Ce loc ocupa Hristos in inima ta?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Dragi fraţi întru Hristos,
M-am gândit că ar fi deosebit de interesant şi folositor duhovniceşte să medităm împreună la această întrebare: cine este Iisus Hristos pentru fiecare dintre noi? Altfel spus: toţi cei credincioşi ştim că El este Dumnezeu-Omul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, dar întrebarea mea este cum ne raportăm la Persoana Sa? Ce loc ocupă El în vieţile noastre? Credinţa în El este pentru noi doar o convingere intelectuală, o idee abstractă, sau o trăim ca pe o relaţie de comuniune cu El? În ce măsură conştientizăm faptul că El este Mântuitorul întregii lumi şi, la fel de adevărat şi de concret, Mântuitorul fiecăruia dintre noi şi - îndrăznesc să spun - Cel mai iubit Prieten al nostru? Ne umple de bucurie ideea că El este "Calea, Adevărul şi Viaţa"?

Dumnezeul creştinilor nu este Dumnezeul filosofilor, ci este Dumnezeul cel viu al lui Abraham, Isac şi Iacob. Este cel care vorbea cu părinţii noştri spunându-le: "Ascultă, Israele !" El nu a făcut lumea şi apoi s-a retras în vreun spaţiu hyper-eonic, de unde are să se mai arate la Armagheddon, ci neîncetat ne vede şi ne aude pe fiecare dintre noi, ne doreşte ai Lui şi ne-a făcut pentru asta, ne ia de mânuţă vrând să ne arate îndreptările Sale şi ajunge până acolo încât se coboară ca să ne ridice pe noi. Smerenia de care sunt capabili oamenii e puţin lucru faţă de smerenia lui Dumnezeu.

Acceptăm adevărurile de credinţă despre Persoana Mântuitorului doar în mod raţional, sau ni le asumăm şi afectiv? Ce putem spune despre relaţia noastră personală cu Cel pe Care teologul Paul Evdokimov Îl numea "Cel mai intim cunoscut"? :)

Adevărurile de credinţă (dogmele) pot fi acceptate NUMAI afectiv, fiindcă la nivel raţional apare la cele mai multe dintre ele ceva ce se blochează, ceva ce nu înţelegem. Cine spune că a înţeles cum Dumnezeu este Unul şi totuşi Trei, cine spune că a înţeles cum Isus este şi om şi Dumnezeu ori cine explică, doct, cum e cu purcederea Sf Duh numai de la Tatăl, pesemne că are o inteligenţă mai mare decât a oamenilor obişnuiţi, cel puţin în timpul vieţii lor în trup. Noi, ceilalţi, suntem precum copiii: noi vedem bine că pământul este plat, dar tatăl nostru care e Dumnezeu şi şcoala noastră care este Biserica ne-au spus o chestie năucitoare: că ar fi rotund. De aceea, noi credem cu inima ceea ce nu putem înţelege cu mintea, în baza iubirii filiale care ne spune că părinţii nu mint şi şcoala nu ne înşeală. Rămânem în suflet cu speranţa că, odată şi odată, când vom fi departe de Pământ, îl vom vedea aşa cum este: rotund, realizând câtă dreptate au avut ei. Atunci ne vom amuza de amintirea faptului că, pe vremea când eram copii, ne-am închipuit că e plat.

Sfinţii Părinţi învaţă, în scrierile lor, faptul că cei care se străduiesc să împlinească poruncile divine se împart în trei categorii: robii (care păzesc poruncile Domnului doar din teama pierderii mântuirii), slugile (care împlinesc poruncile pentru a dobândi Împărăţia cerurilor) şi fiii adevăraţi (care-L ascultă pe Dumnezeu pentru El Însuşi, din iubire necondiţionată faţă de El, Care "Cel dintâi ne-a iubit"). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Nici scăparea de Iad, nici bucuria cerescului locaş, nimic nu poate întrece bucuria care le covârşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos". Oare noi Îl căutăm pe Hristos pentru El Însuşi, sau pentru minunile Sale? Iubirea noastră faţă de El este total necondiţionată?
M-aş bucura să discutăm, în această rubrică, despre relaţia noastră cu Mântuitorul Hristos.

Eu mai mult cu robii sunt asemenea. Mi-e o teamă teribilă de a-mi petrece o veşnicie întreagă în iad, departe de Dumnezeu. De aceea, mă agăţ de ceea ce mă învaţă Biserica: nu pot fi în lumea veşniciei cu Dumnezeu decât dacă sunt, mai întâi, cu El în lumea vremelniciei de acum. Şi ce înseamnă, mai exact, să fiu cu Dumnezeu ? Mă lămureşte chiar El, atunci când spune: "Nu oricine Îmi zice "Doamne, Doamne !" va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui meu din ceruri."

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Adevărurile de credinţă (dogmele) pot fi acceptate NUMAI afectiv, fiindcă la nivel raţional apare la cele mai multe dintre ele ceva ce se blochează, ceva ce nu înţelegem. Cine spune că a înţeles cum Dumnezeu este Unul şi totuşi Trei, cine spune că a înţeles cum Isus este şi om şi Dumnezeu ori cine explică, doct, cum e cu purcederea Sf Duh numai de la Tatăl, pesemne că are o inteligenţă mai mare decât a oamenilor obişnuiţi, cel puţin în timpul vieţii lor în trup.


"

acum,noi nu intelegem material,cum lumina este si unda si particula,ceea ce este ceva f simplu,prin comparatie,cum am putea sa deslusim ceea ce ai enumerat mai sus,ca oameni cu creierasul finit.
cum ar spune si Petru Tutea:Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? - Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.

[laurastifter]

În prealabil postat de Patrie si Credinta

acum,noi nu intelegem material,cum lumina este si unda si particula,ceea ce este ceva f simplu,prin comparatie,cum am putea sa deslusim ceea ce ai enumerat mai sus,ca oameni cu creierasul finit.
cum ar spune si Petru Tutea:Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? - Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.

Foarte frumos aţi scris! :)

P. S. "Patrie si Credinta"... Dacă aş fi în locul dvs. aş scrie "Credinta si Patrie". :)

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de laurastifter

P. S. "Patrie si Credinta"... Dacă aş fi în locul dvs. aş scrie "Credinta si Patrie". :)

De la "Credinţă şi Patrie" la "Patrie şi Credinţă" s-a făcut un pas mic. Insesizabil. Pe urmă, de la "Patrie şi Credinţă" s-a trecut la "Patrie şi atât": este etapa când m-au făcut pe mine pionier cu cravată roşie cu un tighel tricolor îngust-îngust.

Acuma, suntem în paradigmă nouă: nici de Patrie să nu mai auzim !

Nu numai că nu mai e Cristos în inimi: nu mai este nici vecinul, nici părinţii noştri, nici regele nostru. În inima noastră, mai e loc numai pentru noi înşine ! Iar noi, făcându-ne tot mai mici, de ce să ne mirăm că inima noastră se tot stafideşte ?

[nutucutu]

Din Imitaţiunea lui Cristos (Cartea 2, 1, 1-6):

Întoarce-te din toată inima la Dumnezeu, lasă lumea aceasta mizerabilă şi sufletul tău va afla odihnă. Împărăţia lui Dumnezeu este pace şi bucurie în Duhul Sfânt.

Cristos va veni la tine, arătându-ţi mângâierea sa, dacă înlăuntrul tău îi vei pregăti o locuinţă vrednică.

Toată slava şi frumuseţea lui este în interior (cf. Ps 44[45],14), şi numai acolo se bucură. El îl vizitează deseori pe omul lăuntric: vorbele sale sunt dulci, mângâierea sa plăcută, pacea îmbelşugată şi familiaritatea lui îl uimeşte.

Curaj, suflet credincios, pregăteşte inima ta pentru acest mire, ca să binevoiască a veni şi a locui înlăuntrul tău. Căci el spune aşa: Dacă cineva mă iubeşte, va ţine cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el (In 14,23).

Fă-i loc, aşadar, lui Cristos. Când îl vei avea pe Cristos, vei fi bogat şi-ţi va ajunge. El va avea grijă de tine şi te va păzi în toate, aşa încât să nu mai ai nevoie să-ţi pui încrederea în oameni.

Pune-ţi toată încrederea în Dumnezeu şi el să fie frica şi iubirea ta. El va răspunde de tine şi va face cum este mai bine.

Nu ai aici o cetate stătătoare (Evr 13,14), şi oriunde te-ai afla, eşti străin şi călător; la fel, nu vei avea niciodată odihnă, dacă nu vei fi strâns unit cu Cristos.

Gândul tău să fie spre Cel Preaînalt, iar rugăciunea ta să se îndrepte necontenit spre Cristos. Dacă nu eşti în stare să contempli cele înalte şi cereşti, odihneşte-te în pătimirea lui Cristos şi rămâi bucuros în sfintele lui răni. Suferă, aşadar, cu Cristos şi pentru Cristos, dacă vrei să domneşti împreună cu Cristos.

Dacă ai fi intrat o dată pe deplin înlăuntrul lui Isus şi ai fi gustat câtuşi de puţin din iubirea lui înflăcărată, atunci nu te-ai mai preocupa de ce-ţi place sau nu-ţi place, ci, dimpotrivă, te-ai bucura de batjocura suferită, deoarece dragostea lui Isus îl face pe om să se dispreţuiască pe sine.

[laurastifter]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

De la "Credinţă şi Patrie" la "Patrie şi Credinţă" s-a făcut un pas mic. Insesizabil. Pe urmă, de la "Patrie şi Credinţă" s-a trecut la "Patrie şi atât": este etapa când m-au făcut pe mine pionier cu cravată roşie cu un tighel tricolor îngust-îngust.

Acuma, suntem în paradigmă nouă: nici de Patrie să nu mai auzim !

Nu numai că nu mai e Cristos în inimi: nu mai este nici vecinul, nici părinţii noştri, nici regele nostru. În inima noastră, mai e loc numai pentru noi înşine ! Iar noi, făcându-ne tot mai mici, de ce să ne mirăm că inima noastră se tot stafideşte ?

Da, o remarcă foarte pertinentă... Aşa am involuat spiritual, treptat, până când în inimile noastre a rămas loc doar pentru propriile patimi şi ambiţii.
"În inima noastră, mai e loc numai pentru noi înşine !"
Şi nici măcar pentru noi înşine nu mai este loc... Pentru că, pierzând iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, inversând ierarhia valorilor, ne-am îndepărtat de propria fericire.
De aceea, noi, creştinii, avem datoria sfântă de a deveni, potrivit cuvintelor Mântuitorului, "sarea pământului" şi "lumina lumii", astfel încât ceilalţi, "văzând faptele noastre cele bune, să-L slăvească pe Tatăl nostru Cel din ceruri".

O seară plină de bucurii!

P. S. "nu mai este nici vecinul, nici părinţii noştri, nici regele nostru."
Interesant... Dacă ne gândim bine, ţara noastră a fost condusă de regi multă vreme (1866-1947), republica fiind impusă ca formă de guvernare în perioada dictaturii comuniste.
În perioada interbelică, acest fapt nu a constituit nicidecum un obstacol pentru dezvoltarea democraţiei - regim politic ce s-a păstrat până în anul 1938, când Carol al II-lea a impus dictatura regală (regim autoritar). Astfel, forma de guvernare legitimă, dorită de către poporul român, a fost, iniţial, monarhia, iar republica a fost impusă de către un regim totalitar. Ştiu că acest topic n-are nicio legătură cu politica... :) Dar ceea ce aţi scris mai sus mi-a reamintit acest gând pe care l-am avut în minte cu mai mult timp în urmă.

Doamne ajută!

[tabitha]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!

Sfinţii Părinţi învaţă, în scrierile lor, faptul că cei care se străduiesc să împlinească poruncile divine se împart în trei categorii: robii (care păzesc poruncile Domnului doar din teama pierderii mântuirii), slugile (care împlinesc poruncile pentru a dobândi Împărăţia cerurilor) şi fiii adevăraţi (care-L ascultă pe Dumnezeu pentru El Însuşi, din iubire necondiţionată faţă de El, Care "Cel dintâi ne-a iubit").

Eu zic ca ma straduiesc ca o fiica. Niciodata nu mi-au placut conditionarile. Doamne ajuta sa facem numai bine !

[MariS_]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Dragi fraţi întru Hristos,
M-am gândit că ar fi deosebit de interesant şi folositor duhovniceşte să medităm împreună la această întrebare: cine este Iisus Hristos pentru fiecare dintre noi? Altfel spus: toţi cei credincioşi ştim că El este Dumnezeu-Omul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, dar întrebarea mea este cum ne raportăm la Persoana Sa? Ce loc ocupă El în vieţile noastre? Credinţa în El este pentru noi doar o convingere intelectuală, o idee abstractă, sau o trăim ca pe o relaţie de comuniune cu El? În ce măsură conştientizăm faptul că El este Mântuitorul întregii lumi şi, la fel de adevărat şi de concret, Mântuitorul fiecăruia dintre noi şi - îndrăznesc să spun - Cel mai iubit Prieten al nostru? Ne umple de bucurie ideea că El este "Calea, Adevărul şi Viaţa"? Acceptăm adevărurile de credinţă despre Persoana Mântuitorului doar în mod raţional, sau ni le asumăm şi afectiv? Ce putem spune despre relaţia noastră personală cu Cel pe Care teologul Paul Evdokimov Îl numea "Cel mai intim cunoscut"? :)
Sfinţii Părinţi învaţă, în scrierile lor, faptul că cei care se străduiesc să împlinească poruncile divine se împart în trei categorii: robii (care păzesc poruncile Domnului doar din teama pierderii mântuirii), slugile (care împlinesc poruncile pentru a dobândi Împărăţia cerurilor) şi fiii adevăraţi (care-L ascultă pe Dumnezeu pentru El Însuşi, din iubire necondiţionată faţă de El, Care "Cel dintâi ne-a iubit"). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Nici scăparea de Iad, nici bucuria cerescului locaş, nimic nu poate întrece bucuria care le covârşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos". Oare noi Îl căutăm pe Hristos pentru El Însuşi, sau pentru minunile Sale? Iubirea noastră faţă de El este total necondiţionată?
M-aş bucura să discutăm, în această rubrică, despre relaţia noastră cu Mântuitorul Hristos.

O seară binecuvântată!
Cu respect,
Laura Stifter

Nu ma simt nici rob, nici sluga si cu atat mai putin fiu, ma simt precum orbul din nastere care multa vreme a orbecait prin intunerec si care a simtit, nu vazut, ca exista o lumina mai presus de lumina si o caldura mai presus de caldura si o iubire mai presus de iubire si ca, orb inca fiind, caut sa-mi apropii acea lumina, acea caldura si acea iubire.
"Si nu uita, mama, sa fii bun!"
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Lavrentiu]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Dragi fraţi întru Hristos,
M-am gândit că ar fi deosebit de interesant şi folositor duhovniceşte să medităm împreună la această întrebare: cine este Iisus Hristos pentru fiecare dintre noi? Altfel spus: toţi cei credincioşi ştim că El este Dumnezeu-Omul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, dar întrebarea mea este cum ne raportăm la Persoana Sa? Ce loc ocupă El în vieţile noastre? Credinţa în El este pentru noi doar o convingere intelectuală, o idee abstractă, sau o trăim ca pe o relaţie de comuniune cu El? În ce măsură conştientizăm faptul că El este Mântuitorul întregii lumi şi, la fel de adevărat şi de concret, Mântuitorul fiecăruia dintre noi şi - îndrăznesc să spun - Cel mai iubit Prieten al nostru? Ne umple de bucurie ideea că El este "Calea, Adevărul şi Viaţa"? Acceptăm adevărurile de credinţă despre Persoana Mântuitorului doar în mod raţional, sau ni le asumăm şi afectiv? Ce putem spune despre relaţia noastră personală cu Cel pe Care teologul Paul Evdokimov Îl numea "Cel mai intim cunoscut"? :)
Sfinţii Părinţi învaţă, în scrierile lor, faptul că cei care se străduiesc să împlinească poruncile divine se împart în trei categorii: robii (care păzesc poruncile Domnului doar din teama pierderii mântuirii), slugile (care împlinesc poruncile pentru a dobândi Împărăţia cerurilor) şi fiii adevăraţi (care-L ascultă pe Dumnezeu pentru El Însuşi, din iubire necondiţionată faţă de El, Care "Cel dintâi ne-a iubit"). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Nici scăparea de Iad, nici bucuria cerescului locaş, nimic nu poate întrece bucuria care le covârşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos". Oare noi Îl căutăm pe Hristos pentru El Însuşi, sau pentru minunile Sale? Iubirea noastră faţă de El este total necondiţionată?
M-aş bucura să discutăm, în această rubrică, despre relaţia noastră cu Mântuitorul Hristos.

O seară binecuvântată!
Cu respect,
Laura Stifter

Eu simt ca Hristos este Persoana care seamana mai mult cu mine asa cum ar trebui sa fiu decat seman eu insumi.

[cristiboss56]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Dragi fraţi întru Hristos,
M-am gândit că ar fi deosebit de interesant şi folositor duhovniceşte să medităm împreună la această întrebare: cine este Iisus Hristos pentru fiecare dintre noi? Altfel spus: toţi cei credincioşi ştim că El este Dumnezeu-Omul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, dar întrebarea mea este cum ne raportăm la Persoana Sa? Ce loc ocupă El în vieţile noastre? Credinţa în El este pentru noi doar o convingere intelectuală, o idee abstractă, sau o trăim ca pe o relaţie de comuniune cu El? În ce măsură conştientizăm faptul că El este Mântuitorul întregii lumi şi, la fel de adevărat şi de concret, Mântuitorul fiecăruia dintre noi şi - îndrăznesc să spun - Cel mai iubit Prieten al nostru? Ne umple de bucurie ideea că El este "Calea, Adevărul şi Viaţa"? Acceptăm adevărurile de credinţă despre Persoana Mântuitorului doar în mod raţional, sau ni le asumăm şi afectiv? Ce putem spune despre relaţia noastră personală cu Cel pe Care teologul Paul Evdokimov Îl numea "Cel mai intim cunoscut"? :)
Sfinţii Părinţi învaţă, în scrierile lor, faptul că cei care se străduiesc să împlinească poruncile divine se împart în trei categorii: robii (care păzesc poruncile Domnului doar din teama pierderii mântuirii), slugile (care împlinesc poruncile pentru a dobândi Împărăţia cerurilor) şi fiii adevăraţi (care-L ascultă pe Dumnezeu pentru El Însuşi, din iubire necondiţionată faţă de El, Care "Cel dintâi ne-a iubit"). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Nici scăparea de Iad, nici bucuria cerescului locaş, nimic nu poate întrece bucuria care le covârşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos". Oare noi Îl căutăm pe Hristos pentru El Însuşi, sau pentru minunile Sale? Iubirea noastră faţă de El este total necondiţionată?
M-aş bucura să discutăm, în această rubrică, despre relaţia noastră cu Mântuitorul Hristos.

O seară binecuvântată!
Cu respect,
Laura Stifter

Ma bucura mult aparitia ta pe acest forum , chiar era nevoie de tine aici , de un aer proaspat , dupa atatea si atate dispute fara rost , dupa atatea si atatea " lectii de iubire si iertare " ! Te rog sa-ti aduci colegii , prietenii tai aici , caci suntem in mare criza pe aici ! Ce-ti pot rasunde ? Iti dau un link al unui thread deschis de mine , ca sa intelegi mai bine relatia mea cu Hristos , si mai adaug pe langa link-ul ce va urma , multe suspine , regrete si chiar lacrimi pentru neputinta si neghiobia mea in relatia cu El . . . . . . :http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=12258