Ce se cuvine să facem pentru a ne vindeca de patimi?

[andreicozia]

În prealabil postat de vultur77

Nu am reusit in atatia mii de ani sa ne despatimim pentru ca nu se poate???!!!

Din ce perspectiva ii pui pe toti in aceeasi oala?

SAU crezi cumva ca SFINTII care au facut minuni au fost impatimiti???

Daca stau sa ma gandesc mai bine,cred ca intradevar esti prizoniera propriei tale minti.

:)) Oi fi tu vultur dar ...se vede ca esti inca vulturel.
Revino peste vre-o 10 ani si mai stam de vorba:)

:)))De aceea am tot facut demersuri pe la admin, sa deschida o sectiune pentru vulturasi...si sa-i lasati pe ai mai batrini cu "nestiinta lor"

Stii care era prima lectie uceniceasca la Platon, Socrate si altii?
.....nu-ti spun ca sa nu te superi :)\cheers!

[Traditie1]

În prealabil postat de ory

Am ajuns sa cred ca budistii, nu trebuie sa scapam, sa ne vindecam de patimi, ci trebuie sa invatam sa le controlam, asa functioneaza si activitatea cea mai complexa a fiintei noastre, care este creierul si spiritul.
Tocmai de aceea nu am reusit in atatea mii de ani sa ne despatimim, pentru ca nu se poate, asta este firea noastra si evolueaza din toate punctele de vedere, si astfel am ajuns doar sa ne amagim si sa vorbim profund de aceasta amagire, ca de un vis mereu irealizabil...speranta credintei.

Patimile sunt înclinațiile spre păcat, poftele. Mai concret pofta pentru mâncare, pentru sex, pentru bani, poziții sociale.

Chiar dacă acestea nu pot fi reduse complet, ele pot fi mult diminuate prin transfigurarea, transformarea ființei noastre într-o ființă nouă, călăuzită de principiul ascultării de Dumnezeu și al iubirii aproapelui. Această ființă nouă poate ajunge atât de înrădăcinată în bine încât patimile devin niște mielușei inofensivi.

Iar calea spre această transformare e înfrânarea, care se realizează prin tăierea voii. Patimile nu trebuie controlate ci retezate complet, ucise fără milă. Acțiunile noastre trebuie să aibă alt principiu, cum am spus, ascultarea de Dumnezeu. Dar pentru asta trebuie întâi să murim lumii și abia apoi, omul născut pe altă temelie, va putea împlini aceasta.

Și trebuie să rămânem în această moarte față de lume până la sfârșitul vieții noastre, orice întoarcere la modul de viață de dinainte făcât ca patimile să devină din nou fiare sălbatice, lei turbați care ne târăsc în fundul iadului și al autodistrugerii.

Aceste lucruri nu pot fi însă înțelese de cei cu mințile tocite de păcat, care nu văd omul în perspectiva eternității ci doar în condiția lui de animal trecător pe lumea de acum. ei au pierdut acel simț al realității și trăiesc într-o lume a iluziilor, văzând lucrurile pe dos și râzând de cei ce trăiesc în curăție și înfrânare.

Este greu sa luptam cu toate patimile deodata. Un parinte despre care am mai vorbit sfatuia sa luptam pe rand cu patimile. Incepem cu cele mai mari si continuam cu cele mai mici. Ne rugam sa nu mai pacatuim intr-un anume fel, iar cand se iveste prilejul cerem ajutor lui Dumnezeu sa ne ajute sa ne impotrivim cu toate fortele pacatului si atunci patima poate sa dispara.

Lupta aceasta cu patimile este continua, caci pe masura ce inaintam duhovniceste devenim mai exigenti cu noi insine. Apoi, daca vom cadea in mandrie, patimile vor navali din nou asupra noastra. Si o luam de la capat. Ne ridicam, cadem, dar important este sa dorim sa punem inceput bun pocaintei noastre. Nu trebuie sa cadem in deznadejde.

Vietile Sfintilor sunt un excelent indreptar de lupta cu patimile.