Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Câte zile de post trebuie să ţinem înainte de a merge la spovedanie?
Dacă mergeţi în a 40-a zi de post, 40 de zile. Dacă mergeţi în prima zi, o zi de post şi, în următoarele 39 de zile, continuaţi postul. Cu alte cuvinte, când e de postit, e de postit! Ideea aceasta cu spovedania şi postul de dinainte de spovedanie este una dintre ‒ iertaţi-mi cuvântul prost ‒ idolatrizările legate de Ortodoxia noastră, una dintre falsele rigorisme pe care le-am impus, pentru că sunteţi ‒ şi aici zic şi eu, ca fiul meu,
piua , că v-am prins ‒ de foarte multe ori tentaţi să ziceţi: „nu mă duc la spovedit, pentru că am mâncat azi după-masă nu ştiu ce. Nu fac aia, că...” .
Dacă e să fim sinceri, trebuie să recunoaştem că uneori ne mai şi ascundem după rigorile astea, în încercarea de a sta cât mai departe de ceea ce trebuie să facem. Postul trebuie să te apropie de spovedit, iar spovedania trebuie să te apropie de post. N-ai postit până te-ai spovedit? Posteşti după ce te-ai spovedit! N-ai postit până te-ai împărtăşit? Te împărtăşeşti şi posteşti! Sunt unele lucruri cu adevărat recuperabile în Biserică şi ‒ Slavă Domnului! ‒ postul este unul dintre ele.
( Preot Conf. Dr. Constantin Necula )

[cristiboss56]

Care este semnul că rugăciunea noastră a fost ascultată?
Semnul milostivirii față de noi a Domnului sau a Preacinstitei Sale Maici, după sau în timpul rugăciunii, este pacea din inimă , mai ales după lucrarea vreunei patimi, a cărei însușire este lipsa păcii din suflet. Prin pacea din suflet și printr-o anumită desfătare de sfințenie în suflet, putem afla ușor că rugăciunea noastră a fost ascultată și ne-a fost dat harul cerut. Reușita rugăciunilor se cunoaște și după puterea duhovnicească pe care o primim înlăuntrul nostru spre facerea faptelor spre care suntem chemați și prin lumina care în mod evident vine în suflet.
Cel mai mare dar al lui Dumnezeu, în care noi nădăjduim mai mult decât în orice și pe care îl primim de la Dumnezeu, ca urmare a rugăciunilor noastre, este pacea sufletului, după cum spune Mântuitorul: Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni (Matei 11, 28).
( Sfântul Ioan de Kronstadt )

[cristiboss56]

Bucuria este o altă coordonată esenţială a spiritualităţii ortodoxe. […] În Răsărit, totul e născător de bucurie. Naşterea este bucurie, căci lumea este frumoasă şi Stăpânul ei este Dumnezeu; viaţa e bucurie, căci e darul lui Dumnezeu, moartea e bucurie, pentru că e poartă spre Dumnezeu . Rugăciunea duce la bucurie . Vieţuirea, şi în mijlocul lumii şi în pustiu, duce la bucurie. „N-am văzut – zice Paladie, în Historia Lausiacă – printre cei ce locuiesc în pustie, pe nici unul întunecat sau trist. Nimeni n-ar fi în stare să trăiască aici pe pământ o bucurie şi o încântare trupească la fel cu dânşii”.
Chiar cei copleşiţi de lacrimi nu sunt trişti, ci se declară fericiţi . Eremiţii au adesea înfăţişări de înger, cum se spune despre marele Arsenie şi de
mai marele Antonie . În Viaţa Sfântului Antonie se spune că avea trăsături senine şi putea numai după chip să fie recunoscut de cei care nu-l cunoşteau. Era mereu „în bucurie” . Mulţi au spus, deşi vorba se pune pe seama lui Francisc de Sales, că un sfânt trist e un trist sfânt!
Sfântul Serafim de Sarov )

[cristiboss56]

Un teolog cunoscut i-a spus odată că nu poate găsi un duhovnic potrivit. Atunci Părintele Epifanie îi zise:
- Iubitule, problema nu e cu duhovnicul. Problema e cu tine. Dacă ar fi fost problema cu duhovnicul, ai fi ieşit în stradă, ai fi luat-o la dreapta, ai fi mers 100 de metri, ai fi luat-o la stânga, ai fi mers alți 50 de metri, te-ai fi oprit şi ai fi aşteptat acolo până ar fi trecut primul duhovnic .
I-ai fi făcut ascultare necondiţionată şi n-ai fi avut nici o problemă legată de duhovnic sau de mântuire. Nu avem atâta nevoie de duhovnici sfinţi, precum avem nevoie de sfânta ascultare. Asta ne lipseşte. Nu cumva toți sfinţii mari ai Bisericii au avut duhovnici sfinţi? Nu! Ceea ce au avut a fost sfânta smerenie şi sfânta ascultare . De aceea s-au şi sfinţit.
( Arhimandrit Epifanie I. Teodoropulous , Crâmpeie de viață , Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 100)

[cristiboss56]

Voi cei zidiți din pământ, priviți la toate dimensiunile vieții și veți conștientiza cât de adevărată este această frază: iubirea desăvârșită alungă teama. Când dragostea este prezentă, teama nu-și are loc! Când dragostea lipsește, domnește teama.
De unde provine teama? Din lipsa dragostei. Și dragostea, din ce este constituită? Să-l lăsăm pe Apostol să vorbească: Iisus Hristos cel Drept este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci și pentru ale lumii întregi. Și întru aceasta știm că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui (I Ioan 2, 1-3).
Îndată ce porunca lui Dumnezeu este încălcată, dragostea fuge ca pasărea, zboară din inima celui care încalcă porunca, iar locul dragostei este ocupat de teamă. Teama nu este separată de neascultare, de păcat și de încălcarea poruncii.
Înțelegeți acum de ce s-a temut Adam și de ce îndată s-a ascuns pentru a nu vedea fața lui Dumnezeu? S-a temut pentru că a încălcat porunca lui Dumnezeu. Acum înțelegeți de ce omul se teme de alt om și un popor de un alt popor?
Așa cum a fost atunci se întâmplă și astăzi. Unde există neascultare de poruncile lui Dumnezeu, acolo există și teamă. Iar teama îl lipsește pe om de putere, îl subestimează și-l robește.
(Sfântul Nicolae Velimirovici )

[cristiboss56]

În urmă cu ani buni, prea mulți, o bunică a spus unui tânăr teolog: „Vezi, că până acum Maria s-a uitat tot timpul la icoana Mântuitorului. Tu, acum, te-ai interpus între icoana Mântuitorului şi ea. Să nu trădezi nici icoana din spatele tău, nici femeia din faţa ta”.
Ca preot, aceasta este cea mai grea dintre responsabilităţi. Pentru că, deşi eşti tată copiilor tăi şi părinte unei comunităţi întregi, rămâi soţul unei singure femei. Şi, obligatoriu, bărbatul unei singure femei.
În viaţa de familie, este bine să fiți echilibraţi. Să nu credeţi că cineva poate înlocui pe altcineva. Eu am auzit foarte multe femei care spun: „Renunţ la el, dă-l încolo de nenorocit, că eu Îl am pe Domnul!”. Dar Domnul ţi-a spus vreodată să renunţi? Îi plac lui Dumnezeu demisiile? Sau extrema cealaltă: Acela bea de rupe şi-o bate în faţa copiilor, şi ea zice: „De dragul copiilor, nu renunţ la el!”. Lasă-l, femeie! Tocmai de dragul copiilor, închide-l şi fugi! Numai că noi foarte rar suntem capabili să luăm hotărârile cele bune în Duhul lui Dumnezeu.
Nici Dumnezeu nu înlocuieşte bărbatul, nici bărbatul, pe Dumnezeu. Nici muierea nu Îl înlocuieşte pe Dumnezeu, nici Dumnezeu, pe muiere. Dacă păstrăm ordinea ierarhică a iubirii, nu sunt probleme. Cum le inversăm, cum avem probleme.
(Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, Iubirea care ne urneşte, ediţia a II-a, Editura Agnos, Sibiu, 2015, p. 27)

[cristiboss56]

Adeseori se întâmplă că urâm păcatul, dar a tăia rădăcinile lui nu ne hotărâm.
Trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului, dar cei ce umblă după duh nu fac poftele trupului.
Înfrânarea în privinţa gândurilor înseamnă a le ţine pe ele în frâul fricii de Dumnezeu şi a nu ne îngădui să ajungem la îndulcire de ele, la împreunare cu ele şi la poftă.
(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, p. 162)

[cristiboss56]

- Cum poate afla liniște un creștin care trăiește în tulburarea și zgomotul orașului?
- Trebuie să ne străduim să dobândim cât mai mult cu putinţă! Să nu fim nepăsători. Pentru că nepăsarea este cea mai mare primejdie pentru sufletul fiecărui om. Nu ai milă singur de sufletul tău şi eşti în mare primejdie sufletească. Nu ai făcut canonul? Nepăsarea îţi zice: Nu-i nimic! Nu ai postit? Nepăsarea îţi zice: Nu-i nimic! Ai desfrânat? Nepăsarea îţi zice: Nu-i nimic!...
Cât se poate să ne străduim şi Dumnezeu ne va ajuta să ne mântuim. Cu cât vor fi ispitele mai mari, cu atât vom primi mai mult har. Şi cununa va fi mai mare. Însă Dumnezeu nu va îngădui să fim ispitiţi peste puterile noastre. Dacă avem rugăciune, curăţie sufletească şi trupească, se va pogorî darul Duhului Sfânt peste noi şi toate marile greutăţi pe care le vom avea le vom rezolva cu uşurinţă . Aceste timpuri grele pentru mântuirea sufletului nostru au fost proorocite de Sfinţii Părinţi.
( Ierod. Cleopa Praschiv , Pelerinaj în Sfântul Munte Athos, Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi , Ed. Panaghia, 2005, p. 86)

[cristiboss56]

În post se postește de VORBE GRELE, de BLESTEME, de URĂ, de clevetire, de ținerea de minte a răului.

POSTUL LIMBII - Acest organ mic și neînsemnat, are o vamă întreagă dată de Dumnezeu, spre văzduhuri. Limba este și cea care binecuvintează, limba laudă pe Dumnezeu, limba este muzică, este poezie, este iubirea și dragostea. Dar limba este și otravă, limba este moartea, limba înseamnă uciderea, blestem, acuza, rușinea, nenorocire, urgie.. De aceea, când vorbim, trebuie să folosim trei site: mintea, inima și gura!

POSTUL GURII - Tot ce vedeți în jurul dvs. moral, social, politic și ideologic, este doctrina "omului contra om"! Oamenii simt nevoia sa jignească, să se rănească între ei, să umilească pe cel mai neputincios.. Și ați văzut ce frică este, ți-e frică de șef să nu îți zică ceva, de coleg să nu te sape, de prieteni și chiar de orice replică, care ți se aruncă la întâmplare! Pentru că lumea clocotește de ură, iar acesta nu este un lucru dumnezeiesc. De aceea, Sfânta Scriptură, spune așa: "Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură acelea spurcă pe om!" Psalmistul David, ne-a lasat cel mai frumos pasalm, care spune asa: "Pune Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.."(Psalmul 140).
Sunt mai multe moduri de a ucide: un exemplu este cu sabia sau cu arma de foc, iar aceste câteodată sunt vindecabile.. și mai spune Avva Dorotei, că cel ce ucide cu gura și cu limba, ucide veșnic!
Și aici avem cele trei mari păcate: Vorbirea de rău, clevetirea (atunci când vrei să scazi pe cineva în ochii cuiva, să-l umilești și să-i terfelești numele - și se ajunge chiar la a fonda suspiciuni false despre cineva, numai pentru a-l umbri, a-l răni, sau a-l murdări). Acestea sunt fapte periculoase înaintea lui Dumnezeu și avem doua mărturii ale Duhului Sfânt "Pe viclean îl urăşte Domnul.." și "Cei ce vor vicleni, vor pierii!" Asadar, acesta o face omul din viclenie.
Să nu ne insultam, este o formă de post, să nu calomniem este o formă de post, să nu învrăjbim, este o altă formă de post!
https://www.youtube.com/watch?v=oYFM...&feature=share

[cristiboss56]

Cele mai mari trei lucruri din viaţă
Mi-aţi pus trei întrebări, şi anume: Care este cel mai mare gând vrednic de om? Care este cea mai mare grijă vrednică de om? Şi care este cea mai mare aşteptare vrednică de om? A se gândi la purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viaţa omenească e cel mai mare gând vrednic de om.
A se îngriji de mântuirea sufletului e cea mai mare grijă vrednică de om.
A aştepta moartea e cea mai mare aşteptare vrednică de om.
Cum trebuie să vă gândiţi la purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viaţa omenească? Trebuie să luaţi ca măsură legea morală a lui Dumnezeu. Urmând acestei măsuri, să priviţi ce se întâmplă în viaţa oamenilor pe care îi cunoaşteţi, şi cu care sunteţi în legătură. Acesta nu este totdeauna lucru uşor, fiindcă pricinile sunt uneori îndepărtate şi ascunse în trecutul îndepărtat al unui om, iar alteori se pot afla numai în viaţa părinţilor lui. Mărturisirea creştină se întemeiază pe descoperirea acestor pricini. Psalmistul grăieşte către Dumnezeu: „La poruncile Tale voi cugeta, si voi cunoaşte căile Tale... Cât am iubit legea Ta, Doamne! Pururea cugetarea mea este”. Fiindcă poruncile Domnului sunt la temelia a tot ce se întâmplă fiilor lui Adam. Şi legea Domnului este lumină ce luminează ceea ce se întâmplă cuiva.
Cum trebuie să vă îngrijiţi de mântuirea sufletului? Ca să nu vă mai înşir, citiţi Evanghelia şi întrebaţi Biserica. Omul n-are mai mare bun decât sufletul, pe această lume. Şi tocmai acest cel mai mare bun este singurul pe care îl poate scăpa de pieire şi moarte. Tot restul, ce nu e om, ci al omului, dintre cele pe care le preţuieşte şi le păstrează omul, fără putinţă de scăpare piere şi moare. Sufletul omului este în ochii lui Dumnezeu un lucru mai de preţ decât întreaga lume materială, după cuvântul lui Hristos: „Ce-i va folosi omului dacă va dobândi întreaga lume, iar sufletul său şi-l va pierde?” Aşadar, nu poate fi mai mare grijă vrednică de om ca grija mântuirii sufletului său.
Cum trebuie aşteptată moartea? Ca ostaşul în război. Sau ca elevul care se pregăteşte cu grijă, aşteptând în orice clipă ca profesorul să îl cheme la ascultat. De neîncetata pomenire a clipei morţii ne-a amintit şi Mântuitorul, în pilda despre bogatul uşuratic care făcea hambare noi şi se pregătea s-o ducă bine multă vreme pe Pământ, dar i s-a zis pe neaşteptate: „Nebunule, în această noapte vor smulge de la tine sufletul tău, iar cele ce le-ai pregătit ale cui vor fi?”
De ce e gândul la purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viaţa oamenilor cel mai mare gând vrednic de om? Fiindcă el aduce omului înţelepciunea şi fericirea.
De ce e grija pentru mântuirea sufletului cea mai mare grijă vrednică de om? Fiindcă sufletul e cel mai mare bun de pe pământ, şi e firesc ca celui mai mare bun să-i trebuiască închinată cea mai mare grijă.
De ce e aşteptarea morţii cea mai mare aşteptare vrednică de om? Fiindcă aşteptarea morţii curăţă conştiinţa şi îi dă omului imbold la toată fapta bună. Când un oarecare om vrednic şi bun a fost întrebat ce l-a împins mai mult în viaţă la osteneală şi bună rânduială, a răspuns: „Moartea”.
Aceste trei lucruri nu se pot băga de seamă la animale. Ele sunt proprii numai omului, şi încă celui mai înalt tip de om. Tot restul e comun omului şi dobitocului.
De la Dumnezeu, pace şi binecuvântare!
Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi