Ce este pacatul?

[mioara]

Ai foarte mare dreptate, Anca. Dar, ca de obicei discutia a deviat si din nou nu se mai vorbeste despre pacat.
Pt. a te lupta cu pacatul trebuie mai intai sa stii ce este pacat, apoi sa incepi sa te lupti cu el. Trebuie sa stim ce este placut si ce nu este placut lui Dumnezeu! Dar toate acestea le putem afla tot de la Sfintii Parinti care ne calauzesc in viata noastra crestina. Fara ajutorul lor mergem ca orbii spre prapastie, si in drumul nostru mai luam si pe altii pe care ii vom pierde.
Exista atat de multe pacate incat cred si eu ca ar trebui sa le luam separat sa le discutam. Si pentru aceasta, cred ca ar trebui sa incepem cu pacatulmandriei, caci acesta este cel mai urat pacat inaintea lui Dumnezeu. Din mandrie izvorasc toate relele si este pacatul cu care te lupti pana la sfarsitul vietii.Din mandrie ajungem sa ne desconsideram semenii, sa avem pretentii, sa trecem peste oricine pentru a ocupa un loc cat mai in fata si multe altele. In momentul in care ne dam seama ca toate ne sunt date in dar de bunul Dumnezeu si nimic nu este al nostru, incepem sa ne luptam cu mandria care a zacut in noi. Si vorbind aici despre noi si faptele noastre,iata cum cadem in pacatul mandriei. De aceea cred ca ar trebui sa discutam despre pacate doar din ce stim cu siguranta de la altii care s-au luptat cu ele si le-au invins, adica din Sfintii Parinti. Caci lupta noastra cu pacatul, pe acest pamant, nu s-a sfarsit si nu cred ca suntem in masura sa dam sfaturi si indemnuri. Si in momentul in care te-ai mandrit si laudat, iti iei plata pe acest pamant si nu mai ai ce astepta ca rasplata pe lumea cealalta.
Poate sunt si persoane care au ajuns la un nivel inalt de lupta cu pacatele si care pot sa dea sfaturi, dar eu mai mult decat a urma ce scriu Sfintii Parinti nu pot, asa ca va rog sa ma iertati daca va deranjez cu postarile mele.
Doamne ajuta!

[iosif]

Fiecare are experienta personala a pacatului, am spus si o repet. Pentru unii pacatul ii aduce intr-o stare de confuzie generala, dezorientare maxima, pentru altii ii afunda intr-o impietrire a inimii, intr-o accentuare a starii de nesimtire sufleteasca. Pentru mine pacatul inseamna un gol in relatia mea cu Dumnezeu, o intristare a lui Dumnezeu pe care o produc atunci cand nu ma port natural, adica conform legilor Lui, legii iubirii fata de Dumnezeu, fata de aproapele si fata de mine insumi!

Mioara draga,
chiar daca aparent ne-am indepartat de topic, de fapt tot despre pacate am vorbit, caci ce poate fi altceva indepartarea de cele curate si drepte ale lui Dumnezeu, in locul carora incercam sa le punem pe ale noastre?!?
Ideea ta de incepe prin a discuta despre MANDRIE mi se pare foarte buna. Dar iata, ca nu ma pot abtine sa nu postez aici ce am gasit din Sfintii Parinti:

Mandria este mama viciilor, din pricina careia si diavolul s-a facut diavol, nefiind astfel mai înainte (Sf. Isaac Sirul).
Mandria este lipsa cunoasterii lui Dumnezeu (Sf. Maxim Marturisitorul).
Mandria este primul pui al diavolului (Avva Evagrie Ponticul).
Doboara-ti gandul inaltarii mintii inainte de a te dobori el pe tine (Sf. Efrem Sirul).
Mandria este iubirea de sine pana la dispretuirea lui Dumnezeu, smerenia este iubirea lui Dumnezeu pană la dispretuirea de sine (Fericitul Augustin).
Este mai buna infrangerea cu smerenie, decat biruinta cu mandrie (Patericul).
Daca va începe sa te stapaneasca mandria, adu-ti aminte cum din cauza ei pier toate roadele virtutii si ea va fugi de la tine (Avva Isaac Pustnicul).
Mandria nu-i un semn al belsugului in virtute, caci, precum multe fructe inclina crengile pomului la pamant, tot asa prisosul virtutii creeaza un sentiment smerit (Sf. Nil Ascetul).
Nu te ridica la inaltime, ca sa nu cazi in adancime (Sf. Grigorie Teologul).
Mandria este defaimare de Dumnezeu, iar trufia este defaimare de oameni (Sf. Teofilact).
Mandria este intaia nascuta a mortii. Ea a omorat pe ingeri in cer si pe Adam pe pamant (Sf. Grigorie Dialogul).
Slava desarta este alungata de lucrarea în ascuns, iar mandria de vointa de a pune pe seama lui Dumnezeu toate ispravile (Sf. Maxim Marturisitorul).
Cand cazi, suspina, iar cand sporesti, nu te ingamfa (Sf. Nil Sinaitul).
Pe cel smerit multi il iubesc, iar pe cel mandru si infumurat il urasc si oamenii care au acelasi duh de mandrie (Avva Iacov).
Sa gresesti si sa gandesti multe despre tine este mai rau decat pacatul insusi (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel ce zideste pe propria sa putere cade, precum cade si se pravaleste la pamant cel ce calca pe panza de paianjen (Sf. Nil Ascetul).
Multi au dezbracat toate hainele de piele. Dar pe cea de pe urmă, cea a slavei desarte, numai cei ce au dispretuit-o pe maica ei, adică dorinta de a-si placea lor (Avva Ilie Ecdicul).
Trufia produce o cugetare confuza, întrucat ea consta in doua nestiinte: a ajutorului lui Dumnezeu si a neputintei proprii (Sf. Isaac Sirul).
Cel ce se mandreste cu darurile naturale, adica cu mintea ascutita, cu usurinta priceperii, cu iuteala judecatii si cu alte capacitati capatate fara munca, acela nu va primi niciodată bunatatile supranaturale. Caci cel ce este necredincios în cele putine va fi necredincios si plin de slava desarta si în cele multe (Sf. Ioan Scararul).
Stralucirea fulgerului arata de mai inainte bubuitura tunetului, iar slava desarta, prin aparitia ei, vesteste mandria (Sf. Nil Sinaitul).
Mare este inaltimea smeritei cugetari; adanca este prapastia inaltei cugetari si de aceea va sfatuiesc sa o iubiti pe prima, sa nu cadeti in cea de-a doua (Avva Isidor).
Trei gropi ne sapa noua demonii: intai dau lupta impotriva noastra pentru a ne opri de a face binele; al doilea, daca nu reusesc, cauta sa ne abata si sa faptuim binele fara Dumnezeu; dacă nici asa nu reusesc, intrebuinteaza a treia groapa: ne lauda pentru binele faptuit, ca sa ne umflam de mandrie (Sf. Ioan Scararul).
Dupa cum cineva nu nimiceste numai un madular al trupului, ci întreg trupul, asa si mandria nu strica numai o parte a sufletului, ci întreg sufletul (Sf. Casian Romanul).

Ca parinti ar trebui sa avem grija a nu sadi mandria in copiii nostri, Dar care parinte nu isi lauda copilul pentru tot ce face sau tot ce poseda?!? Ce jucarie grozava ai! Ce cercei frumosi ai! etc.
Mandria are radacini adanci si vechi, si poate de aceea de multe ori nici nu stim s-o identificam. A capatat valoare de cutuma. Dar oare acest lucru o absolva de a fi pacat?

Draga Mioara,
iata ce am gasit despre mandrie, scris de Arhimandrit Sofronie:
Mândria este principiul răutăţii (…); în mândrie se află esenţa iadului. Mândria nu este altceva decât acel întuneric mai din afară în care petrecând omul se desparte de Dumnezeul iubirii.”

„Lumina necreată care se pogoară asupra noastră prin credinţa în dumnezeirea lui Iisus Hristos ne dă posibilitatea să vedem esenţa metafizică a mândriei.”

„Cel mândru, oricât ar fi de înzestrat cu raţiune, întotdeauna şi pentru totdeauna va petrece în afară de iubirea lui Hristos cea atotcuprinzătoare.”

[ory]

Ce este pacatul?Pacatul este forma crestineasca,care diferentiaza binele de rau,respectiv de "pacat",daca ne uitam in scrierile marilor filozofi,chiar daca unii dintre acestia au adoptat forma pagana de crezamant,sau chiar atee,ei totusi fac departajarea binelui de rau prin teorii similare celor religioase,dar cu o infatisare mai sociala,laica.Pacatul in sine reprezinta o forma mai complexa cu care sunt tratate aspectele vietii,acesta difera de la un statut la altul,si deci,nu este concret format in activitatile oamenilor.
Din nefericire,in viata multi oameni s-au folosit de aceste legi care detestau pacatul si-au facut foarte mult rau,eliberand din fiinta lor toata violenta si ura,instincte animalice care poate fi exteriorizate din anumiti oameni protejati de asa zisele legi mistice.Perioadele inchizitiei reprezinta cel mai viu adevar al abuzarii de aspectele religioase pentru a arata o forma de cruzime inimaginabila atribuita credintei.Intr-un fel,mandria si pacatul stramosesc,care l-a facut pe ingerul privilegiat sa se poata identifica cu creeatorul sau,sa se considere asemeni lui,persista si astazi,si-a persistat mereu,sub aceiasi forma de nesupunere.Ca atare preotii si mai marii bisericii au facut intotdeauna legi,uneori ajunse mai presus decat Dumnezeul in numele caruia au considerat ca le elibereaza.Dumnezeu a venit pe pamant cu duhul blandetii si-al smereniei,conducatorii bisericii au adoptat calea violentei,in mod paradoxal in numele religiei,Dumnezeu a sezut printre cei simpli,s-a apropiat de desfranati si leprosi,in timp ce credinciosii se simt "onorati"sa defaime neputinta omeneasca si sa se situeze mai presus decat nimicnicia oamenilor nenorociti.Ca atare,fariseii si mai marii bisericii l-au prigonit si l-au rastignit pe Iisus,dominati de aceiasi mandrie natala,si-aceiasi nesupunere fata de divinitate,fiindca,chiar daca se considerau slujitorii bisericii,s-au pus mai presus de aceasta.
Este o mare controversa pamanteana,faptul ca religia ramane cea mai dura forma de asuprire a omenirii,nu prin veridicitatea legilor ei,ci prin transformarea lor de catre credinciosi,de catre oameni care prin viziunea lor mistica,si insusirea marinimiei de desavarsire acestea reusesc sa faca mult rau fiintelor care cauta refugiul intr-o lume ce se promite neintinata de faradelegea universala.Faradelegea universala o reprezinta RAUTATEA,dupa care,din pacate se gideaza multe grupuri spirituale,considerand-o o necesitate.
Nu inteleg,in timp religia a devenit o alegere printr-un consimtamant propriu,dar stiti ce factori au dus la aceasta libertate?,tocmai dezvoltarea sociala,aceiasi dezvoltare detestata si considerata malefica de catre biserica.Aceiasi dezvoltare care a facut lumea un univers usor de explorat printr-un mecanism comod ajuns la-ndemana oricui,dezvoltarea tehnologica.Nu-nteleg,daca multe principii moderne se dovedesc a se desfasura in detrimentul religiei,atunci de ce aceasta mare familie,care este familia credinciosilor,se bucura de beneficiile moderne,de ce profita de privilegiile ei?Stiinta a dezvoltat cu sudoare si sacrificiu lumea aceasta mai "potrivnica"spiritualitatii,in vechime oamenii de stiinta erau arsi pe rug din considerente religioase,de ce aceiasi religie se bucura de stiinta ce-a fost lasata mostenire omenirii.Pentru ca atunci religia creea o atmosfera inapoiata de intelegere a ei,si totusi pana astazi,legile divine au ramas aceleasi,adoptarea lor s-a schimbat.De ce?,pentru ca s-a dezvoltat inteligenta si odata cu aceasta principiul tolerantei si-a intelegerii vietii sub o forma decenta.demna de omenie.Datorita aceleiasi inteligente care a dezvoltat aceasta lume,s-a nascut si pacea care domina cele mai multe teritorii pamantene,aceiasi inteligenta pe care religia o detesta,ca fiind neconforma principiilor ei.In consecinta,pacatul va ramane intotdeauna o teorie relativa!

[dannsan]

Adevarat ce ai post-at tu Ory. Banuiesc ca e un citat.
Problema vine de la INTERESE. (ale unei comunitati, ale unui partid, ale unei tari, ..., ale unei organizatii mondiale). Intr-adevar, pacatul e relativ acum. In vechea scriptura el este definit clar. Dar cand intervine acest INTERES, nu se mai tine cont de nimic.
Poate la nivel de individ, dar cand e in joc soarta mai multor oameni (o comunitate), Interesul isi face legea.
Eu nu cred ca Irakul ar fi fost vroedata ocupat de Am..rica daca petrolul ar fi fost suficient pe pamant. Dar cand acest "petrol" poate face deosebirea intre o viata imbelsugat a, intre o economie prospera si .. "dezastru", atunci unii accepta calea compromisului si omoara cu buna stiinta sute de mii de oameni nevinovati.Si exemplele sunt nenumarate.
Lumea e din ce in ce mai mica, si "pacatul" este definit in fiecare comunitate in mod diferit. Scriptura isi dovedeste ineficienta, in zilele noastre, pe zi ce trece, odata cu imputinarea resurselor naturale, si in functie de gandirea respectiva a comunitatii. Si lucrurile evolueaza, din ce in ce mai mult, in sensul acesta.

[ory]

Nu este un citat,este pur si simplu modul meu de-a vedea aceste lucruri care ne-nconjoara si carora le dam alte si alte conotatii.De multe ori religia a reprezentat o sursa de abuz din partea claselor exploatatoare,dar si ea a abuzat la randul ei atunci cand puterea i-a fost conferita pe deplin.In consecinta,daca religiei i s-ar oferi statutul de coducator cu puteri depline asupra omenirii ar iesi un haos,pentru ca multe caracteristici ale ei,bine-nteles date de oameni,sunt atat de confuze si contradictorii,ca sa nu mai spunem de partea exteriorizarii raului care exista in noi,mai ales atunci cand te consideri mai presus de orice,respectiv fanatic,fiindca se poate confunda usor credinta cu mandria.

[Negroponte]

Sfantul evanghelist Ioan spune in primasa epistola,ca pacatul este"calcarea legii lui Dumnezeu cu deplina vointa si stiinta"Calcarea legii divine se poate face in trei feluri:cu gandul,cu cuvantul sau cu fapta.Orice om care pacatuieste il jigneste pe Dumnezeu,nesocotind legea Sa si totodata ce-a facut El pentru noi.Ca atare,pacatul are ca urmare ruperea legaturii cu El(Mt.25,41)si principala consecinta a pacatului este pierderea mantuirii-pe plan sufletesc-,iar-pe plan fizic-boala,suferinta si moartea fizica."Caci Fiul Omului va sa vina intru slava Tatalui Sau,cu ingerii Sai;si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele sale"(Mt.16,27).

Sfantul Ioan Gura de Aur ne mai da niste sfaturi intelepte:

Trebuie multa bagare de seama sa putem lamuri ceea ce este una sa ceea ce este alta, aceasta pentru ca alaturi de virtuti se afla viciile, alaturi de usurinta exprimarii obraznicia, alaturi de blandeţe lasitatea.

Sa ia aminte bine oricine crede ca este stapan al unei virtuti, pe cand el nu are decat viciul.

Asadar, ce este blandetea şi ce este lasitatea? Sa nu ajuti pe cei jigniti, sa ramaa mut cand sunt asupriti, aceasta-i lasitate; sa suferim jignirile pe care ni le fac altii, iata ce este blandetea.

Ce este curajul opiniei? Acelasi lucru: a lupta pentru altul. Dar obraznicia? Cand vrei sa te razbuni tu însuti. Blandetea si curajul opiniei merg impreuna, si tot impreuna, pe alta parte, obraznicia si lasitatea. Cine se mahneste de propriile sale suferinte, greu îi va fi sa se mahneasca de ale altora, cine nu se razbuna pe sine, bine va razbuna pe alţii…

Marinimia este o virtute, dar e vecina cu risipa.

Economia, asemenea e o virtute, alaturi de ea se afla zgarcenia. Sa apropiem iarasi virtutile. Risipitorul nu-i marinimos. Cum oare!… Cel inlantuit de mii de patimi va putea avea duh inalt? Nu dispretuieste bogatiile, ci-i staanit de alte patimi. Nu-i mai liber deca omul pe care talharii il silesc sa-i asculte. Nu din dispreţ pentru bogatii le risipeste, ci numai din pricina ca nu stie sa le chiverniseasca cum se cuvine.

De ar fi cu putinta sa le si pastreze si sa le si foloseasca, iata ce ar face. Este marinimos acela care-si cheltuieste averea asa cum se cade, caci duh cu adevărat inalt are acela care nu-i rob patimii si caruia putin ii pasă de bogstii. Economia, di ea este un bine.

Cel ce merits bun nume, este acela care cheltuiedte cu întelepciune, nu la întamplare si fara discernamant. Cu totul altceva este omul zgarcit.

Economul nu cheltuieşte decat cand trebuie, cel zgarcit nu se atinge de avutul sau, nici chiar cand nevoia cere. Economia, putem zice, este sora cu marinimia. Sa punem asadar, deoparte marinimia si economia, de alta risipa si zgarcenia. Unele se tes din micimea de suflet, altele, din maret
a lui.