Rai-Iad

[stefan florin]

În prealabil postat de Urbanophon

2. Iadul Vechiului Testament sau Seolul. Pana la Invierea lui Hristos, toate sufletele au mers in intuneric. Totusi, nu mai stiu unde am citit, ca acolo era o fantana care alina din "setea" sufletelor celor drepti. La acest capitol am o dilema in legatura cu Ilie. El a fost rapit la Cer cu tot cu trup. Totusi, cred ca subiectul asta trebuie analizat separat.

nu stiu daca e chiar asa. In parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca 16:19-31), dupa ce a murit Lazar a fost dus de ingeri in Sanul lui Avraam, iar Avraam nu se afla in intuneric

37. Iar că morţii înviază a arătat chiar Moise la rug, când numeşte Domn pe Dumnezeul lui Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov.
38. Dumnezeu deci nu este Dumnezeu al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El.
39. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învăţătorule, bine ai zis.
40. Şi nu mai cutezau să-L întrebe nimic.
41. Iar El i-a întrebat: Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui David?
42. Căci însuşi David spune în Cartea Psalmilor: "Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea,
43. Până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale".
44. Deci David Îl numeşte Domn; şi cum este fiu al lui?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de VHAlexandru

Ce este Raiul si Iadul in gandirea Ortodoxa ? Locuri de chin/fericire vesnica sau stari sufletesti in functie de apropierea de Dumnezeu , caci un sfant zice una si un altul zice alta la capitolul acesta, si de aceea va intreb.

Prin traditie, Raiul si Iadul sunt numite "locuri". Biblia insasi le numeste astfel si nicaieri "stari". Paradisul terestru, adica Gradina Edenului, apare evident ca loc si nu ca stare. De aceea, covarsitoarea majoritate a teologilor ortodocsi (in sensul de drept credinciosi) descriu Raiul si Iadul ca fiind locuri.

Pe de alta parte, in universuri unde nu exista materialitate, sau exista o materie glorificata (Raiul) ori contorsionata (Iadul) termenul de "loc" poate sa nu mai aiba acelasi inteles, al intinderii spatiale, pe care il are in universul terestru, singurul pe care il cunoastem (sub acest aspect). Cand Domnul nostru spune, de exemplu: "in casa Tatalui meu multe locasuri sunt", nu e obligatoriu sa intelegem "in Noul Ierusalim, multe apartamente sunt". Desi Biblia si liturgica vorbesc de locuri, imaginea Raiului apare metaforic descrisa ("corturile dreptilor", "ospatul ceresc", "unde nu este durere, nici intristare etc") deoarece Raiul este fara asemanare cu ce stim si vedem in trup. Valabil si pentru Iad, descris ca "intunericul cel dinafara", "iezerul de foc" etc.

Prin urmare, unii teologi, mai ales in ultima vreme, prefera sa defineasca Raiul si Iadul ca "stari". Este, ca sa zic asa, la moda. Pe de o parte, acest lucru nu este gresit, dupa cum am aratat. Pe de alta parte, aici exista un pericol (si, de aceea, asemenea teologi sunt adesea la granita heterodoxiei, daca nu cumva, precum Congar, dincolo de ea). Pericolul este de a considera ca Raiul si Iadul, din moment ce sunt stari, nu sunt realitati obiective, asa cum sunt locurile, ci realitati intrapsihice, subiective. Mai mult, dintr-un loc inchis nu se poate iesi ("prapastia" dintre Lazar si bogatul nemilostiv), pe cand dintr-o stare a sufletului oricine poate iesi. Starile sufletesti, fiind la dispozitia vointei, oricine poate iesi din iad. Daca vrea. Si care ar putea fi idiotul care nu ar vrea sa iasa dintr-o stare sufleteasca penibila, a Iadului, spre o stare de extaz etern, a Raiului ? Poti fi condamnat perpetuu prin consemnare intr-un loc (precum inchisoarea pe viata), dar cine te poate condamna la o stare a sufletului perpetua ? O stare e ceva tranzitoriu prin definitie. O etapa.

Dupa parerea mea, aceasta moda a definirii Ultimelor Realitati ca "stari sufletesti" se subsumeaza megatendintei relativiste, marii erori mai degraba filosofice decat teologice care marcheaza epoca noastra, eroare asupra careia Papa Benedict al XVI-lea a atras neobosit (dar cu un succes relativ) atentia.

[stefan florin]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Prin traditie, Raiul si Iadul sunt numite "locuri". Biblia insasi le numeste astfel si nicaieri "stari". Paradisul terestru, adica Gradina Edenului, apare evident ca loc si nu ca stare. De aceea, covarsitoarea majoritate a teologilor ortodocsi (in sensul de drept credinciosi) descriu Raiul si Iadul ca fiind locuri.

Pe de alta parte, in universuri unde nu exista materialitate, sau exista o materie glorificata (Raiul) ori contorsionata (Iadul) termenul de "loc" poate sa nu mai aiba acelasi inteles, al intinderii spatiale, pe care il are in universul terestru, singurul pe care il cunoastem (sub acest aspect). Cand Domnul nostru spune, de exemplu: "in casa Tatalui meu multe locasuri sunt", nu e obligatoriu sa intelegem "in Noul Ierusalim, multe apartamente sunt". Desi Biblia si liturgica vorbesc de locuri, imaginea Raiului apare metaforic descrisa ("corturile dreptilor", "ospatul ceresc", "unde nu este durere, nici intristare etc") deoarece Raiul este fara asemanare cu ce stim si vedem in trup. Valabil si pentru Iad, descris ca "intunericul cel dinafara", "iezerul de foc" etc.

Prin urmare, unii teologi, mai ales in ultima vreme, prefera sa defineasca Raiul si Iadul ca "stari". Este, ca sa zic asa, la moda. Pe de o parte, acest lucru nu este gresit, dupa cum am aratat. Pe de alta parte, aici exista un pericol (si, de aceea, asemenea teologi sunt adesea la granita heterodoxiei, daca nu cumva, precum Congar, dincolo de ea). Pericolul este de a considera ca Raiul si Iadul, din moment ce sunt stari, nu sunt realitati obiective, asa cum sunt locurile, ci realitati intrapsihice, subiective. Mai mult, dintr-un loc inchis nu se poate iesi ("prapastia" dintre Lazar si bogatul nemilostiv), pe cand dintr-o stare a sufletului oricine poate iesi. Starile sufletesti, fiind la dispozitia vointei, oricine poate iesi din iad. Daca vrea. Si care ar putea fi idiotul care nu ar vrea sa iasa dintr-o stare sufleteasca penibila, a Iadului, spre o stare de extaz etern, a Raiului ? Poti fi condamnat perpetuu prin consemnare intr-un loc (precum inchisoarea pe viata), dar cine te poate condamna la o stare a sufletului perpetua ? O stare e ceva tranzitoriu prin definitie. O etapa.

Dupa parerea mea, aceasta moda a definirii Ultimelor Realitati ca "stari sufletesti" se subsumeaza megatendintei relativiste, marii erori mai degraba filosofice decat teologice care marcheaza epoca noastra, eroare asupra careia Papa Benedict al XVI-lea a atras neobosit (dar cu un succes relativ) atentia.

putem spune ca Raiul si Iadul sunt stari si locuri

Raiul şi Iadul sunt realităţi duhovniceşti.
(Învăţătura Domnului este, nu întâmplător, duhovnicească. Are o evidentă funcţie teleologică, pregătitoare. Tocmai pentru că este duhovnicească, este pentru unii nebunie iar pentru alţii sminteală iar pentru cei duhovniceşti este hrană.)
Acolo nu se însoară, nici se mărită...