Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească
– Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab?
– La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta.
– Aţi spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament…
– Şi am spus că acesta este un gând slab?
– Mi-am adus aminte de acela care voia să stea cu Sfinţia Voastră ca ucenic şi i-aţi spus: „Nu te ţin, pentru că ai gând slab”.
– Nu, n-am spus aşa. Ci i-am spus:
„Nu te iau ca ucenic, pentru că nu ai sănătate duhovnicească “.
“Ce înseamnă sănătate duhovnicească? “, mă întreabă. „ Nu ai gânduri bune, îi spun. Ca om am şi eu cusururile mele, iar ca monah de atâţia ani se poate să am şi câteva virtuţi. Dar dacă nu ai gând bun, te vei vătăma şi de cusururile mele şi de virtuţile mele “.
Despre un copil mic poate spune cineva că are gând slab, pentru că este încă nematurizat, nu însă despre unul mare.
– Părinte, toţi cei mari sunt şi maturi?
– Unii nu se maturizează din pricina capului lor. Altceva este când nu-l duce capul. Atunci când cineva nu se mişcă simplu, gândul lui merge la rău şi pe toate le înţelege strâmb. Unul ca acesta nu are sănătate duhovnicească, şi nu numai că nu este ajutat de bine, dar se şi chinuieşte.
– Părinte, dacă vedem o neorânduială, este de folos să căutăm să-l descoperim pe cel ce a făcut-o?
– Caută mai întâi să vezi dacă nu ai făcut-o tu. Aceasta este mai bine.
– Dar atunci când îmi dau pricini alţii?
– Tu câte pricini nu ai dat? Dacă te vei gândi la aceasta, vei înţelege că greşeşti înfruntând astfel lucrurile.
– Iar atunci când spunem: „Aceasta cred că a făcut-o cutare soră”, este şi acesta un gând de-a stânga?
– Eşti sigură că într-adevăr a făcut-o acea soră?
– Nu, dar pentru că şi altă dată a făcut ceva asemănător…
– Tot gând de-a stânga este, deoarece nu eşti sigură. Apoi, chiar de ar fi făcut-o acea soră, cine ştie cum şi de ce a făcut-o.
– Părinte, dar dacă văd, de pildă, că o soră are vreo patimă?
– Tu eşti stareţă? Stareţa are responsabilitatea şi de aceea trebuie să vă cerceteze patimile. Voi însă de ce să cercetaţi patimile celeilalte? Incă nu aţi învăţat să lucraţi corect în voi înşivă. Dacă vreţi să lucraţi corect în voi înşivă, să nu cercetaţi ce fac ceilalţi din jurul vostru, ci să cultivaţi gânduri bune, atât pentru cele bune, cât şi pentru cele rele pe care le vedeţi în ceilalţi . Indiferent cu ce scop face celălalt ceva, voi puneţi-vă un gând bun în minte. Gândul cel bun are dragoste în el, îl dezarmează pe aproapele şi îl face să se comporte bine fată de tine. Vă aduceţi aminte de acele călugăriţe care l-au luat pe tâlhar drept avvă? Când s-a descoperit cine este, au crezut că face pe nebunul pentru Hristos şi se preface în tâlhar, şi la mai mare evlavie l-au avut. In cele din urmă s-a mântuit şi el, şi cei împreună cu el.
– Părinte, dar atunci când o soră îmi spune o minciună…
– Dar dacă va fi fost nevoită chiar din pricina ta să spună o minciună, sau dacă a uitat şi ceea ce ţi-a spus nu este minciună? Sora de la arhondaric, de pildă, cere de la bucătăreasă salată şi aceea îi spune: „Nu am “, în vreme ce aceea ştie că are. Dacă sora ce a cerut nu are gânduri bune, va spune: “Imi spune min*ciuni“, însă dacă are gânduri bune, va spune: “Sărmana, a uitat că are salată, pentru că are multă treabă “, sau: “ a ţinut-o pentru o altă nevoie “. Nu ai sănătate duhovnicească, şi de aceea gândeşti aşa. Dacă ai fi avut sănătate duhovnicească, le-ai fi văzut curate chiar şi pe cele necurate. Precum ai fi văzut fructele, aşa ai fi văzut şi gunoiul, pentru că gunoiul a ajutat să se facă fructele.
Cel ce are gânduri bune are sănătate duhovnicească şi răul îl preschimbă în bine. Imi aduc aminte că în timpul ocupaţiei germane toţi copiii care aveau un organism tare mâncau cu poftă o bucată de pâine din făină de porumb şi erau mereu sănătoşi. In timp ce nişte copii din familii bogate, cu toate că mâncau pâine cu unt, erau bolnăvicioşi, deoarece nu aveau organismul rezistent. Chiar şi dacă ai lovi pe cineva care are gânduri bune, acela va spune: “Dumnezeu a îngăduit aceasta ca să-mi şterg greşelile mele cele vechi. Slavă lui Dumnezeu! ”. In timp ce pe un altul, care nu are gânduri bune, deşi vei merge ca să-l mângâi, va crede că mergi ca să-l baţi. Luaţi exemplu de la unul beat. Dacă este rau, va sparge toate în beţia sa. Dar dacă este bun, fie va plânge, fie se va arăta foarte binevoitor. Un om beat spunea oarecând: “ Dăruiesc câte o găleată de lire celor care mă invidiază! “.

Foarte, foarte bune raspunsuri! Multumesc, Cristian!...:)

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Foarte, foarte bune raspunsuri! Multumesc, Cristian!...:)

Doamne ajută :)

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească
– Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab?
– La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta.
– Aţi spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament…
– Şi am spus că acesta este un gând slab?
– Mi-am adus aminte de acela care voia să stea cu Sfinţia Voastră ca ucenic şi i-aţi spus: „Nu te ţin, pentru că ai gând slab”.
– Nu, n-am spus aşa. Ci i-am spus:
„Nu te iau ca ucenic, pentru că nu ai sănătate duhovnicească “.
“Ce înseamnă sănătate duhovnicească? “, mă întreabă. „ Nu ai gânduri bune, îi spun. Ca om am şi eu cusururile mele, iar ca monah de atâţia ani se poate să am şi câteva virtuţi. Dar dacă nu ai gând bun, te vei vătăma şi de cusururile mele şi de virtuţile mele “.
Despre un copil mic poate spune cineva că are gând slab, pentru că este încă nematurizat, nu însă despre unul mare.
– Părinte, toţi cei mari sunt şi maturi?
– Unii nu se maturizează din pricina capului lor. Altceva este când nu-l duce capul. Atunci când cineva nu se mişcă simplu, gândul lui merge la rău şi pe toate le înţelege strâmb. Unul ca acesta nu are sănătate duhovnicească, şi nu numai că nu este ajutat de bine, dar se şi chinuieşte.
– Părinte, dacă vedem o neorânduială, este de folos să căutăm să-l descoperim pe cel ce a făcut-o?
– Caută mai întâi să vezi dacă nu ai făcut-o tu. Aceasta este mai bine.
– Dar atunci când îmi dau pricini alţii?
– Tu câte pricini nu ai dat? Dacă te vei gândi la aceasta, vei înţelege că greşeşti înfruntând astfel lucrurile.
– Iar atunci când spunem: „Aceasta cred că a făcut-o cutare soră”, este şi acesta un gând de-a stânga?
– Eşti sigură că într-adevăr a făcut-o acea soră?
– Nu, dar pentru că şi altă dată a făcut ceva asemănător…
– Tot gând de-a stânga este, deoarece nu eşti sigură. Apoi, chiar de ar fi făcut-o acea soră, cine ştie cum şi de ce a făcut-o.
– Părinte, dar dacă văd, de pildă, că o soră are vreo patimă?
– Tu eşti stareţă? Stareţa are responsabilitatea şi de aceea trebuie să vă cerceteze patimile. Voi însă de ce să cercetaţi patimile celeilalte? Incă nu aţi învăţat să lucraţi corect în voi înşivă. Dacă vreţi să lucraţi corect în voi înşivă, să nu cercetaţi ce fac ceilalţi din jurul vostru, ci să cultivaţi gânduri bune, atât pentru cele bune, cât şi pentru cele rele pe care le vedeţi în ceilalţi . Indiferent cu ce scop face celălalt ceva, voi puneţi-vă un gând bun în minte. Gândul cel bun are dragoste în el, îl dezarmează pe aproapele şi îl face să se comporte bine fată de tine. Vă aduceţi aminte de acele călugăriţe care l-au luat pe tâlhar drept avvă? Când s-a descoperit cine este, au crezut că face pe nebunul pentru Hristos şi se preface în tâlhar, şi la mai mare evlavie l-au avut. In cele din urmă s-a mântuit şi el, şi cei împreună cu el.
– Părinte, dar atunci când o soră îmi spune o minciună…
– Dar dacă va fi fost nevoită chiar din pricina ta să spună o minciună, sau dacă a uitat şi ceea ce ţi-a spus nu este minciună? Sora de la arhondaric, de pildă, cere de la bucătăreasă salată şi aceea îi spune: „Nu am “, în vreme ce aceea ştie că are. Dacă sora ce a cerut nu are gânduri bune, va spune: “Imi spune min*ciuni“, însă dacă are gânduri bune, va spune: “Sărmana, a uitat că are salată, pentru că are multă treabă “, sau: “ a ţinut-o pentru o altă nevoie “. Nu ai sănătate duhovnicească, şi de aceea gândeşti aşa. Dacă ai fi avut sănătate duhovnicească, le-ai fi văzut curate chiar şi pe cele necurate. Precum ai fi văzut fructele, aşa ai fi văzut şi gunoiul, pentru că gunoiul a ajutat să se facă fructele.
Cel ce are gânduri bune are sănătate duhovnicească şi răul îl preschimbă în bine. Imi aduc aminte că în timpul ocupaţiei germane toţi copiii care aveau un organism tare mâncau cu poftă o bucată de pâine din făină de porumb şi erau mereu sănătoşi. In timp ce nişte copii din familii bogate, cu toate că mâncau pâine cu unt, erau bolnăvicioşi, deoarece nu aveau organismul rezistent. Chiar şi dacă ai lovi pe cineva care are gânduri bune, acela va spune: “Dumnezeu a îngăduit aceasta ca să-mi şterg greşelile mele cele vechi. Slavă lui Dumnezeu! ”. In timp ce pe un altul, care nu are gânduri bune, deşi vei merge ca să-l mângâi, va crede că mergi ca să-l baţi. Luaţi exemplu de la unul beat. Dacă este rau, va sparge toate în beţia sa. Dar dacă este bun, fie va plânge, fie se va arăta foarte binevoitor. Un om beat spunea oarecând: “ Dăruiesc câte o găleată de lire celor care mă invidiază! “.

Gândurile omului arată starea lui duhovnicească
– Părinte, cum se face că doi oameni văd în mod diferit acelaşi lucru?
– Toţi ochii văd la fel de curat? Pentru ca cineva să vadă curat trebuie să aibă ochii sufletului său foarte sănătoşi, căci numai atunci are curăţia lăuntrică.
– Părinte, de ce uneori aceeaşi împrejurare unul o consideră binecuvântare iar altul nenorocire?
– Fiecare o explică potrivit cu gândul său. Orice lucru îl poţi vedea fie din latura lui bună, fie din latura lui cea rea.
Am auzit următoarea întâmplare: la o mănăstire care se afla lângă un sat aveau rânduială să facă vecernia şi utrenia la miezul nopţii. La slujbe mergeau şi mireni, pentru că mănăstirea era înconjurată de case care cu timpul se zidiseră acolo. Odată un frate începător şi-a uitat chilia sa deschisă şi a intrat în ea o femeie. Când a aflat l-a apucat mâhnirea şi s-a tulburat. O, s-a spurcat chilia! Infricoşător lucru, s-a pierdut lumea! Ia spirt şi stropeşte pe podea, apoi îi dă foc, ca s-o dezinfecteze! Puţin de n-a ars mănăstirea. Şi-a ars duşumeaua chiliei, însă gândul nu şi l-a ars. Pe acela trebuia să-l ardă, pentru că răul se afla în el. Dacă şi-ar fi pus gândul cel bun în minte, spunându-şi că femeia a intrat în chilia lui din evlavie, ca să se folosească, ca să primească har şi să se nevoiască şi ea acasă, s-ar fi schimbat duhovniceşte şi ar fi slăvit pe Dumnezeu.
Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potrivit cu conţinutul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă nu au conţinut duhovnicesc, trag concluzii greşite şi-l nedreptăţesc pe aproapele lor. De pildă, dacă unul care face milostenii noaptea ca să nu fie văzut de oameni va vedea pe cineva seara târziu pe drum, niciodată nu-şi va pune gând rău în minte. Insă de l-ar vedea pe acela unul ce umblă nopţile spre a păcătui, va spune: “Ce monstru, cine ştie pe unde umblă noaptea “, pentru că el însuşi are astfel de experienţe. Sau dacă se aude noaptea de la etajul de sus duc-duc, unul care are gânduri bune va spune: “ Face metanii“, în timp ce unul care nu are gânduri bune va spune: “Joacă toată noaptea“. Dacă se aude vreo melodie, unul va spune: “Ce psalmodii frumoase “, în timp ce celălalt va spune: “Ce cântece mai sunt şi acestea? “.
Vă aduceţi aminte cum s-au comportat faţă de Hristos cei doi tâlhari care au fost răstigniţi împreună cu El? Amândoi ÎI vedeau pe Hristos sus pe Cruce, vedeau cum se cutremură pământul, etc. Dar ce fel de gând şi-a pus în minte unul şi ce fel celălalt! Unul, cel de-a stânga, hulea şi zicea: „ Dacă Tu eşti Hristos, mântuieşte-Te pe Tine Insuţi şi pe noi”. Iar celălalt, cel de-a dreapta, spunea: “Noi după dreptate primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta insă n-a făcut nici un rău”. Unul s-a mântuit, celălalt s-a osândit.

[cristiboss56]

Bătrânul Filotei spunea că în această viaţă trecătoare omul trece prin diverse încercări şi trebuie să-şi întărească credinţa în Dumnezeu. Viaţa aceasta trecătoare se aseamănă cu o mare şi noi, oamenii, cu nişte vaporaşe. Vapoarele care umblă pe mare nu întâlnesc doar calm, ci adesea vânturi puternice şi mari furtuni, fiind în pericol. Noi, de asemenea, când vâslim pe marea acestei vieţi trecătoare, întâlnim adesea vânturi puternice şi furtuni mari: certuri, ispite, boli, suferinţe, chinuri, prigoniri şi pericole diverse. Dar nu trebuie să ne pierdem curajul. Să fim veghetori în credinţă! Şi dacă, fiind oameni slabi şi cu puţină credinţă, ne pierdem curajul în pericole, să facem ca şi Petru şi să-L chemăm pe Hristos; El ne va întinde mâna şi ne va salva.
A fost întrebat Bătrânul Amfilohie dacă se teme de moarte şi el a răspuns: „Nu mă tem de moarte, dar nu pentru faptele mele, ci pentru că eu cred în mila lui Dumnezeu”.
Bătrânul Amfilohie zicea: „Prin harul lui Dumnezeu, omul a reuşit să urce duhovniceşte, se schimbă, devine un alt om, şi frica îl părăseşte. Nu se mai teme de moarte şi consideră viaţa actuală, oricât de bună ar fi, ca robie”.
(Părintele Dionysios Tatsis

[cristiboss56]

Fericit lucru este a nu păcătui; iar cei ce au păcătuit să nu deznădăjduiască, ci să se roage, plângându-şi păcatele, pentru a redobândi fericirea. Bun lucru este a se ruga creştinul întotdeauna, precum zice Domnul şi Apostolul: „Neîncetat să vă rugaţi”, adică noaptea şi ziua şi în tot ceasul. Să te rogi nu numai când intri în biserică, iar în celelalte ceasuri să te faci fără de grijă; ci ori de lucrezi, ori de te odihneşti, ori de dormi, ori de călătoreşti, ori de mănânci, ori de bei, ori de stai, să nu-ţi curmi rugăciunea ta. Roagă-te întotdeauna fierbinte, căci nu ştii când va veni Cel ce va cere sufletul tău de la tine.
(Protosinghel Nicodim Măndiță )

[cristiboss56]

„A venit unul dintre cele şapte duhuri care stau înaintea lui Dumnezeu”. Aceştia poartă numele Dumnezeului Celui viu: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Gudiil, Salateil şi Uriil. Toţi au terminaţia „il”. Ştiţi ce înseamnă? Înseamnă Dumnezeu! Ştiţi care este adevăratul nume al Arhanghelului Mihail? „Miha” înseamnă putere şi „il”, Dumnezeu, El se tălmăceşte „puterea lui Dumnezeu”.
Adevăratul lui nume l-a spus Sfântul Dionisie Areopagitul, „pasărea cerului”. Iar Gavriil, „Gav” înseamnă, bărbat, „ri” înseamnă tare, şi „il”, Dumnezeu. Adevăratul nume al lui Gavriil se tâlcueşte „bărbat tare, bărbat Dumnezeu”. Toţi au nume dumnezeieşti: Rafail, înseamnă „povăţuitor dumnezeiesc”; Varahil, „îndreptător dumnezeiesc”; Gudiil este îngerul pocăinţei lui Dumnezeu, al purtării de grijă; au miliarde de îngeri sub comanda lor. Salateil, „slujitorul cel mai înalt dumnezeiesc”, care duce rugăciunile tuturor oamenilor la Dumnezeu; iar Uriil se tâlcueşte „foc şi lumină dumnezeiască”.

(Arhimandrit Ilie Cleopa )

[cristiboss56]

Mila este contrariul contabilității, care-i treaba demonului. Acela socotește întruna, cântărește, drămuiește, nu iartă, nu șterge, nu uită nimic. Hristos milostivnic ‒ Cel căruia Îi este a ne milui ‒ cu un singur cuvânt și dintr-odată anulează păcatele unei vieți întregi: ale femeii păcătoase, ale femeii adultere, ale vameșului Zaheu, ale tâlharului celui bun. Contabilitatea, adevărata mașină de calculat, e mecanică, neînduplecată, spăimântătoare; de vreme ce într-un registru contabil nu se poate schimba nici o singură cifră. Totul e încremenit pe veci.
Mila, opusul ei, este mereu gata să uite, să ierte, să absolve, să treacă cu vederea.
(Nicolae Steinhardt )

[cristiboss56]

Ceea ce ni se întâmplă sufleteşte şi trupeşte putem să întâmpinăm fie într-un mod bun, fie într-un mod rău, fie cu indiferenţă. Am văzut trei fraţi care pătimeau de aceeaşi suferinţă: primul s-a supărat, al doilea s-a arătat nepăsător, în timp ce al treilea s-a bucurat. Am văzut agricultori care semănau aceeaşi sămânţă, dar cu scop diferit: unul ca să-şi plătească datoriile, al doilea ca să se îmbogăţească, al treilea ca să ofere daruri, al patrulea ca să fie lăudat de trecători, al cincilea ca să provoace invidie vrăjmaşilor săi şi al şaselea ca să nu fie judecat ca leneş. Deci, fie că posteşti, fie că priveghezi, fie că miluieşti, fie că slujeşti fratelui tău, îngrijeşte-te să discerni pentru care motiv de mai sus o faci.
Uneori, împreună cu apa curată scoatem şi broasca râioasă. Astfel, în multe rânduri, cultivând virtuţile, satisfacem fără să înţelegem patimile care se identifică cu ele: iubirea de străini se confundă cu îmbuibarea, iubirea cu desfrânarea, înţelepciunea cu viclenia, blândeţea cu prefăcătoria şi moleşeala, aroganţa cu tăcerea, nădejdea cu lenea, nevinovăţia cu amărăciunea.
Să nu ne mâhnim când cerem de ani de zile ceva lui Dumnezeu şi nu ne dă. Nu ne dăruieşte, fie pentru că o cerem la timpul sau modul nepotrivit, fie pentru că suntem nevrednici să primim, fie că primind, vom cădea în mândrie sau nepăsare. (Sfântul Ioan Sinaitul Scărarul)
(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache )

[cristiboss56]

Sunt păcate de moarte şi păcate care nu sunt de moarte: cele de moarte sunt cele pentru care, dacă nu te vei pocăi şi te va afla moartea, vei merge în iad; iar dacă te vei pocăi, atunci îndată ţi se vor ierta. Se numeşte păcat de moarte pentru că din pricina lui moare sufletul şi poate să învieze doar prin pocăinţă. Păcatul pentru suflet este aşa cum e rana pentru trup. Sunt răni pe care le putem tămădui, care nu aduc moarte trupului, şi sunt răni de moarte. La fel şi păcatele. Păcatul de moarte omoară sufletul, îl face neputincios de fericirea duhovnicească.
Dacă, de exemplu, am pune un orb într-un loc de unde se deschide o privelişte minunată şi l-am întreba: „Ce privelişte minunată, ce frumuseţe, nu-i aşa?”, atunci el ar răspunde cu siguranţă că nu are ştiinţă de acestea, pentru că nu are ochi, nu vede. Acelaşi lucru se poate spune despre sufletul ucis de păcat, care nu poate simți fericirea veşnică...



(Sfântul Cuvios Varsanufie de la Optina)