta, sa pastreze ce are.

Daca nu o face, poate ca efectiv e un neputincios, caz in care chiar ti-a facut un bine, fii recunoascatoare dar nu plangand ca si cand lucrurile ar sta cu totul altfel, el fiind barbatul perfect si relatia a fost distrusa dintr-un accident.

3. Te astepti abia la cateva luni de la despartire sa gasesti altceva la fel de entuziasmant ca o iluzie?
N-ai sa gasesti.
De altfel, relatiile care demareaza atat de repede dupa o relatie incheiata atat de tragic (si nitel cam patetic) au sanse mari de esec.

Ia o pauza, lasa trecutul sa fie trecut, mai umbla pe la starea duhovniceasca (pentru ca pe undeva este si o doza de pacatoasa idolatrie) si pe urma cauta/ceri/asteapta o alta relatie, mai fericita.

Nu pot sa iti spun cate ore/zile pentru ca au fost foarte multe, am fost si cate 2 saptamani nedespartiti.
Nu ma astept deloc sa gasesc pe altcineva, nu as putea si nici nu vreau. Va trece foarte mult timp sa ma mai linistesc, de ordinul "ani", nici nu se pune in discutie sa pot accepta pe altcineva. Chiar vreau sa fiu singura o vreme, nici nu as putea sa las pe cineva sa se apropie de mine iar eu sa ma gandesc la altcineva. Poate nici nu voi mai putea vreodata.... poate va ramane undeva in adancul sufletului meu si va trebui sa incerc sa ma obisnuiesc cu asta... astfel ma rog lui Dumnezeu sa imi dea pace si liniste

Chiar acum am terminat de ascultat o conferinta. Spunea Virgiliu Gheorghe ca, unii cercetatori si unii duhovnici, care s-au preocupat de treaba aceasta, realtie,familie,comunicare etc., au spus ca minim 6-8 luni este necesar sa cunosti o persoana, dar nu mai mult de 1 an-1 an jumatate, dupa aceea e prea mult, nu prea mai are rost. Cunoasterea nu inseamna unirea trupeasca. Unirea trupeasca este pecetluirea relatiei deja existente. Multa lumea traieste in concubinaj si dupa se intreaba de ce nu ajung sa se casatoreasca sau de ce nu merge bine casatoria, desi pana la casatorie se intelegeau excelent. Este bine sa probam partenerul, sa vedem cum se comporta in anumite situatii, ce familie are si care este relatie dintre el si familia sa, sa vedem cum reactioneaza la greu si cand are probleme, cum se comporta in societate si asa mai departe. Si aceasta cunostere cere timp, nu o poti dobandi intr-o zi, orice ai zice. Apoi cand s-a consolidat relatia, comunicarea este buna, se face unirea in Biserica,in Taina Casatoriei si apoi unirea trupeasca, care cum am spus, pecetluieste relatia existenta, nu o confirma. (vorbesc la modul general, nu intentionez sa pun etichete, ci sa aduc in discutie aceste criterii si sa arat pe ce baza imi formez ideile)

Parintele Nicolae Tanase, care a tinut mai multe conferinte legate de familie, tineri, copii, a zis cam asa(reproduc din minte): daca mama fetei nu ii da voie sa se casatoreasca cu baiatul care o doreste de sotie, sa o fure(si vice versa). Adica, daca mama/parintii fetei(baiatului) se opun casatoriei tinerilor pe fondul unor motive aiuristice, care contrazic invatatura ortodoxa, cum ar fi : e prea sarac/a; nu are multe studii; e din alt oras; nu are casa/masina; nu castiga enorm; nu e medic, ci e tamplar;are doar 25 de ani si e prea tanar/a;trebuie sa isi termine doctoratul;trebuie intai sa experimenteze si apoi sa vada pe cine alege etc., tinerii pot merge la episocul locului sa ii povesteasca ce se intampla si sa ii cheme si pe parintii care se opun si sa rezolve problema. Deci, cu alte cuvinte, sa se zbata ptr. oficializarea relatiei lor in Biserica, sa se lupte. Acum, daca parintii au motive intemeiate: e hot, e iehovist, e rau, bea, e afemeiat etc. atunci sa se asculte sfatul parintilor.

In 2 ani si jumatate eu consider ca daca era sa va casatoriti, va casatoreati pana acum. Ati mers la un duhovnic, impreuna, sa vorbiti despre treburile acestea? Mergeati impreuna la Sf.Liturghie, in pelerinaje, aveati o relatie si cu Biserica, pe langa relatia dintre voi doi? Nu cred ca o relatie care il are in centru pe Dumnezeu, o relatie sincera si care are in spate invatatura ortodoxa, nu poate sa se oficilizeze in Biserica. Am incredere deplina ca Dumnezeu nu se opune unei relatii care ne-ar ajuta, care ne-ar fi de folos. Daca Dumnezeu a indepartat persoana de langa noi inainte sa ne casatorim, desi noi aveam planuri de casatorie, inseamna ca nu era omul potrivit ptr. noi si indepartandu-l, ne-a facut un bine, ne-a salvat de la o viata chinuita, de la un posibil esec.

Un om nu iti poate oferi iubire absoluta. Niciodata. Doar Dumnezeu este iubirea absoluta. Daca iti urci partenerul pe un piedestal si nu vezi nici un mic defect la el/ea, deja este idolatrie. Si idolii se prabusesc, dezamagesc. In centrul unei relatii trebuie sa fie Dumnezeu, nu celalalt partener. Impreuna cu partenerul, in iubire si intelegere, sa mergeti spre calea mantuirii, sa urcati aceasta poteca de munte si sa ajungeti la Domnul.

Nu e bine sa gandesti asa, ca nu vei uita niciodata de el si ca nu vei mai iubi niciodata pe altcineva. Daca gandesti asa, nu o sa iasa bine si nu o sa poti sa lasi in urma. Nu te prinde cu dintii. Pastreaza amintirile placute cu el, ia ce e mai bun din ce a fost si mergi inainte. Nu zice nimeni sa il urasti si sa incepi sa il cartesti, caci nu e bine nici asa. Constientizarea faptului ca aceasta relatie s-a terminat, nu a fost ce ai dorit tu sa fie, nu inseamna ca trebuie sa il urasti. Ci sa ii dai drumul. Daca il iubesti cum spui, dai drumul. El nu poate sa iti ofere ce doresti, el nu mai doreste sa se lupte ptr. voi. Iti raman doua solutii: sa mergi mai departe si sa iti canalizezi energia si singuratatea spre Dumnezeu si sa ii urmezi calea si astfel te vei linisti, vei regasi pacea interioara sau sa te prinzi cu tot dinadinsul de ceea ce a fost, sa traiesti in trecut si astfel viata va trece pe langa tine. Se prea poate sa intalnesti un om deosebit si sa nu il vezi, sa nu ii acorzi atentie deoarece esti prinsa in trecut.

Eu iti recomand sa iti gasesti un duhovnic daca nu ai deja, evident, si sa discuti cu el aceste probleme, sa te spovedesti, sa te rogi la Domnul nostru Iisus Hristos, la Maica Sa si la Sfintii Domnului, sa tii post, sa iti gasesti preocupari care sa iti ia mintea de la el; sa faci milostenie, sa vizitezi copii din orfelinate, batranii de la azile, prin spitale, sa intri intr-o asociatie gen pro-vita, orice fel de activitate care iti va folosi si tie, dar si semenilor tai. Capul sus si inainte cu curaj. Daca alergi la Domnul cu sinceritate si credinta, imposibil sa nu te ajute.

[Demetrius]

În prealabil postat de jalina

...
Cine stie, poate gresesc. Oricum iti multumesc ca incerci sa ma convingi. Si eu imi doresc sa pot sa am o parere proasta despre el, as trece usor peste si as astepta ca Dumnezeu sa imi scoata in cale pe cineva potrivit mie. Insa nu pot, nu gasesc nimic.
Crezi ca nu am incercat toate variantele? Problema nu este de ieri, de o luna ma chinui incerc sa ma conving singura, sa ma impac cu ideea, nu stiu ce sa mai fac.
Si nu erau iluzii, chiar ne-am gandit cum sa facem, am fost si la cateva interviuri sa ma mut si in final am renuntat pentru ca nu am gasit ce imi doream iar neintelegerile cu mama lui incepusera deja.

Faptul ca esti o persoana deosebit de ambitioasa se deduce din faptul ca reusesti ceea ce-ti propui, ca vrei sa faci inca o facultate(succes!), ca ai intrat pe acest forum doar cu drama ta personala(cu toate ca ai o cultura superioara), ca vrei sa raspunzi aici fiecarui mesaj si din faptul ca la interviuri (la care ai participat ca sa ajungi langa el!!!!!!!!) n-ai gasit ce-ai dorit.
Dar... oare ce-ai dorit? Ai dorit sa fi si fericita si bine platita?
Hm! Le-ai dorit pe toate si... iata ce-ai obtinut! Neacceptand ce ti s-a oferit, acum culegi ce-ai ales.
Cum crezi ca s-a simtit el cand tu ai refuzat posturile de la interviurile din orasul lui? Iti spus eu: s-a simtit acolo unde l-ai pus tu, pe locul 2.
Prin urmare, cum poti avea despre el o parere buna daca refuzi un job langa el? Deci parereata despre el e proasta. Poate ca ai o parere prea buna despre tine; poate.
Prin inscrierea pe acest forum si relatarea publica a suferintei tale, eu vad ca tu nu accepti usor situatia si cauti suport sa te ambitionezi in continuare; am avut si eu sufrinte, dar n-am spus nimic nimanui.

Acum nu se pune problema sa-l uiti, sa cauti pe altcineva, sau sa-ti schimbi sentimentele(care vad ca sunt frumoase si solide), ci se cere sa fi stapana pe ele(pe sentimente) si sa te detasezi de suferinta care te macina. Ar putea dura o saptamana.

Tot ce ai trait va ramane ca bogatie in sufletul tau si te va innobila; daca vei tine seama pe viitor de ea, sunt convins ca vei trai o viata fericita, poate chiar alaturi de el sau fara el.
E important sa te linistesti acum ca/si sa nu gresesti.
Astept raspunsul tau.

[jalina]

În prealabil postat de Demetrius

Faptul ca esti o persoana deosebit de ambitioasa se deduce din faptul ca reusesti ceea ce-ti propui, ca vrei sa faci inca o facultate(succes!), ca ai intrat pe acest forum doar cu drama ta personala(cu toate ca ai o cultura superioara), ca vrei sa raspunzi aici fiecarui mesaj si din faptul ca la interviuri (la care ai participat ca sa ajungi langa el!!!!!!!!) n-ai gasit ce-ai dorit.
Dar... oare ce-ai dorit? Ai dorit sa fi si fericita si bine platita?
Hm! Le-ai dorit pe toate si... iata ce-ai obtinut! Neacceptand ce ti s-a oferit, acum culegi ce-ai ales.
Cum crezi ca s-a simtit el cand tu ai refuzat posturile de la interviurile din orasul lui? Iti spus eu: s-a simtit acolo unde l-ai pus tu, pe locul 2.
Prin urmare, cum poti avea despre el o parere buna daca refuzi un job langa el? Deci parereata despre el e proasta. Poate ca ai o parere prea buna despre tine; poate.
Prin inscrierea pe acest forum si relatarea publica a suferintei tale, eu vad ca tu nu accepti usor situatia si cauti suport sa te ambitionezi in continuare; am avut si eu sufrinte, dar n-am spus nimic nimanui.

Acum nu se pune problema sa-l uiti, sa cauti pe altcineva, sau sa-ti schimbi sentimentele(care vad ca sunt frumoase si solide), ci se cere sa fi stapana pe ele(pe sentimente) si sa te detasezi de suferinta care te macina. Ar putea dura o saptamana.

Tot ce ai trait va ramane ca bogatie in sufletul tau si te va innobila; daca vei tine seama pe viitor de ea, sunt convins ca vei trai o viata fericita, poate chiar alaturi de el sau fara el.
E important sa te linistesti acum ca/si sa nu gresesti.
Astept raspunsul tau.

Referitor la job. Daca acceptam jobul respectiv inseamna sa ma mut si sa stau in chirie, nu era vorba de bani ci de faptul ca trebuia sa mai fac si ceva naveta pe langa si astfel imi era mai greu. Insa nici asta nu ar fi fost o problema pana la urma, as fi acceptat postul ca sa fiu aproape de el numai ca problemele cu mama lui deja incepusera si tocmai el mi-a spus ca poate ar fi mai bine sa nu ma mut, sa raman acasa si sa ne mai punem niste bani deoparte. Am vazut atunci ezitarea lui, ca nu mai doreste sa ma mut si astfel am renuntat, am simtit ca am pierdut sprijinul sau. Vreau sa punctez ca eu aici am un serviciu destul de bun si stabil. Totusi nu sunt o aiurita si nu ma avant chiar asa pe taramuri necunoscute, sa renunt chiar asa usor la tot ceea ce am reusit prin munca si cu ajutorul lui Dumnezeu.
Iti multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru incurajare