![]() |
![]() |
|
#161
|
|||
|
|||
![]()
Trebuie sa pastram Calea Imparateasca (de mijloc);
IPS Serafim de Ottawa ne vorbeste despre aceasta aici [SIZE=3]“- Preasfințite Părinte, iată că lupi în piele de oaie încearcă să smintească credința noastră, cum să ne apăram și cum să distingem binele de rău?[/SIZE] [SIZE=3]- Dacă vrem să vorbim despre apărarea noastră împotriva răului, singura apărare pe care o putem avea este Iisus Hristos Însuși, deci trebuie să o chemăm pe Născătoarea de Dumnezeu și pe Sfinții lui Hristos pentru ca ei să se roage pentru noi și să ceară lui Hristos ocrotirea noastră, pentru că acesta e cel mai mare și mai important fel în care putem fi ocrotiți. Unii sunt de părerea că putem să intrăm în luptă pieptiș cumva, însă dacă suntem față în față cu răul, nu e indicat să încercăm să ne luptăm în mod direct cu el, fiindcă se știe că vom fi amarnic bătuți. Însă dacă în această situație ne întoarcem imediat către Hristos și Îi cerem ajutorul, ocrotirea și Îl rugăm să ne mântuiască, atunci răul este imediat înfrânt.[/SIZE] [SIZE=3]- Ce se întâmplă atunci când trebuie să mărturisim credința noastră, sau în cazul în care suntem întrebați în mod direct și trebuie să răspundem? Cum facem asta fără să rănim pe cei care sunt împotriva noastră, atunci când trebuie să fim mai fermi în răspunsuri?[/SIZE] [SIZE=3]- Dacă răspunsurile sunt ferme și dacă poartă dragostea lui Hristos, este posibil că se vor simți ofensați oricum, pentru că adevărul e adevărul, iar Hristos este Adevărul, dar dacă vorbim despre Hristos-Adevărul în contextul iubirii Lui (pentru că El e de asemenea Iubire), atunci avem întreaga nădejde că vom fi înțeleși și auziți de către cei care sunt în opoziție cu adevărata credință.[/SIZE] [SIZE=3]- Deci ne sfătuiți către blândețe?[/SIZE] [SIZE=3]- Blândețe fermă, pentru că dacă suntem agresivi, oamenii vor răspunde agresiv. Mama întotdeauna îmi spunea că prinzi mai multe muște cu miere decât cu oțet. Sunt momente în care trebuie să fii mult mai ferm, și acestea sunt vremuri în care trebuie să fim puternici. Dar este important să aștepți ca Mântuitorul Însuși să-ți arate, în inima ta, că acesta e timpul pentru a face aceasta, de fapt El te va împinge la aceasta, așa încât să trebuiască să fie făcut ceea ce se cere.[/SIZE] [SIZE=3]- Tot așa cum Sfinții Părinți nu au scris decât atunci când a trebuit și cînd au simțit harul…[/SIZE] [SIZE=3]- Da, exact. (…)[/SIZE] [SIZE=3]Am mare nădejde în harul Duhului Sfânt lucrând prin oameni, prin preoți, prin diaconi, prin monahi și monahii în Biserică, astfel încât întotdeauna totul va decurge pe calea de mijloc, unde trebuie să fie. Biserica Ortodoxă nu acceptă tendințe extreme, stânga, dreapta, sus, jos, ci întotdeauna ține calea de mijloc, și harul Duhului Sfânt vorbește prin credincioșii săi și prin toți cei ce slujesc Biserica. El mereu ne ține în partea aceasta nezdruncinată, de mijloc, chiar dacă mai sunt și păreri ciudate uneori, dar întreaga Biserică nu se mută de pe calea de mijloc, acolo unde Îl găsim pe Hristos.[/SIZE] [SIZE=3]- Școala modernă de știință își direcționează toate eforturile, printr-o lungă și susținută campanie, împotriva Bisericii și credinței ortodoxe. Credeți că e înțelept ca Biserica să se angajeze într-un astfel de dialog? Este ziditor și mântuitor pentru acei oameni de știință să audă că adevărul în ce privește însuși domeniul lor de studiu a fost de mult, chiar din primele veacuri creștine, și este în continuare, insuflat de Duhul Sfânt și dăruit sfinților și reprezentanților Bisericii Ortodoxe, sau este un compromis din partea Bisericii Ortodoxe să discute cu neadevărul?[/SIZE] [SIZE=3]- A face disponibile informații care arată adevărul despre istorie e folositor, fiindcă mulți sunt cei care se folosesc sufletește prin aceasta, dar trebuie să fim foarte precauți, mai ales în mediul nord-american. Părintele Serafim Rose trăia într-un accentuat mediu polemic, și nu cred că a greșit scriind într-un stil polemic, dar mediul actual nu prea acceptă polemicile, decât în Grecia, fiindcă acolo din tradiție se știe cum se face aceasta. Deci e mai bine să adoptăm o cale mai blândă, să punem în față și la dispoziția oamenilor informațiile, și să găsim modalități pe internet, să facem spre exemplu căutările google mai precise și mai lesne de scos la suprafață, cred că ar fi bine.[/SIZE] [SIZE=3]- … Mai de dorit decât confruntările directe?[/SIZE] [SIZE=3]- Acestea în general nu sunt productive. De obicei produc doar un joc închis, se ajunge la situația în care ambele părți încep să-și atribuie invective în mod reciproc, dar cred că ortodocșii au destui oameni competenți în folosirea bună a cuvintelor și gândurilor, într-un mod pozitiv, argumentând calm și corect.[/SIZE] [SIZE=3]- Înțelesul mărturisirii acesteia este ca, prin exemplul propriei trăiri, de a face oamenii să se simtă iubiți de Hristos, adică să li se reamintească faptul că acest lucru este singurul important, fundamentalul.[/SIZE] [SIZE=3]- Cu certitudine. Cu cât ajungi mai aproape de Hristos, cu atât mai mult vrăjmașul încearcă să te oprească și crucea proprie apare mai mare, însă în fapt El e Cel Care o duce.[/SIZE] [SIZE=3]- Se vorbește în țara noastră, din cauza apartenenței la Uniunea Europeană, despre obligativitatea de a avea pașapoarte și cărți de identitate cu micro-cipuri care să conțină informații bio-metrice, iar pentru noi asta e o mare ispită, pentru că știm de exemplu ce s-a întâmplat în Grecia unde s-a încercat oprirea acestui demers.[/SIZE] [SIZE=3]- Una e să avem pașapoarte pentru a putea călători mai ușor peste granițe, dar de ce informații bio-metrice?[/SIZE] [SIZE=3]- Tocmai pentru că se încearcă formarea unei baze de date unice și universale în care să se introducă toate informațiile posibile privitoare la fiecare cetățean, sub masca bunei protecții a cetățeanului, de către organizațiile globalizatoare, care sunt în realitate însăși sursa față de care cetățeanul ar avea nevoie de protecție. Primul pas este desființarea granițelor națiilor, prin diferite artificii politice și diplomatice, cu atitudinea demagogică a necesității protejării acestor state, ca în paralel să existe demersuri pentru o unificare culturală, care deja e în vigoare și care are rolul de a orbi și astfel ameliora impactul prea fățiș al destructuralizării generale la nivel economic și social, iar apoi, pasul ultim, o pseudo-unificare la nivel de credință, care este efortul întruchipat de pan-erezia ecumenismului.[/SIZE] [SIZE=3]- Exista deja foarte multe plângeri, de multă vreme, din partea credincioșilor și nu numai, în America de Nord, în legătură cu acest subiect. Nu vă temeți, căci cu noi este Dumnezeu! Care este principala îngrijorare?[/SIZE] [SIZE=3]- Așa cum știm că se folosesc majoritatea invențiilor tehnologice și științifice ale secolului 20 încă din perioada post-bellică (odată cu bomba atomică, fapt care a marcat începutul declinului implementării științei în plan social), și văzând că în pofida diversității lor, toate au totuși scopul comun de smintire, îmbolnăvire, slăbire, pervertire și finalmente nimicire a ființei umane, temerea noastră este de a fi forțați, din știința sau neștiința noastră, să nu mai putem dispune de libertatea noastră de alegere dăruită de Dumnezeu, libertate care ne permite să ne rugăm Lui și să facem voia Lui.[/SIZE] [SIZE=3]Aceste mecanisme, cum sunt și micro-cipurile, pot și sânt menite pentru a altera voința în sensul slăbirii, anihilării și chiar inversarea ei, apoi emisiile audio, video și cele induse la nivel subliminal, care alterează undele bunei funcționări a creierului uman și vatămă sufletul, apoi substanțele nenaturale care sunt atât de răspândite în alimentele moderne și care creează boli, și nu în ultimul rând foarte subtilele erezii care sunt mult mai periculoase ființei noastre decât atacurile mai grosiere, așadar efectul cumulat al tuturor acestora este fața văzută a războiului nevăzut al lui Antihrist. Teama creștinului ortodox este aceea de a i se răpi puterea de a dispune de propria voință dată de Hristos și pe care desigur întru Hristos vrem să o și folosim.[/SIZE] [SIZE=3]- Pentru cel care le primește, care le acceptă! Deci, să nu le acceptăm, ci prin rugăciune, cea mai importantă, mai eficientă și mai poruncită dintre acțiunile credinciosului, să ținem inima și ființa noastră numai către și în Hristos Domnul. Creștinii nu trebuie să fie niciodată paralizați de frică, pentru că Dumnezeu este atotputernic, mai puternic decât orice trucuri și mecanisme. Rugăciunea poate opri soarele pe cer. Dumnezeu este deasupra oricărui lucru. Ați văzut ce se întâmplă atunci când cineva se roagă pentru altcineva! Rugăciunea cuiva poate ocroti pe cel care e în nevoie sau păcat. De aceea Biserica se roagă pentru toți. Rugăciunea este liantul care aduce trupul rănit pentru a fi tămăduit de Hristos. Este destul să spunem, (noi sau altcineva pentru noi): Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi! și suntem ocrotiți.[/SIZE] [SIZE=3][/SIZE] Doamne ajuta(ne)! Traian |
#162
|
|||
|
|||
![]()
poi calea aia de mijloc de care vorbeshte parintele e calea cumpatarii, shi nu calea tuturor compromisurilor shi savarshirii tuturor pacatelor mici, foarte mici, mititele ori mari doar ca ceva mai rar... cat sa putem considera prin neglijare ori rotunjire ca defapt n-am pacatuit ci am fost chiar sfintzishori... caci este scris ca "in fiecare clipa il maniem pe Dumnezeu" asta daca ar socoti Domnul doar dupa dreptate shi uitand de dragostea pentru oameni shi de marea Sa milostivire pentru rugaciunile sfintzilor...
ci cand se zice despre calea de mijloc ma gandesc ca este vorba despre cumpatare, adica e calea aia de mijolc cu mijlocul inchins cum spune apostolul ori Duhul ori Domnul ca sa incingem mijloacele noastre, astfel calea este aia prin care ajungi dintr-un punct in altul asha fara a savarshi nici un pacat daca s-ar putea shi prin asta fara sa gresheshti fratelui ori sa nu ascultzi de Dumnezeu ori sa-tzi pierzi sufletul shi dragostea, deci nu e cea mai scurta cale asha geometric ori matematic ci e aia dreapta care duce cel mai rapid la desavarshire... in dragoste shi smerenie... intru Dumnezeu... shi nu e vorba de extremismul politic ori ce shtiu eu cum de parca ai taia aripile ori bratzele ori ce shtiu eu ce ca sa ramana doar parerea aia de compromis a invoirii ca in politica... nu cred ca de aia e vorba ci de a iubiii cat mai mult shi cat mai des, cu credintza shi cu smerenie... deci mijlocul asta este tot un fel de extrema de centru, extrem de iubitor sa fii in taina shi rugandu-te sa primeshti de la Dumnezeu ceea ce ceri... sa crezi ca ai shi primit... in sensul ca sa ai credintza neindoielnica in rugaciunile tale caci Dumnezeu te aude shi tzine cont de rugaciunea ta... dar nu trebuie sa te sminteshti daca vei primi Dupa Voia Sa ceea ce vei cere, caci El shtie mai bine ce itzi este de folos mantuirii tale... asha ca trebuie sa multzumeshti chiar daca in loc de mertzan ori panasonic ai primit o mica boala sau o mica suferintza in loc la femeia frumoasa pe care ai poftit-o shi era nevasta altcuiva... caci daca nu suntem atentzi vom confunda caldeenia caldiceilor cu toate compromisurile cu calea de mijloc in care putem servi cafea, fuma, curvi dar mai rar, putem face toate dracoveniile dar asha cat sa nu ne doar prea tare... poi pacatele nu dor ci provoaca placeri de nedescris, dar dincolo or sa te arda, shi nu ca o sa arzi ci te vei chinui... deci asha cumva trebuiesc intzelese... caile astea de mijloc... adica sa dai dovada de ascultare de duhovnic sau de dreapta socotintza in ascultarea de Duhovnic... de Biserica... |
#163
|
|||
|
|||
![]()
frate costel , eu nu am zis ca numarul in sine 666 este malefic ; numarul este un numar si gata , nu are nici malefic nici benefic , caci noi nu suntem superstitiosi ...
insa cipul este mai puternic decat tine si o sa te forteze sa cazi in pacate fara sa te poti opune ... eu nu zic ca cipul este mai puternic decat Hristos sau decat sfintii aceia care se bagau in foc si nu ardeau ... dar avem noi , crestinii obsnuiti , putere de sfinti , incat sa ne bagam in foc si sa nu ardem ? Hristos are puterea aia , dar noi nu o avem ... ia fa tu te rog o minune cu puterea lui Hristos ; vindeca pe careva , adu ploaie cand trebuie , opreste cutremurele etc ... sa vad ce minuni poti tu face , ca sfintii de mai demult ... nu putem face nimic , caci noi suntem slabi , nu suntem ca sfintii sau ca Hristos ; de aceea nici sa rezistam la asemenea ispite cum o sa ne provoace cipurile nu o sa putem rezista ... ca alea o sa aiba o putere cum are de exemplu un drog ... ia un drog si sa sa ramai tu perfect lucid ca si acuma ; sau daca io iti voi turna pe gat cu forta o kila de vodca , vrei sa zici tu ca vei chema puterea lui Hristos si nu ai sa te imbeti ? iti garantez io ca oricat ai chema tu puterea lui Hristos tot ai sa te imbeti ... ia o otrava si sa ramai nevatamat ca si sfintii ... nu poti ... la fel si cipul ; ala are o putere malefica foarte mare ; gandeste-te ca antihristul va pune toata puterea satanei in cipurile alea , toata experienta satanica de care va fi el capabil ... si nu ai sa poti face fata la ispitele demonice care iti vor fi induse in sistemul tau nervos prin cip ... am vazut filme cu oameni care erau pusi in niste campuri electromagnetice si prin alea li se spala creierul ... nimeni nu poate rezista la metodele lor de tortura sau la campurile alea electromagnetice ... is prea subtile si prea puternice ispitele alea ... iar omul care cade in pacat isi pierde mantuirea ... iti mai dau un exemplu edificator : uita-te la un film porno si zimi tu mie ca poti rezista sa te uiti la alea ore in sir fara sa cazi in ispite ; iti zic eu ca si in cateva zeci de minute ai sa te intinezi automat , fara sa vrei ... nu poti rezista ; nu ca Hristos nu ar putea rezista la orice ispita , dar noi nu putem , ca nu suntem la masura lui ... desigur , nu te sfatuiesc in mod real sa te uiti la filme porno , nici macar la reviste cu goliciuni , ba nici pe strada nu e bine sa ne uitam unde nu trebuie ... |
#164
|
|||
|
|||
![]()
Decisia Sfantului Sinod, de la intrunirea de astazi, in legatura cu cip-urile este foarte importanta, de aceea duhovnicii ne indeamna la rugaciune.
Preasfanta Treime,Preasfinte Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugacinile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintelor Ierarhii de Sfinti Ingeri si ale Tuturor Sfintilor, ajutati-ne pe noi, pacatosii, in ziua aceasta, daruindu-le Ierarhilor nostri curajul de a marturisi credinta cea adevarata. Alungati de la ei frica de stapanitorii acestei lumi si le umpleti inimle cu dragoste fata de pastoritii lor. Preasfinte Doamne Iisuse Hristoase, intareste credinta cea adevarata si nu-i lasa pe Ierarhii nostri sa greseasca din cauza pacatelor noastre! Preasfinte Doamne Iisuse Hristoase, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu luptati alaturi de noi astazi, prin Ierarhii nostri, impotriva satanei si a uneltirilor lui. Amin. |
#165
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#166
|
|||
|
|||
![]()
nu este adevarat ...
cei carora nu le sta capul decat la bani si lume normal ca invoca ascultarea de un sinod care a tradat de cand exista ( se stie pe vreme comunismului ce a facut ) , si normal ca habar nu are de ceea ce au scris sfintii parinti referitor la 666 ... ei zic ca 666 va deveni periculos numai cand li se va cere expres lepadarea de Hristos insa se inseala ; de ce ? pentru ca niciodata antihristul nu va cere nici o lepadare expresa de Hristos ... nu asa va lucra diavolul ca sa inteleaga tot prostul ca este lepadare ... nu ... antihristul nu va cere niciodata nici o lepadare ... masoneria nu va face decat un singur lucru pierzator de suflet : va actiona prin intermediul cipurilor ca sa ii forteze pe crestinii care le-au primit sa faca pacate ... ei nu isi vor da seama și vor spune ca asta se datoreaza ispitelor care s-au inmultit , foametei si fricii care se va instaura in lume ; apoi se va constitui si biserica ecumenica mondiala tot prin influenta cipurilor ; si atunci tot asa vor spune asa-zisii crestini : nici asta nu e lepadare deci urmam pe ierarhii nostri ; caci nici atunci nu se va cere lepadare de Hristos ; si budistu va continua sa creada in buda , si mahomedanul va crede in mahomed , si " crestinul " va continua sa creada in Hristos , si Hristos va fi in continuare cinstit in biserici ca si Dumnezeu , dar cipurile vor face oamenii sa pacatuiasca ; de aceea cipurile vor fi o adevarata lepadare subtila de la Hristos si va duce la iad pe toti cei ce le-au primit ... adevaratul motiv va fi cipurile ... si de aceea , la judecata sufletului primirea cipurilor se va judeca ca o lepadare , deoarece nu au crezut in cuvintele sfintilor parinti care au spus clar ca asta se urmareste prin cipuri : sa forteze oamenii sa pacatuiasca ... |
#167
|
|||
|
|||
![]()
domnule nu doar implantul e nociv ca v-au infricoshat cu extratereshtrii ca sa scapatzi de un rau shi sa cadetzi in altul mai mare,
ci toate obiectele vrajitoreshti sataniceshti, toate semnele lor shi toate cartzile lor, toate blestemele shi incantatziile shi farmecele shi fermecatoriile lor, toate bubonizmele shi spurcaciunile lor ce ataca in credintza pe fraieri... toate sunt nocive, oricat ar fi de mici de mari shi oricat ar fi de ambalate sau li se face reclama sau sunt raspandite cu entuzastm de shtiintza ori parashtiintza, oricat de interesana shi matematic shi fizic ar fi explicate prin === rapid shi fuljuerator... deci toate sunt nocive, tot arsenalul satanicesc shi paganicesc... shi nimic nu trebuieshte primit... nu va lasatzi pacalitzi ca doar implantul... ca shi cum restul ar fi bune... nu, ci atat implantul cat shi numele cat shi numarul numelui cat shi orishice incantatzii shi scrieri ori alte lucruri ce prognozeaza shi prevestesc minciuni, ce se spun in duh de hula shi minciuna shi lacomie, tot ce tzine de cel rau, shi un fir de praf te poate da peste cap... shi doar Hristos prin lucrarile Sale shi Binecuvantarea Sa te poate Lumina ca sa nu cazi in ispita, dar pentru asta shi tu eshti dator sa te luptzi, sa cautzi sa nu cazi in ispita impotrivindu-te pacatelor pe viatza shi pe moarte, iar daca nu ai sa reusheshti shi va Putea Domnul pentru tine, caci cele ce sunt cu neputintza la om, la Dumnezeu sunt cu putintza caci a sfintei Treimi este Puterea shi Slava shi Marirea in vecii vecilor shi nu a celui rau. Iar Domnul vine impreuna cu sfintzii, cu Totzi sfintzii Sai... caci totzi sunt vii intru Dumnezeu. |
#168
|
|||
|
|||
![]()
sigur ca avem ceva impotriva sinodului de tradatori ... normal ca avem ... ca sunt cu dracu stiam de mai demult , si sincer ma si asteptam sa ia o decizie lumeasca si in privinta pasapoartelor ca si in cazul lui corneanu sau tanacu sau pe vremea comunismului cand au colaborat cu securistii ; insa asta e de stiut ca cine va lua cip nu va avea niciodata garantia ca ce se lucreaza prin el : poate ca o sa iti spele creierul intr-o zi , poate o sa iti dea niste halucinatii in alta zi ca sa iti distruga viata , poate o sa te impinga la pacate in alta zi , si tu nu ai sa stii nimic ; ai sa fii in mana lor ; stiti ce spunea sfantul nil pustnicul ? a zis ca 666 are interpretarea asta : " al meu esti ( al antihristului ) ; al tau sunt ; nu de sila ci de buna-voie " ... adica oamenii vor accepta pe antihrist deoarece el nu va aparea malefic deloc , caci nu va cere niciodata nici o lepadare de Hristos , ci doar va face oamenii sa pacatuiasca prin cipuri ... si asta va fi destul pentru a te duce in iad ...
si inca si mai sigur este ca , deocamdata , prin cipurile astea de pe acte nu se va face decat lucrari foarte subtile si nevazute de controlare a oamenilor , astfel incat sa nu isi dea nimeni seama ... si vazand asta oamenii o sa creada ca ele sunt inofensive si benefice , si apoi vor fi gata sa accepte cu bratele deschise si pecetea si vor spune : nici acuma nu este vorba de apocalipsa sau de antihrist ... dar se vor duce in iad ... |
#169
|
|||
|
|||
![]()
acuma ei obisnuiesc oamenii cu cipurile caci ei stiu ca noi suntem oarecum prevazatori vis-a-vis de ce spune apocalipsa si ne temem de cipuri , insa acuma ei nu fac altceva decat sa ne obisnuiasca cu ele ... de aia nu au impus deodata pecetea ci vor mai intai sa ne arate ca cipul este benefic si inofensiv , si odata ce ne vor obisnui cu ele o sa ne dea si pecetea si toti o sa o accepte ca pe ceva normal ... de aceea nu trebuie primit nici pasaportul nici alte acte cu cip ca prin asta ii ajutam pe ei sa obisnuiasca lumea cu cipul si sa arate ca a inofensiv ... dar asta este o mare minciuna , minciuna lui anrtihrist ...
sinodul de comunisti impotriva unor parinti cu viata sfanta care au marturisit pentru Hristos zeci de ani in lagare de exterminare din pricina ecumenistilor-comunistilor-ierarhi ai nostri ... sa aleaga fiecare ce vrea , ori de oa parte ori de alta ... insa asta e de stiut ca Hristos nu poate sa fie de ambele parti , si ia ghici de partea cui este !!! |
#170
|
|||
|
|||
![]()
domnu' emanuel nu mai vorbi dumneata de tradare in sfantul sinod cand voi, cei din BOSV locuitzi in casa tradatorilor... parca te-ai intors la BOR, deci iar incepi sa te rascoli? iar domnule? poi tzi-am dat pace o vreme dar nu se poate tolera astfel de atitudini prin care acuzi pe cei ce itzi slujesc, pe cei ce ne slujesc noua de la Dumnezeu... nu se poate Domnule... de ce nu pricepi odata? deci daca vrei sa-tzi tai craca de sub picioare fa-o dar in alta parte, ca aici nu pot sa trec sub tacere insinuarea domniei tale... caci doar se shtie ca BOR nu era datoare sa lupte cu armele mandriei ci ale rugaciunii, dar voi acuzatzi ca nu shi-au facut BOR armata lor shi ca ar fi tradat... dar BOR era datoare sa se roage pentru noi shi cred ca s-au rugat peste tot pe unde au fost, prin temnitza, pe la catune, prin muntzi, deci peste tot s-a opus regimului dar nu asha ca nebunii... ci in taina, au pastrat inima Romaniei la Dumnezeu... deci te rog frumos sa nu acuzi shi sa nu scuipi mana care te hraneshte... shi ma iarta ca m-am luat de tine ca nu am chef sa imi sari iarashi la gat shi sa ma acuzi shi sa demonstrezi toate cele, ci fi bun shi ma iarta daca te-am mustrat.
|
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Care este sfatul tau pentru mine,pentru ceilalti,pentru toti forumistii? | tigerAvalo9 | Generalitati | 84 | 05.09.2011 08:32:49 |
Am niste ganduri care vin de la necurat cred | annajanette | Generalitati | 29 | 06.08.2010 10:31:45 |
Celor care nu cred pana nu vad | flying | Biserica Ortodoxa Romana | 297 | 01.05.2010 07:46:45 |
Este semnul fiarei acum pe actele noastre? | IT | Stiri, actualitati, anunturi | 35 | 21.06.2009 14:51:29 |
Care este scopul credintei pentru voi si ce repezinta mantuirea? | sophia | Despre Biserica Ortodoxa in general | 74 | 09.06.2009 12:17:58 |
|