Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

În prealabil postat de Decebal

Îmi cer scuze, dar după ce am văzut ce scrii aici sunt convins că acea "gândire înviată" pe care ţi-o atribuia Mihailc la un moment dat îţi lipseşte.

Așa cred și eu. Mihailc a reflectat poate ceva din sine sau a apreciat un cuvânt care nu în mine își avea sursa. Eu petrec încă în ale morții, cum să fiu capabil de gânduri înviate?

Poate exista un spaţiu al întâlnirii cu ceilalţi "dincolo de dogmă", dar nu un spaţiu al comuniunii, sau în sfârşit nu al unei comuniuni autentice.

Cred că te referi la comuniunea în Hristos.

Ideea aceasta cum că toţi am avea acelaşi Tată, şi prin urmare toţi am fi cumva fraţi este o idee heterodoxă, ecumenistă. Am văzut-o într-o altă formă şi la patriarhul Atenagora, şi este o idee vehiculată în general de "ortodocşi" ecumenişti; poate suntem toţi "copiii lui Dumnezeu", deşi mă îndoiesc, Însuşi Hristos a spus odată unora "voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul!", dar nu suntem toţi fii ai lui Dumnezeu.

Asta nu e doar o idee; este o realitate pentru orice creștin (și nu numai): Suntem creați de același Dumnezeu. În genealogia sfântului apostol Luca, Adam este numit „fiul lui Dumnezeu” (Luca 3, 38). Deci prin Adam suntem cu toții (toți oamenii de pe pământ) fii ai aceluiași Tată.
Dar cum Adam a căzut și s-a despărțit de Dumnezeu, așa am moștenit cu toții, această despărțire spre moarte.
Hristos ne-a reînfiat, dăruindu-ne din nou harul dintru început. Până la El și fără jertfa Lui mântuirea nu era și nu este posibilă. Cei care caută învierea n-o pot găsi decât la El, iar modul în care se pot împărtăși de ea sunt și Sfintele Taine, dar și împărtășirea din cuvântul lui Dumnezeu și lucrarea poruncilor Lui. Numai că nu poți fi în comuniune cu El dacă nu-L cunoști.

Citatul complet este:

Voi sunteţi din tatăl vostru Diavolul, şi poftele tatălui vostru vreţi să le faceţi. El de la'nceput a fost ucigător de oameni şi nu a rămas întru adevăr, pentru că adevăr nu este întru el. Când el grăieşte minciuna, dintr'ale lui grăieşte, fiindcă el mincinos este, şi tatăl minciunii. (Ioan 8, 44)

Nu tuturor le adresează acest cuvânt, ci numai celor care fac poftele diavolului, în felul ăsta făcându-se „fii” ai lui. Existau, însă, și unii care cunoșteau glasul Păstorului:

Dar voi nu credeţi, pentru că voi nu sunteţi din oile Mele.
Oile Mele glasul Meu îl ascultă, şi Eu le cunosc şi ele Mă urmează.
Şi Eu le dau viaţă veşnică şi ele'n veac nu vor pieri şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi.(Ioan 10, 26-28)

Comuniunea cu cei care nu-L cunosc pe Hristos nu este în Hristos, într-adevăr, nu este mântuitoare, prin urmare, chiar dacă este bună. Bune erau și faptele celor plăcuți lui Dumnezeu din Vechiul Testament și din întreaga lume, ale celor care fără să cunoască Revelația, erau, totuși, într-o căutare a lui Dumnezeu, a cărui amintire este de neșteres în sufletul oricărui om.

Apropierea creștinului de ei, însă, este chiar necesară, dacă chiar ne pasă și de mântuirea altora (fără de care, nici a noastră nu-i posibilă, dacă suntem indiferenți). Trebuie să avem deschiderea aceea pe care a arătat-o Pavel, făcându-se una cu necredincioșii și cu păcătoșii pentru a le asuma cumva starea și de acolo, de jos, să le vorbească pe înțelesul lor, arătându-le calea spre Hristos.
Este nevoie de o kenoză a fiecăruia dintre noi dacă vrem ca adevărul creștin să fie cunoscut și de alții.
Dacă ai înțeles dogma creștină și o crezi nu trebuie să te temi de contaminarea ereziilor celorlalți. În fond, zi de zi trăim printre oameni cu cele mai diverse concepții, de la atei la indiferenți, la catolici, protestanți sau sincretiști.

În prealabil postat de AlinB

Bun, am inteles, fiind atat de avansata acum in viata duhovniceasca nu mai ai nevoie de autoritatea sfintilor, ai devenit tu insuti o astfel de autoritate, suficienta in sine si de sine.

Nu e gresit sa apelezi la o autoritatea corecta, gresit este sa apelezi gresit la autoritatea corecta.

Iar asta se leaga de:



In primul rand, eroarea cea mai crasa, care probabil pentru tine este un act de inalta gandire izvorata dintr-o viata spirituala pe masura, este faptul ca diavolul nu ducea lipsa nici de "imaginatie" nici de "originalitate" (ba chiar dimpotriva) atunci cand a incercat sa-l ispiteasca pe Hristos cu Scriptura.

Ci pur si simplu, a apelat la o autoritate, cea mai inalta autoritate la care avea acces, binenteles dandu-i o intorsatura convenabila, practic falsificandu-i intelesul original si utilitatea reala, lucru care nu i-a scapat Fiului lui Dumnezeu.

Iar tu, talcuiesti toata povestea prin slaba intelegere dovedita de notiuni ca "originalitate" si mai ales "imaginatie" care se potrivesc cu spiritualul ca nuca in perete ca sa nu mai vorbesc de specific-adolescentinul "plictisitor".

Si binele si raul pot cunoaste nenumarate variatiuni si in egala masura pot fi reduse la aceleasi notiuni morale de baza.

Nici unul nu e mai plictisitor decat celalat, sau in egala masura pot fi ori unul ori altul - dar dupa orientare sufletului omului.

Uite, iti poate confirma char colegul Theodor, a carui convingeri sunt o compilatie de crezuri partial adevarate si diverse erezii, nimc din cale afara de original - dar lui ii ofera satisfactia personala.
Implinire spirituala sigur nu, dar in orice caz, se declara mai plictisit de crestinismul "standard", oficial decat de propria creatie, apropo de subiectivism si "diversitatea" pe care tii sa o pui musai, cvasi-nediscriminat intr-o lumina pozitiva.

Si da, intr-un fel, dupa definitia ta, vorbeste de (relativ) acelasi Dumnezeu.

Hey, bro, ce ma bagi in povestea asta? :) Ce treaba am eu cu crede colega Laura? A propos de implinirea data de invataturi, auto- sau alo-compilate: in viata mea nu m-am simtit mai bine. Stiu ca totusi nu e vorba de ceva "inalt spiritual", dar chiar nu ma intereseaza. Pe mine ma interesseaza adevarul, in primul bazat pe logica si critica istorica. Nu am chef de o banare, dar totusi iti pot spune ca, daca imi privesti cu atentie partea mai noua a semnaturii, aia in romina, o s aintelegi perfect la ce m-am referit. Citeste tipi ca Adolf von Harnack. Confortul dat de stupul ideologic nu e acelasi lucru cu evolutia spirituala. Nu am pretentia ca am ajuns la un adevar, ci doar ca am ajuns la concluzii care ma satisfac si ma ajuta. Mental, daca vrei, sau , definind mai ingust, intelectual. Restul e ceva ce m-am straduit cinstit multa vreme sa adopt si sa cred, dar pur si simplu nu merge, excat ca o relatie intre oameni mai putin compatibili decit nuca in parete. Adica restul e poezie mistica si spirit de grup de o banalitate etologica cu adevarat colosala.

Cezar Ioan: ,,Scriu după chef, cu oarecare pasiune conform firii mele şi interesului pentru viaţa creştină, avînd doar grijă să nu spun tâmpenii prea mari şi să nu lezez pe careva peste măsură. Nu sunt prea stresat când arunc o vorbă prin tastele astea. Sunt stresat doar atunci când întâlnesc oameni care nu se mai satură să îşi lăfăie răutatea şi neputinţele, fluturîndu-le ca şi cum ar fi virtute, sărmanii. Ştiu însă că e vorba de oameni necăjiţi, însinguraţi, bolnavi de prea puţină experienţă de viaţă, care nu au de oferit semenilor decât mârâituri."

Ar trebui sa-mi asum si eu caracterizarea ta despre tine insuti.Si eu am simtit in trecut acelasi lucru,la modul general si in diverse situatii,cu mentiunea ca tu ai o disponibilitate sufleteasca clar superioara mie si te mai pot stresa aspecte precum cele mentionate.Eu doar le constat din mers si trec mai departe.

Theodore_of_Mopsuestia: ,,Confortul dat de stupul ideologic nu e acelasi lucru cu evolutia spirituala."

Din perspectiva mea concluzia arata la fel,prima data cand sunt si eu complet de acord cu tine :),,Exista totdeauna pericolul ca sub forma cunoasterii dogma sa inlocuiasca credinta sau sa o puna in legatura cu o doctrina a credintei iar nu cu Dumnezeu sau cu o experienta vie" (Lehrbuch der Dogmen Geschichte)

[Decebal]

În prealabil postat de N.Priceputu

Asta nu e doar o idee; este o realitate pentru orice creștin (și nu numai): Suntem creați de același Dumnezeu. În genealogia sfântului apostol Luca, Adam este numit „fiul lui Dumnezeu” (Luca 3, 38). Deci prin Adam suntem cu toții (toți oamenii de pe pământ) fii ai aceluiași Tată.

Dar cum Adam a căzut și s-a despărțit de Dumnezeu, așa am moștenit cu toții, această despărțire spre moarte.

Hristos ne-a reînfiat, dăruindu-ne din nou harul dintru început. Până la El și fără jertfa Lui mântuirea nu era și nu este posibilă. Cei care caută învierea n-o pot găsi decât la El, iar modul în care se pot împărtăși de ea sunt și Sfintele Taine, dar și împărtășirea din cuvântul lui Dumnezeu și lucrarea poruncilor Lui. Numai că nu poți fi în comuniune cu El dacă nu-L cunoști.

Am luat la cunoştinţă şi aceste explicitări, N. Priceputu, însă te asigur din nou că te-ai înşelat şi te înşeli. În postarea respectivă era vorba că toţi am fi fii ai aceluiaşi Tată. Şi după cum am spus, poate suntem toţi copiii lui Dumnezeu, dar nu suntem toţi fii ai lui Dumnezeu, adică nu toţi oamenii au înfierea de la Hristos şi de la Duhul Sfânt. Cum spunea sfântul Ciprian al Cartaginei, cine nu are Biserica de mamă, nu are pe Dumnezeu de Tată, şi cred că asta spune foarte multe, sau ar trebui să ne spună foarte multe, dar mi-ai semnalizat încă o dată că nu spune, că nu receptezi mesajul până la capăt. Nu este tot una a avea pe Duhul Sfânt prin Botez şi Ungere, şi pe de altă parte a nu avea Duhul Sfânt. Felul în care se raportează creştinul la Dumnezeu este cu totul diferit de felul în care se raportează credinciosul oricărei alte religii, iar filiaţia ontologică prin har pe care o are creştinul faţă de Dumnezeu credinciosul oricărei alte religii nu o are, prin urmare aceia nu sunt şi nici nu pot fi consideraţi ca fii ai lui Dumnezeu, cel puţin nu din punctul de vedere al revelaţiei creştine; poate din alte puncte de vedere, deraiate, inclusive, ecumeniste sau mai ştiu eu cum, om fi fraţi şi fii ai aceluiaşi Tată; totuşi din punctul de vedere al învăţăturii creştine lucrurile nu stau aşa. Creştinii nu sunt fraţi cu ceilalţi oameni sau cu credincioşii altor religii, decât din punctul de vedere umanist, să-i spun, însă din punct de vedere religios, al revelaţiei, creştinii au altă condiţie ontologică spre deosebire de ceilalţi. Spunea foarte clar Apostolul Ioan "cine-L mărturiseşte pe Fiul, Îl are şi pe Tatăl" (Epistola I Ioan) şi "nimeni nu vine la Tatăl decât prin Fiul" (Evanghelia după Ioan). Aceste cuvinte spun totul din punctul meu de vedere şi orice abateri de genul "toţi suntem copiii aceluiaşi Unic Părinte", sau "toţi avem acelaşi Tată" ("şi prin urmare toţi suntem fraţi cumva", adaug eu) sunt înşelări, deraieri eretice de la învăţătura creştină ortodoxă revelată. Păgânii şi creştinii fac totuşi parte din familii diferite, iar Duhul Sfânt face această separaţie pătrunzând până la despărţitura între suflet şi duh. Cei duhovniceşti, născuţi din Dumnezeu, sunt fii ai Tatălui ceresc, ceilalţi, cei care nu au pe Duhul Sfânt în ei pot fi consideraţi cel mult ca nişte copii ai lui Dumnezeu, rătăciţi pe undeva dar neavând înfierea prin harul lui Dumnezeu, adică nefiind în Hristos fii ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii şi nici fraţi (după Duhul) ai creştinilor. Este vorba, după cum am spus, de două familii diferite şi nu se amestecă pentru că nu îi amestecă Duhul Sfânt. Eu înţeleg că ai încercat o interpretare pe marginea textului de la Luca, dar Hristos spune foarte clar "nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine". Aceasta este învăţătura creştină ortodoxă; restul este înşelare, amăgire, rătăcire.

În prealabil postat de N.Priceputu

Apropierea creștinului de ei, însă, este chiar necesară, dacă chiar ne pasă și de mântuirea altora (fără de care, nici a noastră nu-i posibilă, dacă suntem indiferenți).

Spre deosebire de Laura, la dumneata este adăugată o nuanţă, anume grija faţă de mântuirea altora, şi din acest punct de vedere, deşi nu singurul, este normală şi legitimă, justificată deschiderea faţă de ceilalţi. Inclusiv Sfinţii Părinţi au făcut-o, dar ei au avut înţelepciunea de la Duhul Sfânt să încreştineze valorile pe care le-au întâlnit la păgâni. Din punct de vedere creştin, observăm deci un ajutor, un sprijin pe care îl putem găsi în ceilalţi, în bogăţia şi valoarea lor, însă în acelaşi timp trebuie să ţinem cont tot timpul că păgânătatea sau sectarismul sunt doar nişte stări tolerate, şi vor mai fi tolerate doar până la o vreme, nu nişte stări legitime, indiferent de valorile şi bogăţiile lor sufleteşti, mitice, filozofice, intelectuale, tehnice, comportamentale ş. a.

Apropo de Laura: M-a mâhnit tratamentul dur pe care i l-a aplicat, fără a ține cont de tinerețea, delicatețea și entuziasmul ei, semne ale unei inimi curate și sincere. Se vede că a studiat cu hărnicie și cu pasiune. Poate greșește și ea, ca și mine, însă este evident că are o inimă bună, de aceea vrea să-i cuprindă pe toți.
Lung este drumul de la minte la inimă. Nu reușim cu niciun chip să le împăcăm: suntem fie iubiriști, fie raționaliști. Înseamnă că nu suntem duhovnicești.

[Decebal]

Văd semne care spun că unii în mod clar nu sunt prea duhovniceşti: pomenirea "răului", vorbirea de rău, bârfa. Câte rele nu face vârful limbii omului, asemenea de prea multe ori limbii despicate a unui şarpe! Când nu mai ai argumente şi eşti pus la punct există alte metode de "scăpare": refugiul în bârfă. Ce să-i faci, aşa-i în tenis!

Mesajul de mai sus n-avea nicio legătură cu discuția dintre noi. Nici nu l-am scris ca să deturnez subiectul, pe care n-am dorit să-l mai lungesc și din cauză că am încă multe răspunsuri de aflat.
Însă nu înțeleg cum poți socoti vorbire de rău sau bârfă faptul că ți-am spus deschis ce-am simțit și gândit cu privire la colega de forum.
Bârfa este, consider, fie vorbire fără rost, neziditoare, fie vorbire de rău despre cineva atunci când nu este de față, tot neziditoare. Critica, însă, poate fi ziditoare, și cred că pe considerentul ăsta o practici și dumneata.

Iar partea cu drumul de la minte la inimă nu te viza personal, fiind o constatare care mă privea pe mine însumi și pe oricine s-ar recunoaște în acea stare.
Iartă-mă!

[AlinB]

În prealabil postat de N.Priceputu

Apropo de Laura: M-a mâhnit tratamentul dur pe care i l-a aplicat, fără a ține cont de tinerețea, delicatețea și entuziasmul ei, semne ale unei inimi curate și sincere. Se vede că a studiat cu hărnicie și cu pasiune. Poate greșește și ea, ca și mine, însă este evident că are o inimă bună, de aceea vrea să-i cuprindă pe toți.
Lung este drumul de la minte la inimă. Nu reușim cu niciun chip să le împăcăm: suntem fie iubiriști, fie raționaliști. Înseamnă că nu suntem duhovnicești.

"Nu stiti ce zice un Ava din Pateric?: “Cand vezi un tanar ca se urca prea repede in cer, trage-l de picioare inapoi la pamant, ca este ispita”. In tinerete roada ravnei inalte, le spuse Ava Cleopa mai departe, e mai degraba mandria decat sfintenia, pentru ca mintea tanara e manata mai mult de mandrie decat de mantuire."

Mediteaza la cuvintele astea.
Daca meditatia nu ajuta, citeste si materialul asta:

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...-avvei-cleopa/

P.S.
Asta asa, strict la remarca ta, scoasa din contextul discutiei cu D. pe care nu incerc sa-l justific in vreun fel si a carui postari de altfel nici nu le-am citit.

[AlinB]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Hey, bro, ce ma bagi in povestea asta? :) Ce treaba am eu cu crede colega Laura? A propos de implinirea data de invataturi, auto- sau alo-compilate: in viata mea nu m-am simtit mai bine. Stiu ca totusi nu e vorba de ceva "inalt spiritual", dar chiar nu ma intereseaza. Pe mine ma interesseaza adevarul, in primul bazat pe logica si critica istorica. Nu am chef de o banare, dar totusi iti pot spune ca, daca imi privesti cu atentie partea mai noua a semnaturii, aia in romina, o s aintelegi perfect la ce m-am referit. Citeste tipi ca Adolf von Harnack. Confortul dat de stupul ideologic nu e acelasi lucru cu evolutia spirituala. Nu am pretentia ca am ajuns la un adevar, ci doar ca am ajuns la concluzii care ma satisfac si ma ajuta. Mental, daca vrei, sau , definind mai ingust, intelectual. Restul e ceva ce m-am straduit cinstit multa vreme sa adopt si sa cred, dar pur si simplu nu merge, excat ca o relatie intre oameni mai putin compatibili decit nuca in parete. Adica restul e poezie mistica si spirit de grup de o banalitate etologica cu adevarat colosala.

Pai ce, te bagi in apa si nu vrei sa te uzi? :)

Stiu foarte bine ce crezi, nu este vorba de "intelectual" este vorba de asumarea unei autoritati care confera un anumit confort imediat, satisfactie orgolilui, propriilor temeri, etc. in dauna celei care nu ofera confort pe termen scurt dar in schimb ofera pe termen lung.

Sau mai prozaic si direct spus, incapacitatea trista a omului de a-si depasi conditia..

[cezar_ioan]

Şi te găsişi dator şi mai ales capabil (vrednic) să evaluezi avântul Laurei spre Cer...
Şi să-i pui stop.

O fi bine, n-o fi bine...
Nu ştiu, cugetă de vrei la pasajul Avei pe care mă tem că l-ai luat cam prea uşor de argument.
Mie îmi pare, nu ştiu de ce (poate pentru că ai mai repetat argumentul ăsta şi cu prilejul altor agresiuni pe care le-ai mai lansat şi asupra altora), îmi pare că te-ai grăbit cu argumentul, de parcă l-ai confecţionat din timp în scopul justificării şi acoperirii cu sclipici a unei porniri ignobile, să mă ierţi te rog...

Invidia - o temă de meditaţie pentru fiecare om.
Corelat, portretul psihologic al invidiosului - preocupare dragă moraliştilor din toate timpurile.

Invidia, otravă împotriva bucuriei comuniunii, piedică a creşterii şi dezvoltării omului şi comunităţii, ustensilă fină a vrăjmaşului.
Invidia, susur vechi, din pieptul lui Cain...

Ce-ar fi s-o depăşim, s-o stăpânim, până nu ne robeşte ea de tot?