Purtatorul de cuvant al Patriarhiei

[Moroco]

Vasile Banescu
Biserica nu e o sectă formată din extremiști și ultrarigoriști.
Nu a fost niciodată.
Virtutea stă în echilibru, nobilă moderație, discreție. Nu în exces. Biserica este comunitatea hristocentrică de credință, speranță și dragoste prezente în fiecare dintre membrii ei în grade diferite.
Ceea ce ne face pe toți cei din această extinsă familie spirituală să mergem înainte pe Cale tot în mod diferit, nu identic, nu în același ritm cadențat.
Nu suntem trupa de asalt, ci „turma” simbolică a Marelui Păstor.
Unii, ceva mai atletici spiritual, pot alerga, alții merg alert, dar mai și cad, alții doar la pas, căzând și ei, alții înaintează încet, șchiopătând, alții abia se urnesc.
Toți, creștini fiind, știu însă în Cine cred și nu tânjesc să fie bruscați, ocărâți sau blamați pentru că se mișcă pe Cale diferit sau o mai rătăcesc.
Hristos nu ne grăbește, nu ne silește, nu ne dă în cap cu interdicțiile formalismului și ritualismului sterp. Ne așteaptă exact ca un părinte surâzător care își cheamă cu brațele deschise copilașul spre el, sperând că acesta chiar se va ridica și va face primii săi pași. Copilaș care va deveni, probabil, un „fiu risipitor”. Un Tată îl va aștepta și pe el.
Biserica nu e batalion disciplinar, nu e o cazarmă prin care suntem fugăriți, muștruluiți, somați sau pedepsiți pentru a împlini orbește toanele cazone și razna la realitate ale cuiva.
În logica creștină, toți suntem slujitori ai celorlalți, deci fideli cuvintelor: „Cine vrea să fie între voi primul, să fie slujitorul vostru”. Întâietatea reală în creștinism este de natură morală. Forma cheamă mereu conținutul, așa cum treapta cheamă înălțarea în ea prin smerenie, nu prin autoritarism lipsit de autoritate.
În comunitatea Bisericii, adevăratele sfaturi duhovnicești se oferă personalizat în Taina Spovedaniei, nu în public, nu la grămadă și microfon. Pentru că în miezul creștinismului stă persoana unică și liberă, nu masa mustrată, manipulată sau incitată.
Clericii nu sunt gardienii unei închisori de maximă siguranță, conduși de generali sumbri ai unui Satrap ceresc care ne spionează obsesiv fiecare mișcare și ne sancționează sadic fiecare greșeală.
Exact această mincinoasă, absurdă viziune inspirată de diavol a dus de râpă, într-o mare parte a lumii, creștinătatea. Nu și creștinismul însuși, desigur.
Biserica este spațiul concret și mistic, fizic și metafizic, al ordinii vitale pentru om.
În primul rând al ordinii sacre și morale în care ne străduim tăcut, după puterile fiecăruia sporite prin har, să ne integrăm. Ghidați mistagogic prin Sfintele Taine. Nu pentru a ne afla pios în treabă duminical sau de sărbători, ci pentru a ne fi adânc bine, pentru a ne obloji și vindeca rănile, pentru a respira și funcționa spiritual normal, pentru a nu eșua moral și a ne distruge existențial prin proliferarea haosului în viața noastră.
„Domnul nostru este cel al rânduielii”, al sensului așezat în toate, nu al neorânduielii, al tulburării, răzvrătirii și iarmarocului grotesc instalat smintitor chiar în Biserica întemeiată de El.
Străduința, lupta cu trufia și cu iluzia perfidă că am fi suficient de curați și de buni, ridicarea după cădere cu lacrimile pocăinței în ochi, reînnoirea încrederii și a nădejdii, deschiderea minții și a inimii zdrobite spre mila și autoritatea nesfârșite ale lui Dumnezeu care nu se lasă însă trombonit cu promisiuni deșarte și batjocorit la nesfârșit prin sfidare, acestea sunt lucruri care ne salvează.
Nu mimarea lor publică, nu fariseismul, egolatria și vânturarea unor formule cărora nu le poți împrumuta personal niciun conținut. „Aramă sunătoare…”
Străduința sinceră, ordinea, smerenia, bunăvoința. Bunătatea. Ele se învață pe Cale.
Omul real credincios e omul liber prin excelență. Senin, destins, discret și blând. Liber de lucifericul orgoliu, de încruntare și răzbunare, de tot ce îl ține captivul ridicol al poftei de bogăție, putere și mărire de sine. Deșertăciune sunt toate.
Abia el, omul credincios, nu superstițios, înțelege ce este libertatea din miezul creștinismului. Aceea în care, conștient de vicierea voii sale, de mizeria și de fragilitatea sa, rostește:
„Facă-se voia Ta!”

Iata voia Lui Dumnezeu.

(Taina de sus: Activarea mitropoliei sau preschimbarea ei in mitropolie onorifica nu e voia Pastorului cu Crucea!)

Noțiunea fundamentală de „autoritate”. În jurul ei gravitează tensionat istoria și viața omenească.
E greu să trăiești autarhic și solipsist.
Autoritatea supremă structurează ierarhiile din intervalul în care ne mișcăm vertical cu intensități foarte diferite. Suntem, alături de îngeri, ființe ale acestui interval dintre lume și Dumnezeu.
Există, în registrul omenesc, tipuri de autoritate analizate și postulate de mari gânditori, fondate pe justiție sau echitate (Platon), pe înțelepciune și știință (Aristotel), pe raporturile de putere și ascultare dintre stăpân și sclav (Hegel), pe masiva cunoaștere superioară la care majoritatea nu are acces, dar îi respectă ca autorități pe cei ce au.
Cea mai înaltă formă de autoritate - cea morală.
„Autoritatea primară și absolută îi aparține lui Dumnezeu; toate celelalte instanțe de autoritate (relative) derivă din ea” - aceasta este viziunea teo-logică fondată pe revelația (istorică) naturală și supranaturală.
Busola rațiunii sănătoase, a bunului-simț care adecvează la realitate și a credinței care le include, indică fără greș Nordul moral și mai ales Zenitul existenței.
Autoritatea Tatălui în virtutea actului creator. „Tatăl nostru…”
Absolut necesara autoritate a părinților asupra copiiilor (în ultimul secol criticată și diluată)
Autoritatea celor vârstnici (experiența).
Autoritatea Tradiției diacronice și pline de sens.
Exact acest tip natural și plural de autoritate, progresiv și progresist defăimată, e pus azi la zid de agenții ideologici ai relativismului și disoluției morale. Pentru că ideologiile urăsc visceral persoana morală și Cerul din care coboară natural, până în străfundurile tuturor regnurilor, ierarhia pe care e întemeiat (micro)cosmosul însuși.
Ierarhie care vorbește constant despre autoritatea Creatorului, spre disperarea celor ce o/ Îl contestă.
Anularea ierarhiei prin negarea și dizolvarea autorității care secretă și conservă simultan ordinea vitală în orice viață personală, în orice comunitate umană, reprezintă visul distopic al celor ce se răzvrătesc împotriva inevitabilelor limite în uzul libertății persoanei finite, precum și a „instrucțiunilor de folosire” ale ființei umane însăși, „instrucțiuni” cuprinse în Legea Morală, cum inspirat notează C.S. Lewis. În absența acesteia ne deteriorăm și ne stricăm. Ne autodistrugem.
Toate tipurile de autoritate derivă așadar dintr-o Sursă: Legea Morală universală în virtutea căreia discernem și care străbate conștiințele tuturor celor ce au trăit și vor mai trăi în Istoria care a început cu o „cădere” (în trufia contestării Autorității) și se va încheia cu o „ridicare” (din timp în veșnicie).
Vom trăi sau, după caz, vom învia și vom vedea.
P.S.
Cartea gânditorului Alexandre Kojève, cel mai strălucit hermeneut al filosofiei lui Hegel, deschide un larg orizont de reflecție pe tema ramificată a autorității.

Autoritatea mea este mai mare sau mai mica decat autoritatea ta?
Asta-i intrebarea!... insa ce crezi tu domnule ortodox care ai uitat ca esti crestin, ce crezi tu ca ne porunceste smerenia? "Silniceste-l pana face frumos si apoi da-i zaharelul?"

Si de ce ma rog frumos fugiti de autoritate, de de ce fugiti de silnicie? E cea mai buna forma de indreptare!
Indreptarea prin Crucificare!
Nu cumva va credeti si va stiti pe voi insiva ca cica voi sunteti omul interior numai de laudat?
Nu cumva ati cazut pana la starea asta idoleasca de pui de pui de barfa care nu va faceti Cruce ca sa nu rastigniti a doua oara pe Hristos sustinand ca sf. Cruce e idol?

[Iorest]

În prealabil postat de Demetrius

Cred ca nu se cuvine sa banuim ca sinodul ar putea fi o adunatura de interese diferite de ortodoxie, astfel ca adoptarea votului secret ar fi o dovada de lipsa a ortodoxiei, fiindca votul secret nu presupune nicio motivare a niciunei decizii si pe deasupra ar da nastere unei lipse de incredere intre membri pentru ca oricine poate vota cum vrea fara explicatii, ceea ce nu e deloc ortodox.

Sunt vreo 3-4 în Sinod care se tem de popularitatea lui ÎPS Teodosie în popor, Teofan Savu se teme că nu va fi patriarh dacă Tomisul va avea întâietate de aceea şi reacţia de ultim moment, P.F. Daniel se teme pt că Teodosie e mai iubit de popor decât el, comunică viu faţă de el care a dat un singur interviu din 2007 încoace, a fost copleşit de tăcerea asurzitoare pe multe teme importante sau de tot felul de cedări în faţa statului în pandemie.

Culmea e că javra de Bănescu n-a mai ars-o cu ifose de incoruptibil sau să arate cu degetul când ditai PF Daniel a fost denigrat de recorder în Marele Alb.

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de Iorest

Tonul ameninţător cu judecata pt răzvrătire nu arată decât că bănescu e căcat pe el de frică cum era Hitler în ultimele luni înainte de cucerirea Berlinului sau Ceauşeştii la Târgovişte.

Au mai fost N cazuri când Bănescu se contrazice chiar în chestiunea expoziţiei art safari prima luare de poziţie era pe o linie corectă, nu cred că Patriarhul îl face stanahovist pe alt ierarh.

Tu continui sa-l pictezi pe Banescu drept leu fioros iar pe Daniel, catelusul lui.
Iti repet a cincea oara ca te inseli.

Banescu declara ce spune Daniel, NU invers.

Nu citesti ce scheauna catzelandrul ala mai mare de la Constanta:

ÎPS Teodosie "rămâne în deplină ascultare" faţă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Frica pazeste bostanaria

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de Iorest

P.F. Daniel se teme pt că Teodosie e mai iubit de popor decât el

Poporul i-a dat multe nume de alint IPS Teodosie.
Spagoveanu, Mache, Sifon si multe altele care arata deslusit ca poporul are motive intemeiate să arate o iubire foarte fierbinte dar chiar pe invers dupa cum i-ar placea Teodosnicului.

[Iorest]

Editorial Adrian Patrusca De ce trebuie eliminat Teodosie

Mitropolia Tomisului nu este un moft. Un subiect vechi de două milenii nu poate fi o bagatelă.

Dimpotrivă, ar trebui să fie un subiect crucial pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru poporul pe care îl SLUJEȘTE. Un subiect de dezbatere pentru mediile academice și bisericești.

Refuzul de a-l supune dezbaterii, preferând un scandal monstru, denotă Frică.

Ceea ce spune că dovezile lui IPS Teodosie sunt solide. Altminteri, adversarii săi ar accepta dezbaterea, i-ar demonta argumentele și, prin votul Sfântului Sinod, ar închide definitiv chestiunea. Și totodată gura prelatului tomitan.

Pe de altă parte, este limpede că o eventuală reactivare a Mitropoliei Tomisului ar produce daune în rândurile ierarhiei. Având în vedere vechimea milenară, noua mitropolie ar deveni cea mai importantă din BOR.

Cutuma alegerii ca Patriarh a Mitropolitului Moldovei ar deveni caducă.

Iar Mitropolia Munteniei și Dobrogei, peste care conduce Patriarhul, ar deveni mai mică. Teritorial, dar și ca importanță istorică.

Așa se explică alianța de conjunctură dintre Patriarh și Mitropolitul Moldovei, și de ce IPS Teofan de la Iași – altminteri om cumpătat - a salutat Komunicatul cancelariei Sinodului și brutala punere la punct a lui Teodosie.

Așa se explică jenanta tăcere a celorlalți ierarhi față de refuzul unei dezbateri pe care logica și bunul simț o impun: multora li s-ar spulbera speranțele de mărire pe care le nutresc tainic.

*

Mai este însă ceva: Teodosie deranjează. Este un personaj incomod nu doar pentru BOR ci și pentru regimul politic.

Arhiepiscopul tomitan s-a bătut aproape de unul singur în Plandemie împotriva Dictaturii Sanitare.

S-a opus închiderii bisericilor, s-a opus vaccinării, s-a opus transformării clerului în agent de propagandă sanitară, în vreme ce Patriarhul și majoritatea ierarhilor au tăcut și au înghițit.

A veștejit și ideea sărbătoririi Paștelui alături de catolici, susținută de cercurile patriarhale.

Se împotrivește vehement oricărui „aggiornamento”, oricărei „adaptări” a Ortodoxiei la aberațiile sexo-marxiste, după modelul catolic și protestant.

Și mai ales tendinței ecumeniste care începe să facă ravagii și în BOR, promovată asiduu de grupul Bănescu.

În ultimii ani, Teodosie a devenit un Simbol al rezistenței împotriva secularismului galopant, în spatele căruia tind să se alinieze, instinctiv sau programatic, majoritatea forțelor conservatoare ale României.

Ceea ce ne duce cu un pas mai aproape de miezul problemei.continuarea pe activenews

[Moroco]

Io nu mai vreau reactivare! (m-am razgandit, mi-am inversat inima dupa dreptatea mantuitoare)
Dac-as fi pastor cu cruce n-as vrea sigur!
Pentru ca mi-ar muri toate oile sarind in mare ca porcii din tinutul gadarenilor, cautand sa loveasca cu capul barcile de salvare si geamandurile!

[Moroco]

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Poporul i-a dat multe nume de alint IPS Teodosie.
Spagoveanu, Mache, Sifon si multe altele care arata deslusit ca poporul are motive intemeiate să arate o iubire foarte fierbinte dar chiar pe invers dupa cum i-ar placea Teodosnicului.

Asa este, nu te poti lua dupa popor, nu te poti baza pe valul de simpatie.

(Benticostalule, de ce e musai sa tot repeti insultele la adresa unei somitati in materie de crestin-ortodoxie, nu doar teoretice ci si practice, cu activitate bogata?

Pai numele de Make e o proorocie implinita care ar trebui sa va bage in sperieti. Practic tatal sau, dandu-i numele de Macedon sau Mackedon, un nume complet nefiresc, nume de popor, de neam omenesc, de populatie... a proorocit viitorul copilului, ca desi s-a nascut in Moldova, prin Suceava, urmand Domnului va ajunge in tinutul macedonilor, adica pe litoral, la Marea Neagra unde e plin de macedoni si va avea misiunea de a-i increstina si sluiji fiind in elementul sau caci s-a numit in familie Makedon. Iata proorocie implinita caci e acolo de zeci de ani, deci in mod clar acest nume este o slava adusa lui Dumnezeu, un renume onorant si nicidecum un nume de hula, un nume de turnator la securitate nedovedit. Voi vreti musai sa-l vedeti un fel de Alexandru Macedon antihrist care-l va omora pe patriarh ca sa se autointronizeze? Nu-i el antihristu, desi oricine poate cadea in plasa, in sus, nimeni nu-i exclus autotzepuindu-se ca el este o exceptie care nu poate fi, decat altii, decat vreun evreu, decat vreun son of the bitch (litoral, plaje) din al 12-a neam patriarhal iudaic, asa ca Zelinsky. Nici io nu-s exclus de la marsaviile sataniste. Oricand pot cadea sa slujesc tronului satanicesc pret de un ceas fiind de partea armaghedonului jihadist ca sa vand sau sa inconjur tabara sfintilor ca Bastus.)

[Moroco]

Veste minunata,

Domnul Dan Puric va candida la presedintie din partea AUR!!

(Ne pregatim deci pentru un tur doi intre inegalabilul Dan Puric si... si... si... antihrist, unealta globalismului, in care se va plia un tradator, un Geoana, un Ciolacu, un Ciuca, un Kelemen, un Ciolos, un Drula, un Bula, un Bastus, un CTPistii!)

[Moroco]

„Flămând am fost și mi-ați dat să mănânc.”
Când, Doamne? Nu știau.
Nu trebuie să o știi.
Nu trebuie să-ți ajuți aproapele pentru(!) Hristos, ci prin(!) Hristos. Eul să dispară astfel încât Hristos, folosind intermediarul constituit de sufletul și trupul nostru, să ajute aproapelui.
A fi robul pe care stăpânul îl trimite să dea ajutor unui sărman. Ajutorul vine de la stăpân, dar e adresat sărmanului.
Hristos nu a suferit pentru Tatăl său. A suferit pentru oameni din voința Tatălui.
Nu se poate spune despre robul care se duce să dea ajutor că o face pentru stăpân. El nu face nimic. Chiar de-ar merge pe cuie, în picioarele goale, ca să ajungă la nefericit, și ar suferi, tot nu ar face nimic. Pentru că e un rob .
„Slugi netrebnice suntem”, adică: nu am făcut nimic.
În genere, „a ajuta, a dărui lui Dumnezeu” este o expresie proastă. Dumnezeu nu trebuie pus la dativ.
A nu merge către aproapele din cauza lui Dumnezeu, ci a fi îndreptat de Dumnezeu către aproapele asemenea unei săgeți trase de arcaș spre țintă.
Simone Weil, „Greutatea și harul”
- - -
A simți intens și a gândi fertil din interiorul miezului de lumină al Evangheliei. Nu din „întunericul cel mai din afara” ei în care încremenim ipocrit și convenabil comodității noastre, dar nu doar ei...

O intelegere foarte interesanta, mirifica, o talmacire superba.

Disoluția Educației fondate pe efort, rigoare, disciplină, recompensarea meritului și a performanței obținute corect, disoluție operată azi de „experții” ideologi ai egalitaristei „corectitudini politice” - care vrea ca ratatul din orice domeniu să fie tratat ca egal al geniului - a fost presimțită și prevăzută încă de la mijlocul secolului trecut.
Unul dintre cei mai mari intelectuali ai secolului XX, C.S.Lewis - profesor universitar de literatură engleză, medievală și renascentistă, critic literar, romancier, eseist, teolog, apologet creștin - scrie ultima sa carte („Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”, urmată de textul „Sfredelin propune o închinare”) cu puțin înainte de moarte (1963).
În spatele strategiilor ideologice menite să schimbe ceea ce e consacrat bun, întrucât validat de milenara experiență umană, valori formatoare edificate pe ordine și pe ierarhiile firescului, se află rafinata strategie a celui care ne manipulează, după ce a convins o majoritate că el nici nu există cu adevărat („Tatăl minciunii”).
Textul de mai jos este unul exemplar profetic:
Spiritul lui „Sunt la fel de bun ca tine” a trecut de stadiul unei simple influențe sociale generale. Începe deja să-și facă simțită prezența în sistemul de învățământ.
Odată sesizată tendința, se pot ușor prevedea dezvoltările ulterioare. Principiul de bază al noului sistem are să fie că proștii și leneșii nu trebuie făcuți să se simtă inferiori elevilor inteligenți și silitori. Așa ceva ar fi „nedemocratic”.
Diferențele între elevi - căci sunt, indubitabil, diferențe individuale - trebuie mușamalizate. Lucrul se poate înfăptui pe mai multe niveluri.
În universități, examenele trebuie astfel gândite încât aproape toți studenții să obțină note mari.
Examenele de admitere trebuie astfel concepute încât toți, sau aproape toți cetățenii se poate intra la universitate, indiferent dacă au sau nu capacitatea (sau dorința) de a se alege cu ceva de pe urma învățământului superior.
În școli, copiii care sunt prea slab dotați sau prea leneși să învețe limbi străine, matematică sau noțiuni științifice de bază vor fi încurajați să facă ce făceau cândva copiii în timpul lor liber. Pot, de exemplu, să facă turtițe de nămol și asta să se cheme curs de modelaj. Dar în niciun caz nu trebuie să li se dea de înțeles că sunt inferiori copiilor care studiază.
Oricât de stupide le-ar fi preocupările, ele trebuie să primească „partea lor de respect”. Ba se poate opera încă și mai drastic. Copiii care se dovedesc apți de un nivel superior pot fi ținuți pe loc în mod artificial, doar pentru că ceilalți copii s-ar alege cu o „traumă” dacă s-ar vedea lăsați în urmă.
Copilul eminent va rămâne astfel în mod democratic țintuit locului în grupa lui de vârstă pe tot parcursul școlii, iar un elev care ar fi în stare să-i priceapă pe Eschil sau Dante va trebui să stea cuminte și să-l asculte pe colegul lui care încă silabisește „Ana are mere”.
Între-un cuvânt, avem motive întemeiate să sperăm într-o viitoare abolire a învățământului, atunci când va ajunge să domnească triumfător principiul lui „Sunt la fel de bun ca tine”. Orice recompensă pentru rezultatele bune și orice pedeapsă pentru rezultatele proaste vor dispărea. Cei câțiva care ar vrea să învețe vor fi împiedicați să o facă; cine se cred ei să-și depășească colegii? Și oricum profesorii - sau poate ar trebui să-i numesc bone? - vor fi mult prea ocupați să-i cocoloșească pe nerozi ca să mai piardă vremea cu predatul profesionist.
C.S. Lewis, „Sfredelin propune o închinare”.

Hei titză! Litzăchitzălău!

Prietenia presupune comesenia în jurul unor valori prețuite și mărturisite în același duh al bucuriei și înțelegerii.
Când aceste valori sunt cele creștine, pe care s-a fondat Europa, când cineva le asumă și le traduce public la cel mai înalt nivel cultural, consolidând astfel prestigiul creștinismului și al Bisericii, acea persoană merită deplina prețuire a celor care înțeleg cât de mult înseamnă „urbanitatea credinței” într-o lume (inclusiv românească) afectată de noua barbarie ideologică și de agresarea creștinismului însuși de către cei ce-l uzurpă smintitor din interior.
La mulți ani, Teodor Baconschi !

Da-da, felicitari domnului Shuncutza... pentru... habar n-am pentru ce....
Da' sa nu-mi bage erectismele occidentului pe gat ca sigur n-o sa-i convina sa-l fac prost...ciutto!

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de Moroco

Nici io nu-s exclus de la marsaviile sataniste.

Am cam observat!