Strigat de ajutor

[Ilinca]

Suntem toti cu tine orice ar fi si crede in tine ca poti mai mult,poti face lucruri marete daca vrei dupa cum ai demonstrat avand 10 pe linie.:)Incredere ca se poate si mai mult optimism,te rog,e nevoie de asa ceva.
P.S.Putina filozofie nu strica niciodata...:)

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Cineva27

Gandurile-mi devin din ce in ce mai negre si simt nevoia sa spun cuiva.

Spuneţi, surioară ! Pentru asta suntem aici, pe forum, să ne vorbim unul altuia.

Sa incerc si asta, sa nu zic ca nu i-am dat o sansa vietii. Da, stiu, unii din voi poate chiar au o viata si lucruri mai bune de facut in aceasta seara de duminica...

Lucruri mai urgente se găsesc mereu. Dar mai bune decât să încurajăm o soră apucată de braţele deznădejdii, nu cunosc.

Si totusi scriu. Si am sa scriu. Doamne, daca existi, eu inca nu cred in Tine, nu Te simt, dar daca existi, trimite-mi un raspuns prin oamenii acestia de aici.

Dumnezeu răspunde mereu rugăciunilor noastre stăruitoare. Nu mereu aşa cum am vrea noi, nici atât de repede cum am vrea noi, dar răspunde întotdeauna. De exemplu, dacă Îi vom cere peşte, în mod sigur nu ne va da şarpe. Dar s-ar putea să ne dea...brânză.

Mi-am pierdut gustul pentru viata. Ma oboseste viata. Tot. As vrea numai sa dorm. Dar nici asta nu mai pot bine. M-am pierdut pe mine insumi, daca m-am gasit vreodata...Ce mai, deja devin incoerenta in exprimare. Nu stiu cum sa dau glas unei dureri atat de reale in mine, nu stiu cum sa o transpun in cuvinte putine. Oameni buni, nu ma mai motiveaza nimic in mod real. Ma tarai de pe o zi pe alta prefacandu-ma ca sunt bine, normala, functionala, zambesc, dau binete, etc. Dar de fapt traiesc o profunda nemultumire. Si nici nu am o cauza exterioara imediata, o drama recenta,un deces, sau ceva.

Starea aceasta era numită de cei dinaintea noastră: "urâtul". Ca în propoziţia: "m-a cuprins urâtul". Sau "răul", dacă preferaţi. E normal. Numai Dumnezeu este bun şi rele sunt toate câte nu vin de la El. Gustaţi ! Bun este Domnul !

E drept, ai mei sunt divortati, iar fratele meu e bolnav psihic, dar nu pot spune ca astea sunt raspunzatoare pentru cum ma simt eu acum.

Sunt, desigur, circumstanţe. Dar răspunzătoare, nu sunt. Răspunzătoare sunteţi numai dv !


Am nevoie sa cred in ceva. Am nevoie de o motivatie. Cum sa fac sa cred in Dumnezeu? Cum se face sa simti in interior? [/quote]
Eh, pe aici suntem mulţi teoreticieni ai credinţei ! Dar cel mai bine este să vă spună El. I-aţi vorbit despre asta ? E simplu: trebuie doar să vă aşezaţi în genunchi, să spuneţi "Tatăl nostru", apoi să îi vorbiţi liber. Cereţi-i să vă arate cum să credeţi în El.

Daca as crede in El, probabil ca nu as deznadajdui acum. Toate imi merg prost. Colac peste pupaza, ca sunt si in sesiune. Nici abilitatea de a invata nu o mai am. Intru in panica ca am examene si cred dinainte ca oricum nu sunt in stare sa le fac fata.Si cand ma gandesc ca am terminat cu 10 anul trecut. dar stiu, a fost din ambitie, nu real, pentru mine si pt a deveni buna in ce fac.

Dacă sesiunea e aşa mare nenorocire, să ştiţi că vine doar de două ori pe an. În mod normal, desigur se poate să vină mai des.

Toata viata mea de pana acum pare sa fi fost o amagire.

Sincer, e foarte probabil ca să fi fost chiar aşa.

Lucrurile in care credeam se dovedesc perisabile.

Puţine sunt neperisabile. Dumnezeu. Sufletul nostru. Şi comorile pe care le adunăm pentru acestea două.


Imi pierd acusi si abilitatea de a ma mai bucura. Si maine am examen. Altadata stresul dinaintea examenelor ma motiva, puneam mana pe carte, acum ma indeamna la renuntare. Da,asta e cel mai grav simptom: RENUNTAREA. Imi vine sa renunt la lupta. De ce as mai lupta? DAca nu cred in mantuire? [/quote]
Adevărul e că fără Dumnezeu nimic nu are sens. Şi nici măcar lumea nu are haz.

De ce nu simt ca Dumnezeu ma iubeste? De ce nu e deajuns soarele si natura ca dovada a existentei lui?

Dar v-a dat un suflet. Şi un trup. Prin Botez, a dat viaţă sufletului dv ! V-a dat inteligenţă. V-a dat libertate. V-a dat să trăiţi atâta cât va trăi şi El, adică o veşnicie întreagă ! V-a hrănit şi v-a dat să beţi.

De ce nu e de ajuns mama si fratele? Si ma simt si singura, nu prea am prieteni. Desi zic eu, nu mi lipseste nimic. Dumnezeu imi refuza bucuria asta. Ma simt seaca si inutila.

Dacă e aşa, e un bun început drumului dv. El a spus: "Fără Mine, nu puteţi face nimic", şi uneori, ca să ne înfrângă necredinţa, ne mai demonstreză fiecăruia, teribil de concret, că e chiar aşa.

Doar familia ce ma apreciaza, dar asta nu ma consoleaza, pt ca stiu ca asa e firesc, si ei o vor face neconditionat.

Tot aşa şi cu Dumnezeu. Vă iubeşte necondiţionat şi vă aşteaptă oricât de mult, gata să taie viţelul cel gras.

Mi-ar placea si un iubit, la o adica...dar ce sa te faci...cu baietii de acum...Cei din mediul meu studentesc imi par prea copii, beau si practica lucruri care nu ca nu ma atrag, dar parca ceva inca ma tine departe de ele...

Ceea ce vă ţine departe se numeşte, simplu: conştiinţă. Este vocea lui Dumnezeu din noi. Dacă vă deprindeţi a o auzi, e suficient ca să vă daţi seama încotro vă cheamă.

baietii seriosi..ha...N am cunoscut niciunul! Oare exista?

Cred că în aceeaşi măsură ca şi fetele serioase. Sunteţi serioasă ? Atunci există, chiar în clipa asta, un băiat care se întreabă: "ce rost are, când nu mai există nicio fată serioasă ?"

n am vazut om care in ciuda greutatilor sa fie fericit...

Nu aţi văzut niciun sfânt ? Uitaţi-vă, măcar, la cei zugrăviţi în icoane şi veţi întrezări, pe chipul lor, ceea ce căutaţi.

[MariS_]

În prealabil postat de Cineva27

De ce nu simt ca Dumnezeu ma iubeste? De ce nu e deajuns soarele si natura ca dovada a existentei lui? De ce nu e de ajuns mama si fratele? Si ma simt si singura, nu prea am prieteni.

Nu-i asa, fata mosului, iacata ca Dumnezeu te iubeste si, in cateva minute, la strigatul tau, ti-a dat o mica familie care vad ca te-a si adoptat cu toata dragostea. No, nu-i bai, o sa vina el si prietenu, da' ala al tau ii o tara mai timid si astepta sa fie impins ca sa se prezinte in fata ta. No, io ti-am spus ca sa stii, sa nu-ti faci probleme daca mai intarzie si el si sa nu-l certi prea tare cand apare. Si daca te rogi Bunului Dumnezeu iti descopera si sensul vietii. Da' sa stii ca nu vin toate odata, trebuie rabdare, rabdare, rabdare... si in timpul asta ... rugaciune. Si sa ne mai impartasesti si noua, celor care te-am adoptat aici pe forum, gandurile si sentimentele tale, sa mai stam de taifas. No, s-acu curaj, s-auzam c-ai luat zece la igzamenu' ala buclucas (si daca no fi zece nu-i bai).
Har, smerenie si jertfa de sine.

[florin.oltean75]

Ce este realitatea?
Ceea ce vedem? Nu.
Realitatea este ceea ce interpretam.

De aceea fiecare isi traieste, isi respira in mod imediat propria realitate.

Gandurile ne pot cufunda in abis,
si tot ele ne pot inalta in lumina.

Daca nu avem grija de ganduri,
In atmosfera sufletului se pot dezvolta tot felul de plante otravitoare,
Care, in timp, isi infig adanc radacinile in interiorul nostru,
Si prolifereaza pana ne sufoca.

Oboseala de viata se instaleaza insidios, pe nesimtite
ca un sarpe la san, putand sa muste fatal in orice moment.

Cei care se lasa impresurati de aceasta ispita,
Se spune ca dupa moarte ajung intr-o lume tenebroasa,
In care suferinta are aspectul unei oboseli de sfarsit de lume,
a unei sleiri complete de viata.

Chiar daca nu credem in Dumnezeu,
Trebuie sa credem in frumusete, in omenie si libertate.

Candva, un mare intelept s-a dus intr-un tinut bogat sa vorbeasca despre Dumnezeu si bucuriile pure. Avand clarvedere, citea mintile oamenilor ca pe niste carti deschise. Acesta a fost uimit sa constate putinatatea de ganduri fericite. Asa ca le-a spus oamenilor mai intai sa identifice fericirea in lucrurile simple. Dupa care i-a invatat cum sa transforme realitatea intr-un taram pur paradisiac iar la final cum sa fie complet liberi.


Aceeasi realitate poate fi lipsita de sens, haotica sau plina de lumina si prezenta Lui Dumnezeu. Aceasta depinde exclusiv doar de mintea noastra.

Mintea trebuie educata sa transforme creativ realitatea.

Atunci va deveni ca o printesa care atunci cand paseste pe un taram sterp,
toate prind viata si infloresc din abundenta.

Dumnezeu ne intinde mana printre norii negri si grei ai gandurilor ordinare,
prin sugestii interioare subtiri, personalizate, care aduc raze de speranta in suflet.

Sa le ascultam si sa ne impotrivim gandurilor negre cu ganduri luminoase.

Ma rog sa-ti umple Dumnezeu viata cu sens si
Sa-ti regasesti gandurile frumoase.

[Marimira]

Multi oameni au patit asemeni tie, au trecut asa prin stari profunde de deprimare...printre care...si eu...dar intr-o zi am intrezarit ca peste toate cate se vad este si Ceva care nu se vede...este Cineva care este Creatorul a toate cate exista in univers...a toate cate se vad si a toate cate nu se vad...ganduri sentimente, sperante, vise spulberate sau iubiri implinite...toate stau in palma Sa!

Dar ca sa-L gasesti pe El, trebuie sa-l Cauti mai intai acolo unde crezi ca este mai accesibil...acolo unde este cel mai probabil ca se afla ...adica in sfanta biserica...!

Mergi in casa Sa si roaga-te asa cum iti vin tie in gand cuvintele...spune-i tot ceea ce crezi si tot ceea ce simti tu despre viata in general si in special despre viata ta, desigur Il poti intreba si-L poti ruga sa Iti arate sensul vietii sa iti descopere dragostea, frumosul!

Incearca sa mergi duminica la slujba de sl.Liturghie..este momentul cel mai important al ORTODOXIEI...al.Sf.Euharistii, (al Sfintirii darurilor)...moment cand pentru rugaciunile preotilor se coboara in chip nevazut energiile necreate ale lui Dzeu (Duhul Sfant) care sfintesc totul.

Incearca sa urmaresti cu mintea cantarile si cuvintele rugaciunilor din timpul Sfintei Liturghii..vei pleca altfel decat ai venit...

Pe masura insistentei si a consecventei tale, El ti se va descoperi!
Apoi vei putea observa fara efortul si frumosul din jurul tau, dragostea si frumosul!

Viata mea este departe de a fi ceea ce cred eu ca trebuie sa fie, dar zilele trecute cand incercau sa-mi apara in minte cele rele...am inchis si am deschis ochii ...si am vazut ce zi minunanta era afara, soarele stralucea fara sa arda cu putere, cerul era senin si frumos colorat in bleu cu norisori albi, zefirul adia usor prin frunzele copacilor din calea mea, in parcul de alaturi copii alergau zglobii si neobositi bucurandu-se de joaca lor... zambetele lor erau minunate...cata frumusete, cate veselie in jurul meu..ce frumos era totul...trebuie sa stii doar sa privesti...si aici iti va ajuta El...iti va darui cum sa privesti ca sa vezi cu cata frumusete este imbracat totul!!!

Intra in casa Sa si intreaba-L tot ceea ce ne-ai intreba pe noi, sigur iti va raspunde. Roaga-L ceea ce doresti si El va implini cererile tale daca mergi la El cu inima sincera, insa nu uita ca tot El a spus "Fara Mine nu veti putea face nimic!"

"Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.
Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?
Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe?"

În prealabil postat de Cineva27

Gandurile-mi devin din ce in ce mai negre si simt nevoia sa spun cuiva. Sa incerc si asta, sa nu zic ca nu i-am dat o sansa vietii. Da, stiu, unii din voi poate chiar au o viata si lucruri mai bune de facut in aceasta seara de duminica... Si totusi scriu. Si am sa scriu. Doamne, daca existi, eu inca nu cred in Tine, nu Te simt, dar daca existi, trimite-mi un raspuns prin oamenii acestia de aici. Mi-am pierdut gustul pentru viata. Ma oboseste viata. Tot. As vrea numai sa dorm. Dar nici asta nu mai pot bine. M-am pierdut pe mine insumi, daca m-am gasit vreodata...Ce mai, deja devin incoerenta in exprimare. Nu stiu cum sa dau glas unei dureri atat de reale in mine, nu stiu cum sa o transpun in cuvinte putine. Oameni buni, nu ma mai motiveaza nimic in mod real. Ma tarai de pe o zi pe alta prefacandu-ma ca sunt bine, normala, functionala, zambesc, dau binete, etc. Dar de fapt traiesc o profunda nemultumire. Si nici nu am o cauza exterioara imediata, o drama recenta,un deces, sau ceva. Nu. E drept, ai mei sunt divortati, iar fratele meu e bolnav psihic, dar nu pot spune ca astea sunt raspunzatoare pentru cum ma simt eu acum. Am nevoie sa cred in ceva. Am nevoie de o motivatie. Cum sa fac sa cred in Dumnezeu? Cum se face sa simti in interior? Daca as crede in El, probabil ca nu as deznadajdui acum. Toate imi merg prost. Colac peste pupaza, ca sunt si in sesiune. Nici abilitatea de a invata nu o mai am. Intru in panica ca am examene si cred dinainte ca oricum nu sunt in stare sa le fac fata.Si cand ma gandesc ca am terminat cu 10 anul trecut. dar stiu, a fost din ambitie, nu real, pentru mine si pt a deveni buna in ce fac. Toata viata mea de pana acum pare sa fi fost o amagire. Lucrurile in care credeam se dovedesc perisabile. Imi pierd acusi si abilitatea de a ma mai bucura. Si maine am examen. Altadata stresul dinaintea examenelor ma motiva, puneam mana pe carte, acum ma indeamna la renuntare. Da,asta e cel mai grav simptom: RENUNTAREA. Imi vine sa renunt la lupta. De ce as mai lupta? DAca nu cred in mantuire? De ce nu simt ca Dumnezeu ma iubeste? De ce nu e deajuns soarele si natura ca dovada a existentei lui? De ce nu e de ajuns mama si fratele? Si ma simt si singura, nu prea am prieteni. Desi zic eu, nu mi lipseste nimic. Dumnezeu imi refuza bucuria asta. Ma simt seaca si inutila. Doar familia ce ma apreciaza, dar asta nu ma consoleaza, pt ca stiu ca asa e firesc, si ei o vor face neconditionat. Mi-ar placea si un iubit, la o adica...dar ce sa te faci...cu baietii de acum...Cei din mediul meu studentesc imi par prea copii, beau si practica lucruri care nu ca nu ma atrag, dar parca ceva inca ma tine departe de ele... baietii seriosi..ha...N am cunoscut niciunul! Oare exista? Doamne, incep sa judec, stiu...Ma simt fara rost. Ma simt uneori bogata si ca n-am cui sa dau. Imi cer iertate daca v-am tulburat. va invidiez pe toti cei care v-ati gasit sensul, linistea si pacea. Mie majoritatea oamenilor imi par chinuiti de viata. n am vazut om care in ciuda greutatilor sa fie fericit...poate doar aia pe la televizor..dan puric, maica siluana...dar si la ei as putea spune, pai da, ca sunt ei mai cu stea in frunte, i-a dat dumnezeu mai deosebiti...ce sa faca muritoarea de mine?

Draga prietena,
Sper sa fi trecut cu bine examenul!
In lipele grele imi face bine sa "ma joc" cu cuvintele. Uit de necaz incercand sa fac un puzzel din cuvinte si asfel apare cate o poezie. In tinerete mele zbuciumate, influentata de Eminescu am compus o glossa, care poate fi un "sfat" bun pentru clipele grele.
Ti-o trimit si tie:

glossa

Cand sufletul mi-e trist si sec
Imi frang sub gene lacrimi grele.
Sunt clipe care vin si trec
Amari tristeti si ganduri rele.

Atunci aud chemarea Lui
Si la pamant genunchii-mi plec
Iar ruga la Hristos mi-o sui
Cand sufletul mi-e trist si sec.

Si cat de multe am de spus..
Poveri sunt gandurile mele
Dar tac. In fata lui Iisus
Imi frang sub gene lacrimi grele

Si chiar de tac, El ma asculta
Si indelung cu El petrec.
Tacand ii spun durerea multa…
Sunt clipe care vin si trec…

El ruga muta mi-a ‘nplinit
Si toate dorurile mele.
Si ca un fum s-au risipit
Amari tristeti si ganduri rele

Amari tristeti si ganduri rele
Sunt clipele ce vin si trec
Imi frang sub gene lacrimi grele
Cand sufletul mi-e trist si sec.

[AdrianAamz]

Draga sora Cineva27,

odata, mitropolitul Hieroteos Vlahos (al Nafpaktosului) ne-a spus , la o intalnire cu credinciosii, ca pe vremea cand era ieromonah a venit la el o femeie care dorea sa se spovedeasca. Si a stat si a ascultat-o. Timp de noua ore. Apoi a vorbit si el doua minute.

Daca reusiti sa gasiti un preot care sa va asculte atatea ore cate aveti de vorbit, veti castiga foarte mult.

Si daca veti urma programul de rugaciune pe care un bun duhovnic va sti sa-l recomande, veti vedea cum lucrurile se vor imbunatati.
Nu e vorba de ore in sir de stat in genunchi, ci de o randuiala zilnica de circa 30-40 de minute, plus participarea (nu asistarea, ci participarea !) la Sf. Liturghie.
Aceasta a recomandat mitropolitul sus citat.

[Cineva27]

Buna seara. Si se crapa un pic de ziua in gaura neagra a gandurilor mele. Si asta ca urmare a cuvintelor de suflet ce mi le-ati adresat. Nu stiu cat ma va tine, pentru ca presimt ca acesta e doar inceputul, si ca abia de acum, de una singura, trebuie sa intru in vamile vazduhului sufletului meu. Dar ma incurajeaza marturiile vii ale credintei dumneavoastra.Va multumesc tuturor celor care mi-ati scris. Va marturisesc ca am fost surprinsa de "mobilizarea" care s-a petrecut aici. Am respirat si mancat fiecare cuvintel. In starea in care eram, simteam nevoia sa ma agat de ceva, de o virgula, de o dojana, numai sa simt ca imi este adresata si ca ma aude cineva. Azi am luptat cu gandurile in mod activ, am inceput sa spun fie voia Ta, am sesizat cat e de greu sa ma las in voia cuiva, sa am incredere, sa renunt la a rezolva EU lucrurile. Ce mai, e mult de munca...E mult pana sa ies de sub zadarnicia asta pe care o gasesc in lume. Dar nadajduiesc sa ajung si eu sa vad frumusetea credintei. Sa mi placa la biserica, sa fac rugaciunile cu traire, sa, sa, sa...Mi-am zis ca o sa am rabdare totusi, cu pasi mici, dar siguri... Imi vin multe in minte, as avea multe de spus, dar cu alta ocazie, sa nu devin chiar alintata de acum. Pe scurt, mi-ati cam facut pofta. Sa incerc si eu. Are sa fie mai rau decat ma simt deja? Bineinteles, mi-ar placea sa vad si in realitate probe ale unei vieti in credinta, oameni care chiar traiesc credinta. Pentru moment, multumesc Celui pe care Il caut si pentru dovada virtuala ce mi-a daruit-o. Intr-o clipa critica, mi-a trimis atatea vorbe bune si calde prin voi. Chiar mai calde decat merit. Aah... Si la examen... Ha...A fost nasol. Cum anticipam.O materie cui, cum se spune, dar ma consoleaza faptul ca toata lumea a perceput subiectele ca fiind deosebit de grele, si atunci iau o pauza de la a arunca toata vina pe mine. Am facut cat am putut in momentul de fata. Mi-a venit greu sa ma adun, dar in final am tratat toate subiectele, cred ca am sa-l iau. E nostim cum lucrurile mici devin uragane atunci cand esti deprimat. Poate peste ani, o sa mi se para o nimica toata examenele de acum. Nu poate, sigur. Dar acum mi-e greu sa si respir, daramite sa ma tarai la facultate... Spre mai bine. Va multumesc inca o data, fericirea care nu se ia de la noi v-o doresc si mi-o doresc.

Aş mai adăuga că e foarte greu să fii singur în viaţa duhovnicească, mai ales la început. Cu noi, cei care ţi-am răspuns aici, nu eşti complet singură, ţi-am răspuns şi noi din puţina noastră experienţă şi cu puţina pricepere pe care o avem. Dar ar fi tare bine dacă ai găsi un duhovnic bun de care să te agăţi. Căci dacă îmi propun să o iau pe un drum, să mă ţin de un program de viaţă... de multe ori nu realizez. Însă dacă duhovnicul îmi dă canon, de ruşine îl fac, pentru că ştiu că data viitoare va trebui să dau socoteală. Şi e mai uşor să-ţi încredinţezi viaţa cuiva cu experienţă duhovnicească decât ţie însuţi.

[MariS_]

În prealabil postat de Cineva27

Buna seara. Si se crapa un pic de ziua in gaura neagra a gandurilor mele. Si asta ca urmare a cuvintelor de suflet ce mi le-ati adresat. Nu stiu cat ma va tine, pentru ca presimt ca acesta e doar inceputul, si ca abia de acum, de una singura, trebuie sa intru in vamile vazduhului sufletului meu. Dar ma incurajeaza marturiile vii ale credintei dumneavoastra.Va multumesc tuturor celor care mi-ati scris. Va marturisesc ca am fost surprinsa de "mobilizarea" care s-a petrecut aici. Am respirat si mancat fiecare cuvintel. In starea in care eram, simteam nevoia sa ma agat de ceva, de o virgula, de o dojana, numai sa simt ca imi este adresata si ca ma aude cineva. Azi am luptat cu gandurile in mod activ, am inceput sa spun fie voia Ta, am sesizat cat e de greu sa ma las in voia cuiva, sa am incredere, sa renunt la a rezolva EU lucrurile. Ce mai, e mult de munca...E mult pana sa ies de sub zadarnicia asta pe care o gasesc in lume. Dar nadajduiesc sa ajung si eu sa vad frumusetea credintei. Sa mi placa la biserica, sa fac rugaciunile cu traire, sa, sa, sa...Mi-am zis ca o sa am rabdare totusi, cu pasi mici, dar siguri... Imi vin multe in minte, as avea multe de spus, dar cu alta ocazie, sa nu devin chiar alintata de acum. Pe scurt, mi-ati cam facut pofta. Sa incerc si eu. Are sa fie mai rau decat ma simt deja? Bineinteles, mi-ar placea sa vad si in realitate probe ale unei vieti in credinta, oameni care chiar traiesc credinta. Pentru moment, multumesc Celui pe care Il caut si pentru dovada virtuala ce mi-a daruit-o. Intr-o clipa critica, mi-a trimis atatea vorbe bune si calde prin voi. Chiar mai calde decat merit. Aah... Si la examen... Ha...A fost nasol. Cum anticipam.O materie cui, cum se spune, dar ma consoleaza faptul ca toata lumea a perceput subiectele ca fiind deosebit de grele, si atunci iau o pauza de la a arunca toata vina pe mine. Am facut cat am putut in momentul de fata. Mi-a venit greu sa ma adun, dar in final am tratat toate subiectele, cred ca am sa-l iau. E nostim cum lucrurile mici devin uragane atunci cand esti deprimat. Poate peste ani, o sa mi se para o nimica toata examenele de acum. Nu poate, sigur. Dar acum mi-e greu sa si respir, daramite sa ma tarai la facultate... Spre mai bine. Va multumesc inca o data, fericirea care nu se ia de la noi v-o doresc si mi-o doresc.

No, binie. Vezi, fatuca draga, ca nu-i totu' asa de negru cum pare? O sa iasa si soarele acus, acus, si pe strada ta. Asa-i viata, are si nori, are si ploaie, are si furtuna cateodata, dar are si cer senin, are si soare, are si bucurii. D-apai e mai faina o bucurie dupa o mahnire decat dupa alta bucurie. Da' asta nu inseamna ca tre' sa cauti mahnirea ca sa fie bucuria, mai apoi, cat mai mare. Invata sa privesti putin cu detasare problemele vietii, nu intra vartejul lor, nu te panica oricat de grele iti vor parea, cheama ajutorul Domnului atunci cand crezi ca te depasesc grijile si necazurile. Asta e reteta. Rugaciune, cat de simpla, cu cuvintele tale, da' sa hie sincera. Domnu' vrea o inima sincera, nu are nevoie de linguselile noastre. Nici macar de rugaciunile noastre nu are nevoie, ca ne cunoaste toate pliurile sufletului. Noi avem nevoie sa I le spunem, ca sa ne usuram inima, ca sa multumim de grija ce ne-o poarta sau ca sa cerem ajutor pentru cei dragi noua sau ca sa ne intareasca pe noi in credinta, in rabdare, in iubire. Domnul sa-ti ajute, fata draga, si sa te vedem cu zambetul pe buze!
Sa ne mai scrii, nu uita fata draga, ca altfel moshu' te mai si cearta!
Har, smerenie si jertfa de sine.