Invataturi biblice si respectarea lor de catre biserica AZS

[grasu77]

În prealabil postat de Lucian008

Puteti sa oferiti un argument scripturistic care sa ateste pazirea Sabatului de catre apostoli dupa inviere? As prefera dupa Cincizecine, dar este suficient si dupa Inviere.

Sigur. Vedeti, spre exemplu, Fapte 13: 42-44 (propovaduirea Cuvantului, la cererea "neamurilor"- nu a evreilor, in zilele de sambata) sau Fapte 17:13 (apostolul Pavel cauta un loc de rugaciune, in ziua de sambata).

Sunt exemple de dupa cincizecime.

În prealabil postat de grasu77

Da un raspuns. Sunt gresite invataturile din Catehismul Ortodox (atunci cand indeamna sa pazim ziua a saptea)? Unii au avut curajul sa afirme si acest lucru. Tu ce spui?

Ca si crestin Duminica sarbatoresc Invierea Domnului si nu am in vedere Sabatul Legea veche (a iudeilor) - desi Sambata se tine Sfanta Liturghie si de face pomenirea mortilor. Ca este sau nu o greseala in Catehismul Ortodox nu sunt in masura sa-ti raspund. Un teolog poate sa-ti raspunda mai bine. Dar ca si crestin ordox iti pot spune ceea ce Pr. Galeriu sustine si explica despre Duminica – Ziua Domnului – Ziua Invierii.

Constiinta ortodoxa se intreaba: a instituit insusi Domnul nostru Iisus Hristos Duminica – Ziua invierii Sale, ca zi de sarbatoare a Bisericii? La aceasta, Sfanta Scriptura ne indreptateste sa spunem: da.

Si iata temeiul. Dumnezeu incheie prin Fiul Sau facut Om – Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Noul Sau Legamant. Incheie, cum spune Apostolul Pavel, un “testament mai bun”, “un testament nou” (Evrei VIII, 6-8). Iisus Hristos, Arhiereu al Noului Testament, “Slujitor altarului si cor*tului celui adevarat, pe care l-a infipt Dumnezeu si nu omul” (Evrei VIII, 2), intemeiaza Legea cea Noua, in propria Sa jertfa. (…)

Pomenirea – anamneza Domnului – a jertfei si invierii Sale, este cum se stie, identica cu “frangerea painii” (Luca XXII, 19; Fapte II, 42; XX, 7) cultul central al Noului Testament, numit si Dumnezeiasca Euharistie, Liturghie. Or, e fapt atestat in Noul Testament, ca ziua in care Biserica, de la inceput, a praznuit pomenirea Domnului este ziua intai a saptamanii, adica Duminica. Aceasta data este consemnata in termeni clari, indeosebi in “Faptele Sfintilor Apostoli”, unde citim:

“In ziua intai a saptamanii, adunandu-ne noi sa frangem painea, Pavel, care avea de gand sa plece a doua zi, a inceput sa le vorbeasca si a prelungit cuvantul lui pana la miezul noptii” (XX, 7).

Deci, pomenirea jertfei Domnului s-a savarsit de la inceput Duminica, si astfel, aceasta zi, intaia a saptamanii, sau a opta, devine ziua, “semnul” Noului Legamant.

Desigur, “pomenirea” Domnului cuprinde deodata: Cina cea de Taina, Jertfa Sa de pe cruce, Invierea Sa. De aceea, crestinii din Bise*rica primara praznuiau, intr-un ciclu firesc: Pastile crucii si Pastile invierii. Cum se cunoaste, Cina cea de Taina s-a savarsit in seara premergatoare jertfei de pe cruce; si in cultul divin sarbatoarea incepe totdeauna in ajun, ca o pregatire a evenimentului, ca un mers spre el. Cina a avut loc deci, in seara zilei de joi 13 Nisan. Vineri 14 Nisan Dom*nul s-a jertfit pe cruce, iar in seara acelei zile, cand incepea Pastile iu*deilor, Domnul a fost asezat in mormant. Sambata – ziua a saptea a sap*taminii, atunci era si Pastile iudeilor – trupul Domnului s-a odihnit in mormant. Duminica ziua intai a saptamanii, la inceputul ei, Domnul a inviat (Matei XXVIII, 1; Marcu XVI, 9; Luca XXIV, 1). Aceste fapte mantuitoare, Cina, jertfa, culminand cu invierea Domnului, constituie impreuna, fiinta insasi a Noului Legamint si sarbatoarea crestina. Desigur intreaga viata Mantuitorului, incepand cu intruparea, intemeiaza Noul Testament; dar totul se condenseaza indeosebi in acest eveniment cen*tral, al jertfei si invierii Sale.

S-a observat ca sambata, Domnul s-a odihnit in mormant. Pentru crestini, aceasta “odihna” a Domnului semnifica incheierea “odihnei” prevazuta de Vechiul Legamant. Asa o si talmaceste Biserica Ortodoxa in randuiala slujbei din Sambata Mare:

“Ziua de astazi mai inainte o a inchipuit cu taina, marele Moisi, zicand: si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea! Ca aceasta este Sambata cea binecuvantata aceasta este ziua odihnei intru care s-a odihnit de toate lucrurile Sale Unul nascut, Fiul lui Dumnezeu prin randuiala mortii dupa trup, odihnindu-se. Si la ce era iarasi intorcandu-se prin inviere, ne-a daruit noua viata vesnica, ca un Singur bun si iubitor de oameni”.

Cinstind Domnul, prin odihna Sa, astfel Sambata, si Biserica praznuieste totdeauna in aceasta zi, pomenirea celor adormiti “intru nadejdea invierii si a vietii de veci”.

Dar intrucat, in Hristos, jertfa, moartea si invierea Sa, una fac, se intelege ca “odihna” Domnului din ziua a saptea se deschide si se finalizeaza in ziua a opta, a invierii. Nu odihna in mormant a Domnului este momentul culminant al mantuirii, nici nu poate fi, ci invierea. Mai pro*fund vorbind, invierea este si adevarata odihna.

In acest sens vorbeste si Sfantul Pavel despre “odihna”, despre “o alta zi de odihna” pe care o aduce Arhiereul Hristos:

“Dumnezeu hota*raste din nou o zi, invata Apostolul, astazi rostind prin gura lui David dupa atata vreme, precum s-a zis mai sus: daca veti auzi astazi glasul Lui, nu invartosati inimile voastre. Caci daca Iosua i-ar fi odihnit, Dum*nezeu n-ar mai fi vorbit, dupa acestea, de o alta zi de odihna. Drept aceea s-a lasat alta sarbatoare de odihna poporului lui Dumnezeu. Sa ne silim deci, ca sa intram in acea odihna, ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda a neascultarii” (Evrei IV, 7-11).

Se intelege ca odihna de care vorbeste aici Sfantul Pavel, este odihna deplina pe care o da invie*rea Domnului. La aceasta se refera si Sfantul Evanghelist Ioan, cand in Descoperirea sa, scrie:

“Fericiti cei morti, cei care de acum mor intru Domnul! Da, graieste Duhul, odihneasca-se de ostenelile lor, caci faptele lor vin cu ei” (Apoc. XIV, 13).

In acest duh a inteles-o si Biserica. Sfantul Ioan Hrisostom, talcuind pe Sfantul Apostol Pavel, vorbeste de trei odihne:

“intaia, aceea a Sambetei, in care Dumnezeu a incetat cu lucrurile Sale; a doua, aceea a Palestinei, in care intrand Iudeii, trebu*iau sa se odihneasca de ostenelile cele multe; si a treia, acea adevarata odihna, imparatia cerurilor, in care cei ce vor castiga-o, se vor bucura intr-adevar de ostenelile lor”.

Aceasta este odihna lui Hristos, si pe care Domnul o impartasea in*ca din petrecerea Sa pamanteasca. Era odihna anticipata a imparatiei, cand Mantuitorul rostea: “Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni” (Matei XI, 28). Era odihna eliberarii de sclavia celui rau prin Hristos, Care putea spune: “Daca Eu, cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iata a ajuns la voi imparatia lui Dumnezeu” (Luca XI, 20). Era si este “odihna” acelui nou “astazi”, pe care-l proclama Sfantul Pavel (Evrei IV, 7); acel “astazi” etern din Rugaciunea domneasca: “Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi”; ca si acel faga*duit de Domnul rastignitului cait – cand ii zice: “Astazi vei fi cu Mine in rai” (Luca XXIII, 43). Este “astazi” al odihnei depline, al invierii. Pri*mei creatii i-a urmat moartea, celei de a doua, prin jertfa Fiului lui Dumnezeu facut Om, i-a urmat invierea si viata, prin care si noi deve*nim vii.

Trebuie observat si marturisit ca invierea si ziua cand a avut loc acest fapt unic, adica, “intaia a saptamanii“, a fost praznuita ca zi de sar*batoare, ca semn al Noului Legamant, din momentul insusi al evenimentului. Din acel moment a luat fiinta in constiinta ucenicilor realitatea radical noua a invierii, mutatia intr-o innoire a creatiei. Si asa cum sabatul a fost instituit dupa Pastile Vechiului Testament si in legatura cu aceasta sarbatoare, tot astfel Pastile Noului Testament in*stituie Duminica. Pentru aceea nicaieri, in Noul Testament, dupa inviere, nu se mai vorbeste de “tinerea” sambetei. Apostolii intrau uneori in zi de Sabat in sinagogi, dar numai pentru ca aflau atunci loc si prilej de propovaduire a Evangheliei (Fapte XIII, 5, 14, 44; XIV, 13; XVII, 2 s.a.).

Ziua lor, a Apostolilor si a Bisericii, ziua de cult, de sarbatoare, de intilnire cu Hristos Cel inviat, va fi aceea a invierii. Domnul insusi o instituie ca atare. In aceasta zi, dis-de-dimineata ca intr-un nou inceput, Domnul se arata mai intai Maicii Sale, dupa aceea Mariei Magdalena, femeilor mironosite, lui Simon Petru. Ii insoteste apoi pe Luca si Cleopa la Emaus unde le “frange si impartaseste painea”, savarsind astfel Dumnezeiasca Euharistie – in aceasta zi a invierii. In aceeasi zi se arata si ucenicilor, fara Toma, impartasindu-le Duhul Sfant, arvuna bote*zului cu Duhul Sfant, Harul iertarii pacatelor, Harul apostoliei si al preo*tiei:

“Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand aceasta a suflat asupra lor si le-a zis: luati Duh Sfant”. (Ioan XX, 21-22).

Astfel, in aceasta zi, Domnul vine in mijlocul lor, al ucenicilor Sai, acolo unde savarsise Cina cea de Taina si instituie acum si Taina preotiei lor. Deci, in aceasta zi, intai a saptamanii au loc: invierea, des*coperirea ei, instituirea Tainelor fundamentale; iar asemenea instituiau si ziua savarsirii lor, ca zi a Bisericii.

Cele ce urmeaza, nu fac decat sa confirme. Astfel, intrucat Toma, proniator lipsise de la intalnirea cu Domnul Cel inviat in ziua Invierii, fara a mai da alte explicatii, spune:

Iar la Cincizecime, deci tot in ziua intai a saptamanii, ucenicii erau din nou “toti impreuna la un loc” (Fapte II, 1). In aceasta zi are loc cela
lalt eveniment divin al Noului Testament: Pogorarea Duhului Sfant, prin Care Apostolii “se imbraca” cu putere de sus (Luca XXIV, 49), “se imbraca”, adica Duhul Sfant care ii “umple” acum cu prezenta Sa, se manifesta si devine vizibil in ei, ii investeste cu semne evidente ale puterii Sale. Si ei cu “limba de foc”, purced la zidirea “Trupului lui Hristos”, a bisericii, in acea zi s-au si botezat “ca la trei mii de suflete“. In aceasta zi a Pogorarii Sfantului Duh are loc botezul Bisericii in jertfa si invierea Domnului. Si de aceea in actul divin extraordinar al acelei zile a Cincizecimii isi are originea si cultul divin al Bisericii, constituit, cum se cunoaste, din: propovaduirea Evangheliei de catre Apostoli in comuniunea fraterna, din “frangerea painii” si in atmosfera de rugaciune (Fapte II, 42). Savarsirea solemna a acestui cult divin avea loc, cum s-a aratat, in ziua intai a saptamanii (Fapte XX, 7).

Nu mai incape indoiala ca aceasta adunare repetata a Apostolilor, in ziua intai, incepand din ziua invierii, apoi a Bisericii, din ziua Cincizecimii si continuu, avea o consacrare speciala chiar din partea Mantuitorului. De aceea Sfantul Evanghelist Ioan o va si numi: “Ziua Domnului” (Apoc. I, 10), ziua domneasca, iar in latina: dies Dominica, Domini dies sau simplu - dominica – de unde in romaneste: Duminica. De observat ca trecerea de la numirea de “ziua intai a saptamanii”, cum o aflam in Sfintele Evanghelii si Faptele Apostolilor, la “ziua Domnului”, cum o numeste Sfantul Evanghelist Ioan s-a facut odata cu raspandirea Bisericii in imperiul roman si trecerea de la numirea zilelor saptamanii, dupa numerele de ordine, cum era traditia in sistemul calendaristic al Evreilor (intai zi a saptamanii, a doua zi, a saptea zi), la numirea dupa corpurile ceresti din sistemul nostru solar (Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, soarele si luna).

“Ziua Domnului” semnifica deodata si Ziua invierii Domnului a biruintei Sale asupra mortii, dar eshatologic, si triumful deplin asupra raului – Parusia, invierea tuturor si intalnirea cu Hristos in slava. Si acest din urma inteles Sfantul Pavel o numeste: “ziua Domnului nostru Iisus Hristos” (I Cor. I, 20), “Ziua Domnului” (I Tes. V, 2), sau simplu, “Ziua lui Hristos” (Filip. I, 6, 10; II, 16). Intrucat insa, in aceasta zi se savarsea cultul divin al Bisericii, “Liturghia Domnului” (Fapte XIII, 2), era o legatura intre “Liturghia Domnului” sau “masa Domnului”, cum o numeste Sfantul Apostol Pavel (I Cor. XI, 20) si “Ziua Domnului” eshatologica, a aratarii Sale in slava. “Masa Domnului” savarsita in “Ziua Domnului” era deja o impartasire anticipata cu Hristos Cel inviat, si era arvuna si pregatirea pentru impartasirea deplina din ziua invierii generale, a Parusiei. Sfantul Pavel insusi ii revela acest inteles:

“Caci de cate ori veti manca aceasta paine si veti bea acest pahar, moartea Domnului vestiti, pana cand va veni El” (I Cor. XI, 26).

Iar Biserica va talcui pregatirea liturgica a invierii, a Parusiei prin cuvinte ca acestea:

“Si ne da noua sa ne impartasim cu Tine mai cu adevarat in ziua cea neinserata a imparatiei Tale” (Liturghia Sfantului Hrisostom).

[grasu77]

În prealabil postat de ovidiu b.

Ca si crestin

Ca si crestin, ar fi trebuit sa dai dovada de onestitate si sa raspunzi la o intrebare clara si simpla (despre Catehismul Ortodox si neaplicarea lui in practica ortodocsilor).

M-am lamurit cu crestinismul tau. Noapte buna.

P.S. Crestine, vezi ca folosesti o traudere care falsifica rau de tot (vizibil) versete precum cele din Evrei 4:8 si 9 (lucru foarte usor de demonstrat). Dar, pentru tine oricum nu are importanta. Si asa nu te intereseaza adevarul.

În prealabil postat de grasu77

Ca si crestin, ar fi trebuit sa dai dovada de onestitate si sa raspunzi la o intrebare clara si simpla (despre Catehismul Ortodox si neaplicarea lui in practica ortodocsilor).

M-am lamurit cu crestinismul tau. Noapte buna.

Si ma rog...nu ti-am raspuns? Iarasi vezi numai ce vrei?

ps: ti-am raspuns direct prin cuvntele mele...si asa pentru cultura ta generala si prin cuvintele Parintelui Galeriu

Tot pentru cultura ta, ca sa vezi cu ce lucrati voi cei care "respectati legea":

"La Mănăstire la Sâmbăta a venit o femeie care era adventistă. Părintele o cunoştea şi i-a spus să-şi facă cruce. Ea a început o rafală de cuvinte la adresa Sfintei Cruci. Părintele i-a spus din nou să-şi facă cruce. Dar ea mai vehement vorbea cuvinte de hulă împotriva Sfintei Cruci. Atunci Părintele a luat crucea şi a lovit-o peste gură, spunând:„Arză-te Sfânta Cruce!“. În acel moment femeia a căzut jos ca leşinată. După câteva momente s-a ridicat. În acest timp s-a văzut o dihanie care a trecut pe lângă ea şi a dispărut. Toţi au rămas încremeniţi. Părintele a zis: „Vedeţi cine a oprit-o pe femeie să-şi facă Sfânta Cruce?“. Primul lucru pe care l-a făcut femeia după ce s-a ridicat a fost Sfânta Cruce." - Alte Marturii despre Parintele Arsenie Boca

[grasu77]

În prealabil postat de ovidiu b.

Ca este sau nu o greseala in Catehismul Ortodox nu sunt in masura sa-ti raspund.

Este singura ta fraza demna de bagat in seama. Restul, umplutura pe care ai deversat-o, nu ma intereseaza. Era normal sa discutam ca oamenii. Cand ma intrebi ceva, iti raspund direct la intrebare (fara sa umblu cu umpluturi). La fel trebuia sa faci si tu, crestine.

În prealabil postat de grasu77

Este singura ta fraza demna de bagat in seama. Restul, umplutura pe care ai deversat-o, nu ma intereseaza. Era normal sa discutam ca oamenii. Cand ma intrebi ceva, iti raspund direct la intrebare (fara sa umblu cu umpluturi). La fel trebuia sa faci si tu, crestine.

Eu ca un bun crestin (care ma straduiesc sa fiu) ti-am dat cateva informatii pentru cultura ta generala. Ca NU-TI CONVIN si tu din nou le condideri "UMPLUTURA" este din nou problema ta.

În prealabil postat de grasu77

P.S. Crestine, vezi ca folosesti o traudere care falsifica rau de tot (vizibil) versete precum cele din Evrei 4:8 si 9 (lucru foarte usor de demonstrat). Dar, pentru tine oricum nu are importanta. Si asa nu te intereseaza adevarul.

Da vad cine nu este interesat. Incerci cumva sa demostrezi tu altfel sensul versetelor?

ps: stiu ca Adevarul doare, nu incerca sa il faci praf...e cam greu

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Lucian008

Dvs il intelegeti ca fiind specific, ptr mine nu e deloc atat de evident. Ptr mine e evident ca legea s-a dat la un moment fix in istorie, in timplul lui Moise si inainte de acesta nu se putea tine o lege care nu exista.

Textul spune clar că exista şi că Avraam a ţinut-o. Inspiraţia Divină foloseşte în acest verset (Facerea 26,5)majoritatea cuvintelor ebraice care se referă la legile şi poruncile divine, poate tocmai pentru oameni ca dumneavoastră care neagă cu înverşunare Porunca lui Dumnezeu în favoarea unei porunci umane. Avraam le-a păzit pe toate cu sârguinţă fie că veneau direct de la Dumnezeu, fie că au fost transmise de la generaţiile trecute. El şi-a propus în inima lui să asculte de Dumnezeu fără rezerve. El a părăsit ţara natală, l-a adus jertfă pe fiul său, a îndeplinit ritualul circumciziei, a plătit zecime. Cu siguranţă că acelaşi lucru trebuie să fi fost adevărat cu privire la alte aspecte ale Legii lui Dumnezeu, neamintite în mod deosebit în legătură cu istoria vieţii lui. Însăşi mărturia lui Dumnezeu arată cu siguranţă că Avraam a fost credincios în păzirea Sabatului, după cum a fost şi în alte lucruri, aşa cum ar fi plătirea zecimii.

În prealabil postat de Lucian008

In schimb exista legea firii pe care de altfel a si respectat-o Avraam.

"Legea firii" era pentru oamenii junglei, nu pentru "prietenul lui Dumnezeu". Prietenul lui Dumnezeu cunoştea voinţa Sa exprimată direct, nemijlocit, vocal chiar ("cuvântul Meu"), organizat, pe categorii ("poruncile Mele, poveţele Mele, îndreptările Mele şi legile Mele"). Lucuri despre care omul junglei n-a auzit niciodată, el fiind condus doar de "legea firii", adică acea conştiinţă sădită de Dumnezeu în fiecare om.

În prealabil postat de Lucian008

Nu puteti sa spuneti ca la Roma (Centrul lumii de atunci) era disponibil Vechiul Testament.

Dar dumneavoastră puteţi să spuneţi? Pe ce bază? Nu mă apuc să caut documente istorice, însă de ce credeţi că cei 70 de înţelepţi s-au apucat să traducă VT în limba greacă?

În prealabil postat de Lucian008

A trecut destul timp pana cand au avut acces majoritatea la NT, dar la VT timpul a fost muuuuuult mai mare.

Nici nu era nevoie de timp, în cele trei secole de la data traducerii, Septuaginta deja se răspândise în toate centrele din Diaspora, centre nu degeaba răspândite de Dumnezeu pe tot cuprinsul lumii [cunoscute].

În prealabil postat de Lucian008

Faptul ca cinstirea duminicii se bazeaza pe Sf Scriptura corelata cu Sf Traditie. Baza cinstirii duminicii se gaseste in Sf Scriptura prin faptul ca acesta este ziua in care a inviat Hristos, iar explicatia ptr ea si practicarea ei de catre crestini se regaseste in Sf Traditie.

Periculoasă perspectivă! Astfel, orice erezie poate fi justificată pe baza unei explicaţii oferite de om. Ceea ce în multe situaţii s-a şi întâmplat...

În prealabil postat de Lucian008

Nu exista asa ceva. Sincer nu exista. Care este arhumentul, ca s-au convertit pagani si musulmani? Asta nu este o dovada. Asa si la ortodoxism s-au convertit.

Interesant... s-au convertit la ortodoxism, deşi... "nu există aşa ceva"... sincer... nu există...

În prealabil postat de Lucian008

Din punct de vedere ortodox Sf Scriptura nu este suficienta ptr a se forma invatatura de credinta complet si corect.

Trecând peste faptul că punctul dvs.2 vine în conflict cu punctul 1, contraziceţi ce zice însăşi Scriptura. Ea spune că e suficientă pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi capabil pentru orice lucrare bună (2 Tim.3,16.17).

În prealabil postat de Lucian008

Aveti in exemplu in acest sens? Nu trebuie sa mi-l oferiti mie, eu doar intreb daca exista.

Bineînţeles. N-am afirmat gratuit ce am afirmat.

În prealabil postat de Lucian008

Si daca exista cum de inaintasi dvs au interpretat gresit "lucrand cu acelasi material"?

Se pare că aveţi aceeaşi prejudecată cu a coreligionarului dvs. bairstow vis a vis de "înaintaşii" mei. Înaintaşii mei dacă au făcut greşeli, s-au corectat tot pe baza Scripturii în decurs de câteva luni, n-au trebuit să persiste în greşeală sute de ani!