Inchinarea lucrurilor - puterea semnului Sfintei Cruci !
Închinarea lucrurilor este o mângâiere uitată de creștinii din ziua de astăzi, dar și o armă deosebit de puternică împotriva diavolului. Lupta diavolului spre a-l surpa pe om și a-l înșela este una neîncetată și nemicșorată. Cu cât creștinul se apăra mai puțin, cu atât diavolul caștigă o tot mai mare putere asupra lui și asupra lumii din jurul lui.
Din ce în ce mai puțini creștini apelează astăzi la această practică a închinării lucrurilor. Mai sunt încă mulți creștini care zilnic ard tămâie sau smirnă și își tămâiază casa, care aprind lumânarea la rugăciunea de seară, care iau Anafură și Aghiasmă dimineața și care fac Sfeștanie în casă, de câteva ori pe an. Cu toate acestea, într-o oarecare măsură, ceva lipsește din viața noastră de zi cu zi, și anume: închinarea lucrurilor.
Biserica a subliniat mereu puterea sfințitoare a Sfintei Crucii. Este lucru de folos a o purta la gât și a o privi cu multă mulțumire, însă și mai de folos este a închina cu semnul ei preaputernic orice lucru care ne cade în mâini, de la mâncare și până la obiectele cele mari.
|