Sfat bun oare?

[Traditie1]

În prealabil postat de annajanette

"Cand omul ia seama la sine si se defaimeaza, fratele este pretuit cum se cuvine; cand, insa, omul se crede bun, gaseste cafratele este rau."
Din cate stiu eu si din propria experienta, atunci cand ajungi sa te subestimezi, ajungi intr-un final a sfarsi prin depresie, de ce trebuie sa ma defaimez..ok o sa ziceti ptr smerenie ca sa nu ajung a ma mandri, nici eu nu sunt de acord cu mandria dar nu va suparati prea multa subestimare duce la depresie si depresia ghici unde?
acum va las pe voi sa va dati cu parerea.
<b>eu una nu sunt de acord cu defaimarea.</b>

Nu cred că trebuie să ne impunem să credem ceva, în cazul de față că am fi inferiori altora. Acest fel de autosugestie nu duce la nimic bun.

Dar trebuie să omorâm fiara slavei deșarte din noi, să ne umilim în fața altora măcar de câteva ori. Mândria adamică de care suferim toți nu poate fi distinsă și nu poate fi înlăturată atât timp cât suntem legați pătimași de lume prin confortul unei reputații satisfăcătoare.

Abia după ce suntem umiliți inima începe să se înmoaie, să ne facem mai buni.

În prealabil postat de traditie1

nu cred că trebuie să ne impunem să credem ceva, în cazul de față că am fi inferiori altora. Acest fel de autosugestie nu duce la nimic bun.

Dar trebuie să omorâm fiara slavei deșarte din noi, să ne umilim în fața altora măcar de câteva ori. Mândria adamică de care suferim toți nu poate fi distinsă și nu poate fi înlăturată atât timp cât suntem legați pătimași de lume prin confortul unei reputații satisfăcătoare.

Abia după ce suntem umiliți inima începe să se înmoaie, să ne facem mai buni.

eu am vazut oameni cu reputatie si modesti, mai rar dar exista, deci se poate.

[Traditie1]

În prealabil postat de annajanette

eu am vazut oameni cu reputatie si modesti, mai rar dar exista, deci se poate.

Modestia exterioară poate coexista foarte bine cu o mândrie luciferică.

Mândria e ceva tainic, greu de distins și de înfrânt. Ea e legată de slava deșartă, de dorința de a plăcea oamenilor.

Nevoința nebunilor pentru Hristos era îndreptată împotriva slavei deșarte. Pierzându-și reputația ei pierdeau și dorința naturală de a sluji idolului lăuntric al mândriei (mulțumirea de sine însuși). Trebuie să suferim această frângere interioară ca inima să-și piardă duritatea.

Nu zic acum că orice reputație e rea dar să fim atenți ca nu cumva ea să fie o sursă de alimentare a mândriei.

În prealabil postat de Traditie1

Modestia exterioară poate coexista foarte bine cu o mândrie luciferică.

Mândria e ceva tainic, greu de distins și de înfrânt. Ea e legată de slava deșartă, de dorința de a plăcea oamenilor.

Nevoința nebunilor pentru Hristos era îndreptată împotriva slavei deșarte. Pierzându-și reputația ei pierdeau și dorința naturală de a sluji idolului lăuntric al mândriei (mulțumirea de sine însuși). Trebuie să suferim această frângere interioară ca inima să-și piardă duritatea.

Nu zic acum că orice reputație e rea dar să fim atenți ca nu cumva ea să fie o sursă de alimentare a mândriei.

da corect, si eu am suferit de mandrie dar la exterior nu se vedea si am facut nevroza(o depresie mai puternica) bine nu doar de la asta s-au adaugat si alte pacate, mai rau era ca mie mi se parea ca sunt modesta, dar in interiorul meu.........mama mama, adica nu jigneam pe nimeni, nu ii puneam in inferioritate asta nu imi place dar ii judecam uneori in capu meu. acum m-am mai cumintit dar mai treb sa lucrez:)
pupici

[dani2004]

În prealabil postat de heaven

Este o neintelegere care se petrece frecvent:multi oameni traiesc cu falsa impresie ca smerenia este tot una cu o stima de sine proasta si ca a te iubi pe tine insuti este tot una cu egoismul.
Un om cu o stima de sine scazuta nu poate fi nici spiritual si nici sa functioneze la un nivel optim in societate,la locul de munca,sa aiba o viata de familie implinita si sa fie un parinte echilibrat.Acest gen de om va cauta intr-un domeniu precum religia mult prea putin spiritualitatea,cat un refugiu,un paravan dupa care sa se ascunda in primul rand de sine insusi si de cei din jur.
Stima de sine are trei componente:increderea in sine,conceptia despre sine si iubirea de sine,dintre care ultima este cea mai importanta.
Nu uitati ca in Biblie sta scris:"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!" Oare cum vom reusi sa il iubim cu adevarat pe cel de langa noi,cand nu stim sa ne iubim pe noi insine?Oare poate exista ipocrizie mai mare atat fata de cei din jur,dar mai ales fata de propria noastra fiinta?
Omul care se iubeste pe sine se accepta neconditionat asa cum este,cu calitati si defecte,defecte pe care le abordeaza intr-un mod constructiv,lucrand asupra lor si fara a-si creea un handicap din ele care sa il impiedice sa functioneze normal.
Aceasta iubire,acceptare si intelegere a propriei persoane ne face sa fim echilibrati,sa putem darui la randul nostru iubire neconditionata,sa facem fata greutatilor vietii fara a cadea in disperare.
La celalalt pol,egoismul este expresia fricii,care se stie ca este opusul iubirii.
Devenim egoisti,trufasi,agresivi atunci cand ne temem ca a ne deschide fata de cei din jur,a darui iubire ne face vulnerabili si usor de ranit.
Si atunci intreaga noastra existenta se invarte in jurul acestor temeri,ajungem sa traim atata timp cu ele incat ne imaginam ca asa este firesc si legam asa zise relatii de iubire,care sunt,din pacate doar relatii de dependenta.
Este trist sa vezi atatia oameni care o viata fug si se ascund cu disperare...de ei insisi pentru ca se tem atat de mult sa se cunoasca si sa inteleaga cine sunt,incat prefera o viata surogat si nefericirea.
Ca sa traiesti in armonie cu Dumnezeu,cu semenii si cu tot ce ne inconjoara,inainte de orice trebuie sa inveti sa traiesti in armonie cu tine insuti...

Poti sa ne faci un rezumat?

[zaharia_2009]

Am citit raspunsurile daruite de frati si ca de fiecare data ma mira amestecul de lumesc si duhovnicesc din care nu are ce sa iasa bun . Daca incepi sa-ti pui problema de demnitate, subestimare,defaimare ,autosugestie,reputatie, modestie, cuvinte din sfera semantica a lumii lumesti, si voiesti sa ajungi la intelegerea unui lucru duhovnicesc si pe deasupra sa-i mai gasesti si rezolvare, pai atunci te asemenei cu ,,inteleptul" care voieste sa-si rezeme bicigleta de ceata !
Toate cuvintele insirate mai sus si care desemneaza ,,caliati" ale omului contemporan , traitor in lumea lume, sunt zidite pe multe si mari pacate ! Asa de exemplu mindria este cel mai intilnit pacat, prezent in toate calitatile omenesti lumesti contmporane, lacomia spre onoruri lumesti din cele mai diferite dar intentionat cautate este altul, necredinta in D.zeu si necautarea mai intii ale lui fata de cele lumesti si mai intii dorite, s.a.m.d. Nu are rost sa detaliez acum desi ampla analiza a acestor ,,calitati" umane este deosebit de interesanta mai ales ca aceste pacate sunt inca de la inceput acoperite de un limbaj specific, absolut modern cu intentia de a ascunde chiar caderea grea a omului : asa de exemplu omul zilelor noastre nu mai spune ca este mindru , pt. ca s-ar prinde prea usor lumea cit de putred este de cel mai mare pacat, ci spune ca are ,,demnitate' si ca are ,,reputatie". Nu mai spune ca este incaierat de dracii care-i sufla toate minunile pamintului in minte ci ca are o buna sau fireasca ,,autosugestie" (vorbirea dreapta si buna a lui D.zeu in constiinta omului nu se cheama ,,autosugestie", mare atentie !!)... si in sfirsit lucrurile pot continua serios de mult pe aceasta tema . Ori noi tocmai de aceste pacate trebuie sa fugim , pe ele sa le plingem si din cauza lor sa ne defaimam si nici decum sa le cautam ca pe niste ,,demnitati"
Lucrurile lui D.zeu sunt mai simple. Pot fi muneroase si asamblate in felurite moduri dar in esenta sunt clare si simle ! Asadar, ca sa intelegem defaimarea propusa trebuie sa stim ca ea sta in legatura numai cu starea de pacat a omului , care este una rea , grava, datatoare de moarte. Ori recunoasterea acestor pacate, plingerea lor neincetata, facerea pocaintei pt. iertarea lor duce tocmai la starea de ,,defaimare". In viata duhovniceasca conteaza virtutile si pacatele , alte calitati umane nici nu ne intereseaza, nici nu exista , sunt falsuri pt. viata in duh si adevar. Pai cum ar arata un sfint cumsecade si altul necumsecade ? Sau cum arata un sfint cu demnitate si unul fara asa ceva? Nu ati citi in vietile sfintilor citi feciori de imparati si chiar si imparati insusi, boieri, voievozi , mari ofiteri ai armatelor au fugit de cinstea lumeasca adica de ,,demnitate, subestimare,defaimare ,autosugestie,reputatie, modestie" tocmai pt. ca nu le foloseau la nimic si ca ii si impiedicau a ajunge la Hristos, si au ales calea smereniei, a defaimarii de sine cu plingerea neincetata a pacatelor si cu coborirea in simplitatea duhului , sau in umilinta lumeasca cum s-ar putea crede ?!?! Autodefaimarea omului are un singur sens, se intilneste intr-un singur loc(la oamenii duhovnicesti), are un folos cert (ajungerea la smerenie , care singura este in stare sa bage garantat in rai) si trebuie ferita cu mare atentie de cancerul ei : ,,smerenia mindra" cu care diavolul batjocoreste pe toti nevoitorii , staruitori sau nu, invatindu-i sa fie smeriti in fals, desi ei saracii cred sincer ca se smeresc... precum sunt exemple cu nemiluita si pe acest forum !
Asadar, pe linga dreapta socoteala normativa a vietii crestinului este musai sa avem trezvie duhovniceasca ca sa nu cadem inselati cu te miri ce !

Sigur, in postarile fratilor sunt si multe raspunsuri bune , la obiect si corecte dar pt. a nu nedreptati pe unul sau altul prin pomenire nu am sa dau nici un nume . Si dintre acestia sunt si cei care de obicei ma defaimeaza , dar ceea ce spun bine si corect este spre lauda lor indiferent de animozitatile dintre noi.