"Lui Hristos ii plac oamenii delicati"

Exista printre noi de multe ori, chiar si printre cei care se chestioneaza permanent asupra propriilor actiuni, ori poate mai ales printre acestia, un scurt dialog cu propria constiinta, in care replica noastra suna cam asa : "- II va face bine sa ii mai taie cineva din orgoliu", ori "- Nu e datoria mea sa ii menajez lui mandria" ori "- Chiar daca se ataca ii va face bine", etc.

Stiu sigur ca si altii gandesc treaba asta (si ca nu sunt singurul care o mai da in bara) fiindca adesea astfel de rationamente sunt chiar exprimate pe post de justificari ale unor replici mai "taioase".........cei care gandesc in maniera aceasta se folosesc adesea de citate precum "pui de vipere" ori "neam de naparci" ca sa isi legitimeze tonul de calau.
Tinand cont ca aceste exemple oferite mai sus sunt reale nu e greu sa realizezi ca in anumite situatii, in speranta de a trezi constiinta celor vizati de repros, aceste tehnici sunt recomandabile DAR sunt doua chestiuni care trebuie luate in considerare :

1. Aceste situatii sunt rare, in general lipsa de menajere a orgoliului celui caruia i te aderesezi soldindu-se cu cele mai urate si patimase reactii din partea sa (fie ca nu si le exprima), si neavind pe termen lung decat un efect de indepartare a aceluia fata de tine si ideile tale.

2. Cei care au folosit acest procedeu cu succes erau fie de o smerenie desavarsita (Hristos), fie de o smerenie care tindea catre acest punct (Ioan Botezatorul, Vasile cel Mare etc.)

Tinind cont de acestea, insuficienta atentie pt orgoliul celor din jur, pe temeiul faptului ca "ii face bine" imi apare ca un "procedeu" profund anticrestin. Avand in considerare poruncile evanghelice, atat luate ca atare cat si explicate de patristica,cred ca este datoria oricarui crestin ca in marea majoritate a cazurilor, sa menajeze pe cat posibil orgoliul celor din jur, sa aiba grija cum se exprima astfel incat ei sa nu "se atace", cu alte cuvinte sa fie delicat.
Daca sunt dimensiuni pe care considerati ca nu le-am luat in considerare apasati pe "post reply" :D...acelasi lucru faceti-l si daca stiti din cine este citatul pe care l-am folosit ca titlu fiindca eu am uitat complet....Doamne ajuta!

[costel]

Cel mai sigur mod de a lucra la indreptarea unui om e sa ne rugam pentru el. Ma tem ca din dorinta de a-l indrepta, il poti trage atat de mult in partea cealalta incat ajungi sa-l rupi, precum copacul. Pe de alta parte e posbil ca modul nostru de a vedea lucrurile sa nu fie corect, si atunci ce fac? Il duc si pe celalalt intr-o stare nesanatoasa? Rugaciunea o consider ca fiind cea mai potrivita cale. Si sa fim sinceri, nu vedem mai curat decat vede Dumnezeu.

de acord ca rugaciunea e cea mai buna...si ca nu trebuie sa incercam sa indreptam pe cineva daca nu se iveste ocazia fiindca riscam mai rau sa facem....dar sunt contexte in care trebuie sa dai un sfat, sau sa ii spui ca ceea ce face nu e bine, sau pur si simplu sa iti marturisesti convingerile...toate aceste contexte eu le vad ca pe acele situatii in care suntem chemati "sa adunam" impreuna cu El...la acestea ma refeream eu.......daca ar fi sa dau exemplu un context mai specific as vorbi chiar de discutiile de pe forum unde uneori poate din prea multa ravna eu cred ca multi ne comportam mai degraba ca niste jandarmi ortodoxi decat ca niste crestini...recunosc ca aceste din urma discutii erau destul de pregnante in constiinta mea atunci cand am scris primul post :)

[glykys]

Unii asculta mai usor de mustrare, altii de vorba buna, iar altii nu asculta nimic, orice le-ai zice. Trebuie tact in dialog, trebuie sa cunosti omul putin, ca sa stii ce metoda sa abordezi cu el. Nu este peste tot o regula. Si apoi, intentia este ziditoare.

[Dumitru73]

În prealabil postat de glykys

Unii asculta mai usor de mustrare, altii de vorba buna, iar altii nu asculta nimic, orice le-ai zice. Trebuie tact in dialog, trebuie sa cunosti omul putin, ca sa stii ce metoda sa abordezi cu el. Nu este peste tot o regula. Si apoi, intentia este ziditoare.

drumul spre iad este pavat cu intentii bune.

În prealabil postat de Dumitru73

drumul spre iad este pavat cu intentii bune.

Asta daca intentia ramane intentie,fara a fi dezvoltata in fapta...de aceea este doar ziditoare.Conteaza ce cladesti pe ea.

[glykys]

În prealabil postat de Dumitru73

drumul spre iad este pavat cu intentii bune.

Asta cine a spus-o?

[tabitha]

În prealabil postat de glykys

Unii asculta mai usor de mustrare, altii de vorba buna, iar altii nu asculta nimic, orice le-ai zice. Trebuie tact in dialog, trebuie sa cunosti omul putin, ca sa stii ce metoda sa abordezi cu el. Nu este peste tot o regula. Si apoi, intentia este ziditoare.

Un subiect de actualitate... da, intenția poate fi ziditoare; dar e o vorbă care zice că "drumul spre iad e pavat cu intenții bune". Fiecare citește (și înțelege) cum dorește! (ca să parafrazez un bun coleg de forum :)).

Frumoasă temă, a delicateţii creştinului!

Am reţinut că e bine să fim blânzi, dar fermi. Nu e întotdeauna uşor.
Nu mă grăbesc să dau sfaturi sau să fac observaţii dacă nimeni nu mi-o cere, dar dacă se întâmplă să am o discuţie în contradictoriu, de multe ori uit de blândeţe. Mă enervez şi ridic tonul, ba mai spun şi răutăţi.
Mai am mult de învăţat despre fermitate şi blândeţe...

Cred că s-ar potrivi acestui topic şi următoarele cuvinte ale părintelui Steinhardt (în ataşament).

În prealabil postat de VladCat

Exista printre noi de multe ori, chiar si printre cei care se chestioneaza permanent asupra propriilor actiuni, ori poate mai ales printre acestia, un scurt dialog cu propria constiinta, in care replica noastra suna cam asa : "- II va face bine sa ii mai taie cineva din orgoliu", ori "- Nu e datoria mea sa ii menajez lui mandria" ori "- Chiar daca se ataca ii va face bine", etc.

Stiu sigur ca si altii gandesc treaba asta (si ca nu sunt singurul care o mai da in bara) fiindca adesea astfel de rationamente sunt chiar exprimate pe post de justificari ale unor replici mai "taioase".........cei care gandesc in maniera aceasta se folosesc adesea de citate precum "pui de vipere" ori "neam de naparci" ca sa isi legitimeze tonul de calau.
Tinand cont ca aceste exemple oferite mai sus sunt reale nu e greu sa realizezi ca in anumite situatii, in speranta de a trezi constiinta celor vizati de repros, aceste tehnici sunt recomandabile DAR sunt doua chestiuni care trebuie luate in considerare :

1. Aceste situatii sunt rare, in general lipsa de menajere a orgoliului celui caruia i te aderesezi soldindu-se cu cele mai urate si patimase reactii din partea sa (fie ca nu si le exprima), si neavind pe termen lung decat un efect de indepartare a aceluia fata de tine si ideile tale.

2. Cei care au folosit acest procedeu cu succes erau fie de o smerenie desavarsita (Hristos), fie de o smerenie care tindea catre acest punct (Ioan Botezatorul, Vasile cel Mare etc.)

Tinind cont de acestea, insuficienta atentie pt orgoliul celor din jur, pe temeiul faptului ca "ii face bine" imi apare ca un "procedeu" profund anticrestin. Avand in considerare poruncile evanghelice, atat luate ca atare cat si explicate de patristica,cred ca este datoria oricarui crestin ca in marea majoritate a cazurilor, sa menajeze pe cat posibil orgoliul celor din jur, sa aiba grija cum se exprima astfel incat ei sa nu "se atace", cu alte cuvinte sa fie delicat.
Daca sunt dimensiuni pe care considerati ca nu le-am luat in considerare apasati pe "post reply" :D...acelasi lucru faceti-l si daca stiti din cine este citatul pe care l-am folosit ca titlu fiindca eu am uitat complet....Doamne ajuta!

Nu cred ca e corect sa vrem sa menajam orgoliul cuiva.Orgoliul nu este o virtute.Orgoliul este un mare defect! Acolo unde apare orgoliul,dispare iubirea.Nu trebuie sa menajam orgoliul nimanui.Trebuie sa menajam dreptul fiecaruia la replica,dreptul fiecaruia la liberul arbitru,dreptul fiecaruia de a-si exprima liber parerea.Atata timp cat o discutie are loc in termeni decenti si civilizat, orice situatie contradictorie,se poate rezolva pasnic.Sa facem apel la bun simt si la controlul impulsivitatii.Poate daca inchidem calculatorul si revenim maine, nu ne mai vine sa-i zicem vreo doua nimanui...