Smerenia

[Marius22]

În prealabil postat de Va_iubesc

Mandria i-a facut pe ingeri sa ajunga in adancul iadului.

Prin smerenie insa putem ajunge stapani peste "Egiptul" patimilor. Imi vine in minte acest cuvant din Pateric.

Avva Ioan Colov i-a intrebat pe monahi: "Cine l-a vandut pe Iosif? Un parinte a spus: Fratii sai. Acestuia, batranul i-a raspuns: Nu fratii, cat smerenia sa. Iosif ar fi putut spune ca este fratele lor si ar fi putut protesta sa nu fie vandut, insa a pastrat tacerea. Smerenia sa, asadar, l-a vandut. Dupa o vreme, aceeasi smerenie l-a facut stapan peste Egipt."

[laraG]

"Toti cei care cautam smerenia sa nu incetam sa ne cercetam si sa ne osandim pe noi insine.Si cand il simtim cu inima noastra pe aproapele mai presus de toate, atunci este langa noi darul lui Dumnezeu, SMERENIA."(Cuviosul Paisie Aghioritul)

bietele animale,ele se comporta mai bine decit oameni nesimtiti,fiindca sunt cumparate si de milostivi si de nemilostivi si se supun fara deosebire,si lucreaza din greu,si rabda fara sa se plinga si fara nici o plata.prin urmare,necuvintatoarele ne-au depasit si in neavutie,si in rabdare,si in supunere.

[George.m]

"Socoteste-te furnica si vierme intru toata simtirea, ca sa te faci om modelat de Dumnezeu. Caci de nu vei fi mai intai aceea, nu va urma aceasta; si pe cat te vei cobori, pe atat te vei inalta.

Cand te vei socoti pe tine ca nimic inaintea Domnului, cum zice psalmistul, atunci te vei face din mic mare, pe nebagate de seama. Si cand vei crede ca nu ai si nu stii nimic, atunci te vei imbogati si in faptuire, si in cunostinta de lauda intru Domnul" (Teognost).

[costel]

Grea lucrarea pe care o cere smerenia. Multi dintre noi ne spunem ca e bine sa nu ne laudam cu ceea ce facem. Dar acest lucru e doar un inceput spre smerenie. Parintii ne cer sa-i socotim pe cei din jur mai presus de noi si in a pune toata fapta noastra buna pe seama lui Dumnezeu. Ne cer o lepadare totala de noi insine.

Dar cand vezi ca un om a ucis, ca unul e cuprins de o alta patima, ii mai poti aseza mai presus de tine? Nu. Desi acest lucru ne cere smerenia. De multe ori cred ca ramanem doar la teorie atunci cand vine vorba de smerenie. Sa ne ajute Dumnezeu sa o si traim.

[georgeval]

Adevarata smerenie va face simtita prezenta tainica a lui Dumnzeu. Noi nu reusim sa-L vedem pe Dumnezeu lucrand in viata noastra din pricina mandriei.

[George.m]

"Bunul smereniei e greu de castigat. Aceasta fiindca e aducator de inaltare si iubit de Dumnezeu si pierzator aproape al tuturor relelor urate de Dumnezeu si aflatoare in noi.

Vei afla usor intr-un om lucrarile partiale ale altor multe virtuti. Dar cautand in el mireasma smereniei, anevoie o vei gasi. De aceea, trebuie multa trezvie pentru a dobandi bunul acesta.

Scriptura zice ca diavolul e necurat, fiindca a lepadat de la inceput acest bun al smeritei cugetari si a iubit mandria. De aceea e si numit duh necurat in toate Scripturile. Caci ce necuratie trupeasca poate sa-si adune cel ce este cu totul necorporal, netrupesc, neasezat inr-un loc, ca sa i se zica, din aceasta lature, necurat?

Este vadit ca din pricina mandriei a fost numit necurat, deoarece din inger curat si luminos, s-a aratat pe urma spurcat. Caci necurat este inaintea Dommnului tot cel ce se inalta cu inima. Fiindca primul pacat este mandria" (Isihie Sinaitul, Cuvant despre trezvie si virtute, in Filocalia IV).

[Marius22]

Atat de mult uraste diavolul smerenia, pe omul smerit, incat chiar prin intermediul ei ii pregateste acestuia o cursa. Asa se face ca vrasmasul ne pandeste la tot pasul cu ispita falsei smerenii.

Conteaza insa temelia pe care zidim casa virtutilor noastre in Hristos!

Hristos este "piatra cea din capul unghiului", stanca, pe care inteleptul isi zideste siesi casa trainica, pe care furtuna nu o primejduieste.

Dar, multi dintre noi, ne luam drept piatra nu pe Mantuitorul, ci mandria, pierzand din vedere ca zidim piatra pe nisip miscator, si ca oricand casa noastra poate fi luata de ape.

Asa cadem prada falsei smerenii care nu este altceva decat smerenia zidita pe mandrie si parere de sine.

[Sara I]

Smerenia...cum a scris aici cineva...e pasaportul de intrare in Imparatia Cerurilor..or..Scripturile ne spun ca in Imparatia Cerurilor intram prin multe necazuri....e uitare de sine...lepadare de sine...nu cred ca se poate dobandi de puterea noastra, cred ca este dar si har al Duhului Sfant in om...este deschiderea ochilor..in Duh si Adevar..este intelegerea si diferentierea intre ce este de pret si ce este fara pret din toate cate sunt in noi si in afara noastra....este singurul inceput bun...si singura stare in care cineva Ii poate urma Mantuitorului...in Adevar...si nu intr-o forma de evlavie...este constientizarea...dureroasa....la inceput...izbavitoare...mai apoi...a faptului "caci fara Mine nu puteti face nimic"(Ev.Ioan 15:5)...este pierdere...a multe pe care le-ai iubit sau cinstit in viata asta..si nu meritau iubite si cinstite...dar nu ai stiut...a multe cu care te-ai identificat..dar de fapt nu te reprezinta...este adevaratul abandon...in Hristos Isus...este pierderea a tot ce ai crezut ca ai..ca esti...ca poti..ca stii..in lumea asta...ca sa te poti regasi in Hristos...ca cine esti...in Adevar...e...iesirea din iad...e scaparea din jugul iluziilor...si al lumii..si..al tatalui minciunii...e izbavirea de comparatii...cu aproapele tau...indiferent de domeniu...e izbavirea pana si de masurarea ta...cum ajusese ap. Pavel.."nici eu insumi nu ma mai judec pe mine...cel ce ma judeca este Domnul"..e izbavirea de-a demonstra ceva...oricui...izbavire de-a te apara pe tine..avutul tau...demnitatea ta...reputatia ta...izbavire de performanta...de-a face lucruri sa te placa altii...sa te aprobe...sa te accepte...caci Il cunosti pe Acela...care te iubeste si te accepta...neconditionat....e intrarea in Viata...adevarata viata...pe care Hristos a cumparat-o pentru noi cu pretul Vietii Lui...e...starea de inocenta...de neprihanire...in care un om se poate bucura...cu adevarat...e..capacitatea de-a iubi...de-a ierta...de-a crede...de-a spera...de-a te ruga...de-a multumi lui Dumnezeu pentru toate..de-a avea recunostinta...fata de El...incat ai vrea mii si milioane de vieti doar sa-I poti slavi bunatatea...si mila...si dragostea...si intelepciunea....e capacitatea de-a te minuna de aproapele tau...de-ai multumi lui Dumnezeu ca l-a creat...e a te vedea pe tine prin ochii Lui....si de-a spune.."te laud Doamne..ca m-ai creat pe mine..o faptura atat de minunata" despatimit....de-a vedea ca toate sunt bune...capacitatea de-a vedea dincolo de aparente..de-a vedea frumusetea...creatiei Lui Dumnezeu..."abia am timp sa ma mir ca exist...dar ma bucur intotdeauna ca sunt"...de-a te putea uita in trecutul tau si de-a vedea ca toate prin cate ai facut au un sens..au un rost...si la locul lor...si sunt asa cum trebuie sa fie...si..ca lucrurile sunt carmuite perfect...fara gres...de Domnul si Stapanul si Facatorul tuturor...este odihna....adevarata odihna a inimii...a mintii...a fiintei intregi...in care un om intra doar prin incredere in Dumnezeu...in pronia Sa...in harul Sau...este...singura...si adevarata...si sfanta...libertate..

Dic cate am dorit vreodata in viata asta..am ajuns...in acest moment...sa-mi doresc un singur lucru...adevarata smerenie...pe care Hristos Domnul ne cheama...sa o invatam de la El..caci simt ca fara ea...ori de ce as avea parte in viata asta...s-ar face scrum si fum in mainile mele...

[George.m]

"Semnele smeritei cugetari sunt: avand cineva toata virtutea trupeasca si sufleteasca, sa se socoteasca pe sine si mai dator lui Dumnezeu, ca unul ce a luat multe prin har, nevrednic fiind; iar daca i-ar veni vreo ispita de la draci sau de la oameni, sa se socoteasca pe sine vrednic de acestea si de altele mai multe, ca sa-si scada putin din datorie si sa afle la Judecata o usurare de muncile asteptate.

Fiindca atunci cand nu patimeste asa ceva, mult se necajeste si se nevoieste, cautand sa afle ceva prin care sa se sileasca pe sine. Iar cand dobandeste aceasta, iarasi se smereste, ca unul ce luand dar de la Dumnezeu si neputand afla ceva ca sa intoarca Facatorului de bine, ramane lucrand pururea, socotindu-se pe sine mai indatorat" (Petru Damaschinul, Invataturi duhovnicesti, Filocalia V).