Ecumenismul si consecintele acestuia

Stai linistit, ca mai sunt si din cei, care iti apreciaza efortul. Multumim.

[orthodoxia.i.thanatos]

Prea Fericirilor si Prea Sfintiilor Lor Intii Statatorii Sfintelor Biserici Ortodoxe, Mitropoliti, Arhiepiscopi si Episcopi,

14/27 iulie 1969

...
Consideram de datoria noastra sa protestam cu maxima fermitate impotriva acestei stari. Sintem convinsi ca in protestul nostru ii avem alaturi pe Sfintii Parinti ai Bisericii. Cu noi sint nu numai ierarhii, clerul si poporul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei, ci si toti acei membri ai Bisericii Ortodoxe care sint in acord cu noi.

Ne asumam liberatatea de a spune ca fratii nostri episcopi par sa fi tratat aceasta problema nu cu suficienta atentie si fara sa realizeze cit se indeparteaza Biserica noastra inspre zona anti-canonica si chiar anti-dogmatica urmarind intelegerea cu heterodocsii.

La Conferinta din 1937 de la Lausanne reprezentantul Patriarhului Ecumenic, Mitropolitul Germanos a declarat in mod categoric ca refacerea Bisericii inseamna pentru protestanti obligatia de a se intoarce la invataturile Bisericii vechi a celor Sapte Consilii Ecumenice. “Care sint elementele de doctrina crestina”, a spus acesta, “care trebuie socotite necesare si esentiale? Din punct de vedere al Bisericii Ortodoxe nu exista nevoia de a defini acele elemente necesare de credinta pentru ca ele sint cuprinse in vechile marturisiri de credinta si in deciziile celor Sapte Consilii Ecumenice.” Aceasta a fost pozitia adoptata de toti delegatii Ortodocsi prezenti la conferintele de la Lausanne si Oxford.

In ceea ce priveste Biserica Ortodoxa Rusa din Afara Rusiei, pozitia acesteia a fost exprimata cu deosebita claritate la numirea reprezentantului in Comitetul pentru Continuarea Conferintei cu privire la Credinta si Disciplina la 18/31 decembrie 1931. In aceea decizie se spunea:
“Sinodul Episcopilor, pastrind credinta in Biserica Una, Sfinta si Soborniceasca declara ca Biserica nu a fost niciodata divizata. Singura problema care se pune este cine apartine Bisericii si cine nu. In acelasi timp, Sinodul intimpina cu caldura eforturile confesiunilor heterodoxe in studiul inavataturilor lui Cristos cu privire la Biserica si spera ca prin acesta, in special data fiind participarea reprezentantilor Sfintei Biserici Ortodoxe ele vor ajunge la convingerea ca Biserica Ortodoxa, ca stilp si temelie a adevarului (I Tim. iii. 15) a pastrat intreaga si fara de greseala doctrina data de Cristos Mintuitorul discipolilor Sai. In aceasta Credinta si cu aceasta speranta Sinodul Episcopilor accepta invitatia Comintetului pentru Continuarea Conferintei cu privire la Credinta si Disciplina.”

Aici totul e clar si nimic n-a fost lasat nespus. Aceasta declaratie in esenta e in acord cu ceea ce s-a zis la aceea vreme si de catre reprezentantii oficiali ai altor Biserici Ortodoxe.

Ce s-a schimbat atunci? Si-au abondonat protestantii greselile? Nu. Ei nu s-au schimbat, dar nici Biserica nu s-a schimbat; s-au schimbat doar cei care sustin ca o reprezinta.

Daca reprezentantii Bisericilor Ortodoxe ar fi continuat sa sustina cu fermitate principiile de baza ale credintei noastre despre Biserica, atunci n-ar fi adus Biserica in pozitia ambigua creata prin decizia Conferintei de la Geneva de anul trecut.

Incepind cu Adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor de la New Delhi, delegatii ortodocsi nu mai fac declaratii separate si s-au comasat cu protestantii. Asa se face ca deciziile Adunarii de la Uppsala sint facute in numele “Bisericii”, despre care se vorbeste intotdeauna la singular.

Dar cine vorbeste? Cine le-a dat acestor oameni dreptul sa faca declaratii eclesiologice, nu numai in numele lor, dar si in numele Bisericii Ortodoxe?

Va rugam, prea-iubiti frati sa verificati lista Bisericilor participante la Miscarea Ecumenica si in Consiliul Mondial al Bisericilor. Cititi, de exemplu, primele rinduri ale listei de la pagina 444 a raportului nr. 68 de la Uppsala.

Acolo o sa gasiti urmatoarele nume: Biserica Evanghelica River Plata, Biserica Metodista a Australiei, Bisericile lui Cristos in Australia, Biserica Anglicana a Australiei, Uniunea Congregationala a Australiei, Biserica Presbiteriana a Australiei…

Sa continuam cu insirarea listei? Nu e clar ca incepind chiar de la primele rinduri apar confesiuni diferite mult fata de Ortodoxie, care neaga tainele, ierarhia, traditia Bisericii, sfintele canoane, care nu venereaza pe Maica Domnului si pe sfinti, etc? Ar trebui sa enumeram mai toate dogmele noastre ca sa subliniem ce anume in doctrinele Ortodoxe nu este acceptat de majoritatea membrilor Consiliului Mondial al Bisericii – in care, totusi, Biserica Ortodoxa este fara de tagada un membru organic.

Cu toate acestea, in numele acestei uniuni a diversilor reprezentanti ai tuturor ereziilor posibile Adunarea de la Uppsala afirma: “Biserica declara”, “Biserica ne invata”, “Biserica face una si alta…”

Din acest amestec de erori, situat pe-alaturi si departe de Traditie, in decizia publicata cu privire la “Spiritul Sfint si Universalitatea (Sobornicia) Bisericii” se afirma: “Spiritul Sfint nu numai ca a pastrat Biserica in continuitate cu trecutul, dar El este de asemenea prezent in mod continuu in Biserica lucrind intru reinoirea sa interiora si recreatie.”
Intrebarea este unde se afla “continuitatea cu trecutul” la prezbiterieni? Unde este prezent Duhul Sfint la cei care nu recunosc nici un fel de taine? Cum poate cineva vorbi de universalitate (sobornicie) atita timp cit nu recunoaste deciziile Consiliilor Ecumenice?

Daca aceste decizii cu privire la doctrina ar fi fost acceptate prin cuvinte care sa indice ca o parte a Bisericilor urmeaza o anumita doctrina, in timp ce celelalte Biserici urmeaza o alta doctrina, si daca invataturile Bisericii Ortodoxe ar fi fost citate separat, atunci am fi avut o situatie in acord cu realitatea. Dar aici nu este cazul pentru ca in numele a diferite confesiuni se afirma ca “Biserica ne invata…”

Aceasta este in esenta o declaratie a doctrinei protestante cu privire la Biserica care-i include pe toti cei care se autointituleaza crestini, chiar daca nu au impartasire. Fara sa accepti aceasta doctrina nu poti fi membru organic in Consiliul Mondial al Bisericilor pentru ca aceasta doctrina reprezinta fundamentul intregii ideologi pe care a fost construita aceasta organizatie.

E adevarat ca rezolutia cu privire la “Spiritul Sfint si Universalitatea Bisericii” contine si o nota scrisa cu litere mici prin care se sustine ca din cauza ca aceasta rezolutie a provocat un numar atit de divers de opinii nu este o decizie finala, ci numai un rezumat al chestiunilor discutate la aceasta sectiune. Pentru celelalte rezolutii nu exista insa nici o astfel de nota. Procesele-verbale nu contin nici un indiciu ca delegatii ortodocsi ar fi luat cuvintul prin care sa ceara Adunarii sa nu vorbeasca in numele Bisericii la singular; iar Adunarea o face peste tot, in toate rezolutiile si fara asemenea note restrictive.

Ba mai mult, Inalt Prea Sfintia Sa Arhiepiscopul Iakovos, in raspuns la salutul adresat de Arhiepiscopul Suedez a spus in numele Adunarii: “Asa cum bine stiti, intreaga lume pretinde si indeamna universul bisericesc sa dea mare marturisire de credinta.” (Raportul nr. 69 de la Uppsala , pagina 103)

Dar despre care “univers bisericesc” vorbea Arhiepiscopul Iakovos? Despre Biserica Ortodoxa? Nu. El vorbea aici despre “Biserica” in care se regasesc toate confesiunile, aceea a Consiliului Mondial al Bisericilor.

O asemenea tendinta de a face afirmatii in acest mod este evidenta cu precadere in raportul Comitetului cu privire la Credinta si Disciplina. In rezolutia continuta in raport gasim urmatoarele declaratii cu privire la succesul ecumenismului: “Sintem de acord cu decizia Comisiei cu privire la Credinta si Disciplina de la Bristol de a pune in practica studiul – program cu privire la unitatea Bisericii in contextul mai larg al unitatii intregii omeniri si a creatiei. In acelasi timp consideram binevenite declaratiile Comisiei de Credinta si Disciplina precum carora sarcinile acesteia ramin “sa marturiseasca ca Biserica lui Isus Cristos este Una” si sa-si mentina in fata Consiliului si a bisericilor “obligativitatea de a exprima acea unitate in numele Domnului pentru o mai buna realizare a lucrarii Sale in lume.” (ibid., p. 223)

Inplicatiile acestor rezolutii sint clare: in ciuda diviziunilor externe ale Bisericilor, exista totusi unitate interna. Scopul ecumenismului in lume este de a face aceasta unitate interna manifesta si in exterior prin diverse expuneri ale unor astfel de aspiratii.

[orthodoxia.i.thanatos]

Prea Fericirilor si Prea Sfintiilor Lor Intii Statatorii Sfintelor Biserici Ortodoxe, Mitropoliti, Arhiepiscopi si Episcopi,

14/27 iulie 1969

...
Ca sa le evaluam pe toate acestea din punct de vedere ortodox, este suficient sa ne imaginam cum le-ar privi Sfintii Parinti ai Consiliilor Ecumenice. Isi poate cineva imagina Biserica Ortodoxa a acelor vremuri declarindu-se membru organic al unei societati care-i aduna la un loc pe eunomieni sau anomoieni, arieni [cei care l-au urmat pe Arie], semi-arieni, sabelieni si apolinarieni?

Cu siguranta, nu! Dimpotriva, Canonul I al celui de-al Doilea Consiliu Ecumenic nu indeamna la unitate cu asemenea grupuri, ci le anatemizeaza. Consiliile de mai tirziu au au facut acelasi lucru cu ereziile care au urmat.

Implicarea organica a crestinilor ortodocsi intr-o structura comuna impreuna cu ereticii moderni nu-i sfinteste pe acestia din urma, dar ii instraineaza pe cei care cred ortodox de la unitatea ortodoxa soborniceasca. Aceasta unitate nu apartine numai vremurilor moderne. Sobornicia acopera si toate generatiile Sfintilor Parinti. Sf. Vicentiu de Lerins scrie in opera sa nemuritoare: “Crestinilor nu li s-a permis niciodata, nu li se permite si nu li se vor permite vreodata sa marturiseasca ceva ce n-a fost mai inainte acceptat, insa au avut intotdeauna datoria, o au si o vor avea in permanenta sa-i anatemizeze pe aceia care marturisesc altceva decit ceea ce a fost acceptat.”

Probabil se va gasi cineva sa spuna ca vremurile s-au schimbat, ca ereziile de astazi nu mai sint atit de rele si disctructive ca cele din vremurile Consiliilor Ecumenice. Dar sint acei protestanti care au renuntat sa cinsteasca pe Maica Domnului si pe sfinti, care nu recunosc Harul ierarhilor, sau romano-catolicii care au introdus abateri noi – sint ei mai aproape de Biserica Ortodoxa decit arienii si semi-arienii?

Sa admitem ca propovaduitorii moderni ai ereziei nu sint atit de ostili fata de Biserica Ortodoxa in comparatie cu cei din vechime. Totusi, acest lucru nu se intimpla din cauza ca doctrinele lor ar fi mai aprope de invatatura Ortodoxa, ci din cauza ca protestantismul si ecumenismul au ajuns la concluzia ca nu exista Biserica cea Adevarata si Una pe acest pamint, ci doar comunitati de oameni aflate in diferite grade de inselare. O asemenea doctrina opreste orice imbold de a marturisi ceea ce fiecare considera a fi adevar si, de aceea, ereticii moderni par mai putin aspri decit cei din vechime. Insa aceasta indiferenta fata de adevar este in multe privinte mai rea decit fervoarea in apararea unei greseli confundate cu adevarul. Pilat, cel ce a spus “Ce este adevarul?” n-a putut fi convertiti, dar Saul, cel care i-a persecutat pe crestini a devenit Apostolul Pavel. Tot de-aceea gasim in Apocalipsa cuvinte amenintatoare adresate Ingerului Bisericii din Ladiocea: “Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea.” (3:15-16)

Ecumenismul face din Consiliul Mondial al Bisericilor o societate in care fiecare membru se recunoaste pe sine si pe ceialalti cu indiferenta Laodiceana ca fiind in inselare si se preocupa doar cu a gasi frazele care sa exprime acea inselaciune in termeni acceptabili pentru toti. Unde exista acolo loc de membru organic pentru Biserica cea Una, Apostoleasca, Soborniceasca si Sfinta, aceea care intotdeauna a marturisit ca este sfinta si fara de greseala pentru ca Cristos ii este Capul (Efeseni 5:27)?

Canonul LVII (LXVI dupa numaratoarea ateniana) de la Cartagina afirma despre Biserica ca este cea “despre care se vorbeste ca de-o porumbita” (Cintarea Cintarilor 6:9) si mama numai una a crestinilor prin care vin toate darurile sfintitoare, de viata si mintuitoare intru vecie – dar care pune si pedeapsa mare de blestem peste cei care insista in erezie.

De asemenea, consideram de datoria noastra sa spunem ca este imposibil sa recunosti Biserica Rusa ca legala si corect reprezentata la conferintele pan-ortodoxe convocate de Prea Fericirea Sa Patriarhul Athenagoras. Acei episcopi care au participat sub conducerea Mitropolitului Nicodim la conferinte in numele Bisericii Ruse, nu reprezinta adevarata Biserica Rusa. Ei ii reprezinta doar pe acei episcopi care poarta titlurile anumitor dioceze ale Bisericii Ruse prin vointa unui guvern ateist. Am avut mai inainte ocazia sa-i scriem Prea Fericirii Sale Patriarhul Athenagoras cu privire la aceasta problema. Aceste persoane participa la intilnirile din strainatate atita timp cit prezenta lor acolo satisface interesul autoritatilor lor civile care sint de cea mai mare cruzime cunoscuta in istoria lumii. Ferocitatea lui Nero si ura imptriva crestinatatii a lui Iulian Apostatul palesc in comparatie cu a acestora.

Ne intrebam daca nu cumva acel guvern sta in spatele deciziei noastre de a adopta rezolutiile politice ale Adunarii de la Uppsala care repeta multe din sloganurile larg folosite in propaganda comunista facuta in Vest?

In discursul de incheiere al presedintelui, dr. Payne, se spune ca “Biserica lui Isus Cristos trebuie sa demonstreze in mod activ mila lui Cristos intr-o lume aflata in trebuinta”. Dar nici el si nici nimeni altcineva nu zic un cuvint despre milionele de crestini martirizati in U.R.S.S.; nimeni nu spune o vorba de compasiune fata de aceia.

E bine sa ne exprimam compasiunea pentru cei flaminzi din Biefra, pentru cei ce sufera in mod constant din cauza luptelor din Orientul Mijlociu sau Vietnam , dar oare acopera ele intreaga suferinta omeneasca a vremurilor noastre? Am putea crede ca membrii Consiliului Mondial al Bisericilor nu cunosc nimic despre persecutiile religioase din U.R.S.S.? Nu stiu ce inechitatea exista acolo? Nu stiu nici ca martirii pentru Credinta se numara cu milioanele, ca Sfinta Scriptura nu se editeaza acolo si ca oamenii sint condamnati la munca grea pentru distribuirea ei? Nu stiu ca acolo copiii sint opriti sa invete principiile de baza ale religiei si chiar sa participe la serviciile religioase? N-au aflat despre miile care sint inchisi din cauza Credintei, despre copiii luati de la parintii lor pentru a-i impiedeca sa primeasca o educatie religioasa?

Toate acestea sint cu siguranta binecunoscute oricarei persoane care citeste ziarele, insa nu sint niciodata mentionate in vreo rezolutie de-a Consiliului Mondial al Bisericilor. Preotii ecumeniti si levitii trec mai departe, in tacere si fara interes, chiar si fara sa arunce o privire la ce se intimpla cu crestinii persecutati in U.R.S.S.. Ei tac pentru ca reprezentantii Bisericii Rusiei, in ciuda a tot ce dovedeste contrariul neaga existenta acestor persecutii pentru a fi pe placul autoritatilor lor civile.

Oamenii acestia nu sint liberi. Ca vor sau nu, sint obligati sa vorbeasca in ascultarea ordinelor primite din Moscova comunista. Frica de persecutie ii face mai mult demni de compasiune decit de acuzare. Insa fiind prizonierii morali ai celor fara de Dumnezeu, nu pot vorbi cu adevarat in numele Bisericii Ortodoxe Ruse, care sufera, careia i s-au luat toate drepturile, care a fost fortata sa taca si a fost impinsa in catacombe si inchisori.

[orthodoxia.i.thanatos]

Prea Fericirilor si Prea Sfintiilor Lor Intii Statatorii Sfintelor Biserici Ortodoxe, Mitropoliti, Arhiepiscopi si Episcopi,


...
Fostul Patriarh Sergius si actualul Patriarh Alexei au fost alesi prin incalcarea regulilor stabilite de Consiliul Intregii Biserici a Rusiei in 1917 la reinfintarea patriarhiei. Amindoi au fost alesi asa cum a dispus Stalin, cel mai feroce persecutor al Bisericii din istorie.

Va puteti imagina un Episcop al Romei care sa fie dupa dispozitiile lui Nero? Stalin a fost cu mult mai rau decit acela.

Ierarhia aleasa de Stalin a trebuit sa promita supunere fata de guvernul ateist, al carui scop, in conformitate cu programul comunist este anihilarea religiei. Actualul Patriarh Alexei i-a scris lui Stalin imediat dupa moartea predecesorului sau ca va ramine fidel guvernului: “In deplin acord cu Consiliului pentru Afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse si cu Sfintul Sinod, ma voi tine departe de greseli si actiuni nesabuite.”

Oricine stie ca “greseli si actiuni nesabuite” inseamna in limbajul stapinilor de la Moscova orice incalcare a dispozitiilor date de autoritatile comuniste.

Putem sa simtim mila pentru acest batrin nefericit, dar nu-l putem recunoaste ca si cap al Bisericii Rusiei a carei parte integranta ne consideram a fi. Sanctiunile Canonului XXX Apostolic si ale Canonului III al celui de-al Saptelea Consiliu Ecumenic pot fi aplicate de doua ori atit Patriarhului Alexei, cit si colaboratorilor acestuia: “Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumeşti, s-ar face prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească şi să se afurisească, de asemeni şi toţi părtaşii (complicii) lui.”

Episcopul Nicodim al Dalmatiei, in comentariile sale la Canonul XXX Apostolic spune: “Daca Biserica a condamnat influenta ilegala a autoritatilor civile la numirea episcopului in vremurile cind conducatorii erau crestini, cu atit mai mult a trebuit sa o faca atunci cind aceia erau pagini.” Ce mai ramine in acest caz de spus cind un patriarh si episcopi sint instalati in functie de dusmanii declarati si militanti ai propriei lor religii?

Daca o parte a Episcopatului Rus, impreuna cu fostul patriarh (la vremea aceea mitropolit) Sergius s-a pus de acord cu dusmanii Bisericii in 1927, o parte insemnata (si cea mai respectata), din care faceau parte Mitropolitul Iosif al Leningradului si Mitropolitul Chiril al Kazanului, primul candidat al Patriarhului Tihon pentru pozitia de locum tenens nu a acceptat sa il urmeze pe Sergius, preferind scoaterea in afara legii si martiriul. La acea vreme Mitropolitul Iosif ajunsese deja la concluzia ca in prezenta unei guvernari a carei tel era in mod deschis eliminarea religiei prin orice mijloace aflate la dispozitie devenea imposibila, practic, existenta Administratiei Bisericii fara a permite compromisuri mari si pline de pacat. De aceea el a inceput seria de consacrari secrete de episcopi si preoti, organizind in acel mod Biserica din Catacombe care exista si astazi in ascuns.

Ateistii mentioneaza rar Biserica din Catacombe pentru ca se tem sa-i faca prea multa publicitate. Doar cu foarte rare ocazii presa sovietica publica stiri legate de judecarea unora dintre membrii sai. Totusi, informatia apare in manualele activistilor anti-religiosi din URSS. De exemplu, gasim informatie de baza in legatura cu aceasta Biserica, sub numele de “Biserica Ortodoxa Adevarata”, in manualul Slovar Ateista (Dictionarul Ateistului), publicat la Moscova in 1964.

Fara sa aiba biserici la vedere, in adunari secrete asemanatoare celor din catacombe ale primilor crestini, acesti marturisitori ai Credintei isi fac slujbele nestiuti de lumea de din afara. Ei sint adevaratii reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Ruse a carei maretie se va face cunoscuta lumii numai dupa caderea puterii comuniste.

Din aceste motive, chiar daca reprezentanti ai Patriarhiei Moscovei au participat la adoptarea deciziile Conferintei pan-ortodoxe de la Geneva de anul trecut, si in special la aceea prin care Biserica Ortodoxa a fost facuta membru organic in Consiliul Mondial al Bisericilor, noi consideram ca hotarirea a fost luata fara participarea Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta Biserica este fortata sa taca, iar noi, ca reprezentantii sai liberi ne exprimam indurerarea fata de acceptarea unei asemenea decizii. Ne pronuntam categoric impotriva acestei decizii care este contrara insasi naturii Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceasca si Apostoleasca.

Otrava ereziei nu este atit de periculoasa cind este predicata din afara Bisericii. De multe ori mai periculoasa este acea otrava care se introduce treptat in organism si in doze din ce in ce mai mari de catre aceia care prin natura pozitiei lor ar trebui sa fie doctori pentru suflet si nu exterminatori.

Se poate intimpla ca Episcopatul Ortodox sa ramina indiferent fata de acest pericol? Sau sa fie oare inca timp sa ne aparam turma spirituala chiar cind deja lupii ucid oile de fata cu pastorii si in interiorul stinii?

Oare nu vedem ca sabia e deja ridicata (Matei 10:34) despartindu-i pe cei care sint de partea Sfintei Biserici in credinta si traditie de cei care, in cuvintele Prea Fericirii Sale Patriarhul Athenagoras in salutul adresat Adunarii de la Uppsala lucreaza sa dea forma “unei noi orientari in miscarea ecumenica” pentru “realizarea renasterii crestine generale” pe calea reformarii si indiferentei fata de adevar?

Cred ca am aratat destul de clar ca aceasta unitate aparenta nu inseamna unitate in adevarul Ortodoxiei, ci o unitate care amesteca albul cu negrul, binele cu raul si adevarul cu greseala.

Am protestat deja impotriva actiunilor ecumenice ne-ortodoxe ale Prea Fericirii Sale Patriarhul Athenagoras si ale Arhiepiscopului Iakovos prin numeroase scrisori trimise Episcopilor Bisericii Ortodoxe din diferite tari. Am primit expresii de acord din multe parti ale lumii.

Dar acum a sosit timpul sa ne facem protestul si mai tare auzit, iar apoi chiar si mai mult, in asa fel incit sa oprim actiunea acestei otravi inainte ca sa ajunga la fel de daunatoare ca vechile erezii ale arienismului, nestorianismului sau eutichianismului care in acele vremuri au scuturat intrgul trup al Bisericii facind sa para ca erezia ar fi putut sa cucereasca Ortodoxia.

Ne indreptam apelul nostru catre toti Episcopii Bisericii Ortodoxe implorindu-i sa se aplece asupra subiectului acestei scrisori si sa se ridice in apararea puritatii Credintei Ortodoxe. De asemenea, ii rugam mult sa se roage pentru Biserica Ortodoxa Rusa, atit de mult progonita de ateisti, ca Domnul sa scurteze zilelel incercarii acesteia si sa-i trimita libertate si pace.


Mitropolit Filaret
New York,
Duminica celui de-al Saselea Consiliu Ecumenic,
14/27 iulie 1969

[orthodoxia.i.thanatos]

Patriarhul Ecumenic Athenagoras a ridicat in 1965 anatema impotriva Papei in conditiile in care abaterile de la credinta ale bisericii romano-catolice erau mult mai numeroase si mai grave decit cele de la 1439 cind a fost semnata unirea de la Florenta (de catre toti episcopii “ortodocsi”, mai putin Ps. Marcu al Efesului). Tot atunci, in 1965, Papa a fost trecut in diptikonul constantinopolitan in care sint inscrisi toti cei cu care patriarhul ecumenic se afla in impartasire.


Sa vedem pentru comparatie cu cei care se pretind urmasii Sfintilor Apostoli in zilele noastre ce are de spus Sf. Marcu al Efesului despre patriarhul ecumenic al vremurilor sale, unionistul Grigore al III-lea (Mammas):

“Sint absolut convins ca cu cit ma indepartez mai mult de el si de cei care ii seamna, cu atit vin mai aproape de Dumnezeu si de toti credinciosii si de Sfintii Parinti; si chiar si cind ma despart de acei oameni, eu tot in partasie cu adevarul si Sfintii Parinti si teologii Bisericii ramin.” (Patrologia Graeca, Vol. CLX, col. 536a si 537a.)

“Nu doresc si nici nu accept impartasire cu el [patriarhul unionist] nici in timpul vietii si nici dupa moarte; asa cum toata viata mea am fost separat de ei [de unionisti], tot asa in momentul despartirii de aceasta viata, si chiar si dupa moarte, resping impartasirea si unirea cu ei si dispun, va cer sa faceti juramint ca nici unul dintre ei n-o sa fie lasat la inmormintarea mea sau la parastasurile facute pentru mine, si nici nimeni altcineva care nu ne apartine noua, sa incerce sa se asocieze clerului nostru si sa slujeasca cu el. Caci aceea ar insemna sa amesteci ceea ce nu poate fi amestecat. Pentru ca e nevoie ca ei sa ramina complet despartiti de noi pina cind Dumnezeu le va da buna indreptare si pacea Bisericii Sale .” (Patrologia Graeca, Vol. CLX, col. 536c)

Si inca, spre deosebire de unii duhovnici contemporani (si viitori sfinti dupa spusele unora), Sf. Marcu nu a indemnat la opozitie si nu a organizat nici un fel de rezistenta in “biserica”, ci pur si simplu (in perfecta concordanta cu canoanele Bisericii) a intrerupt impartasirea si orice fel de asociere cu episcopii eretici (toti de pe Pamint!) si cu toti aceia care ii urmau pentru ca in Biserica Ortodoxa, care este Trupul curat al lui Cristos nu poate exista si adevar si minciuna la un loc, ci numai Adevarul care mintuieste.

Am venit astazi de la o biserica dezamagita. Un preot mai tanar a vorbit despre Rai si despre Iad. Cand a vorbit despre Iad, l-a prezentat in culori luminoase, as putea spune. Mai intai, a spus ca Iadul nu are o localizare precisa si aici nu am argumente teologice sa-l contrazic. Apoi a mai spus ca Iadul inseamna despartire de Dumnezeu si acest fapt se manifesta si in vesnicie ca si in viata de zi cu zi, deci nu presupune o anume pedeapsa. E despartire de Dumnezeu si atat. Deci, am tras eu concluzia, ca preotul acesta sustine indirect ca Iadul ar fi ceva ca in povestea lui Ivan Turbinca de Ion Creanga, conform careia, acolo gasesti votca, femei si tot ce vrei in afara de Dumnezeu!!!

Hm! Mi-am amintit de plangerea si scrasnirea dintilor de care ne vorbeste Mantuitorul. Iisus este Calea, Adevarul si Viata,deci nu putea minti, dar pe acest preot cine-l invatata sa indobitoceasca poporul incet si sigur? Bine ar fi ca acesta sa fie un caz singular. Caci, indirect le-a transmis oamenilor ca pot sa faca tot ce doresc, caci nicio pedeapsa nu-i asteapta, ci doar vor fi despartiti de Dumnezeu. Indemnurile spre pocainta devin de prisos, deci au fost excluse din predica.

Ma rog lui Dumnezeu sa-l lumineze si sper sa nu fie totusi prea multi care sa se grabeasca sa faca voia lui Antihrist in aceste vremuri.

[Fani71]

În prealabil postat de antoniap

Am venit astazi de la o biserica dezamagita. Un preot mai tanar a vorbit despre Rai si despre Iad. Cand a vorbit despre Iad, l-a prezentat in culori luminoase, as putea spune. Mai intai, a spus ca Iadul nu are o localizare precisa si aici nu am argumente teologice sa-l contrazic. Apoi a mai spus ca Iadul inseamna despartire de Dumnezeu si acest fapt se manifesta si in vesnicie ca si in viata de zi cu zi, deci nu presupune o anume pedeapsa. E despartire de Dumnezeu si atat. Deci, am tras eu concluzia, ca preotul acesta sustine indirect ca Iadul ar fi ceva ca in povestea lui Ivan Turbinca de Ion Creanga, conform careia, acolo gasesti votca, femei si tot ce vrei in afara de Dumnezeu!!!

Hm! Mi-am amintit de plangerea si scrasnirea dintilor de care ne vorbeste Mantuitorul. Iisus este Calea, Adevarul si Viata,deci nu putea minti, dar pe acest preot cine-l invatata sa indobitoceasca poporul incet si sigur? Bine ar fi ca acesta sa fie un caz singular. Caci, indirect le-a transmis oamenilor ca pot sa faca tot ce doresc, caci nicio pedeapsa nu-i asteapta, ci doar vor fi despartiti de Dumnezeu. Indemnurile spre pocainta devin de prisos, deci au fost excluse din predica.

Ma rog lui Dumnezeu sa-l lumineze si sper sa nu fie totusi prea multi care sa se grabeasca sa faca voia lui Antihrist in aceste vremuri.

Iadul asta este, despartire de Dumnezeu. Ce pedeapsa mai mare poate exista?
De altfel Dumnezeu nu pedepseste, ci ne da dupa dorinta noastra cea mai profunda.

Este o invatatura foarte ortodoxa - vezi de ex. la sfantul Efrem Sirul, dar si la altii.
'Scrasnirea dintilor si plangerea' este o exprimare in imagini a suferintei.

Nu uita ca atunci nu vom mai fi in viata de aici, in trupul de aici, cu care ne mai putem 'distra' de absenta lui Dumnezeu din viata noastra. Nici vorba deci de Ivan Turbinca...

[Fani71]

Scurt vorbind, cum arata Sfantul Grigorie de Nazianz, pacatosul "e osandit la intuneric, unde-L va vedea ca foc pe Cel pe care nu L-a cunoscut ca lumina".

din articolul http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...ea-pacatosilor
de aici.

Interesant ar fi si articolul
http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...unui-iad-etern
de p. Dumitru Staniloae (pe care inca nu l-am citit)
Din el:
"Iata cuvantul Sfantului Ioan Damaschin: "Spunem ca chinul acela nu e nimic altceva decat focul poftei nesatisfacute. Caci nu poftesc pe Dumnezeu cei ce au dobandit neschimbabilitatea in patima, ci pacatul. Dar acolo nu are loc savarsirea reala a raului si a pacatului. Caci nici nu mancam, nici nu bem, nici nu ne imbracam, nici nu ne casatorim, nici nu adunam averi, nici pizma nu ne satisface si nici un fel de rau. Deci poftind si neimpartasindu-se de cele ale poftei, sunt arsi de pofte ca de foc. Dar cei ce poftesc binele, adica numai pe Dumnezeu, Cel ce este si exista pururea, si se impartasesc de El, se bucura pe masura poftirii lor, pe masura careia se si impartasesc de Cel dorit"."

In cartea Mantuirea pacatosilor scrisa de Agapie Criteanul, care este o carte de referinta a Ortodoxiei, sunt redate niste descoperiri ale unor calugari cu viata sfanta carora li s-a descoperit atat maretia Raiului cat si cele noua tipuri de pedepse la care sunt supuse sufletele in Iad. Aceasta carte face parte dintre primele traduceri in romaneste. Despre aceasta carte se aminteste si in scrierea Pelerinul rus. Si am mai gasit si alte carti care vorbesc despre frumusetea neasemuita a Raiului si despre uratenia iadului. Inclusiv Noul Testament.

Nu cred ca experientele marilor traitori ai crestinatatii trebuie subestimate si inlocuite cu ceva mai putin stresant pentru ca frica de Dumnezeu sa se atenueze. E periculos pentru mantuire. Preotul respectiv chiar a accentuat ca scrierile vechi sunt prea stresante din acest punct de vedere si asta m-a revoltat.

Fireste, am exagerat mai inainte cu iadul prezentat ca in povestea lui Ivan Turbinca, dar crestinului nu-i este de folos sa-i prezinti o situatie indulcita. Prezentarea Iadului in culori mai deschise (prin omisiune) mi se pare o innoire inacceptabila.

[Fani71]

În prealabil postat de antoniap

In cartea Mantuirea pacatosilor scrisa de Agapie Criteanul, care este o carte de referinta a Ortodoxiei, sunt redate niste descoperiri ale unor calugari cu viata sfanta carora li s-a descoperit atat maretia Raiului cat si cele noua tipuri de pedepse la care sunt supuse sufletele in Iad. Aceasta carte face parte dintre primele traduceri in romaneste. Despre aceasta carte se aminteste si in scrierea Pelerinul rus. Si am mai gasit si alte carti care vorbesc despre frumusetea neasemuita a Raiului si despre uratenia iadului. Inclusiv Noul Testament.

Nu cred ca experientele marilor traitori ai crestinatatii trebuie subestimate si inlocuite cu ceva mai putin stresant pentru ca frica de Dumnezeu sa se atenueze. E periculos pentru mantuire. Preotul respectiv chiar a accentuat ca scrierile vechi sunt prea stresante din acest punct de vedere si asta m-a revoltat.

Fireste, am exagerat mai inainte cu iadul prezentat ca in povestea lui Ivan Turbinca, dar crestinului nu-i este de folos sa-i prezinti o situatie indulcita. Prezentarea Iadului in culori mai deschise (prin omisiune) mi se pare o innoire inacceptabila.

Pai, daca tie ti se pare ca departarea de Dumnezeu, absenta lui este o 'prezentare in culori mai deschise' si un lucru mai soft decat tot felul de chinuri, inseamna ca tu nu il intelegi pe Dumnezeu ca SINGURUL datator de bucurie, in ultima instanta. Poate preotrul de care zici s-a exprimat gresit. Poate a vrut sa zica ca nu trebuie sa facem binele si sa il iubim pe Dumnezeu de frica unor pedepse, descrise colorat.
'Frica de Dumnezeu' de acre se vorbeste este altceva.

Poate stii ca se mai spune si ca exista trei conditii, cea de rob (a celor care asculta de Dumnezeu de frica iadului), cea de mercenar (care asculta de dragul rasplatii) si cea de priete (care asculta din dragoste). Se spune ca trebuie sa evoluam din prima spre ultima. Prima are si ea un rol, este adevarat. Dar ajunge sa descriem iadul si ca pe un loc de chin din cauza absentei lui Dumnezeu, singurul datator de viata si bucurie, nu e nevoie sa credem in cazane si diavoli cu furci.

Nu am citit cartea de care zici, a lui Agapie Criteanul, insa Pelerinul rus da (ai putea sa-mi spui unde o citeaza?). Insa de multe ori, in cartile mai vechi se folosea o descriere in imagini plastice a iadului, care poate fi buna uneori, dar nu cred ca pedagogic este buna pentru oamenii de acum.
Sfintii parinti (care totsi vin mai intai) au eplicat foarte bine ca iadul este de fapt singuratatea, fata de Dumnezeu si fata de semeni. Te-as sfatui totusi sa citesti si articolele pe care le-am postat.