![]() |
![]() |
|
#111
|
||||
|
||||
![]() TÎLCUIREA PSALMULUI 52 Întru sfîrșit, pentru maelet, al priceperii lui David. Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu! Că hulitorul și-a pornit limba nu numai împotriva celor ce se numesc dumnezei, dar nu sînt, ci și împotriva Celui ce este cu adevărat, zicînd: „Au doară au putut dumnezeii neamurilor să-și izbăvească țara lor din mîna mea?” Arătat este că n-au putut, căci cum ar fi putut ei, fiind nimic? „Va izbăvi Domnul Ierusalimul?” Caută - o prea-nelegiuitule! - spre cîtă înălțime ți-ai înălțat limba cuvîntului tău. Aspru îți va fi ție a azvîrli cu piciorul împotriva boldului. „Unde este dumnezeul lui Emat? Și unde - dumnezeul lui Arfad? Și unde este dumnezeul cetății Samaria?” Aceia ce se numesc dumnezei de către cei nebuni și fără de minte au dat și ei mai pe urmă oarecare pricină pierzătorului (Îngerului). 2 Stricatu-s-au și urîți s-au făcut întru fărădelegi, Zice: Pricinuitoare a păgînătății este viața fără de lege, că - lucrînd fără frică toate răutățile - nelegiuiții nu voiesc a lua în minte pe Dumnezeu, Cel ce îi privește de sus, ci ei s-au încredințat pe sine că nimeni nu stă peste cîrmele zidirii. nu este cel ce face bunătate. Toți - zice - au iubit răutatea Asirienior „și se nebunesc a le crede pe ale acelora, ori în care locuri ar fi, sau vrednicii sau trepte, negîndind că”: 3 Dumnezeu din cer a căutat peste fiii oamenilor, ca să vadă de este cel ce înțelege sau cel ce caută pe Dumnezeu. Însă Dumnezeu - Cel ce este necrezut la dînșii, „Cel ce locuiește întru cele înalte și privește peste cele smerite” - a voit să facă cercare a celor ce se lucrează. 4 Toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, Adică „toți cei ce se țin de socoteala cea întocmai și aceeași.” nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul. Pe toți - zice - i-a aflat abătîndu-se din calea cea dreaptă și îmbrățișînd tot felul de răutăți. 5 Au nu vor cunoaște toți cei ce lucrează fărădelegea, „Ce vor cunoaște? Că Domnul Dumnezeu va izbîndi. Și cine sînt aceștia? I-a spus prin cele de aici înainte”: cei ce mănîncă pe norodul meu întru mîncare de pîine? „Cei necredincioși adică. Și arată boala lor mai descoperit, căci a zis”: 6 Pe Dumnezeu nu L-au chemat. Dar cei ce se ispitesc a-l cheltui pe norodul meu ca pe pîine și Îl defaimă pe Dumnezeu purtătorul de grijă vor afla prin cercare paguba pricinuită din nedreptate. Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică. Îi voi face pe dînșii - zice Domnul - să fie cutremurați și mîhniți de cei ce îi înfricoșează nearătîndu-se, aducîndu-se nevăzut asupra lor pedeapsa. Și prin aceasta însemnează rana adusă asupra lor de Înger. Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor. Rușinatu-s-au, că Dumnezeu i-a defăimat pe dînșii. Achila și Simmah au tălmăcit așa acest „a risipit oasele celor ce plac oamenilor”: „Dumnezeu a risipit oasele celor ce s-au tăbărît împrejurul tău, că asupra lor a venit hotărîrea aducătoare de moarte și atot-pierzătoare și i-a pierdut pe toți într-o scurtă clipeală de vreme. Că asta înseamnă acest «rușinatu-s-au, că Dumnezeu i-a defăimat pe dînșii».” De aceea zicea: „Se vor teme de frică unde nu este frică”, pentru că Dumnezeu, Cel hulit de dînșii cu nedreptate, i-a dat pierzării, văzîndu-i tăbărîți lîngă cetatea Lui; și, după ce i-a pus pe dînșii înainte spre mîncare păsărilor și fiarelor, a risipit și oasele lor. Și nu ar fi greșit cineva de l-ar fi numit lingușitor pe Rampsak, căci, deși răsărise din Evrei, el a slobozit împotriva Dumnezeului tuturor cuvinte hulitoare, socotind cu aceasta că slujește și face hatîr Asirienilor. „Precum și oarecare, lăsînd pe Dumnezeu, de Dînsul s-a părăsit - ca Iulian Apostatul zic, lepădătorul de Dumnezeu, care a împărățit în vremea noastră.”[COLOR=#800080][1][/COLOR] 7 Cine va da din Sion mîntuire lui Israil? Zice: Cel ce ne-a dăruit această biruință să le dea mîntuire și celor ce s-au făcut robi. Căci fuseseră robite și strămutate cele zece seminții și, pe lîngă acestea, și cetăți multe de-ale Iudeii. Pentru aceea a și adăugat: Cînd va întoarce Dumnezeu robia norodului Său, bucura-se-va Iacov și se va veseli Israil. Atunci - zice - vom căpăta îndulcire și veselie desăvîrșită, cînd îi vom vedea și pe ceilalți că au dobîndit întoarcerea din robie. Deci prin acestea ne învățăm și noi, după punerea de lege apostolească, a plînge cu cei ce plîng și a ne bucura cu cei ce se bucură, și așa să cugetăm unii altora și să socotim buna-norocire a aproapelui ca pe a noastră inimă bună. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Fericitul Teodorit amintește aici cumplita moarte a marelui vrăjmaș al lui Hristos, Iulian Paravatul („Apostatul”) (361-363). |
#112
|
||||
|
||||
![]() TÎLCUIREA PSALMULUI 53 Întru sfîrșit, întru cîntări, al priceperii lui David. Cînd au venit Zifeii și au zis lui Saul: Au nu s-a ascuns David la noi? Dumnezeule, întru numele Tău mîntuiește-mă Zice: Destulă-mi este mie chemarea numelui Tău spre întemeiere. Așa săvîrșeau și dumnezeieștii Apostoli minunile cele mari, zicînd: „Întru numele lui Iisus Hristos, scoală-te și umblă!” și întru puterea Ta mă judecă! Drept ești - zice - și izvor al dreptății, deci judecă mie și celor ce îmi dau război cu nedreptate! 2 Dumnezeule, auzi rugăciunea mea, Și nu numai aceasta, ci și: ia în urechi graiurile gurii mele! Adică: Primește rugăciunea mea cu multă milostivire. Pentru ce a zis așa? 3 Că străinii s-au sculat asupra mea, Și nu numai aceasta, ci și: cei tari au căutat sufletul meu. Am trebuință de ajutorul Tău - o Stăpîne! - și de sprijinire, fiind gonit de vrăjmași, care se nădăjduiesc la prea-multă putere omenească, ținută și stăpînită cu multa dumnezeire[COLOR=#800080][2][/COLOR], și doresc a mă da morții. Și îndrăznesc acestea asupra mea, căci nu știu a Ta purtare de grijă, iar mai vîrtos o și defaimă pe dînsa. Că aceasta a adăugat, zicînd: 4 Și n-au pus pe Dumnezeu înaintea lor. Și, după ce a cerut acestea rugîndu-se așa, cunoscînd ajutorul ce nu era departe, strigă: 5 Că, iată, Dumnezeu îmi ajută mie și Domnul este sprijinitorul sufletului meu. 6 Întoarce-va cele rele vrăjmașilor mei. În loc de: „Groapă au săpat, și au deschis, și vor cădea în groapa pe care au făcut-o.” De aici, se roagă și către Preasfîntul Duh al lui Dumnezeu, zicînd: Întru adevărul Tău, pierde-i pe dînșii! 7 De bună voie voi jertfi Ție, Iar eu - zice - m-am învățat de darul Tău că mă vei învrednici de purtarea de grijă, și cu relele măiestrite asupra mea îi vei înfășura pe cei ce le lucrează, aducînd asupra lor dreaptă hotărîre. Că aceasta zice acest „întru adevărul Tău pierde-i pe dînșii”. Iar „de bună voie voi jertfi Ție” trebuie înțeles așa: Dobîndindu-le pe acestea, eu voi aduce Ție cu toată sîrguința jertfele cele plăcute și primite. Și a adăugat, învățîndu-ne felul lucrării de cele sfinte: mărturisi-mă-voi numelui Tău, Doamne, că este bun. 8 Că din tot necazul m-ai izbăvit, și spre vrăjmașii mei a privit ochiul meu. Zice: Voi aduce Ție jertfa de laudă, povestind facerile Tale de bine, că acest lucru îmi este de folos și mie, și tuturor celor ce se ajutorează de către Tine, și Ție dorit. Și este drept să fac acest lucru, după ce m-am izbăvit de primejdii de multe feluri și am văzut pieirea vrăjmașilor. Și Fericitul Pavel pomenește că aceasta e jertfa pe care o știe Stăpînul tuturor, luînd cu sine îndurările lui Dumnezeu și rugînd pe ucenicii darului așa: „Vă rog pe voi, pentru îndurările lui Dumnezeu, să arătați trupurile voastre jertfă vie, sfîntă, bine-plăcută lui Dumnezeu.” Iar care este felul jertfei, a tîlcuit cînd a zis: „prin slujba voastră cea cuvîntătoare.” [COLOR=#800080][1][/COLOR]regimente [COLOR=#800080][2][/COLOR]mulții dumnezei |
#113
|
||||
|
||||
![]() TÎLCUIREA PSALMULUI 54 Întru sfîrșit, întru cîntări, al priceperii lui David. David a zis Psalmul acesta gonindu-se de Saul, cînd s-a strămutat și a fost silit a petrece în pustie. Dar el mai-nainte vestește vrăjmășiile Iudeilor asupra Mîntuitorului și mai-nainte zugrăvește Patimile Stăpînului. Căci David - care era prigonit de Saul, cel căruia îi făcea bine, și vîndut de cunoscuți - mai-nainte vedea cu ochii Duhului că Stăpînul va pătimi la fel și va fi vîndut și răstignit de cei ce primiseră facerile Lui de bine. Pentru aceasta, deasupra-scrierea trimite la sfîrșit pe cititor și îi poruncește a lua aminte cu pricepere la cele zise, fiindcă judecata proorocească este acoperită și va primi sfîrșitul după multă vreme. Psalmul s-a numărat și „întru cîntări”, avînd o zugrăvire umbrită a Patimilor stăpînești, căci este drept a lăuda de-a pururea pe Cel ce a suferit a pătimi pentru mîntuirea oamenilor. Dar, luînd aminte la smerenia graiurilor, nimeni să nu le socotească nevrednice de înomenirea Mîntuitorului Hristos; ci să cugete că - dacă a suferit fiere, și oțet, și piroane, și spini, și scuipări, și pălmuiri, și toată ocara și batjocura, și mai pe urmă a primit și moartea - apoi nu S-ar fi lepădat nici de smerenia cuvintelor, pentru că graiurile se cuvine să fie potrivite lucrurilor. Și al Lui este glasul: „Învățați-vă de la Mine, că sînt blînd și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre”; și iarăși: „Poruncă am luat ce să zic și ce să grăiesc și nimic de la Sine-Mi nu fac”; și: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai lăsat?” Unele ca acestea le grăia după omenire, arătînd firea omenească și zidind neputința Iudeilor. Deci dumnezeiescul David ne învață aici nedreptatea făcută împotriva sa și mai-nainte zugrăvește umbrit ceea ce era să fie asupra Stăpînului Hristos, Dumnezeului nostru, fălindu-se cu împărtășirea pătimirilor și strigînd cu Pavel: „Eu - zice - port pe trupul meu rănile Domnului Iisus.” Și nu numai Proorocul, ci și toți cîți se împărtășesc de Patimile Lui pentru numele Lui se vor proslăvi, după cum zice dumnezeiescul Pavel: „Fiindcă împreună pătimim, ca să ne și proslăvim.” Aceasta este puterea scrierii-deasupra și, în scurt, a Psalmului de față. Și, începînd, Proorocul zice așa: Auzi, Dumnezeule, rugăciunea mea și nu trece cu vederea cererea mea! 2 Ia aminte spre mine și mă ascultă! Aduce multe feluri de rugăciuni, rugîndu-se să fie primite toate: Să nu mă treci cu vederea - zice - pe mine, cel ce mă rog cu jale, ia aminte spre mine cu milostivire și dă-mi ajutorul Tău! 3 Mîhnitu-m-am întru îngrijarea mea și m-am tulburat de către glasul vrăjmașului și de necazul păcătosului. Zice: Pentru că - fiind ocărît, și supărat cu război de vrăjmașii ce mă nedreptățesc și gîndind multele lor vrăjmășii - m-am umplut de multă durere. Că „îngrijare” numește dumnezeiasca Scriptură necurmata cugetare. Și Simmah a tălmăcit tot așa acest stih: „M-am sitivit[COLOR=#800080][1][/COLOR]întru sine-mi grăind, și m-am vărsat și m-am risipit de glasul vrăjmașului, de supărarea necredinciosului.” „Vrăjmaș” și „necredincios” îl numește pe cel ce i s-a făcut bine, și el gătea uciderea făcătorului de bine. Că a abătut asupra mea fărădelege și întru mînie a vrăjmășuit mie. Simmah a zis mai luminat: „Au năvălit asupra mea întru păgînătate și cu mînie s-au împotrivit mie”. Și zice: Chibzuind rea socoteală, ei măiestresc a mea moarte. 4 Inima mea s-a tulburat întru mine și frica morții a căzut asupra mea. 5 Temere și cutremur a venit asupra mea, și m-a acoperit întunericul. Zice: Văzînd vrăjmășia lor și măiestriile bîntuielilor, mă înfricoșez, și mă tem și mi-aștept moartea. Și nu e nici un lucru minunat dacă David, priveghind și fiind gonit de mulți neprieteni, se temea de moarte, om fiind, și sub Lege petrecînd și văzînd de departe desăvîrșirea evanghelicească. Că și Însuși Stăpînul Hristos - măcar că de multe ori mai-nainte spusese, și însemnase Patima Sa Sfinților Apostoli și foarte greu îl certase pe dumnezeiescul Petru, cel ce se ruga să nu se întîmple Lui aceasta - în vremea Patimii, striga: „Acum sufletul Meu s-a tulburat.” Atîta îngrijare a slobozit dumnezeiasca fire să ia firea cea omenească, încît să asude picături de sînge, dar să se întărească de către Înger și să biruiască temerea. Căci se cădea să se arate și întru aceasta firea ce primește patima. „Și, din multa îndelungă-răbdare pe care a avut-o către neamul omenesc, Iubitorul de oameni a primit patimă cu trupul, vrînd să neguțătorească și întru aceasta mîntuirea noastră. Deci zice toate aceste graiuri smerite, nu pentru temere - să nu fie! - ci pentru iconomie.” 6 Și am zis: Cine îmi va da mie aripi ca de porumb, ca să zbor și să mă odihnesc? 7 Iată, m-am depărtat fugind și m-am sălășluit în pustie. Așa a făcut Fericitul David, căci - ascunzîndu-se de Saul și văzînd vrăjmășia celor de altă seminție care locuiau în Gat - a fugit în pustie, după cum ne învață Întîia istorie a Împăraților. La fel, Stăpînul Hristos S-a dus de multe ori în taină la munte, de multe ori în pustie, dîndu-Se în lături de pizma Iudeilor. Dar vrednic lucru este a ne minuna de marele David, care a voit a lua aripi de porumb, iar nu de altă pasăre, poftind darul duhovnicesc, care s-a arătat în chip de porumb. |
#114
|
||||
|
||||
![]()
8 Așteptat-am pe Dumnezeu, Cel ce mă mîntuiește de împuținarea sufletului și de vifor.
Zice: Că, înconjurîndu-mă cu atîtea valuri, și izbiri și vîrtejuri de vînturi, aștept ajutorul dumnezeiesc și mă mîngîi cu nădejdea lui. 9 Potopește-i, Doamne, și împarte limbile lor, Fiindcă chibzuiesc rea întocmire, risipește-le, Stăpîne, a lor unire la un gînd! că am văzut fărădelege și pricire în cetate! 10 Ziua și noaptea o va înconjura pe ea peste zidurile ei; Acest lucru l-au făcut o dată Asirienii, altă dată Egiptenii și, multă vreme mai pe urmă, și stăpînirea Romanilor. fărădelege și osteneală - în mijlocul ei, și nedreptate. 11 Și n-au lipsit din ulițele ei camăta și vicleșugul. Nu mi se pare că graiurile acestea se potrivesc Fericitului David, că Ierusalimul nici nu se ținea de Iudei întru acea vreme, nici nu se socotea cetate împărătească. Ci se pare că mai-nainte vestește aici împreună-pricirea Ierusalimului și povestește felurile răutății ei: fărădelegea, nedreptatea, camăta și vicleșugul pe care le îmbrățișase, și nu primea legile folositoare ale Mîntuitorului. Și ni se cuvine a însemna că nu numai Noul Testament, ci și Legea Veche mustră camăta, înjugînd-o pe aceasta cu fărădelegea, cu nedreptatea și cu vicleșugul. 12 Că, de m-ar fi ocărît vrăjmașul, aș fi răbdat, și cel ce mă urăște de ar fi grăit mari asupra mea, m-aș fi ascuns de dînsul. În loc de: Dacă aș fi cunoscut vicleșugul lui asupra mea, m-aș fi ascuns de dînsul. Dar cele făcute asupra mea le socotesc ușor de suferit și de purtat, căci se lucrează de vrăjmași și de neprieteni, și, dealtfel, poate va fi cu putință a scăpa și de războiul cel arătat. 13 Iar tu, omule, cel întocmai la suflet, dregătorul meu și cunoscutul meu, 14 care împreună cu mine te-ai îndulcit în mîncări, în casa lui Dumnezeu am umblat cu un gînd. Mai prea-pricinuitor de mîhnire decît toți mi se pare că este omul casnic și prieten, de un gînd și de o masă cu mine, împreună hrănit cu mine, care - după ce s-a împărtășit de lucruri dumnezeiești și omenești - lucrează lucrurile neprietenilor și ale vrăjmașilor. Prin graiurile acestea, darul proorocesc ni l-a zugrăvit nouă arătat pe Iuda vînzătorul, care s-a hirotonisit povățuitor de Împăratul Hristos - că zice: „Pune-vei pe dînșii boieri peste tot pămîntul” - și s-a împărtășit de o masă cu Dînsul și de cuvinte tainice, și s-a făcut unealtă vrăjmașilor lui Hristos. În loc de „povățuitorul meu”, Simmah a tălmăcit: „prietenul meu”. Iar acestea nu se potrivesc nicidecum Fericitului David - că nimeni din cei prea-iubiți ai lui nu l-a vîndut pe dînsul cînd era gonit de Saul, căci nici Doeg, nici Zifeii nu erau din prietenii lui adevărați - ci se potrivesc istoriei proorocești a Evangheliilor: „Cel ce mănîncă - zice - cu Mine pîine a ridicat asupra Mea călcîiul său.” Apoi, după ce a vestit mai-nainte vînzarea, proorocește și moartea fără de veste și de năprasnă a ucenicului cel viclean. „Și pînă acum este cu putință a vedea același vicleșug și ucidere înmulțindu-se la oarecari, după cum ne încredințează pe noi împlinirea lucrurilor. Că - împărtășindu-se nu numai de bucate și de toată altă hrană, ci încă părtași făcîndu-se dumnezeieștilor și negrăitelor Taine - vînd pe cei ce le dau lor acestea, și unii pe alții se vînd și moarte își gătesc, mijlocind între dînșii jurăminte. Iar Pavel nu încetează mărturisind întru toată lumea prin două lucruri nestrămutate, întru care este cu neputință să mintă Dumnezeu. Zic adică jurămîntul și credința, pe care oarecari nu știu cum să se ispitească a le strămuta, iar mai vîrtos le-au și strămutat, nepăzind scopul cel drept nici către făcătorii de bine, nici întru credință, nici spre Însuși Stăpînul tuturor.” Pentru aceea dar Duhul cel proorocesc, hotărînd asupra lor, zice așa: |
#115
|
||||
|
||||
![]() TÎLCUIREA PSALMULUI 56 Întru sfîrșit, să nu strici, al lui David, întru scrierea stîlpului, cînd fugea el de la fața lui Saul în peșteră. Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu! Și în umbra aripilor Tale voi nădăjdui, pînă ce va trece fărădelegea. Fiind închis în peșteră și văzîndu-i pe neprieteni prinși în mîna lui, Proorocul vestește dumnezeiasca milă și arată nădejdea către Dumnezeu. Iar „umbră a aripilor”, de multe ori am tîlcuit că numește dumnezeiasca purtare de grijă. Îndoirea milei, adică a lui „miluiește-mă”, arată covîrșirea primejdiei. Iar pe acest „pînă ce va trece fărădelegea”, Achila l-a tălmăcit mai luminat: „pînă ce va trece bîntuirea”, iar Simmah: „pînă va trece supărătorul”. Deci: Nu voi înceta - zice - rugîndu-mă, pînă ce nu mă voi izbăvi de cei ce mă bîntuiesc - că Cei 70 i-au numit „nelegiuire” pe bîntuitori, din faptele lor. 2 Striga-voi către Dumnezeul cel prea-înalt, Dumnezeul cel ce a făcut mie bine. Zice: Avînd ca dascăl cercarea dumnezeiescului ajutor, mă rog după obicei a-l dobîndi pe acesta. Iar „strigare” numește sîrguința sufletului. 3 Trimis-a din cer și m-a mîntuit, dat-a spre ocară pe cei ce mă calcă pe mine. Că, învrednicindu-mă - zice - de a Ta purtare de grijă, ai arătat vrednici de rîs pe neprietenii mei. Încă și istoria ne învață că, după ce Saul s-a sculat și s-a depărtat, David i-a urmat și i-a arătat facerea de bine din noaptea aceea, cum - prinzîndu-l în mîna lui - nu a adus asupră-i rana de moarte. Și acest lucru era ocară prea-mare celui mîntuit, ce gonea pe mîntuitorul său. Deci pentru aceea strigă, mulțumind: 4 Trimis-a Dumnezeu mila Sa și adevărul Său și a izbăvit sufletul meu din mijlocul puilor de lei. Dobîndind - zice - dreapta iubire de oameni, m-am izbăvit de fierimea[COLOR=#800080][1][/COLOR]războinicilor (adică de năravul ca de fiară), căci au năvălit ca niște lei, vrînd să mă rupă. Și a înjugat adevărul cu mila, arătînd dreptatea iubirii de oameni. Adormit-am tulburat. Teodotion a tălmăcit acest grai așa: „adormit-am împreună cu cei ce mă cheltuiau”, Achila: „cu cei ce mă mîncau”, iar Simmah: „cu cei ce mă ardeau”, în loc de: Adormit-am cu gîndurile ce mă cheltuiau mai de tot, căci mă mușcau adînc, mai să-mi și ardă mintea de tot. Deci - zice - după cuviință mă tulburam, fiind silit a dormi între unii ca aceștia. Căci pe Saul și pe cei ce împreună îl cheltuiau i-a numit și „arzători”, și „mîncători”, și „pui de lei”, tîlcuind socoteala lor fierească și năravul ucigaș. Și ne învață mai luminat acest lucru prin cele de aici înainte: Fiii oamenilor: dinții lor - arme și săgeți, și limba lor - sabie ascuțită. După ce i-a numit pe aceia „pui de lei”, a pomenit și dinții, asemănîndu-i pe dînșii cu ascuțișurile și cu săgețile, și limba - cu sabia ascuțită. Și prin toate însemnează sfaturile lor ucigașe. 5 Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, și peste tot pămîntul - slava Ta! Și vrednic lucru este a Te lăuda pe Tine pentru toate, Cel ce ești crezut că petreci în cer și umpli tot pămîntul de mărirea Ta. Și Fericitul Avacum a zis aceasta: „Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, și de lauda Ta este plin pămîntul.” Iar pe acest „înalță-Te” l-a pus în loc de: Arată-Ți tuturor oamenilor înălțimea Ta! 6 Cursă au gătit picioarelor mele și au împilat sufletul meu. Și nu s-au îndestulat cu aceasta, ci și: Săpat-au înaintea feței mele groapă, și au căzut într-însa. Punîndu-mi curse și așezîndu-mi pîndiri, s-au vînat ei de noi și s-au prins întru cursele lor. 7 Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, cînta-voi și voi lăuda întru mărirea mea. Simmah a tălmăcit acest stih așa: „Întemeiată este inima mea.” Și zice: Văzînd arătată purtarea Ta de grijă, nu mă mai tem de feluritele măiestrii ale vrăjmașilor, ci sînt gata și sprinten a urma graiurilor Tale și a lăuda facerile Tale de bine. [COLOR=#800080][1][/COLOR]cruzimea |
#116
|
||||
|
||||
![]()
8 Deșteaptă-te, mărirea mea, deșteaptă-te, psaltire și alăută!
De aici își poruncește lui-și a aduce dumnezeiasca laudă. Iar „slavă a sa” numește darul proorocesc, iar pe sine - „psaltire și alăută”, ca cel ce s-a făcut unealtă a Duhului. Scula-mă-voi dimineață. 9 Mărturisi-mă-voi Ție întru noroade, Doamne, cînta-voi Ție întru neamuri. Nu numai acum - zice - voi aduce Ție această cîntare de laudă, ci și după ce va răsări Lumina cea adevărată, și va risipi noaptea lungă a neștiinței și va arăta zorile zilei așteptate, prin venirea Lui către noi în trup și prin baia nașterii și a zidirii de a doua oară. Voi fi dascălul tuturor neamurilor și noroadelor și - folosind gurile lor ca pe niște strune - voi cînta cîntare de mulțumire. Pentru ce - o Proorocule? Spune-ne pricina și chipul! 10 Că s-a mărit pînă la ceruri mila Ta și pînă la nori adevărul Tău. Că nu numai cerul și Îngerii ce își au locuința întru acesta au cunoscut mila Ta, dar și prin nori ai arătat adevărul Tău. Iar dumnezeiasca Scriptură numește „nori” pe cei învredniciți de dumnezeiescul dar. Dumnezeul tuturor ne învață aceasta prin Isaia Proorocul, care - după ce a zis pentru Israil: „Voi părăsi via Mea, și nu se va mai tăia, nici se va mai săpa” - a adăugat: „Și norilor voi porunci să nu plouă peste dînsa.” Că, precum norii primesc pricinile ploii de aiurea, așa și Proorocii și Apostolii, învățîndu-se de dumnezeiescul dar, au adus sufletelor oamenilor dumnezeiasca adăpare. 11 Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, și peste tot pămîntul - slava Ta! Că, arătîndu-se de sus adevărul prin norii cei duhovnicești, adică prin Prooroci și Apostoli, prea-înalt S-a arătat Domnul tuturor, Făcătorul cerului și al pămîntului, primind de la oameni laudă în tot pămîntul și marea. |
#117
|
||||
|
||||
![]() TÎLCUIREA PSALMULUI 57 Întru sfîrșit, să nu strici. Al lui David, spre scrierea stîlpului. De grăiți dreptate după adevăr, cele drepte judecați, fiii oamenilor! Acestea le grăiește către Saul, care se jurase că nu-l va mai goni, dar s-a ostășit asupră-i, peste jurăminte. Și zice: Tu fă-te judecător al acelora lucrate de tine și scoate hotărîrea bună și dreaptă. Iar dacă nu poți să cunoști a ta boală ori să te faci doctor al acesteia, cum vei găti altora doctoria adevărului? Nu vei putea zice. 2 Pentru că în inimă fărădelegi lucrați pe pămînt, nedreptate mîinile voastre împletesc. Ale tale - zice - sînt și graiurile de pace, și sfaturile rele și măiestriile feluritelor bîntuieli; deci vezi dacă se potrivesc lucrurile tale cu cuvintele. Căci în zadar ți-am încredințat judecata mea ție, celui ce nu suferi a judeca cu dreptate. 3 Înstrăinatu-s-au păcătoșii din matcă, rătăcit-au din pîntece, grăit-au minciuni. Zice: De mult v-ați depărtat pe sine-vă de la adevăr și ați îmbrățișat minciuna. Iar a zice minciuna și urîciunea către aproapele este de laudă mai vîrtos în vremea de acum, după cum s-a zis de noi mai sus. Pe acest „din matcă și din pîntece” l-a adăugat fiindcă Dumnezeu a cunoscut lucrurile lor mai-nainte de plăsmuirea lor. Așa a zis și către Ieremia: „Mai-nainte de a te plăsmui Eu pe tine în pîntece te știu, și mai-nainte de a ieși tu din matcă te-am sfințit”; și, către Faraon: „Întru însuși acest lucru te-am ridicat Eu pe tine, ca să-mi arăt Eu puterea Mea întru tine.” Dar nu mai-nainte cunoștința lui Dumnezeu l-a făcut rău pe Faraon sau sfînt pe Ieremia, ci El mai-nainte a cunoscut lucrul ce va să fie, ca un Dumnezeu.[COLOR=#800080][1][/COLOR] 4 Mînia lor este după asemănarea șarpelui, Aduce aminte pomenirea de rău și vrăjmășia șarpelui. ca a unei aspide surde, care își astupă urechile sale. 5 Care nu va auzi glasul descîntătorilor, al doctorului ce doctorește cu înțelepciune. Și își astupă urechile ca aspida, căreia îi place să facă acest lucru pentru covîrșirea răutății, ca să nu se îndulcească de cîntări, nici să se supună doctoriei gătite de cel ce se numește „înțelept”, adică descîntătorului fiarelor. (Nu-l numește cu adevărat înțelept pe acesta, ci socotit așa de către unii, precum zice și de cei înțelepți a face rău, care nu au cunoscut binele: „Unde este înțeleptul, unde - cărturarul?”) Așadar, cu toate că Fericitul David a rostit multe cuvinte către Saul, numindu-se pe sine rob al lui iar pe acela domn și împărat și arătîndu-i prin înseși lucrurile că nu-i voiește junghierea, acela nu s-a înduplecat să strice vrajba. Deci prea-potrivit l-a asemănat pe dînsul cu aspida, care nu este surdă după fire, ci își astupă urechile și leapădă răsunarea cîntării. Iar pe acest „glasul descîntătorilor, al doctorului care doctorește cu înțelepciune”, Simmah l-a tălmăcit așa: „se cîntă cu cîntece ale înțeleptului”, încît arătat este că doctoria a numit-o cîntare, ca dintru aceasta să facă arătată uciderea lui Saul și a celor ca dînsul, „ori în ce fel de vrednicie, și treaptă sau loc ar fi”, cum s-a zis de noi mai sus. Bine ar fi înțeles cineva dacă ar fi socotit că acestea s-au zis și asupra ereticilor, asupra arienilor[COLOR=#800080][2][/COLOR], și evnomienilor[COLOR=#800080][3][/COLOR], și macedonienilor[COLOR=#800080][4][/COLOR], și a celor ce bolesc cu dogme asemenea cu aceia. Pentru că și pe dînșii, cu dreptate i-ar fi numit cineva cîntători și descîntători, și maică ce într-o scurtă clipeală de vreme naște iar pe cei născuți a doua oară (botezați adică), arătat fiind că ei cunosc tainele: căci se obișnuiesc a boteza în numele Tatălui, și al Fiului și al Sfîntului Duh și după ieșirea celor trei afundări. Cei ce v-ați învrednicit de punerea de fii știți ce zic. Ereticii aceștia predanisesc boală prea-cumplită celor așa-zis botezați de dînșii, iar mai bine să zic cufundați, unii zicînd: „slavă Tatălui, prin Fiul, întru Sfîntul Duh”, iar alții: „slavă Tatăluiși Fiului întru Sfîntul Duh”. Astfel, pe închinata Dumnezeire cea nedespărțită - Care de-a pururea Se află întru Tatăl, și în Fiul și în Sfîntul Duh - ei o iau și o înțelegîntru treime de dumnezei. Iar mai vîrtos predanisesc: „mare, și mic și mai mic”, despărțind cu cumpănă a nepotrivirii, prin limbă bîrfitoare, dumnezeirea Preacuratei Treimi cea prea-necumpănită, și întru o Ființă, întru[SIZE=3] [/SIZE] [SIZE=3][/SIZE][COLOR=#800080][1][/COLOR]Vrea să spună că nu există pre-destinare: omul este deplin liber să-și schimbe cursul vieții, dar Dumnezeu cunoaște dinainte drumul pe care îl va urma fiecare. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Ucenici ai marelui ereziarh și hulitor Arie, cel care nu recunoștea pe Hristos ca Dumnezeu, spunînd că Mîntuitorul este prima făptură zidită de Dumnezeu Tatăl. Arienii, măcar că știau dogmele și se numeau „Creștini”, îi mai botezau o dată pe cei deja creștinați, așa cum arată Fericitul Teodorit în continuare. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Ucenici ai ereziarhului Evnomie. Evnomienii și macedonienii nu primeau Dumnezeirea ca Ființă Unică, Firea cea împreună a nedespărțitei și neamestecatei Treimi, lepădîndu-se cu alte cuvinte de Sfînta Treime. [COLOR=#800080][4][/COLOR]Vezi nota dinainte. |
#118
|
||||
|
||||
![]()
Împărăție, întru o Domnie, întru o Dumnezeire, întru o putere și întru toate cîte se cuvin fericirii Acesteia. Ticăloșii către care mai ales s-a zis proorocia s-au obișnuit a numi cu obrăznicie pe Tatăl: „Dumnezeu și Împărat”, pe Fiul: „Domn, și slujitor” al Aceluia și făptură făcută de Dînsul mai-nainte de celelalte făpturi; iar pe Duhul Sfînt: „rob și slujitor al Fiului”. Că nu numai către Saul și către cei ca dînsul a zis Preasfîntul Duh, prin cinstită limba Proorocului:
6 Dumnezeu va zdrobi dinții lor în gura lor, Dumnezeu, văzătorul tuturor, va arăta deșarte măiestriile lor împotriva noastră: măselele leilor le-a sfărîmat Domnul. În Psalmul dinainte i-a numit pe dînșii „pui de lei”, iar aici: „lei”; de aceea a pomenit „dinți” și „măsele”, numind „măsele” dinții cei mai din lăuntru, cu care mărunțim hrana. Deci așa ne-am învățat că Dumnezeul tuturor va risipi feluritele lor vrăjmășii și clevetiri. 7 De nimic se vor face, ca apa ce trece. Vor fi - zice - lesne defăimați, asemenea apei ce se risipește și care este cu totul netrebnică. Întinde-va arcul Său pînă unde vor slăbi. Că nu încetează îmbulzindu-i pe dînșii cu pedepsele, pînă cînd va risipi puterea lor, aducînd asupra lor topire și risipire: 8 Ca ceara ce se topește vor lipsi, După ce îi va ajunge înfocatul vifor aducător de moarte și îi va apuca pe dînșii. căzut-a foc peste dînșii, și n-au văzut soarele. Ca niște ceară ce se apropie de foc și se topește, așa se vor risipi și se vor lipsi de viață, că aceasta a zis „și n-au văzut soarele”, fiindcă cei ce mor nu pot să vadă razele soarelui. 9 Mai înainte de a cunoaște spinii voștri ramnul, ca pe niște vii, ca întru mînie îi va înghiți pe dînșii. Simmah a tălmăcit stihul mai luminat: „Mai înainte de a ajunge spinii voștri să se facă ramn[COLOR=#800080][1][/COLOR], furtuna îi va ridica încă de vii, ca pe unii cu totul uscați.” Dumnezeiasca Scriptură numește „spin” tot păcatul, iar „ramnul” este spin, dar se face prea-mare, și se aseamănă copacului, și aruncă și sloboade venin prea-cumplit. Deci proorocia îngrozește cu pedeapsă grabnică și pe Saul, și pe ajutătorii acestuia, zicînd: Mai-nainte de a crește răutatea voastră - încît să se asemene ramnului, adică spinului celui prea-mare, care este răutatea cea prea-rea - vă va apuca pe voi rană slobozită de Dumnezeu și vă va pierde. Că acest lucru a zis „îi va înghiți”: că, precum hrana ce se macină, și se mărunțește de măselele dinților, și se înghite și de aici se face nevăzută - așa și voi vă veți da uitării. Care lucru s-a și întîmplat cu adevărat, că - după puțină vreme - primind rana întru războiul celor de altă seminție, Saul nu a mai crescut răutatea, ci nevrînd a oprit și a dezlegat războiul împotriva lui David. 10 Veseli-se-va dreptul cînd va vedea izbîndă, mîinile sale își va spăla întru sîngele păcătosului. Privind pe lucrătorul răutății muncindu-se, grijitorul faptei bune se veselește, dar nu batjocorindu-l pe acela, ci văzînd dumnezeiasca purtare de grijă care nu suferă a trece cu vederea pe cei nedreptățiți. Și își spală mîinile, nu roșindu-le și pîngărindu-le cu sînge, ci arătîndu-se pe sine nevinovat și despărțit de răutatea aceluia. Nu și le spală „întru sînge”, după cum au socotit oarecari, ci „de sînge”, fiindcă n-a avut cu acela nici o împărtășire. 11 Și va zice omul: Dacă este roadă dreptului cu adevărat, apoi negreșit este Dumnezeu judecîndu-i pe dînșii pe pămînt. Acest „apoi negreșit” este pus aici întăritor și adeveritor. Și zice că, văzînd pe cel ce trăiește cu păgînătate pedepsindu-se în viața aceasta, fiecare va mărturisi că este Dumnezeu, Care privește peste cele ce se fac, și le ocîrmuiește pe toate cu înțelepciune, și drepților le va împărți rodurile potrivite, iar pe cei ce le-au ales pe cele împotrivnice îi va pedepsi și va aduce asupra lor pedepsele vrednice. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Creangă vînjoasă pe care cresc spinii. |
#119
|
||||
|
||||
![]() TÎLCUIREA PSALMULUI 58 Întru sfîrșit, să nu strici, al lui David, spre scriere stîlpului. Cînd a trimis Saul și l-a păzit pe el în casa lui, ca să-l omoare. Fiind robit de zavistie, Saul măiestrea moartea lui David. Și oarecînd, ospătîndu-se împreună cu dînsul, a voit să-l însulițeze cu sulița. Ferindu-se David și scăpînd de moarte, Saul s-a ispitit iarăși să-l prindă și, trimițînd pe oarecari, le-a poruncit a-i păzi casa, arătînd vădită vrăjmășie. Dar soția lui David (Micol, fiica lui Saul) i-a spus aceasta bărbatului său și l-a făcut de a fugit pe fereastră. Iar ea, luînd haine (după cum ne învață istoria), a făcut patul, și a alcătuit cu hainele un chip de bolnav și l-a arătat de departe celor rînduiți să păzească, zicînd că David este supărat de oarecare boală. Acestea s-au întîmplat noaptea, iar la ziuă meșteșugirea s-a făcut prea-arătată lui Saul și ostașilor săi. Deci întru acea vreme, scăpînd de pîndire, a scris Fericitul David Psalmul acesta. Dar zice puține din cele făcute atunci, iar pe cele mai multe le proorocește, primind raza dumnezeiescului Duh, mai-nainte văzînd turbarea Iudeilor asupra Mîntuitorului și Dumnezeului nostru: pentru că, străjuind cu ostașii mormîntul Stăpînului, și Iudeii au aflat hainele după ce s-a făcut ziuă, dar nu L-au văzut pe mortul străjuit, Care înviase, dezlegînd și stricînd stăpînirea morții. Deci, văzînd ale sale pîndiri și mai-nainte văzînd că Dumnezeul lui Israil - Ziditorul și Stăpînul tuturor, Care avea să iasă dintr-însul după trup - va pătimi de la Iudei mai grele vrăjmășii, Fericitul David mai-nainte vestește chemarea neamurilor și risipirea Iudeilor. Scoate-mă de la vrăjmașii mei, Dumnezeule, și de cei ce se scoală asupra mea izbăvește-mă! Dreaptă este cererea Proorocului, că s-a rugat a se izbăvi de cei ce îi dădeau război cu nedreptate. Apoi, povestește scopul acestora: 2 Izbăvește-mă de cei ce lucrează fărădelegea și de bărbații sîngiurilor mă mîntuiește! Zice: Ucigași sînt, și vrăjmași și nelegiuiți, cărora nu le-am adus nici o vătămare sau pagubă. 3 Că, iată, au vînat sufletul meu, pusu-s-au asupra mea cei tari. Punînd la cale măiestrii de tot felul, se ispitesc a mă ucide, bizuindu-se pe a lor putere. Dar - zice - poate caută a mă pedepsi fiind ei mai-nainte nedreptățiți de mine. Deci pentru aceea adaugă: 4 Nici fărădelegea mea, nici păcatul meu, Doamne, Nici un lucru de mîhnire - zice - nu s-a făcut de la noi către dînșii, ci măiestresc moartea mea neavînd nimic să mă învinovățească: fără de nelegiuire am alergat și m-am îndreptat, Acestea se potrivesc mai adevărat nu lui David, ci Celui din David, Care este și Domn lui David. Singur Acela n-a făcut păcat, nici nu s-a aflat vicleșug în gura Lui: căci nimeni nu este fără de păcat, fără numai unul Dumnezeu, și Acesta este Însuși Cel ce, pentru multa iubire de oameni, S-a întrupat din David. Dar și Fericitul David zice acestea, ca întru închipuire, nemărturisind că e fără păcat, ci învățîndu-ne că pătimea pîndiri de tot felul fără a-l nedreptăți cu nimic pe Saul, ci făcîndu-i bine de multe ori. Așa a tălmăcit și Simmah: „Nefiind păcat, aleargă ca să-l bată.” 5 scoală-Te întru întîmpinarea mea și vezi! Zice: Pe Tine, Care pe toate le ști arătat, Te rog să Te faci judecător al acestui lucru. Și Tu, Doamne Dumnezeul Puterilor, Dumnezeul lui Israil, ia aminte a cerceta toate neamurile! Privind nepăcătuirea întru singur Cel născut după trup dintru dînsul și mai-nainte văzînd cu duhul nebunia Iudeilor asupra Lui, Îl roagă pe Domnul Puterilor și Dumnezeul lui Israil să lase negrijiți pe Iudei, și toată purtarea de grijă să o mute spre neamuri și să le strălucească cu lumina cunoștinței de Dumnezeu. Și, după ce le-a vestit pe acestea neamurilor, mai-nainte vestește și pedepsele Iudeilor: Să nu Te milostivești spre toți cei ce lucrează fărădelegea! Îngrețoșîndu-se de covîrșirea păgînătății - de vreme ce vedea Crucea cu ochi proorocești și i se părea că aude pe Domnul slavei zicînd: „Părinte, lasă-le lor păcatul, că nu știu ce fac!” - se roagă ca ei să nu dobîndească nici o iertare. Apoi, mai-nainte le vestește lipsa hranei celei duhovnicești, care va să fie: 6 Întoarce-se-vor către seară, și vor flămînzi ca un cîine și vor înconjura cetatea. Zice: Precum cîinii obișnuiesc noaptea a înconjura ulițele cetăților, fiind siliți de lipsa pîntecelui, așa se vor face aceștia goi de toată purtarea de grijă duhovnicească, și nu vor dobîndi nici darul proorocesc și se vor face pustii de tot de purtarea de grijă arhierească. Și ca niște cîini vor fi înconjurînd, neînvrednicindu-se a se împărtăși nici măcar din fărîmiturile ce cad de la masa domnilor lor, după glasul evanghelicesc. Apoi, ne învață mai luminat pricina pedepsei: 7 Iată, aceia vor grăi cu gura lor, și sabie - în buzele lor, că: Cine a auzit? Cu limba - zice - lucrează uciderea, grăind cuvintele ca suliță și sabie ascuțită. Și lucrurile mărturisesc cuvintelor acestora, căci cu limba L-au răstignit pe Stăpînul, strigînd: „Ridică-L, ridică-L, răstignește-L pe El! Sîngele Lui - asupra noastră și asupra feciorilor noștri!” Și, prin oastea lui Pilat, au pus lucrul deasupra cuvintelor, adică lucrul a urmat cuvintelor, și L-au răstignit pe Mîntuitorul pe Cruce. Acest lucru l-a zis și cuvîntul proorocesc: „Aceștia vor grăi cu gura lor, și sabie - în buzele lor, că: Cine a auzit?” Adică folosesc cuvinte în loc de sabie și lucrează ca și cum n-ar fi nimeni să vadă, căci așa se înțelege acest „cine a auzit?”. Deci le îndrăznesc pe acestea ca și cum nimeni n-ar privi, nici n-ar auzi cele ce se fac, și ca și cum nimeni nu i-ar pedepsi. Că această înțelegere a tălmăcit și Simmah și, în loc de „cine a auzit?”, a pus: „ca și cum nimeni n-ar auzi”. Pentru care, mai-nainte văzînd înțelegerea aceasta a lor, David adaugă, zicînd: |
#120
|
||||
|
||||
![]()
8 Și Tu, Doamne, Îți vei rîde de dînșii,
Deci ei le îndrăznesc pe acelea, iar Tu auzi, și vezi și Îți rîzi de deșertăciunea lor. de nimic vei face toate neamurile. Nu numai pe aceia, ci toate neamurile Îți este lesne Ție a le birui. Așa a zis și dumnezeiescul Isaia, sîrguindu-se a arăta covîrșirea dumnezeieștii puteri: „Dacă toate neamurile sînt ca o picătură din cadă și ca o plecare de cumpănă, și ca un scuipat s-au socotit și se vor socoti, cui ați asemănat pe Domnul și cu ce asemănare L-ați asemănat pe Dînsul?” 9 Puterea mea spre Tine voi păzi, că Tu, Dumnezeule, sprijinitorul meu ești. Pe Tine - zice - Te am sprijinitorul și păzitorul puterii mele, căci a Ta purtare de grijă o dobîndesc. 10 Dumnezeul meu, mila Lui mă va întîmpina. De-a pururea îmi întîmpini cererile - o Stăpîne! - și, pentru covîrșirea iubirii de oameni, nu aștepți cereri și rugăciuni. Dumnezeul meu va arăta mie întru vrăjmașii mei. Proorocul socotește vrăjmași de obște pe vrăjmașii Mîntuitorului. Apoi, mai-nainte vestește și pe cele ce vor fi, adică ce se va întîmpla acestora: 11 Să nu-i ucizi pe dînșii, ca nu cîndva să uite legea Ta! Zice: Te rog să nu pătimească pierzare de tot, căci sînt între dînșii mulți care se tămăduiesc cu doctoriile căinței și pocăinței, „că nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine, și în iad cine se va mărturisi Ție?” Deci cu care pedeapsă voiești să-i pedepsească pe dînșii? Risipește-i pe dînșii întru puterea Ta și-i pogoară pe dînșii, scutitorul meu, Doamne! Zice: În toată lumea risipește-i pe dînșii și-i fă risipiți și pribegi, fiindcă rea împreună-glăsuire și întocmire au avut asupra Ta. Și ne învață care este această împreună-glăsuire: 12 Păcatul gurii lor - cuvintele buzelor lor. Acestea sînt împreună-glăsuitoare cu cele tîlcuite mai înainte, cînd a zis: „Iată, aceștia vor grăi cu gura lor, și sabie - în buzele lor.” Și aici mustră iarăși păcatul gurii lor și cuvintele buzelor lor, învățîndu-ne prin toate că se vor pedepsi pentru graiul pe care l-au slobozit cu un glas, stricînd hotărîrea cea dreaptă a lui Pilat. Că acela voia să-L slobozească pe Mîntuitorul Hristos, fiind El nevinovat, dar aceștia au strigat: „Ridică-L, ridică-L, răstignește-L pe El! Sîngele Lui - asupra noastră și asupra fiilor noștri!” Iar Simmah le-a tălmăcit pe acestea mai luminat: căci, în loc de: „risipește-i pe dînșii întru puterea Ta”, a zis așa: „Nestatornicește-i pe dînșii întru puterea Ta și surpă-i pe dînșii, Doamne sprijinitorul nostru, după păcatul gurii lor și după cuvintele buzelor lor.” Adică: Fă-i pe dînșii nestatornici și arată-i robi în loc de slobozi, pentru păcatul gurii lor și pentru cuvîntul buzelor lor. Așa a stricat Dumnezeu împreună-glăsuirea cea rea și la facerea turnului (Babilonului), și a dezlegat-o prin neunire și vătămătoarei boli a unirii la un gînd a adus doctoria lecuitoare, adică despărțirea limbilor. Și să se prindă întru mîndria lor! Să se pedepsească - zice - prin acelea pe care le-au îndrăznit. Și - de vreme ce n-au vrut a sluji Mîntuitorului Hristos, ci au îmbrățișat împărăția Chesarului - se vor da robiți Chesarului: 13 Și din blestem și minciună se vor vesti întru sfîrșit întru mînia sfîrșitului, și nu vor fi. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Psalmii in lectura lui Marcel Iures | mariusmanta75 | Generalitati | 9 | 20.12.2015 08:12:12 |
psalmii de laudă... | myself00 | Generalitati | 2 | 13.06.2012 01:23:27 |
Filozofia crestina vs celelalte filozofii | Pestisorul de Aur | Generalitati | 90 | 11.12.2011 23:47:07 |
Inmormantarea la celelalte religii | tigerAvalo9 | Generalitati | 19 | 18.02.2009 23:08:38 |
Cum se citeste Evaghelia? | costel | Reguli in Biserica | 4 | 13.01.2009 08:23:23 |
|