Sufletul pereche

[glykys]

În prealabil postat de loricel

A

Ma intreb care-i jumatatea mea :barbatul cu care Dumnezeu ma binecuvantat sa am un copil sau cel cu care m-am unit prin TAINA CUNUNIEI.EU NU MAI SIMT CA AM O JUMATATE PE PAMANT.AM GASIT SA-MI UMPLU GOLUL DIN SUFLET CU DUMNEZEU.SAU MACAR TIND SPRE DUMNEZEU.

Stii ce ai de facut, nu te mai gandi la cai verzi pe pereti, fii alaturi de sotul tau, iubeste-l, respecta-ti juramintele de la cununie! trebuie sa fie un om foarte bun, daca a acceptat sa creasca un copil al altuia.Normal ca se simte ranit cand vede ca dupa atatia ani si dupa atatea sacrificii pe care le-a facut, tu inca mai suspini dupa unul care nu a fost vrednic de iubirea pe care i-ai purtat-o!
E bine sa fiti tu, sotul, copilul si Dumnezeu, pentru a va fi binecuvantata viata, nu fiecare in parte singur cu Dumnezeul lui!

Scopul vietii e oricum mantuirea, o iubire romantica din povesti, iar pentru asta trebuie purtata crucea! E bine sa invatam din greseli si sa nu mai tanjim la ele.

Uite, gateste-i sotului tauceva ce ii place, strange-l de mana si spune-i ca te bucuri mult ca e cu voi. Atat; isi va da seama. Din ce am vazut, barbatilor nu le plac efuziunile, exploziile de sentimente, plansetele...

[AlinB]

În prealabil postat de glykys

Uite, gateste-i sotului tauceva ce ii place, strange-l de mana si spune-i ca te bucuri mult ca e cu voi. Atat; isi va da seama. Din ce am vazut, barbatilor nu le plac efuziunile, exploziile de sentimente, plansetele...

Aiurea, nu-i vorba de asta, persoana in cauza n-a reusit sa depaseasca o iubire naiva si infantila (in sensul rau al cuvantului) care s-a incheiat prost (cum de obicei se termina in astfel de cazuri) iar acum i-a reprosat sotului ca nu a fost in stare sa-i faca treaba care ar fi trebuit ea sa o faca, sa se vindece si sa mearga mai departe..

Iar daca el a pus tot ce avea in relatia asta, pentru ce sa fie facut vinovat de handicapurile si neputintele ei ei?

Tragic, dar multi oameni confunda furnicaturile erogene si masochismul care deriva in unele cazuri de aici, cu dragostea.

Si avem din pacate o cultura universala care inclina ratiunea, morala si nu in ultimul rand bunul simt, in directia asta.

Ca si cel care a pornit acest topic, care foloseste mitul "sufletului pereche" derivat din aceeasi naivitate erotica/erogena pentru a-si justifica infidelitatea in casatorie, un lucru fara doar si poate urat si fara nici o scuza.. dar trebuie sa ne mintim cumva, nu?

Faptul ca ne simtim bine facand rau, trebuie sa aiba o scuza mai presus de ratiune, nu?

[Savonarola]

În prealabil postat de AlinB

mitul "sufletului pereche"

Nu cred că acest mit este chiar aşa un simplu "mit". Gândiţi-vă că primii oameni, Adam şi Eva, au fost făcuţi suflete pereche. Şi că Eva nu a fost creată la fel ca Adam, ci din Adam de către Dumnezeu. Am auzit chiar de la preoţi ortodocşi că ar exista texte în mistica iudaică, care spun că o interpretare a primelor cuvinte ale lui Adam la adresa Evei este: "tu eşti fiinţă din fiinţa mea, şi lumină din lumina mea".

[AlinB]

În prealabil postat de Savonarola

Nu cred că acest mit este chiar aşa un simplu "mit". Gândiţi-vă că primii oameni, Adam şi Eva, au fost făcuţi suflete pereche. Şi că Eva nu a fpst creată la fel ca Adam, ci din Adam de către Dumnezeu. Am auzit chiar de la preoţi ortodocşi că ar exista texte în mistica iudaică, care spun că o interpretare a primelor cuvinte ale lui Adam la adresa Evei este: "tu eşti fiinţă din fiinţa mea, şi lumină din lumina mea".

Aiurea, nu scrie nicaieri ca au fost facuti "suflete pereche", au fost pereche constransi de imprejurari... ghici care.. :)

Iar "argumente" de genul "am auzit de la preoti ortodocsi", "ca ar exista", "o interpretare.." ..sunt hilare, putina seriozitate nu strica, avem aici niste cazuri grave, un barbat care isi inseala nevasta, o femeie care da cu casatoria de pamant..si amandoua cu scuza "sufletului pereche" si cine stie cate/cati mai sunt care isi gasesc o astfel de scuza pentru imaturitatea lor sentimentala.

Pai sa ne gandim, oare la judecata li se va cere socoteala ca nu s-au luat dupa norma morala inexistenta a "sufletului pereche"?
Sau ca si-au inselat sotia, ca si-au distrus casatoria, ca au lasat copii fara parinti, etc..?

Pai intrebase cineva o data pe un parinte duhovnicesc: "parinte, de unde stim care e sufletul nostru pereche?".
Si parintele o zis ceva de genul: "Pai te-ai luat cu el/ea in fatza lui Dumnezeu? Te uiti bine la el/ea ca ala e sufletul tau pereche".

Urat, frumos..asa si este ca si sufletul tau de altfel..ca pana la urma defectele din celelalt e imposibil sa nu se regaseasca macar o farama in sufletul tau, daca esti onest cu tine insuti, deci..ai grija de celalalt cum ai si de sufletul tau, indrepti ce e de indreptat, cureti ce ai de curatat, asa cum ai vrea sa fie si celalalt cu greselile tale, ca altfel..
Mantuirea ta s-ar putea sa atarne de lucrul asta.

Mitul sufletului-pereche s-a născut, cred, din nostalgia după unitatea primordială dintre bărbat și femeie, care era desăvârșită, totală, întrucât pe Dumnezeu îl respirau Adam și Eva în iubirea lor; necontenit.

După tragica despărțire de Dumnezeu, omul năzuiește cu toată ființa după acea unitate pierdută, dar nu mai este capabil să o realizeze pentru că nu mai poate iubi cu toată ființa lui, nu mai poate iubi continuu, permanent. Iubirea noastră e amestecată cu egoism, cu patimi, cu meschinării și e, prin urmare, tulbure, parțială.

Nu-l putem iubi pe celălalt din aceleași motive din care nu-L putem iubi pe Dumnezeu sau din cauză că starea păcătoasă în care ne aflăm ne depărtează de El, izvorul iubirii. Trebuie, prin urmare, refăcută întâi această legătură pentru a putea vedea în soțul tău cu adevărat sufletul-pereche.

[loricel]

În prealabil postat de glykys

Stii ce ai de facut, nu te mai gandi la cai verzi pe pereti, fii alaturi de sotul tau, iubeste-l, respecta-ti juramintele de la cununie! trebuie sa fie un om foarte bun, daca a acceptat sa creasca un copil al altuia.Normal ca se simte ranit cand vede ca dupa atatia ani si dupa atatea sacrificii pe care le-a facut, tu inca mai suspini dupa unul care nu a fost vrednic de iubirea pe care i-ai purtat-o!
E bine sa fiti tu, sotul, copilul si Dumnezeu, pentru a va fi binecuvantata viata, nu fiecare in parte singur cu Dumnezeul lui!

Scopul vietii e oricum mantuirea, o iubire romantica din povesti, iar pentru asta trebuie purtata crucea! E bine sa invatam din greseli si sa nu mai tanjim la ele.

Uite, gateste-i sotului tauceva ce ii place, strange-l de mana si spune-i ca te bucuri mult ca e cu voi. Atat; isi va da seama. Din ce am vazut, barbatilor nu le plac efuziunile, exploziile de sentimente, plansetele...

L-asi strange si acum in brate ,daca ar fi langa mine.Recunosc am fost si sunt o naiva ,sa cred ca doi oameni se pot iubi mai presus de orice,ma refer la potrivirile de care suntem noi obisnuiti sa le facem.Sentimentele mele au fost mai presus decat orice ratiune.L-am simtit pe DUMNEZEU cum a poruncit naturii sa-mi ofere cele mai romantice momente din viata mea .Si ce putea fi mai frumos intr_o dragoste decat BINECUVANTAREA cu un copil.Nu cer nimanui sa ma inteleaga .Doar cei ce traiesc asa ceva stiu cum e.
Naivitatea mea in relatia cu sotul meu, a fost sa cred ca vrea cu adevarat o familie.L-am cunoscut inecandu-si amarul in bautura .Am pornit la drum cu credinta ca avand familia de care se plangea ca n-o are, v-a lasa patimile deoparte.N-a fost asa .Asi da orice sa-i pot intelege of-ul,dar cercul vicios se invarte la nesfarsit si am obosit.Ma rog zilnic la Dumnezeu mai cu nadejdie ,mai cu putina nadejdie pt. am epuizat toate resursele.E umilitor pt. o femeie sa ajunga s-ai scrie scrisori sotului ,care se afla in camera alaturata,incercant sa gaseasca o portita spre comunicare.
Sa uiti barbatul cu care ai un copil e imposibil.Zilnic il vezi in acel copil si mai greu e sa recunosti in copilul tau mai multe trasaturi ale celui de care, teoretic ,ar trebui sa-l uiti.

[anita]

La Dumnezeu totul e posibil.
Sunt femei care au reusit sa-si scoata barbatii din ghearele betiei cu ajutorul credintei.
Trebuie rabdare si sfatul unui bun duhovnic.
Pentru orice patima exista remediu .

[AlinB]

În prealabil postat de loricel

L-asi strange si acum in brate ,daca ar fi langa mine.Recunosc am fost si sunt o naiva ,sa cred ca doi oameni se pot iubi mai presus de orice,ma refer la potrivirile de care suntem noi obisnuiti sa le facem.Sentimentele mele au fost mai presus decat orice ratiune.L-am simtit pe DUMNEZEU cum a poruncit naturii sa-mi ofere cele mai romantice momente din viata mea .Si ce putea fi mai frumos intr_o dragoste decat BINECUVANTAREA cu un copil.Nu cer nimanui sa ma inteleaga .Doar cei ce traiesc asa ceva stiu cum e.
Naivitatea mea in relatia cu sotul meu, a fost sa cred ca vrea cu adevarat o familie.L-am cunoscut inecandu-si amarul in bautura .Am pornit la drum cu credinta ca avand familia de care se plangea ca n-o are, v-a lasa patimile deoparte.N-a fost asa .Asi da orice sa-i pot intelege of-ul,dar cercul vicios se invarte la nesfarsit si am obosit.Ma rog zilnic la Dumnezeu mai cu nadejdie ,mai cu putina nadejdie pt. am epuizat toate resursele.E umilitor pt. o femeie sa ajunga s-ai scrie scrisori sotului ,care se afla in camera alaturata,incercant sa gaseasca o portita spre comunicare.
Sa uiti barbatul cu care ai un copil e imposibil.Zilnic il vezi in acel copil si mai greu e sa recunosti in copilul tau mai multe trasaturi ale celui de care, teoretic ,ar trebui sa-l uiti.

Aha, este de inteles acum..de fapt imaturitatea sentimentala ii apartine lui de fapt..

Bautura din pacate, dincolo de motivatiile initiale, ajunge sa fie o pasiune care se auto-sustine sau in orice caz, se alimenteaza chiar si din lucruri minore.
De fapt deformeaza realitatea in asa hal, incat orice lucru capata dimensiuni aberante si atunci solutia? desigur, tot bautura..

Macar era un om credincios? Terapia cu asta ar fi trebuit inceput, aducerea la credinta..
Dezalcoolizarea, chiar si o familie fericita.. nu functioneaza intotdeuna, motivul bolilor sufletesti sunt de multe ori mai profunde decat insatisfactii sentimentale/sociale/profesionale, etc.

Iar adevarata vindecare vine doar de la Dumnezeu..

[laviniu]

În prealabil postat de AlinB

Aha, este de inteles acum..de fapt imaturitatea sentimentala ii apartine lui de fapt..

Bautura din pacate, dincolo de motivatiile initiale, ajunge sa fie o pasiune care se auto-sustine sau in orice caz, se alimenteaza chiar si din lucruri minore.
De fapt deformeaza realitatea in asa hal, incat orice lucru capata dimensiuni aberante si atunci solutia? desigur, tot bautura..

Macar era un om credincios? Terapia cu asta ar fi trebuit inceput, aducerea la credinta..
Dezalcoolizarea, chiar si o familie fericita.. nu functioneaza intotdeuna, motivul bolilor sufletesti sunt de multe ori mai profunde decat insatisfactii sentimentale/sociale/profesionale, etc.

Iar adevarata vindecare vine doar de la Dumnezeu..

Sa inteleg ca vorbiti din propria dvs. experienta? Numai bine!

[jullia26]

L-am cunoscut printr-o cunostiinta comuna pe 14 decembrie..dupa prima discutie mai lunga mi-a starnit interesul desi imi promisesem ca nu ma mai arunc in nicio relatie,eram singura de 3 luni si jumatate.. totul a fost magic, eram interesati de aceleasi lucruri, m-a invitat la film ziua lui fiind pe 19 decembrie si am acceptat, in timpul filmului am vorbit intruna,ne-am sarutat, simteam ca pot avea ceva cu el, simteam ca e altceva.. Pe 24 decembrie a murit bunica mea,vorbeam cu el cand am aflat si eram devastata , iar a doua zi urmand sa o inmormanteze de Craciun... Nu va zic ca desi ne stiam de o saptamana si ceva a lasat toata rusinea de-o parte si a venit la bunica cealalta a mea la care ma aflam(cu mine a avut prima relatie serioasa, spunea ca nu a simtit nevoia de o relatie adevarata pana la mine).. Eram distrusa, dar cu el ma simteam atat de bine, cand ma strangea in brate simteam ceva ce nu mai simtisem niciodata.. Era o senzatie de nedescris, ceva supraomenesc si mi-a zis ca in momentul in care m-a vazut ravasita a simtit ca s-a rupt ceva in sufletul lui, imi simtea durerea.. Dupa nici o saptamana mi-a spus ca ma iubeste (ceea ce pentru unii poate suna penibil) nici eu nu mai auzisem asa ceva de la nimeni.. a zis ca ceea ce simte nu poate descrie in cuvinte, daca nu e iubire,atunci nu stie ce e.. Totul a fost atat de frumos..stateam cu orele si ne priveam si nu ne mai plictiseam,aveam atatea asemanari,ne simteam atat de bine impreuna in absolut orice faceam.. Pana a intervenit gelozia la amandoi si certurile.. Mereu ne certam din nimicuri, din toate prostiile pana intr-o zi in care a zis ca nu mai suporta, ca i s-a luat.. Ne-am despartit si impacat de 3 ori.. Si cu toate ca a zis ca ma blocheaza, ma scosese de la prieteni de pe facebook si multe altele ,n-a facut-o si a tot continuat sa ma caute .. Imi vorbeste de multe ori urat si ne certam, dar mereu in final se linistesc apele..apoi ma cauta, mereu ma cauta.. desi zice ca nu-l mai intereseaza, dar ma roaga sa merg la doctor, eu avand niste probleme de sanatate... Nu stiu ce sa mai cred.. Eu fara el simt ca nu sunt intreaga, parca simt o durere in suflet, un gol..de vreo 2 luni de cand ne tot despartim si impacam am slabit 5 kg, nu pot sa mananc, nu pot sa dorm, nu am chef de nimic, de viata, de prieteni, eu care ieseam mereu si ma distram si radeam .. Acum parca sunt o leguma..Am ajuns sa merg de 2-3 ori pe saptamana la biserica sa ma rog, sunt disperata (eu credincioasa de fel, dar nu prea ajungeam pe la biserica).. Eu sunt ft sensibila si mereu am suferit cand mi s-a intamplat ceva asemanator, dar am trecut repede peste, am mers mai departe, mi-am vazut de viata mea..Acum oriunde as privi sau orice as face imi aminteste de el.. Credeti ca poate fi vorba de sufletul meu pereche ? Daca nu e, nu stiu ce poate fi, il iubesc mult de tot, nu pot descrie in cuvinte ce simt, nu e doar iubire, pur si simplu simt ca nu pot renunta la el.. Si cand eram impreuna dupa o zi mi se facea dor de el si lui la fel.. Acum e el cum e, dar totusi vad ca nu renunta nici el.. Cauta mereu motive de cearta sau pretexte sa ma caute.. Nu stiu ce vrea de fapt.. Ma vrea si nu ma vrea.. Si in ultima vreme am cerut fel si fel de pareri de la diverse persoane ,dar am facut tot ce m-a taiat pe mine capul.. Pana la el eram foarte orgolioasa si ii jucam pe toti pe degete, acum cu el nu ma lasa inima sa fiu asa..