Eminescu canonizat?

[calator prin ploaie]

Talentul nu l-am contestat.....doar genialitatea !!!!

[camy_d]

În prealabil postat de calator prin ploaie

Talentul nu l-am contestat.....doar genialitatea !!!!

Şi ai mai contestat şi faptul că e cel mai mare poet român. Dacă vrei să ştii, a mai fost apreciat şi de străini şi a fost tradus în multe limbi, cică ar fi îmblânzit limba germană, numai că mie nu mi s-a părut niciodată aspră. Era un poet care nu scria de dragul de a scrie, ci trăia poezia, chiar cu greu i-au smuls colegii de la "Junimea" poeziile ca să le publice.

[Dumitru73]

În prealabil postat de camy_d

Şi ai mai contestat şi faptul că e cel mai mare poet român. Dacă vrei să ştii, a mai fost apreciat şi de străini şi a fost tradus în multe limbi, cică ar fi îmblânzit limba germană, numai că mie nu mi s-a părut niciodată aspră. Era un poet care nu scria de dragul de a scrie, ci trăia poezia, chiar cu greu i-au smuls colegii de la "Junimea" poeziile ca să le publice.

multi nu il recunosc ca fiind cel mai mare poet roman.

[Seraphim7]

În prealabil postat de Dumitru73

multi nu il recunosc ca fiind cel mai mare poet roman.

E un poet national,dar sa nu uitam faptul ca a avut o moarte prematura,pana la 39 de ani a a creat o opera care l-a consacrat in istoria literaturii romane,totusi avea un potential enorm,deci putem vorbi despre un om de geniu,de valoare europena, sau puteam.Insa nu-l putem compara cu Blaga,Bacovia sau altii autori la fel de prolifici,intrucat subscriu altor curente,Eminescu a fost un exponent al romantismului,Blaga al expresionismului si Bacovia al simbolismului.Dar totusi judecand obiectiv arta eminesceana impresioneaza,atat ca forma cat si ca,continut,totusi nu putem sa-l putem pe Blaga sau pe Bacovia poeti nationali intrucat primul este un exponet al meditatiilor filosofice,iar al doilea un exponet al macabrului,sumbrului etc.

[calator prin ploaie]

În prealabil postat de Seraphim7

E un poet national,dar sa nu uitam faptul ca a avut o moarte prematura,pana la 39 de ani a a creat o opera care l-a consacrat in istoria literaturii romane,totusi avea un potential enorm,deci putem vorbi despre un om de geniu,de valoare europena, sau puteam.Insa nu-l putem compara cu Blaga,Bacovia sau altii autori la fel de prolifici,intrucat subscriu altor curente,Eminescu a fost un exponent al romantismului,Blaga al expresionismului si Bacovia al simbolismului.Dar totusi judecand obiectiv arta eminesceana impresioneaza,atat ca forma cat si ca,continut,totusi nu putem sa-l putem pe Blaga sau pe Bacovia poeti nationali intrucat primul este un exponet al meditatiilor filosofice,iar al doilea un exponet al macabrului,sumbrului etc.

Depinde de interpretare...Pana si realitatea bacoviana m-a miscat mai profund! Recunosc...nu ma consacra literaturii poezia, dar in materie de versuri imi mentin opinia : a fost un poet cu talent , dar nu genial ! Sic cogito! Nu mai incercati sa schimbati parerile celor ce nu judeca precum voi....nu denota o anume calitate , intr-un dialog si in plus nici nu schimba absolut nimic !


Tristetea apelor adanci

"Cand goarna suna rece
Rece stau
Si diminetile acelea de lumina
Imi amintesc ...

Surade floarea transformata in cenusa
Si din tacute umbre lacrimez
Ce-ar vrea sa stau, ce-ar vrea sa fug
Ce-ar vrea la usa
Nepotrivirea-n sine s-o alung
Doar ca visez ...

Ca s-au infipt in nori intamplatoare randuri
Ori s-au deschis in cercuri peste ape -
Acele ganduri
Ce trist ma simt si cat de singur
Si imi ajunge ! "

Nichita

[Decebal]

Aşa cum au remarcat şi alţii, mulţi, Eminescu nu are ce căuta în Sinaxarul Bisericii chiar dacă a fost un om de excepţie şi pentru care el este canonizat în canonul Literaturii şi Culturii Rumâneşti. Ceea ce cred că ar mai fi de spus este că trebuie să observăm şi să luăm act de indiferenţa cu care Biserica (BOR) l-a tratat şi îl tratează pe acest martir pentru dreptate şi adevăr al Naţiunii Rumâne, de lipsa de consideraţie şi de solidaritate a clerului BOR faţă de Mihail Eminescu. Din punctul meu de vedere este absolut inadmisibil, chiar dacă Eminescu nu era un ortodox convins şi nici practicant, însă lupta lui pentru cultura rumânească, pentru dreptatae şi adevăr pentru Naţiune, căutările şi descoperirile lui în plan filozofic şi metafizic (iar poezia lui are pe alocuri o evidentă vână religioasă, chiar dacă nu creştină, dar trebuie să ţinem cont că sfera religiosului este cumva mai vastă decât cea strict a creştinismului, chiar dacă în Creştinism este Adevărul), râvna lui ferventă pentru cinste, moralitate, dreptate, pentru valori autentice ale Omeniei, şi multe alte lucruri, ar fi trebuit să genereze o mişcare de sensibilitate din partea clerului ortodox rumân şi chiar şi din partea mirenilor ortodocşi pentru a studia opera lui, pentru a se pătrunde de ideile lui, pentru a primi călăuzirea lui, pentru a îi duce mai departe spre împlinire marile sale Idealuri, pentru a fi în cele din urmă alături de el şi a îl sprijini atât în timpul vieţii, cât şi după moarte prin cinstirea autentică a memoriei lui. Eminescu a fost în realitate, şi el a fost conştient până la urmă că acesta este Crudul şi Tristul adevăr, SINGUR toată viaţa lui, neiubit şi neapreciat cu adevărat de nimeni din vremea lui, şi în special de "marea" Biserică Ortodoxă Rumână, singur împotriva tuturor. Aşa că nu poate fi canonizat ca sfânt, în mod evident, însă BOR ar fi trebuit şi ar trebui să se apropie de marile valori ale acestui Popor Rumân, să le dea atenţia şi cinstirea cuvenită (adică să mai şi asculte de ei), să le dea îndrumarea spirituală şi teologică de care au nevoie şi să nu îi mai lase să se lupte de unii singuri împotriva tuturor, să fie alături de ei şi să aibă grijă ca şi rumânii ortodocşi să îşi împroprieze valorile şi să le mai pună în practică. Din nefericire BOR a eşuat şi eşuează în continuare lamentabil din acest punct de vedere, şi atunci nu ne mai mirăm de lipsa de unire, de iubire, de sprijin reciproc, de slujire reciprocă, de solidaritate din sânul Poporului Rumân. În timp ce mulţi dintre clerici îşi văd de orientarea lor meschină prin această viaţă, neatenţi la aceşti Mari Oameni cum era Mihail Eminescu (veşnică să îi fie pomenirea şi binecuvântarea lui Dumnezeu să fie asupra lui), oameni care sunt în mod evident superiori cu mult din multe puncte de vedere slăviţilor clerici, astfel de Oameni, cum erau Eminescu sau Codreanu, îşi duc existenţa plină de singurătate, plină de tragism, plină de lipsă de consideraţie şi de respect faţă de persoana şi opera lor din partea conlocuitorilor, şi asta în condiţiie, cum am mai spus, în care nişte Pigmei faţă de acest Mare Om care au ajuns pe funcţii de clerici îşi duc mai departe calculele lor meschine şi indiferente, grija lor pentru propria ogradă, când Eminescu era de mii de ori mai jertfelnic decât ei. Adevărul este, într-un anume sens, că este şi greu pentru nişte simple personaje cu mult inferioare unuia ca Eminescu, chiar şi de pe funcţiile lor clericale, să priceapă un astfel de Om, să se înalţe cât se poate la valoarea lui şi să îi mai şi dea importanţa care i se cuvenea şi i se cuvine.

"Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!"

(Mihail Eminescu, Rugăciunea unui dac, fragment)

[DragosP]

Să înţeleg din scrisele tale, că, deşi nu prea le avea el cu ortodoxia, BOR greşeşte că nu-l face sfânt?
Poate un pic şi pe Ionică?

[Mosh-Neagu]

Hm! Abia acum am descoperit acest topic... E adevarat ca Eminescu a suferit mult datorita rautatii acelor vremi, dar de aici si pana a deveni sfant, mi se pare putin prea fortat. Nu neaparat daca a fost sau nu impartasit... Nici cei care au murit prin inchisori nu au fost impartasiti si totusi unii sunt izvoratori de mir!...
Dar, daca ar fi sa se puna in dezbaterea BOR aceasta propunere, eu zic ca nu trebuie sa lipseasca si... Veronica Micle, femeia cuminte, putin maritata si putin amanta lui conu Caragiale!...

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Hm! Abia acum am descoperit acest topic... E adevarat ca Eminescu a suferit mult datorita rautatii acelor vremi, dar de aici si pana a deveni sfant, mi se pare putin prea fortat. Nu neaparat daca a fost sau nu impartasit... Nici cei care au murit prin inchisori nu au fost impartasiti si totusi unii sunt izvoratori de mir!...
Dar, daca ar fi sa se puna in dezbaterea BOR aceasta propunere, eu zic ca nu trebuie sa lipseasca si... Veronica Micle, femeia cuminte, putin maritata si putin amanta lui conu Caragiale!...

"Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.


Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.


De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece."

„Avem adânca încredințare că Sfânta Născătoare de Dumnezeu i-a mijlocit mântuirea”
De altfel, o mărturie mult mai târzie, de prin 1886, din perioada ultimă a bolii, vine să confirme întoarcerea definitivă la credința izbăvitoare. Încurajat de Creangă să încerce și un tratament la bolnița Mănăstirii Neamț, Eminescu acceptă sugestia. Tratamentul nu s-a dovedit eficace, dar aura locului sacru l-a înconjurat pe bolnav cu clipe de liniște binefăcătoare pntru sufletul său. Căci, așa cum a consemnat un duhovnic al mănăstirii pe un Ceaslov, poetul a cerut să fie spovedit și împărtășit (era ziua de 8 noiembrie 1886, ziua Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil, ziua lui Mihai). Și, după ce a primit Sfânta Împărtășanie, a sărutat mâna preotului și i-a spus: „Părinte, să mă îngropați la țărmul mării, lângă o mănăstire de maici și să ascult în fiecare seară, ca la Agafton, cum cântă Lumină lină”.
Avem adânca încredințare că Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, în mila ei nesfârșită față de durerea și umilința lui, i-a mijlocit mântuirea.
Astfel, „gândurile ce au cuprins tot universul” revin la matca Ortodoxiei românești pe care, dincolo de toate pendulările căutătorului de absolut, Eminescu a iubit-o și a apărat-o ca pe prima valoare a spiritualității neamului, întrupată în Biserica națională.
„Pe patul de moarte, maica Benedicta le spunea prietenilor: <<Apărați-l pe Mihai!>>, iar filosoful Noica menționa că, de câte ori revenim să-l citim pe Eminescu, nu ne întoarcem niciodată cu mâinile goale. Și cam așa este! Dacă românii l-au considerat ca atare, acesta este poetul național.” (acad. Eugen Simion)

În prealabil postat de dorinastoica14

E bine dacă a primit-o şi atunci.Nu ştiam.

Frumoase cuvinte dar mai ales spuse de cineva mai vrednic decât mine.