preotul in ziua de azi

[codana]

În prealabil postat de ciprian22

Nu stiu ce sa zic..cu parere de rau spun ca am schimbat catziva duhovnici si....Eu cel putin sunt mai rabdator..Am fost invatat ca trebuie sa cred cu sufletul nu sa cercetez.Dar in acelasi timp sa nu fiu nici fraier.Dar pe prietena mea am convins-o sa mearga pentru prima oara la spovedit la 27 de ani.Si am dat peste un "parinte " (de la biserica de la Timpuri Noi) care la prima ora..ai mirosea guritza a bautura de seara..si ff grabit..ne-a expediat sa venim cand ne vom "legaliza" relatia pentru ca altfel nu ne poate impartasi..Asta dupa cateva intrebari sumare..pe tonul pe care intrebi in statie daca acolo opreste aurobuzul pentru anume directie.Eu eram pregatit oarecum pentru asa "spovedanie"..Dar ea nu prea.Practic ia dat apa la moara pentru parerea pe care o are despre multi din preotii romani.Acum sunt in "tratative" pentru a merge la spovedit in alta parte..la urmatorul post.Sa vedem.O coldega de munca a mers pentru prima oara la spovedit tot de gura mea..la 54 de ani..La care preotul cand a aflat ca nu a fost pana atunci la spovedit a tipat la ia "dar ce crezi cucoana ca Dumnezeu iarta pacatele en gros?" si i-a spus sa vina alta data..ia a promis ca nu mai merge...Nu stiu ce sa spun dar am sentimentul ca preotii de acest gen impreuna cu cei care cer taxa multe milioane pentru anumite "servicii" uitand ca de fapt ei slujesc oamenii si nu invers sunt intr-un numar pe care multi nu vor sa-l recunoasca.Nu continui din respect pentru PR Gheorghe pe care al consider un om deosebit in urma postarilor dumnealui si pentru ca alti forumisti binecunoscuti m-ar cataloga repede drept hulitor..sau mai stiu eu ce.Dar eu cred ca asta este principala problema a preotilor din ziua de azi.Restul implica lucruri mult mai usor de indreptat.

intr-o padure sunt si uscaturi.gandeste-te la iuda si ai lui 30 de arginti

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ciprian22

Nu stiu ce sa zic..cu parere de rau spun ca am schimbat catziva duhovnici si.

Asta este o primă eroare. Nu spun că este absolut obligatoriu să avem un singur duhovnic toată viaţa. Dar nici să-i schimbăm precum ciorapii. Există motive juste pentru schimbarea duhovnicului, aşa cum e mutarea în altă localitate. Chiar şi împrejurarea că, în mod repetat, duhovnicul nu are timp pentru noi ar putea fi un motiv just. Dar împrejurarea că duhovnicul ne-a dat un canon nu este un motiv just, după părerea mea. Pe "tâmpla templului" din Ierusalim, un om a primit o ofertă mai mult decât atrăgătoare din partea prinţului acestei lumi: anume, să domnească în mod vizibil asupra multor popoare. Dar a preferat oferta Tatălui Său, care era... o cruce de lemn, pe care urma să moară. Asta e culmea canonului nemeritat, putea să îşi schimbe Părintele, dar nu a făcut-o.

si ff grabit..ne-a expediat sa venim cand ne vom "legaliza" relatia pentru ca altfel nu ne poate impartasi..Asta dupa cateva intrebari sumare..pe tonul pe care intrebi in statie daca acolo opreste aurobuzul pentru anume directie.

În mod evident, părintele are dreptate în acest caz. Nu numai că nu vă poate împărtăşi, dar nici nu vă poate spovedi. Precondiţia unei bune spovezi este căinţa faţă de păcate şi hotărârea de a nu le mai repeta, iar încălcarea acestei precondiţii invalidează spovada. Nici un preot din lume nu vrea să administreze sacramente invalide, după cum nouă, doctorilor, nu ne place să adminstrăm medicamente despre care ştim de la început că nu vor avea nici un efect.
Deci, în cazul păcatelor continuate (viciilor), spovada nu se poate face decât dacă penitentul este hotărât să iasă din starea de păcat. Mai concret, în cazul unui cuplu în cadrul căruia există relaţii sexuale premaritale, pe care le mai numim, dur dar clar, "legătură de curvie", spovada se poate face în una din următoarele două situaţii:
-când penitentul este hotărât să nu mai aibă legătură sexuală cu prietenul/prietena lui, ci să trăiască în curăţie.
-când cei doi se căsătoresc.
Prin câteva întrebări scurte, probabil că preotul şi-a dat seama că nu vă calificaţi pentru o bună spovadă. Asta nu înseamnă că a avut loc o spovadă grăbită, ci că nu a avut loc spovada. Ceea ce putea să facă, era să vă dea binecuvântare, fapt care, chiar dacă nu vă readuce în stare de graţie sfinţitoare, aduce totuşi harurile lucrătoare (graţiile actuale), care întăresc credinţa şi sporesc capabilitatea credinciosului de a rezista ispitei. Dar, probabil că preotul a avut considerentele lui să nu vă dea binecuvântare, ori pur şi simplu a uitat. Noi, e bine să ne concentrăm mai mult pe omisiunile noastre decât pe acelea ale părinţilor noştri.

Eu eram pregatit oarecum pentru asa "spovedanie"..Dar ea nu prea.Practic ia dat apa la moara pentru parerea pe care o are despre multi din preotii romani.

Citesc printre rânduri că avea părerea aceasta dinainte. Când s-a instalat un ciocan în mintea noastră, atunci vedem peste tot numai cuie. Dar ipoteza că Dumnezeu i-a scos în cale exact preotul de care avea nevoie în situaţia ei i-a trecut prin cap ?

O coldega de munca a mers pentru prima oara la spovedit tot de gura mea..la 54 de ani..La care preotul cand a aflat ca nu a fost pana atunci la spovedit a tipat la ia "dar ce crezi cucoana ca Dumnezeu iarta pacatele en gros?" si i-a spus sa vina alta data..ia a promis ca nu mai merge...

Dacă preotul a folosit exact aceste cuvinte, a greşit de două ori în aceeaşi frază. Mai întâi, ca mod de adresare faţă de penitentă, mai apoi ca viziune teologică. Dar şi ea a greşit, şi anume a făcut o eroare pe care credincioşii o fac des: nu i-a spus preotului mai dinainte că e vorba de o spovadă generală. Iată, mai exact, deosebirea dintre o "spovadă obişnuită" şi una căreia îi spun "generală". Spovada obişnuită este cea a credinciosului care se spovedeşte cu anumită ritmicitate, să spunem cam o dată pe lună. Are unul sau câteva păcate de spovedit. Ştie şi este deprins să îşi facă un examen de conştiinţă, ştie bine deosebirile dintre păcatul de moarte şi cel lesne iertător. Într-un asemenea caz, spovada durează maximum cinci minute. Cu totul altul e cazul unei spovezi generale, adică făcute de un penitent care nu are nici deprindere, nici nu ştie cum să îşi facă cercetarea cugetului, care de multe ori a şi uitat păcatele pe care le-a făcut în ultimele decenii de când nu s-a spovedit, deci trebuie ajutat prin întrebări. Asta ia timp, uneori chiar mai mult de o oră. Probabil că preotul şi-a dat seama despre ce e vorba, de aceea i-a spus să vină altă dată, ca să nu dea rasol. Mă gândesc că la mine vin unii să facă injecţii, dar, la un moment dat, vine unul care trebuie operat. Afară mai sunt aliniaţi vreo zece pentru injecţii. Ce să fac ? Nu e normal să-i spun aceluia cu operaţia să vină altă dată ? Nu e în nici un pericol iminent, cum a stat douăzeci de ani neoperat şi cu boala în el, poate să mai stea două zile, până ce amândoi vom avea timp.

Nu stiu ce sa spun dar am sentimentul ca preotii de acest gen impreuna cu cei care cer taxa multe milioane pentru anumite "servicii" uitand ca de fapt ei slujesc oamenii si nu invers sunt intr-un numar pe care multi nu vor sa-l recunoasca.

Un lucru e clar: întreţinerea unei biserici, ca şi opera spirituală şi socială a unei parohii, înseamnă costuri. Nici Isus, în timpul activităţii Sale publice de mai bine de trei ani, nu a recurs decât de două ori la miracolul înmulţirii mâncării. În rest, cei care credeau în El aduceau tot ceea ce este necesar. Atâta timp cât în BOR nu există practica simbriei (adică a unei sume anuale pe care credincioşii o plătesc parohiei lor), găsesc foarte normal ca preoţii să ceară, de la credincioşii care au posibilitatea, plată pentru "servicii". Pentru noi, catolicii din Bucureşti, taxa anuală recomandată este de 1 la sută din venitul brut. În urma calculării, am plătit anul trecut 300 de RON. Deci, cam în zece ani un credincios care lucrează şi câştigă bani plăteşte la parohie 30 de milioane pe vechi. Asta în afară de "cutia milei", chetele de la Ofertoriu, lumânări, calendare, felcitări, etc. Vi se pare mult ca unul care în acel deceniu nu a trecut pe la biserică şi cere o nuntă, un botez etc să plătească, acolo, "câteva milioane" ? Când ne operăm, băgăm mâna adânc în buzunar, deşi parcă am mai plătit o dată, ca asigurare medicală. Dar, când ne operăm sufletul, scoţând ceea ce e bolnav în el, protestăm ca şi când nu ar exista costuri, deşi nu am plătit nimic de mult.

[heaven]

În prealabil postat de padrevicentiu

Voi ce parere aveti despre preotul din ziua de astazi?Eu unul cred ca preotul de azi nu trebuie sa asculte de toat canoanele Sfintilor Parinti pentru ca lumea asta este foarte vicleana si isi intorc repede spatele cand nu le convine ceva.De exemplu era odata un baiat care a facut pacatul desfranarii si s-a dus sa se spovedeasca la duhovnicul lui,ei bine acesta i-a dat canon 3 ani oprire de la impartasanie,el s-a suparat pentru ca tatal lui vine mai rar ca el si totusi este impartasit.Un alt exemplu este chiar duhovnicul meu care este unul din putinii preoti cu puterea harica de ascultare fiind foarte iubit de multi enoriasi cam in numar de 1000 si stiti de ce?pentru ca el are grija de ei ca sa nu cada in pacat sau sa se manie fara sa le dea canoane.Voi ce preferati?sa dati canon cuiva si apoi sa il pierdeti sau sa il spovediti cum se cuvine si apoi sa ramana cu Hristos?

Sunt convinsa ca si canonul are rostul sau,insa unii preoti dau ani de zile oprire de la impartasanie si nu pentru lucruri extrem de grave.Cand ajungi sa dai pentru niste pacate minore 7 ani oprire de la impartasanie,asa cum se da pentru un avort,de exemplu...eu cred ca este o problema.
Si va rog sa nu imi spuneti ca nu exista pacat mic si pacat mare,pentru ca nu cred.Nu mi se pare tot una sa spui o minciuna,sa te manii pe cineva sau sa barfesti cu a ucide un om.
Daca ar fi asa,cred ca toti crestinii aproape,cu cateva exceptii de sa le numeri pe degetele de la o mana,nu s-ar mai impartasi.
Sunt preoti care fac exces de zel in acest sens,mai ales printre preotii calugari am observat si unii enoriasi ajung sa se indeparteze de biserica,iar altii sa stea cu anii neimpartasiti,pentru ca dupa terminarea respectivului canon,evident in anii aceia mai faci si alte pacate,deci vei primi un altul cu oprire eu stiu cati alti ani si o tii asa pana cand?
Impartasania este foarte importanta din punctul meu de vedere si cred ca si al vostru,iar canonul trebuie sa aiba drept scop pocainta celui in cauza,nu alungarea lui din mijlocul celor sfinte.Prioritar ar trebui sa fie pentru un preot in primul rand salvarea pacatosului si apoi respectarea unor canoane.
Cand canoanele ajung mai importante decat omul,iarasi...avem o problema!
Se spune si este o realitate ca nu exista boli,ci bolnavi,iar pentru aceasi suferinta nu poti aplica la toata lumea un tratament identic,iar ca analogie,un preot cred ca ar trebui sa asculte foarte atent la spovedanie persoana in cauza si sa ia o decizie avand in vedere absolut toti factorii care implica omul din fata lui si pacatul savarsit.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de heaven

Sunt convinsa ca si canonul are rostul sau,insa unii preoti dau ani de zile oprire de la impartasanie si nu pentru lucruri extrem de grave.Cand ajungi sa dai pentru niste pacate minore 7 ani oprire de la impartasanie,asa cum se da pentru un avort,de exemplu...eu cred ca este o problema.
Si va rog sa nu imi spuneti ca nu exista pacat mic si pacat mare,pentru ca nu cred.Nu mi se pare tot una sa spui o minciuna,sa te manii pe cineva sau sa barfesti cu a ucide un om.
Daca ar fi asa,cred ca toti crestinii aproape,cu cateva exceptii de sa le numeri pe degetele de la o mana,s-ar mai impartasi.
Sunt preoti care fac exces de zel in acest sens,mai ales printre preotii calugari am observat si unii enoriasi ajung sa se indeparteze de biserica,iar altii sa stea cu anii neimpartasiti,pentru ca dupa terminarea respectivului canon,evident in anii aceia mai faci si alte pacate,deci vei primi un altul cu oprire eu stiu cati alti ani si o tii asa pana cand?
Impartasania este foarte importanta din punctul meu de vedere si cred ca si al vostru,iar canonul trebuie sa aiba drept scop pocainta celui in cauza,nu alungarea lui din mijlocul celor sfinte.Prioritar ar trebui sa fie pentru un preot in primul rand salvarea pacatosului si apoi respectarea unor canoane.
Cand canoanele ajung mai importante decat omul,iarasi...avem o problema!
Se spune si este o realitate ca nu exista boli,ci bolnavi,iar pentru aceasi suferinta nu poti aplica la toata lumea un tratament identic,iar ca analogie,un preot cred ca ar trebui sa asculte foarte atent la spovedanie persoana in cauza si sa ia o decizie avand in vedere absolut toti factorii care implica omul din fata lui si pacatul savarsit.

Problema ridicată este serioasă, interesantă, actuală şi merită dezvoltată pe un topic dedicat. Eventual nu la "Generalităţi", unde subiectele se pierd repede, ci la "preoţi". Permiteţi două observaţii la cele ce aţi spus.

1. "Prioritar ar trebui sa fie pentru un preot in primul rand salvarea pacatosului si apoi respectarea unor canoane."
Noi credem că spovada bine făcută duce la restaurarea stării de graţie de după botez. Prin urmare, dacă un credincios s-ar spovedi, ar primi 7 ani de interdicţie de la împărtăşanie, şi apoi nu ar mai face nici un păcat grav, murind în această stare, va fi în mod sigur mântuit mai devreme sau mai târziu, după un răstimp pe care îl putem scurta prin faptele noastre de credinţă, prin rugăciunile noastre şi ale întregii Biserici şi pe care unii îl numim "vămile văzduhului", alţii îl numim "suferinţele purgatoriale".

2. Scopul acestor amânări de la împărtăşanie nu este ca omul să trăiască despărţit de Cristos, ci ca, prin nevoinţă, să înţeleagă darul gratuit care i s-a făcut. Sunt de acord că, pe alocuri, se exagerează cu acest timp de penitenţă. Pe de altă parte, există şi un pericol contrar, pe care eu îl întâlnesc des în Biserica mea. La noi se dă excomunicare numai pentru păcate de extremă gravitate, aşa cum este sacrilegiul sau avortul. În rest, chiar dacă ar fi să fi omorât pe cineva, crediniosul se poate împărtăşi imediat după ce s-a spovedit. Acesta este spre binele unora, dar spre răul altora, care ajung să ia Sf Împărtăşanie cam ca pe agheasmă, dacă nu cumva ca pe guma de mestecat. În planul ideilor, consecinţa este convingerea falsă că nu este necesară nevoinţa ca să te mântuieşti, precum şi diminuarea a ceea ce am putea numi "conştiinţa păcatului", adică a durerii şi părerii de rău înlăcrimate faţă de teribila palmă pe obrazul lui Cristos care se produce în urma păcatului nostru. În plan spiritual, se ajunge adesea la scăderea sentimentului sacrului, adică la scăderea convingerii că cele ale lui Dumnezeu sunt prea curate şi trebuie tratate ca atare, la scăderea convingerii că cele văzute sunt mlădiţe ale unei viţe de vie cu rădăcina într-un loc nevăzut deocamdată, dar cât se poate de real şi, în final, la diminuarea credinţei.

La urma urmi, problema ridicată de dv este reductibilă la dilema de tip "ce fel de profesor este mai bun: profesorul sever sau profesorul îngăduitor ?". Este o problemă cu soluţie mediană: răspunsul nu poate fi decât calea de mijloc, care este Calea Împărătească. Dar nu e întotdeauna uşor de găsit. Şi nu e uşor de găsit în primul rând fiindcă depinde mult de elev. Dar, să nu uităm, elevii rareori doresc profesori mai severi, ci mai des doresc profesori mai îngăduitori, ceea ce nu este neapărat spre zidirea şi viitorul lor.

[heaven]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Problema ridicată este serioasă, interesantă, actuală şi merită dezvoltată pe un topic dedicat. Eventual nu la "Generalităţi", unde subiectele se pierd repede, ci la "preoţi". Permiteţi două observaţii la cele ce aţi spus.

1. "Prioritar ar trebui sa fie pentru un preot in primul rand salvarea pacatosului si apoi respectarea unor canoane."
Noi credem că spovada bine făcută duce la restaurarea stării de graţie de după botez. Prin urmare, dacă un credincios s-ar spovedi, ar primi 7 ani de interdicţie de la împărtăşanie, şi apoi nu ar mai face nici un păcat grav, murind în această stare, va fi în mod sigur mântuit mai devreme sau mai târziu, după un răstimp pe care îl putem scurta prin faptele noastre de credinţă, prin rugăciunile noastre şi ale întregii Biserici şi pe care unii îl numim "vămile văzduhului", alţii îl numim "suferinţele purgatoriale".

2. Scopul acestor amânări de la împărtăşanie nu este ca omul să trăiască despărţit de Cristos, ci ca, prin nevoinţă, să înţeleagă darul gratuit care i s-a făcut. Sunt de acord că, pe alocuri, se exagerează cu acest timp de penitenţă. Pe de altă parte, există şi un pericol contrar, pe care eu îl întâlnesc des în Biserica mea. La noi se dă excomunicare numai pentru păcate de extremă gravitate, aşa cum este sacrilegiul sau avortul. În rest, chiar dacă ar fi să fi omorât pe cineva, crediniosul se poate împărtăşi imediat după ce s-a spovedit. Acesta este spre binele unora, dar spre răul altora, care ajung să ia Sf Împărtăşanie cam ca pe agheasmă, dacă nu cumva ca pe guma de mestecat. În planul ideilor, consecinţa este convingerea falsă că nu este necesară nevoinţa ca să te mântuieşti, precum şi diminuarea a ceea ce am putea numi "conştiinţa păcatului", adică a durerii şi părerii de rău înlăcrimate faţă de teribila palmă pe obrazul lui Cristos care se produce în urma păcatului nostru. În plan spiritual, se ajunge adesea la scăderea sentimentului sacrului, adică la scăderea convingerii că cele ale lui Dumnezeu sunt prea curate şi trebuie tratate ca atare, la scăderea convingerii că cele văzute sunt mlădiţe ale unei viţe de vie cu rădăcina într-un loc nevăzut deocamdată, dar cât se poate de real şi, în final, la diminuarea credinţei.

La urma urmi, problema ridicată de dv este reductibilă la dilema de tip "ce fel de profesor este mai bun: profesorul sever sau profesorul îngăduitor ?". Este o problemă cu soluţie mediană: răspunsul nu poate fi decât calea de mijloc, care este Calea Împărătească. Dar nu e întotdeauna uşor de găsit. Şi nu e uşor de găsit în primul rând fiindcă depinde mult de elev. Dar, să nu uităm, elevii rareori doresc profesori mai severi, ci mai des doresc profesori mai îngăduitori, ceea ce nu este neapărat spre zidirea şi viitorul lor.

Incercand sa raspund pe rand:

1.Vorbeam despre preotii care dau ani buni de zile oprire la impartasanie pentru pacate nu atat de grave.Este utopic sa te gandesti ca in 7 ani de zile omul nu mai pacatuieste deloc.
A,sa nu mai repeti un pacat deosebit de grav (avort,crima,abuz sexual,magie neagra etc) pentru care ai fost oprit de la impartasanie,da,de acord,insa depaseste sfera unei viziuni realiste sa crezi ca persoana aceea nu va mai cadea si din alte puncte de vedere in decurs de ani.O facem in fiecare zi,daramite ani!
Calea asta spirituala nu este una lina si lipsita de obstacole:cadem,ne ridicam,cadem iarasi si tot iarasi ne ridicam.Dumnezeu ne cunoaste natura umana si vrea sa vada in primul rand ca nu ne complacem in a sta cazuti,ci ca ne luptam sa evoluam,invatam din greseli si ne ridicam indiferent ce obstacole si ispite intalnim.

2.Am spus-o si o repet:sunt de acord cu rostul canonului,insa nu la modul exagerat si nu in orice conditii.
Canoanele ar trebui bine gandite si dramuite dpdv al efectului care l-ar avea asupra celui in cauza.
Nu cred ca e cel mai potrivit sa comparam aceasta situatie cu un profesor sever versus unul indulgent,ci mai curand cu un medic care daca nu isi dramuieste bine reteta risca ori sa nu aiba efect ori sa piarda pacientul din cauza dozei prea mari.
Cainta omului este cea mai importanta,iar daca acesta se caieste cu amar timp de un an,doi la modul cel mai sincer si din adancul sufletului,de ce sa il tii departe de Sfanta Impartasanie 7 ani?Asta mi se pare cea mai drastica parte a canonului si cred ca ar trebui data doar in cazuri foarte grave,mai ales ani de zile!
In acelasi timp,mi se pare foarte corect sa prelungesti canonul unei persoane care vezi ca persevereaza in greseala respectiva si ca nu se caieste.
Iisus l-a iertat pe talhar pe cruce pe loc si asta doar pentru faptul ca acela s-a cait sincer in inima lui pentru greselile sale!
Stiu ca noi judecam cu mintea noastra de profani,insa repet: nu mi se pare firesc sa pui canonul inaintea omului,pentru ca primul a fost creat pentru cel de al doilea si nu invers!

[Membru]

Odata, eu u m -am spovedit cu multa rusine si frica si preotul mi-a dat canon sa nu ma impartasesc o perioada de timp (scurta) si apoi si-a pus mainile pe capul meu si mi-a dat iertarea In aceeasi zi am primit un semn ca n-am fost iertat si acolo SUS ...!!!!!!!! asa ca nu conteaza doar preotul

[Rodica50]

În prealabil postat de Membru

Odata, eu u m -am spovedit cu multa rusine si frica si preotul mi-a dat canon sa nu ma impartasesc o perioada de timp (scurta) si apoi si-a pus mainile pe capul meu si mi-a dat iertarea In aceeasi zi am primit un semn ca n-am fost iertat si acolo SUS ...!!!!!!!! asa ca nu conteaza doar preotul

Poate te-ai indoit de iertarea primita!

[GheronIosifIsihastul]

În prealabil postat de Membru

Odata, eu u m -am spovedit cu multa rusine si frica si preotul mi-a dat canon sa nu ma impartasesc o perioada de timp (scurta) si apoi si-a pus mainile pe capul meu si mi-a dat iertarea In aceeasi zi am primit un semn ca n-am fost iertat si acolo SUS ...!!!!!!!! asa ca nu conteaza doar preotul

da, are dreptate Rodica, daca te indoiesti nu poti fi iertat.. la fel si daca nu te caiesti, daca te consideri bun sau nevinovat.. "ca daca ziceti ca pacat nu aveti pacatul vostru ramane" zice Mantuitorul.. Sfantul Silua, blandul si dulcele Sfant Siluan spune ca a fost chemat la capataiul unui muribund, monah, care nu putea sa-si dea duhul.. se spovedise dar nu credea ca a fost iertat si ii era frica sa plece .. si Sf Siluan spune ca nu lucreaza spovedania daca nu crezi in mila Sa.. este chiar pacat impotriva Duhului Sfant.. de asta deznadejdea e cel mai mare pacat.. e prea Milostiv si Bun Domnul nostru ca sa nu ne ierte inainte sa terminam fraza.. Dumnezeu nu tine minte raul, nu e nevoie ,dar e sanatos sa te caiesti pana la moarte pentru pacat fie si numai pentru ca am intristat o asemenea iubire atat de mare si de pura.. Iubire neconditionata.. ar prinde bine multora sa stie cat de Milostiv este Domnul.. influenta catolica se simte si la noi in ortodoxie din pacate, cu acel Dumnezeu al lor rece, distant, razbunator, intangibil.. eu ma cutremur cand ma intalnesc cu gandirea catolica.. e groaznic..are legatura cu topicul ceea ce spun caci daca am trai in pocainta ortodoxa si am simti duhul ei si iarasi revin la Sfantul Siluan si chiar la Sfantul Gheron Iosif.. ce exempleavem! cum se lupta Cuviosul Gheron cu patimile?! se batea cu batul, se ruga neancetat postea cum nu ne imaginam, ca sa il dobandeasca pe Hristos.. eu nu inteleg ,vorba vine ca nu inteleg, ca inteleg ..este un moft deloc ortodox chestia asta cu canonul.. ar trebui sa ne osandim singuri si atunci sa fiti siguri ca de ne vede Parintele cu acea cainta nu ne mai da atata canon.. caci scopul canonului este sa-l trezeasca pe om la pocainta.. cel ce murmura ca a luat 3 ani canon si de va lua numai o luna canon sa zic asa, nu-l va trai nici pe acela si impartasirea nu va lucra ba chiar poate atrage osanda.. osanda in sensul de trezire iarasi caci aceiasi Sfinti Parinti ne spun ca bolile sunt o milostivire a lui Dumnezeu.. ca si moartea dealtfel.. in facere dupa caderea protoparintilor sfatull Sfintei Treimi zice ca sa nu fie omul vesnic viu in pacat si i-a daruit moartea ca un capat, un sfarsit al acestei suferinte cumplite pe care apropo noi asa de bolnavi suntem ca o numim fericire
ma iertati, Doamne ajuta!

[Membru]

În prealabil postat de Rodica50

Poate te-ai indoit de iertarea primita!

Nu ci pur si simplu nu o merit ....


Cred ca daca D-zeu ne-ar ierta pacatele doar prin spovedanie , atunci noi nu ne-am mai regreta pacatele comise , ele fiind iertate asa usor... si am gresi din nou .....

[Elesya]

În prealabil postat de Membru

Nu ci pur si simplu nu o merit ....

Dragul meu suflet de OM...TOTI meritam sa fim iertati DACA regretam sincer cele ce le-am gresit!