Frica de Dumnezeu

[Traditie]

Îti raspund cu cuvintele parintelui Sofronie Saharov:

Exista multe trepte si forme ale ei, dar noi ne vom opri mai întâi asupra uneia din ele, care în chip deosebit actioneaza pentru mântuirea noastra: "groaza" de a ne afla nevrednici de Dumnezeu, care ni s-a descoperit în Lumina neapusa. Cei ce sunt însemnati de aceast sfânta frica se elibereaza de orice alta teama pamânteasca. Parintii nostri, neînfricati slujitori ai Duhului, se îndepartau în pustietati si traiau cu fiarele salbatice, în conditii aspre, într-o saracie totala, care întrece închipuirile oamenilor contemporani. Si asta, pentru a putea fi liberi sa plânga, constienti fiind cât de departe sunt de Dumnezeul cel iubit. Nu este poate dat oricui a întelege pentru ce barbatii duhovnicesti, care au dispretuit toate cele din lumea aceasta, plâng tot atât de mult, daca nu chiar mai mult decât mamele deasupra mormintelor fiilor lor atât de scumpi inimilor lor. Acesti sihastri plâng când contempla în launtrul lor bezna întunecoasa; când vad radacinile adânci ale "cunoasterii raului", pe care nu le pot smulge cu propria lor putere…
...
În marea sa întristare de a-L fi pierdut pe Dumnezeu, sufletul se dezbraca de imaginile materiale si gândite; atunci mintea - duhul se apropie de hotarul de unde poate aparea Lumina. Dar aceasta granita poate ramânea netrecuta, daca mintea se va întoarce asupra ei…

...


La începutul pocaintei noastre, parca nu vedem nimic, în afara de iadul nostru launtric, dar în mod ciudat, Lumina nevazuta înca de noi patrunde deja înauntru ca o simtire vie a prezentei lui Dumnezeu. Daca noi ne vom tine, puternic, cu amândoua mâinile de marginea vesmântului lui Iisus Hristos, atunci minunea cresterii noatre în Dumnezeu se va intensifica mereu si va începe sa ni se descopere minunatul chip al lui Iisus si vom contempla în El Proiectul, dupa care noi, oamenii, am fost zamisliti înainte de facerea lumii. Pentru ca sa nu se mândreasca inima omului din cauza bogatiei darului, i se da de catre Providenta sa mearga pe urcusul abrupt spre aceasta cunostinta care oboseste si mintea si sufletul, si trupul. Din timp în timp, Dumnezeu îsi retrage mâna de la nevoitor si atunci duhul strain gaseste o ocazie sa clatine inima si gândul nostru. De aceea nu ne simtim niciodata într-o siguranta desavârsita si chiar în timpul marilor revarsari de mila din partea iubitului Dumnezeu nu ne "înaltam"

Deci frica de Dumnezeu este un sentiment de groaza pentru propria nevrednicie si necuratie si totodata lupta pentru poruncile divine.

Si nu este ceva imaginar, chiar suntem necurati. Deci cine are aceasta frica traieste ]n adevar, cine n-o are e mort sufleteste, traieste în multumire de sine dar sub el astepata focul iadului.

Pentru ca tocmai prin aceasta groaza / nemultumire de sine / ura de sine ne curatim de mândria adamico-luciferica si ea continua la nesfârsit, prin ea urcând spre asemanarea cu Dumnezeu care nu are limita.

[seminaristul]

eu cred ca mai degraba frica de Dumnezeu se refera la respectul pe care trebuie sa-l avem fata de Dumnezeu

[Traditie]

În Vechiul Testament într-adevar frica de Dumnezeu înseamna respectul datorat Lui, care înclude si facerea voii Lui. E ceva formal, distant.

Dar în Legea noua frica de Dumnezeu e generata de atingerea Duhului Sfânt, e o vedere duhovniceasca, o cunoastere directa a lui Dumnezeu. În mod natural omul Îl concepe pe Dumnezeu dupa propria imaginatie, dar cei se straduie pentru poruncile divine fara îngaduinta fata de sine primesc lucrarea Duhului Care le arata întunericul launtric (multumirea de sine) si curatindu-se treptat de el ajung sa-L "vada" tot mai mult pe Dumnezeu, dupa cum zice Sfântul Siluan: "Smerenia e lumina în care vedem pe Dumnezeu-Lumina"..

[costel]

Parintele Staniloae spune ca parintii duhovnicesti disting doua feluri de frica de Dumnezeu: frica de robi, adica frica de pedeapsa Lui si frica din iubire, adica frica de a nu ne lipsi de bunatatea Lui. Prima e a incepatorilor , a doua a celor progresati...In frica de a pacatui, care e una cu frica de Dumnezeu, nu avem constiinta unei primejdii imediate, ci a unei primejdii viitoare, a unui rau care ne va apasa existenta la infinit.

[eclat_de_lune]

Foarte frumoase sunt citatele din Parintele Sofronie Saharov si ale Parintelui Siluan. Multumim ca ne-ai impartisit din acestea, Traditie, insa tot nu cred ca intre frica de Dumnezeu si frica de iad poate fi pus semnul egal, asa cum ai spus in prima interventie in topicul de fata, si nici macar nu cred ca aceasta prima idee a ta reiese din citatele pe care le-ai adus - foarte frumoase, repet - si pe care nu pot sa le contrazic in niciun fel. Poate ca cea de-a doua dintre aceste frici -cea de iad - vine ca adaos celei dintai si exista datorita slabiciunii omului, dar ma gandesc ca nu ar trebui ca aceasta sa ne domine si sa ne calauzeasca credinta.De aceea, imi permit sa spun ca subscriu la spusele lui Costel in ultima sa postare cand citeaza pe Parintele Staniloae, desi daca vorbim despre incepatori si despre progresati in ale credintei, eu fac parte din prima categorie.
In ceea ce priveste ultima postare a Dragomirnei, nu cred ca e "complicata" exprimarea ta, dar cred ca unele afirmatii au nevoie sa fie nuantate, pentru ca eu tot nu am priceput legatura- asa cum o explici tu- dintre frica de Dumnezeu si liberul arbitru. Eu o vad, dar in sensul pe care l-am precizat si la inceput. In plus, cred frica de Dumnezeu este un sentiment pios, al omului smerit care se teme sa il indeparteze pe Dumnezeu si care sa nu ii se mai asculte "glasul rugaciunii", tine de iubire,de credinta, de incredintare,de sentiment, pe cand liberul arbitru este un principiu al libertatii, care are ca sursa ratiunea. Insa si iubirea si credinta si frica de Dumnezeu inteleasa in spiritul celor de mai sus pe o parte, si ratiunea pe de alta parte, cred ca sunt conditii definitorii sine qua non ale crestinului.- asta o spune un om fara foarte multe lecturi din domeniu, cum am mai spus sunt un incepator, de aceea, astept sa ma contraziceti ca sa invat sau sa invatam impreuna.Am si deschis subiectul acesta pentru a aduce lumina asupra-i.

[eclat_de_lune]

corectare: ...care se teme sa il indeparteze pe Dumnezeu si care se *teme* sa nu i se mai asculte "glasul rugaciunii"....

[dragomirna]

:) Eu te-am inteles pe tine, si in ce ai spus in ultima postare, respectiv in completarile cu care sunt de acord. Ai dreptate, trebuie sa fac unele afirmatii mai nuantate. In ce priveste legatura dintre frica de Dumnezeu si liberul arbitru, nu este asa dificil de inteles ca, aceasta frica lumeasca "sa nu cumva sa patim nu stiu ce" este o autosugestie, deci o alegere personala, intr-un sens mai adanc al termenilor de "frica" si "libertate" - dupa cum si tu ai spus ca "insa si iubirea si credinta si frica de Dumnezeu (inteleasa in spiritul celor de mai sus pe o parte), si ratiunea pe de alta parte, cred ca sunt conditii definitorii sine qua non ale crestinului", si prin conditii ale "crestinului" cred ca te-ai referit si la faptul ca trairea intru Hristos, pe care ne straduim noi sa o realizam din moment ce ne numim crestini si mai ales ortodocsi, presupune o anumita profunzime a spiritului, care este dimensiunea duhovniceasca a sufletului.

[cristiboss56]

Frica de Dumnezeu este folosirea libertatii date intru respectarea poruncilor date , a ne incadra intru toate in limita celor date si pana la urma, urmei , insasi normele de convietuire si legistlatia intregii omeniri se bazeaza pe cele zece porunci fara de care libertatea devine haos si desartaciune. Frica de Dumnezeu este cea mai fireasca si sanatoasa dintre toate cele ce le stim pana acum si nici nu se-ntrevede vreo schimbare, pentru ca nici nu va sa fie vreodat. Daca ar fi vreodat sa dispara complet frica de Dumnezeu, atunci sa fim siguri ca si cei ce trebuiau sa o pastreze, vor disparea pana la ultimul, pentru totdeauna !

[vsovi]

În prealabil postat de cristiboss56

Frica de Dumnezeu este folosirea libertatii date intru respectarea poruncilor date , a ne incadra intru toate in limita celor date si pana la urma, urmei , insasi normele de convietuire si legistlatia intregii omeniri se bazeaza pe cele zece porunci fara de care libertatea devine haos si desartaciune. Frica de Dumnezeu este cea mai fireasca si sanatoasa dintre toate cele ce le stim pana acum si nici nu se-ntrevede vreo schimbare, pentru ca nici nu va sa fie vreodat. Daca ar fi vreodat sa dispara complet frica de Dumnezeu, atunci sa fim siguri ca si cei ce trebuiau sa o pastreze, vor disparea pana la ultimul, pentru totdeauna !

draga cristi poi cele 10 porunci nu sunt norme de convietzuire shi baza legislativa a gLumii... NU... poate fi interpretat shi asha ca s-or fi inspirat de la Domnul, dar ele, minunatele porunci sunt Domnul, shi calauza care te duce la lepadarea de gLume care pe vremuri era egiptul shi sodoma shi gomora shi babilonul shi ierusalimul stricat deci te face sa te calauzeshte cu afatul cel bun sa nu mai slujeshti idolilor, lacomiei, gLumii, shi sa te lepezi de sine ca sa ajungi la pamantul fagaduintzei pentru a putea vietzui sfant impreuna cu Hristos Domnul lundu-tzi crucea slujirii shi ascultarii adica a nepacatuirii ducand o viatza duhovniceasca fiind mort fatza de gLume... cu taate legile shi slava ei desharta... dar gLumea s-a strecurat shi intre noi deci trebuie sa fii atent shi la aproapele tau ortodox care inca nu a lepadat mancarea, tzigara shi desfranarea... adica cafeaua sevrajelor pentru a avea sange shi fortza ca sa lucreze la caramizile lui faraon...

"e prea mult sa dormi toata noaptea, e pre mult sa lucrezi toata ziua"
"Domnul iubeshte munca, dar nu asha sa fi luat de la sarbatori shi Duminica" (citate inexacte din memorie din CLD)

[dragomirna]

În prealabil postat de cristiboss56

Frica de Dumnezeu este folosirea libertatii date intru respectarea poruncilor date , a ne incadra intru toate in limita celor date si pana la urma, urmei , insasi normele de convietuire si legistlatia intregii omeniri se bazeaza pe cele zece porunci fara de care libertatea devine haos si desartaciune. Frica de Dumnezeu este cea mai fireasca si sanatoasa dintre toate cele ce le stim pana acum si nici nu se-ntrevede vreo schimbare, pentru ca nici nu va sa fie vreodat. Daca ar fi vreodat sa dispara complet frica de Dumnezeu, atunci sa fim siguri ca si cei ce trebuiau sa o pastreze, vor disparea pana la ultimul, pentru totdeauna !

Ai exprimat mai bine decat mine, ceea ce vroiam si eu sa spun, despre legatura dintre libertatea omului si frica de Dumnezeu. Sper ca acum s-a lamurit si ecalt_de_lune.