Despre insingurare si comuniune

[calinit]

Să citim cu atenție textul autorului! Nu există contradicția însingurare – comuniune în cazul de față. Să nu deviem de la text.

Motto (preluat din text): "Toată rugăciunea în care nu se ostenește trupul și nu se necăjește inima, drept lepădare se socotește."

Despre sihaștrii era vorba Dar am mai putea învăța câte ceva de la ei, dar și de la Benedict Ghius.

Atâta vreme cât va fi ascuns în lume, omul nu poate vedea cursele ei. Din toate cursele acesteia, ale lumii din jur („adică cugetarea la lume, slava deșartă, mândria, lenea, osândirea, disprețuirea”), sihaștrii „s-au deprins prin depărtarea în pustie, sărăcie, castitate, post și înfrânare”.

Despre însingurare

Ce trebuie să înțelegem prin însingurare? Oare, prezentul continuu de „a fi prezent în lume fără a fi din lume”? Spune Benedict Ghiuș: este „desigur o paradoxală formă de însingurare.” Există oameni ai lui Dumnezeu care se însingurează din resemnare și tristețe, un „rău necesar” (B. G.) „Ei nu sunt din lume așa cum nici Eu nu sunt din lume” (Ev. după Ioan 17, 16).

Însingurarea sihaștrilor nu înseamnă ură față de oameni (ei au o „milă gingașă față de făptură”), deși, paradoxal și neclar pentru cei care citesc la repezeală textul propus, sihaștrii refuză lumea, „de a iubi și de a primi lumea, după felul ei de-a fi, lumesc și păcătos” (B. G.) Ei îmbrățișează însingurarea din iubire ca „feed-back” față de iubirea lui Dumnezeu dată nouă. „Nu-i vorba aici de iubirea-sentiment, ci de iubirea-putere dumnezeiască, mai tare ca moartea, singura în care sunt cu putință jertfele și dăruirile cele mai întregi.” (B.G.)

În continuare, autorul spune <<De ce acest refuz de a primi lumea, "după chipul lumii"? - se va zice. Fiindcă lumea a învățat să se iubească pe sine numai întrucât e trecătoare, întâmplătoare, realitate a morții și a păcatului.>>

Dar, „Nici ura lor față de păcătoșenia lumii și nici dragostea lor de făptură n-ar fi căpătat atâta avânt și putere, dacă n-ar fi avut înaintea ochilor dumnezeiasca pildă a Domnului.”(B. G.)

Însingurarea, deci, este mijlocul și calea de a-L sluji pe Dumnezeu și nu nevoile omului căzut și ale lumii născute din păcat, nevoi și dorințe perisabile, în raport cu scopul suprem al vieții noastre, Viața de după Nașterea-din-Nou.

Despre comuniune

Comuniunea, în schimb, este în duh și adevăr cu Dumnezeu. Slujirea Lui permanentă prin căile și mijloacele date de El. (vezi Scriptura și toate ale Sfinților).

P.S. Eu cred că textul e cât se poate de clar dacă avem răbdare să-l citim, iubire să-l înțelegem și nădejde că Dumnezeu veghează asupra noastră.

[calinit]

Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii. (Ev. după Matei, 7, 12)

Spune părintele:
"...atâta vreme cât va fi ascuns în lume, omul nu poate vedea cursele ei."
"Pe toate fronturile vieții, ne trebuie astăzi oameni cu rezerve de singurătate."