Ce sunt oamenii (romanii) ne-uniti si izolati?

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de anna21

Sophia, ai dreptate.. si eu imi doresc sa intalnesc oameni.. Adica sa stai de vorba cu cineva si sa ai convingerea ca este cineva inauntru (nu doar spoiala de politete si atentie) care asculta si intelege.
Probabil de aceea ma aflu si acum pe forum :).
Nu este credinta, sunt doar oamenii.
Au deveniti reci si suspiciosi, nu-si doresc acea apropiere.
(O vecina imi spunea ca trebuie sa mearga la un interviu, dar este o ora imposibila, nu stie ce sa faca cu copilul. I-am zis sa-l lase acasa la mine. A amutit. A zis apoi: dar de ce vrei sa ai tu grija de copilul meu, de ce sa ma ajuti? Nu, nu se poate sa faca asta.. gasesc eu o solutie. Asta e.. oamenii se distanteaza singuri.. nu accepta ajutor de teama sa nu se "oblige" cumva.. sa nu se "lege" de altii. Mi se pare culmea absurdului)

Asa sunt educati oamenii, daca locuiti cumva pe alte meleaguri, deloc mioritice! Nu sunt obisnuiti nici sa daruie, nici sa primeasca. Asemenea gesturi sunt ciudatenii in ochii lor. Traiesc cu o frica permanenta, pe care nu stiu sa o explice ei insisi. De multe ori e amuzant.
Infirmiera care vine la Philippe pentru tratament m-a intrebat de ce ii ofer mereu apa rece cand vine... "Pentru ca e cald si poate sunteti obosita dupa atata alergatura pe la casele diversilor bolnavi." Mi-a raspuns ca gestul meu este bizar, aici oamenii nu fac asa ceva. I-am raspuns ca in Romania este ciudat sa intri in casa unui om si sa nu-ti ofere macar un pahar cu apa.

Nu ei, oamenii, sunt vinovati, ci educatia, principiile de viata, schema rationala si rece in care s-au format.

[The_Fallen]

În prealabil postat de LapetiteMoc

Asa sunt educati oamenii, daca locuiti cumva pe alte meleaguri, deloc mioritice! Nu sunt obisnuiti nici sa daruie, nici sa primeasca. Asemenea gesturi sunt ciudatenii in ochii lor. Traiesc cu o frica permanenta, pe care nu stiu sa o explice ei insisi. De multe ori e amuzant.
Infirmiera care vine la Philippe pentru tratament m-a intrebat de ce ii ofer mereu apa rece cand vine... "Pentru ca e cald si poate sunteti obosita dupa atata alergatura pe la casele diversilor bolnavi." Mi-a raspuns ca gestul meu este bizar, aici oamenii nu fac asa ceva. I-am raspuns ca in Romania este ciudat sa intri in casa unui om si sa nu-ti ofere macar un pahar cu apa.

Nu ei, oamenii, sunt vinovati, ci educatia, principiile de viata, schema rationala si rece in care s-au format.

Nu este absurd ci cat se poate de normal.De ce sa vrea un strain sa aiba grija de copilul tau?Chiar si daca are intentii bune, poate oare sa il supravegheze cum trebuie?Iar bunatatea si ospitalitatea nu sunt exclusive plaiurilor "mioritice".Sa nu fim egoisti si judecatori, si sa nu cadem in cealalta extrema a manifestarii steoritipului.Iar simplul cuvant "mioritic" ma cam calca pe nervi.
De ce se tot foloseste referitor la noi.Lumea evolueaza, se schimba.Noi tot ne legam de Miorita dintr-un motiv pe care nu il inteleg.De ce aceasta obsesie fata de asa-zisul spirit religios al romanului care chipurile este asa de atasat de traditie.Si zilnic vad masini din ce in ce mai moderne pe strada, in perioada de criza supermarketurile sunt pline si se pleaca in vacanta OBLIGATORIU.Modernul este acceptat cu ardoare, inclusiv fata cea mai hidoasa a acestuia, "religia" consumului, a legarii omului de cele 5 simturi intr-o relatie de dependenta care il slabeste si inrobeste din ce in ce.Mai nou, mai frumos ambalat, mai gustos (in ciuda aspectului nutritiv care este nu negat, ci batjocorit si scuipat in obraz).
Dar ma abat de la ce vroiam sa spun.Nu inteleg obsesia legata de traditie, Miorita (za prove of za romanian spirituality care accepta soarta senin si impacat cu sine).Oare numai asta suntem?Ne confundam cu ce am fost si refuzam sa evoluam, batem campii cu scriitori buni, dar vechi, ca fiind reprezentanti de seama ai limbii, cand limba romana nu are echivalente perfecte pentru multe cuvinte straine si cand alte limbi au o maniabilitate fantastica, putand forma un verb din substantiv, de exemplu cu usurinta.De ce nu evoluam?De ce ne prezentam cu orgoliu hainele de sarbatoare cand sub ele trupul este neingrijit?

[anna21]

În prealabil postat de The_Fallen

Dar ma abat de la ce vroiam sa spun.Nu inteleg obsesia legata de traditie, Miorita (za prove of za romanian spirituality care accepta soarta senin si impacat cu sine).Oare numai asta suntem?Ne confundam cu ce am fost si refuzam sa evoluam, batem campii cu scriitori buni, dar vechi, ca fiind reprezentanti de seama ai limbii, cand limba romana nu are echivalente perfecte pentru multe cuvinte straine si cand alte limbi au o maniabilitate fantastica, putand forma un verb din substantiv, de exemplu cu usurinta.De ce nu evoluam?De ce ne prezentam cu orgoliu hainele de sarbatoare cand sub ele trupul este neingrijit?

Sa evoluezi..unde, catre ce?
Miorita mi se pare absolut geniala.. nu inteleg ce ai cu ea. Si autorii "vechi".
Fallen, nu poti evolua daca nu te ai pe tine, daca nu ai radacini. Alte natii au progresat tocmai pentru ca au stiut foarte bine cine sunt si care sunt valorile lor.
Noi nu progresam tocmai pentru ca nu apreciem nimic.

[anna21]

În prealabil postat de The_Fallen

.Noi tot ne legam de Miorita dintr-un motiv pe care nu il inteleg.De ce aceasta obsesie fata de asa-zisul spirit religios al romanului care chipurile este asa de atasat de traditie.Si zilnic vad masini din ce in ce mai moderne pe strada, in perioada de criza supermarketurile sunt pline si se pleaca in vacanta OBLIGATORIU.Modernul este acceptat cu ardoare, inclusiv fata cea mai hidoasa a acestuia, "religia" consumului, a legarii omului de cele 5 simturi intr-o relatie de dependenta care il slabeste si inrobeste din ce in ce.Mai nou, mai frumos ambalat, mai gustos (in ciuda aspectului nutritiv care este nu negat, ci batjocorit si scuipat in obraz).

Ma intreb.. tu traiesti in Romania, Fallen?
Eu am ajuns sa apreciez romanii abia dupa ce am plecat.
Cand gasesc unul.. parca as gasi apa in desert! Poate nu pot eu depasi diferentele culturale, dar uneori mi se pare ca strainii au trairi de plastic (expresia nu-mi apartine). Sunt lipsiti de profunzime. Nu poti ridica o discutie de la nivelul cotidianului..

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Ma intreb.. tu traiesti in Romania, Fallen?
Eu am ajuns sa apreciez romanii abia dupa ce am plecat.
Cand gasesc unul.. parca as gasi apa in desert! Poate nu pot eu depasi diferentele culturale, dar uneori mi se pare ca strainii au trairi de plastic (expresia nu-mi apartine). Sunt lipsiti de profunzime. Nu poti ridica o discutie de la nivelul cotidianului..

Nu sunt de acord cu tine, anna. Eu cunosc multi de alte natii, inclusiv occidentale, cu care poti ajunge la discutii la ce profunzimle vrei.
Depinde ce straini ai cunoscut tu si ce romani.

[Fani71]

În prealabil postat de LapetiteMoc

Asa sunt educati oamenii, daca locuiti cumva pe alte meleaguri, deloc mioritice! Nu sunt obisnuiti nici sa daruie, nici sa primeasca. Asemenea gesturi sunt ciudatenii in ochii lor. Traiesc cu o frica permanenta, pe care nu stiu sa o explice ei insisi. De multe ori e amuzant.
Infirmiera care vine la Philippe pentru tratament m-a intrebat de ce ii ofer mereu apa rece cand vine... "Pentru ca e cald si poate sunteti obosita dupa atata alergatura pe la casele diversilor bolnavi." Mi-a raspuns ca gestul meu este bizar, aici oamenii nu fac asa ceva. I-am raspuns ca in Romania este ciudat sa intri in casa unui om si sa nu-ti ofere macar un pahar cu apa.

Nu ei, oamenii, sunt vinovati, ci educatia, principiile de viata, schema rationala si rece in care s-au format.

Totusi, unii colegii mei de scoala, belgieni, s-au dat peste cap sa ma ajute cu copilul, sa imi dea lucruri, sa ma intrebe de sanatate etc. Si nu sunt nici crestini, nimic. Una este chiar profesoara de morala laica (deci, 'concurenta').

Este adevarat ca exista si aspectul asta de care vorbesti tu, al educatiei individualiste.

Si al temei de celalalt. De ex. la ce spune anna nu pot sa nu ma gandesc de atmosfera de teama in tot ceea ce ii priveste pe copii, de cand au fost atatea scandaluri pedofile (procesele din ultima vreme din Belgia si din Franta). Ultimul mare perofil cunoscut actiona impreuna cu sotia si cu bebelusul.. uite asa, ajungem sa ne temem si cand o vecina cumsecade ne ofera ajutorul.

[The_Fallen]

Paranoia este o forma de adaptare la o realitate in care inamicul nu este usor de identificat precum turcii cand erau in perioada lor de cucerire dupa port si steag, ci este din neamul tau, de aceeasi religie, si nu exista nici un aspect exterior care sa ii tradeze intentiile.

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de Fani71

Totusi, unii colegii mei de scoala, belgieni, s-au dat peste cap sa ma ajute cu copilul, sa imi dea lucruri, sa ma intrebe de sanatate etc. Si nu sunt nici crestini, nimic. Una este chiar profesoara de morala laica (deci, 'concurenta').

Este adevarat ca exista si aspectul asta de care vorbesti tu, al educatiei individualiste.

Si al temei de celalalt. De ex. la ce spune anna nu pot sa nu ma gandesc de atmosfera de teama in tot ceea ce ii priveste pe copii, de cand au fost atatea scandaluri pedofile (procesele din ultima vreme din Belgia si din Franta). Ultimul mare perofil cunoscut actiona impreuna cu sotia si cu bebelusul.. uite asa, ajungem sa ne temem si cand o vecina cumsecade ne ofera ajutorul.

Sigur ca exista si oameni care ajuta, saritori... Insa majoritatea este rezervata, suspicioasa, "en garde". Dupa cum spuneam, nu sarmanii oameni sunt vinovati, ci atmosfera, mentalitatea in care au fost educati. Conjunctura sociala este putreda in mare masura, iar nu sufletul oamenilor. Toti francezii joviali si draguti cu adevarat (nu doar conventional) sunt din Alsace, Champagne sau Paris. Tocmai m-am imprietenit cu o familie venita aici in vacanta, in Sud, si ma intreaba cum ma descurc "dans l'enfer du Sud". Oamenii sunt diferiti si aici, ca peste tot. Si la noi se vad diferente specifice intre moldoveni, ardeleni, banateni, munteni etc. Exista pretutindeni un spirit al locului, un ceva, un duh specific.

[sophia]

Mai intai m-am lovit si eu de alte mentalitati aici si da, exista deja o paranoia in ceea ce priveste copiii. Si este dureros.
Spuneam de mentalitate: exista peste tot oameni de toate felurile si eu am avut ocazia in viata sa cunosc multe nationalitati. Vesticii (sau parte din ei), sunt mai retrasi, mai reci, mai duri. Se intampla lucruri aici care ma socheaza: de la oameni care traiesc ani de zile in case si nu-i stie nimeni, nici rude, nici preieteni, nici vecini, nici colegi de serviciu, la oameni care sfarsesc singuri prin spitale, aziluri sau...pe strazi, cu sau fara droguri, sau amokurile deja de la varste fragede. Pe toti acesti ii uneste un lucru: indiferenta celorlalti.
Sa nu stii ca o femeie care este sotia, sora, fiica, vecina, colega ta de serviciu a fost gravida (si nu o data) si nu exista niciodata copii (fiindca din imposibilitate de diverse naturi, mai ales psihica si materiala isi ucide copiii, sau ca traieste in conditii de mizerie crasa (cunoasteti boala psihica in care oamenii isi umplu casa cu gunoaie si lucruri inutile si nu pot face nimic?)?
Sa nu stii ca un tanar/copil se simte singur, n-are cu cine vorbi, este batjocorit de colegi, are probleme sufletesti si este singur (parintii nu stiu, nu au timp, etc., cei de la scoala la fel)?
Unde trebuie sa mai ajungem ca sa ne trezim?
Dintre vestici, cei mai sudici sunt mai sociali, mai prietenosi si mai deschisi (italieni, greci, spanioli), se ajuta, se cunosc cate un oras intreg unii cu altii si daca unul dispare se targe alarma si este cautat si ajutat.
Esticii sunt si ei (sau erau pana mai ieri) sociali, vecinii se stiau intre ei, se sunau, copiii se mai cresteau in comun, se ajutau.
Aici, in virtutea obisnuintei noastre romanesti (care la biserica se mai pastreaza, copiii sunt ai nostri, si ne ocupam in comun de ei), am facut greseala sa ma apropii de copii ai lor, sa le aranjez o caciulita cazuta pe ochi (aici parintii nu sunt asa grijulii si atenti, ci e mate libertinism in educatie si purtare cu copiii) si am fost atat de urat certata, de parca cine stie ce rau vrusesem sa comit. Eu iubesc copiii si culmea...si ei pe mine. Se apropie, imi vorbesc, rad cu gura pana la urechi etc.
De atunci am hotarat sa nu ma mai ating de vreun copil. Nici baby-sitting. Nimic.
Pe de o parte inteleg o anumita teama, dar o vad si exagerata. Adica eu ziceam ca mai vezi omul si il mai canteresti. Nu toti sunt raufactori, sau arata in acest fel. Poate gresesc.
In fine aici: fiecare pentru el.

[sophia]

Eu am plecat din tara si din cauza de oameni, de anumite dezamgiri.
Ziceam ca am sa ma apropii mai bine de straini si daca ei ma ranesc, macar nu sufar, ca nu sunt ai mei. Si asa este.
Totusi in izolarea si suferinta celor din diaspora am crezut ca este mai multa dorinta de intrajutorare si socializare, asa in felul nostru.
Daca pe straini nu stim sa-i abordam, macr pe ai nostri.
Am si prieteni localnici, dar zic eu ca sunt lucruri diferite.
Am auzit opinii de felul: ce-ti trebuie romani si in afara? dar si de felul: unii de ai tai te ajuta, tin cu tine, ai o comunicare, o usa deschisa.
Depinde si de la caz la caz. Sunt dintre cei care s-au aranjat deja bine, au situatie buna, prieteni, colegi de serviciu, bani, socializare in alt mod. Acestia nu mai au nevoie de comunitate romaneasca. Uita/fug si de limba, de oameni, de tot ce este legat de tara.
Sunt si dintre cei care (inca) n-au reusit, sau au greutati de toate felurile, care se simt singuri, nu s-au integrat din anumite puncte de vedere, nu au posibilitati materiale si care tind spre comunitate, spre biserica romaneasca, pentru ca sunt tristi si singuri. Nu uita limba, mai incearca sa socializeze.
Incerc sa ii incurajez putin si sa-i adun intr-un grup si in afara bisericii, in care sa isi mai redescopere zambetul si bucuria.
Este insa f.greu pentru ca...nu stiu de ce? Nu se misca, le e teama?
Exista doua aspecte care am observat ca-i sperie: 1. banii (da cum facem daca n-avem bani), 2. da, in afara bisericii? si daca parintele nu e cu noi (pai daca el inca are temerile lui si daca nu este "tatal" nostru pe pamant care "sa ne dea voie" (doamne, ca doar nu vroiam sa fac ceva impotriva lui Dumnezeu).

E tot mai multa teama, reticenta, nesiguranta.