Cea mai buna postare

Asta e și opinia mea: să lăsăm mântuirea în seama Domnului, să nu ne pronunțăm noi cu privire la cine se mântuiește și cine nu. Să nu spunem nici că numai ortodocșii se mântuiesc, nici că se vor mântui, cu siguranță, toți (indiferent de confesiune). Nu știm noi asta; nu e o chestiune dogmatică. Și sunt destui părinți/teologi care adoptă poziția asta cumpătată.
Preocupare poate exista, însă, și este normal să fie așa, căci și ceilalți ne privesc, mai ales dacă fac parte din familie.

P.S. Din teama de a nu deveni liber-cugetători riscăm să devenim ne-cugetători. Calea de mijloc este împărătească.

[Mosh-Neagu]

Nici nu stiu daca suntem off-topic (oricum acest topic era departe de a-si fi aflat menirea), si poate ar fi fost mai indicat sa se mute discutia intr-o alta sectiune ca sa nu amestecam lucrurile.

@iuliu46, imi place punctul tau de vedere, dar ca orice punct de vedere lasa loc de interpretari. Nu-mi place sa scot din context anumite idei, pentru a scimba directia mesajului in sine, dar daca totusi se intampla, n-as vrea sa-mi fie luat ca si rautate, ci doar pentru o mai buna lamurire a lucrurilor, fiindca la urma urmei, toti cautam "ceva mai bun"

În prealabil postat de iuliu46

Totul este cum incepi. Cel care crede in Sola Scriptura are aceleasi intentii bune ca si cel care crede ca poate mai mult decat fratele care traieste dupa sablon. In fapt la amandoi e aceeasi ispitire. Primul citeste de fapt ca sa descopere el ceea ce altii nu au descoperit inaintea lui iar cel de-al doilea incearca sa ingroape marea intr-o gaura din nisip desi isi inchipuie ca inoata liber in largul marii.Dogma inseamna "asta putem spune despre mare".Iti insusesti invatatura si poate in timp cu mila lui Dumnezeu descoperi ceva mai mult.Numai nu pleca la drum din largul marii, intai invata ceea ce au spus altii despre mare.
Exemplu concret : De ce se discuta despre mantuire in afara BO ? Care este motivul pentru care tu si ceilalti va puneti asemenea intrebari ? Va incredeti ( prea mult ? ) in Domnul sau in parerea voastra despre Domnul ? Daca v-ati increde in Domnul nu ati discuta astfel de lucruri ci ati lasa mantuirea in grija Domnului.

Deci: Cel care crede in Sola Scriptura are aceleasi intentii bune ca si cel care crede ca poate mai mult decat fratele care traieste dupa sablon. Atat? Sa fie vorba doar de aceste doua pozitii? Haideti sa lasam dogma si sa ne imaginam harul, pur si simplu. Cum ar fi bine? Sa traim dupa sablon? Sa... credem (la modul fatarnic vorbind) ca suntem vrednici in cautari adancindu-ne in filozifii care sa ne osandeasca mai mult decat cei care urmeaza calea sclaviei - sablonul? Si daca totusi mai exista o cale care nu mai tine nici de "cercetare" nici de "sablon", ci de voia lui Dumnezeu, pe care-o vom afla prin rugaciunea curata?
Imi place mult punerea in valoare a acestei: "asta putem spune despre mare", dar eu cred ca este doar un inceput de drum, este o "ucenicie", cum de altfel ai facut si tu aluzie. In mijlocul marii va trebui sa intampini furtuni si valuri inspaimantatoare, sau... sa fii vrednic sa spui Linistiti-va! Domnul va porunceste!" Ori asta se intampla dincolo de orice sabloane sau dorinte de a fi mai "cititi" decat ceilalti! Nu fiindca "poate in timp cu mila lui Dumnezeu descoperi ceva mai mult", ci mai ales, daca ramai in "sablon" sau in "mai mult decat altii", chiar vom avea nevoie de mila lui Dumnezeu, iar asta in mod foarte frecvent.

Iar: "De ce se discuta despre mantuire in afara BO?" ma pune pe ganduri. Cu alte cuvinte: "Cei chemati, iesiti! Cei chemati, iesiti!" - si discutati afara, despre mantuire!...... Eu am inteles ideea, dar modul in care ai spus-o, pe mine ma amuza! Eu cred ca tot omul care isi asuma calitatea de crestin, isi pune intr-un fel sau altul problema mantuirii. Ca trebuie mai intai sa "cunoastem totul despre mare", e doar in parte adevarat. Cand mergi la un curs de istorie, spre exemplu, aceeasi istorie poate sa-ti fie prezentata in mot total diferit, de catre doi profesori care au facut aceiasi facultate... Asta tine numai de Dumnezeu si de harul Lui, nicidecum de noi. Nu noi decidem unde sa se nasca un om si nici cine anume are dreptul sa se mantuiasca. Ideea asta cu "DOAR NOI!", ca si cum am anticipa voia lui Dumnezeu, mi se pare extrem de riscanta, ca si "indreptare de sine" inaintea lui Dumnezeu... Parerea mea!...

[iuliu46]

În prealabil postat de N.Priceputu

Asta e și opinia mea: să lăsăm mântuirea în seama Domnului, să nu ne pronunțăm noi cu privire la cine se mântuiește și cine nu. Să nu spunem nici că numai ortodocșii se mântuiesc, nici că se vor mântui, cu siguranță, toți (indiferent de confesiune). Nu știm noi asta; nu e o chestiune dogmatică. Și sunt destui părinți/teologi care adoptă poziția asta cumpătată.
Preocupare poate exista, însă, și este normal să fie așa, căci și ceilalți ne privesc, mai ales dacă fac parte din familie.

P.S. Din teama de a nu deveni liber-cugetători riscăm să devenim ne-cugetători. Calea de mijloc este împărătească.

Sunt lucruri diferite, pentru ca atunci cand vorbim despre mantuire in BO ne reafirmam Crezul in Una Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Iar cand nu ne angajam in alte speculatii spunem Faca-se voia Ta ! Asta inseamna sa ai incredere in Dumnezeu.
Ce priveliste de tot rasul atunci cand ne suim noi singuri la balcon si-i plangem pe cei care ard jos. ( am citit asa un topic aici, despre cat de nefericiti o sa fim noi in rai ).Ce teologie inalta ! Ce milosi suntem dupa ce ne visam noi insine cu sacii in caruta.

[iuliu46]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Nici nu stiu daca suntem off-topic (oricum acest topic era departe de a-si fi aflat menirea), si poate ar fi fost mai indicat sa se mute discutia intr-o alta sectiune ca sa nu amestecam lucrurile.

@iuliu46, imi place punctul tau de vedere, dar ca orice punct de vedere lasa loc de interpretari. Nu-mi place sa scot din context anumite idei, pentru a scimba directia mesajului in sine, dar daca totusi se intampla, n-as vrea sa-mi fie luat ca si rautate, ci doar pentru o mai buna lamurire a lucrurilor, fiindca la urma urmei, toti cautam "ceva mai bun"



Deci: Cel care crede in Sola Scriptura are aceleasi intentii bune ca si cel care crede ca poate mai mult decat fratele care traieste dupa sablon. Atat? Sa fie vorba doar de aceste doua pozitii? Haideti sa lasam dogma si sa ne imaginam harul, pur si simplu. Cum ar fi bine? Sa traim dupa sablon? Sa... credem (la modul fatarnic vorbind) ca suntem vrednici in cautari adancindu-ne in filozifii care sa ne osandeasca mai mult decat cei care urmeaza calea sclaviei - sablonul? Si daca totusi mai exista o cale care nu mai tine nici de "cercetare" nici de "sablon", ci de voia lui Dumnezeu, pe care-o vom afla prin rugaciunea curata?

Un fragment intr-o engleza aproximativa dintr-o postare la intamplare a unui neo protestant. : " if they don't understand then need to pray that God open their eyes and let them see and hear what Gods word really means"
Deci daca oamenii nu inteleg trebuie sa se roage ca Dumnezeu sa le deschida ochii si sa-i lasa sa vada si sa auda ce inseamna cuvantul lui Dumnezeu. Asta e Sola Scriptura, te rogi prin "rugaciunea curata " si Dumnezeu iti desluseste ce e in carte.
Problema e si la Sola Scriptura si aici temelia pe care te cladesti. Pentru ca si in cazul Sola Scriptura si in cazul descris de tine temelia este mandria si nu inima infranta si smerita.
Parintele Cleopa povestea despre un calugar care vroia sa se lupte cu dracul. ( sa fie pus sa citeasca Moliftele Sf. Vasile ). Cu siguranta avea intentii bune dar temelia era tot mandria si in spatele intentiilor bune era tot increderea in judecata lui, faptul ca el poate mai mult decat unul care merge la oi.
Uite daca privim totul ca pe un parc de distractii, unul crede ca cei care respecta dogma se dau in calusei iar el vrea sa se dea intr-un rollercoaster.
Dar hai sa-ti povestesc o intamplare adevarata :
Cand aveam cam 12 ani am fost cu fratele meu iarna la Oraselul copiilor.
Si acolo era o chestie ca o sita, toti amatorii de senzatii tari se inghesuiau acolo, nu era cine stie ce daca o comparam cu ce vedem in ziua de azi dar pentru vremurile alea era destul de buna.
Si stand acolo in Orasel mi-au cazut ochii pe un carusel din ala cu calusei. Unele aveau in mijloc o cabina din lemn, asta avea in mijloc o chestie rotunda unde puteau sta 2-3 oameni si un volan. Si i-am zis fratelui meu sa incercam si aia, habar nu aveam ce avea sa urmeze.
Jur ca a fost cel mai rau lucru pe care il puteam face, pentru ca daca invarteai de volan toata chestia se invartea foarte repede in jurul propriei axe, ca sa ai un termen de comparatie cred ca o putem asemui cu o centrifuga pentru cosmonauti. Cert e ca la un moment dat vedeam totul cu susul in jos, si cand am scapat de acolo chiar am vomitat. Sita aia era floare la ureche pe langa ce am gasit eu in mijlocul caluseilor.
Morala este ca Parintele Cleopa ne-a spus ca a vazut intr-o noapte o batrana care chiar era in rollercoaster desi si-a propus sa traiasca intre calusei :
"Sa va spun o intamplare minunata pe care am vazut-o aici, in biserica, acum vreo zece ani. Eram la rand la Sfantul Altar. Am venit la biserica pe la ora 4 dimineata si imi faceam rugaciunile de Sfanta Impartasanie in genunchi, in fata Sfintei Mese. Nu dupa mult timp intra o femeie sa se roage, care venise de cu seara la manastire. N-o cunosteam. Se ruga incet pe la toate icoanele si facea mereu metanii. Nu stia ca mai este cineva in biserica. Era intuneric, ca era timp de iarna. Vazand eu ca se roaga asa staruitor m-am uitat prin sfintele usi sa vad cine se roaga cu atata credinta. Femeia statea in genunchi in mijlocul bisericii, cu mainile ridicate in sus si zicea din toata inima aceste cuvinte : " Doamne, nu ma lasa ! Doamne, nu ma lasa !" Am vazut o lumina galbuie in jurul ei si m-am inspaimantat. Apoi femeia a cazut cu fata la pamant si se ruga fara glas. Raza de lumina dimprejurul ei se facea tot mai mare si se ridica in sus. Dupa putin timp lumina s-a stins incet, iar femeia s-a ridicat si a iesit din biserica. Era o femeie de la tara.
Iata, deci, cine are darul rugaciunii ! Iata ca mirenii ne intrec pe noi calugarii ! Eu faceam proscomidia si de mare emotie am inceput a plange cu copia in mana. Numai Dumnezeu stie cati alesi are in aceasta lume !"

În prealabil postat de iuliu46

Sunt lucruri diferite, pentru ca atunci cand vorbim despre mantuire in BO ne reafirmam Crezul in Una Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica.

Dacă prin asta vrei să spui „Extra Ecclesiam nulla salus” (sf. Ciprian al Cartaginei), iată un scurt comentariu la acest cuvânt (în engleză, din păcate):
„An Eastern Orthodox bishop has expressed this doctrine as follows:[3]

Extra Ecclesiam nulla salus. All the categorical strength and point of this aphorism lies in its tautology. Outside the Church there is no salvation, because salvation is the Church" (G. Florovsky, "Sobornost: the Catholicity of the Church", in The Church of God, p. 53). Does it therefore follow that anyone who is not visibly within the Church is necessarily damned? Of course not; still less does it follow that everyone who is visibly within the Church is necessarily saved. As Augustine wisely remarked: "How many sheep there are without, how many wolves within!" (Homilies on John, 45, 12) While there is no division between a "visible" and an "invisible Church", yet there may be members of the Church who are not visibly such, but whose membership is known to God alone. If anyone is saved, he must in some sense be a member of the Church; in what sense, we cannot always say.
—Kallistos Ware”

[dobrin7m]

În prealabil postat de iuliu46

Ce inseamna incredere (prea mare ?) in Domnul ?
Adica daca prima parte urmeaza un sablon (rigid, dupa parerea ta ) cealalta parte se increde ( prea mult ? ) in Domnul ? Nu cumva te increzi ( prea mult ? ) tot in parerea ta despre Domnul ?

pacatul impotriva Duhului Sfant:
Pacate impotriva nadejdii sunt:

Increderea nesocotita in bunatatea lui Dumnezeu. De acest pacat se face vinovat cel ce pacatuieste neincetat, si totusi crede ca Dumnezeu, fiind atotbun, il va ierta; de asemenea si cel ce socoteste ca se va putea mantui numai prin credinta lipsita de fapte bune (Rom. 2, 4-5; Iacov 2, 26). Deznadajduirea in mila si bunatatea lui Dumnezeu. Sunt oameni care socotesc ca pacatele facute de ei sunt atat de mari, incat nu vor mai putea gasi iertare la Dumnezeu, chiar daca s-ar pocai, si de aceea nu mai incearca sa se indrepte, ci pacatuiesc mereu (Ioil 2, 12-13).

De acest pacat s-a facut vinovat Iuda, care, dupa ce L-a vandut pe Mantuitorul, s-a dus si s-a spanzurat (Matei 27, 5).
Pacate impotriva dragostei sunt: Pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a impartasit, pentru sporul lui in fapte bune, precum si neindrumarea celor rataciti pe calea cea buna. Cine se face vinovat de acest pacat nu va putea mosteni imparatia lui Dumnezeu (Gal. 5, 21). Nepocainta pana la moarte si nesocotirea darurilor lui Dumnezeu.

http://catehism.ortodoxiatinerilor.ro/?p=848

În prealabil postat de N.Priceputu

Dacă iubim sfinții care au formulat dogmele trebuie să facem și noi ce au făcut ei: să cugetăm. Nu doar că avem libertatea, ci și datoria. De la ei învățăm cum să cugetăm, nu doar să repetăm ceea ce ei au cugetat.
Un părinte duhovnicesc nu se va bucura dacă fiii săi vor învăța bine și vor repeta întocmai cuvintele sale, ci dacă vor învăța să viețuiască și să gândească drept, putând el însuși, mai departe, să dea răspunsuri celor care au nevoie de ele.

Cu adevărat o postare bună.

[dobrin7m]

este intradevar o postare buna.
dar este la jumatate.

Sufletul infrant si smerit nu va pune niciodata la indoiala pe semenii sai. Nu vede niciodata in fratii sai un netraitor sau un nestiutor. Cu atat mai mult sa ii acuze.

În prealabil postat de dobrin7m

este intradevar o postare buna.
dar este la jumatate.

Sufletul infrant si smerit nu va pune niciodata la indoiala pe semenii sai. Nu vede niciodata in fratii sai un netraitor sau un nestiutor. Cu atat mai mult sa ii acuze.

Eu văd altfel lucrurile. Ceea ce tu negi la acest user se confirmă. Dacă vorbeai de mine atunci spuneai un mare adevăr.

[dobrin7m]

În prealabil postat de ovidiu b.

Eu văd altfel lucrurile. Ceea ce tu negi la acest user se confirmă. Dacă vorbeai de mine atunci spuneai un mare adevăr.

Acest fapt ar trebui sa se confirme la toti. Si atunci invatam smerenia.