Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 18.09.2024, 15:24:23
David_1859 David_1859 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.01.2019
Mesaje: 340
Implicit IPS Streza – „pastorație bizară”: darurile SF. DUH „reduse” la „sănătate mintală”

Poate unii s-ar întreba despre ce o mai fi vorba și sub un astfel de titlu. Ei, „bine”, „miracolul” despre care este vorba a fost într-o oarecare măsură săvîrșit și nici nu mă mir că așa ceva să fi fost săvîrșit de un personaj de factura, de tipologia reprezentată de „colosul” de la „Herman-stat”, ce-i drept că e vorba despre un alt „colos” decât ăla care încerca să se autoglorifice sub camuflajul ridicării unei statui nejustificate nici ca existență și nici ca dimensiuni ale unui așa-zis baron local (dar neautohton).

Mai direct este vorba despre niște așa-zise învățături duhovnicești predicate de un personaj care a ajuns să se ferească de menționarea publică a numelui „dumnealui” de familie, crezînd că va anula, va anihila din conștiința publică fapte extrem de grave comise de „dumnealui”, și cu consecințe grave incalculabile, prin jonglerii nominale cu scopuri de manipulare mediatică; ca sa revin, este vorba despre „învățături” proferate la cumpăna dintre anul acesta și cel recent, proferări din care reiese că Streza consideră cele mai mari daruri ale DUHULUI SFÎNT, și poate chiar singurele sau eventual printre puținele, ca fiind ceea ce el ar înțelege prin „sănătate și respectiv limpezime mintală” și eventual „apropiere de Dumnezeu”.

Citat:
Darurile cele mai mari sunt sănătatea, limpezimea minții, apropierea de El, călătoria împreună cu El. Sunt darurile spirituale de care noi avem nevoie și pe care le punem în firava noastră rugăciune.
https://www.stiridesibiu.ro/stiri/ip...oi-avem-nevoie

Bineînțeles că se pun mai multe probleme cu privire la astfel de afirmații pretins teologice, pretins creștine ortodoxe, în primul rând este vorba despre darurile Duhului Sfînt, daruri despre care se vorbește de mai multe ori în Sfintele Scripturi și în Sfînta Tradiție, tematică asupra căreia sper să revin și să se revină în general, și care în niciun caz nu pot fi reduse la cele menționate în așa-zisa predică respectivă a tăicuțului „Părinte” Streza, evident fără să contest că sănătatea, inclusiv cea mintală, ar fi daruri de la Dumnezeu, doar că darurile spirituale sunt cu siguranță mai multe, cu scopuri atât în mîntuire, precum și în zidirea Bisericii, drept fiind că este vorba despre o altfel de zidire decât cea avută în vedere de „afaceristul” Streza (Liviu), zidire care are și ea rosturile ei pentru mîntuire și pentru o cât mai mare întregime a vieții bisericești, întregime care și ea are rosturi mîntuitoare, în ciuda a ceea ce crede „samsarul de ființe umane” și respectiv „jugănitorul” și „sugrumătorul” neostoit al Bisericii, în speță IPS Streza (Liviu).

Însă o altă interpretare, insinuată aparent subtil, și de o gravitate oarecum asemănătoare cu a aceleia sesizată mai sus, este aceea că potrivit tovarășului Streza ceea ce „înțelege” el prin „sănătate / limpezime mintală” se constituie în niște „criterii ultime” ale validării existenței darurilor Duhului Sfînt și ale conlucrării cu darurile Duhului Sfînt în cazul oricărui creștin ortodox, daruri date cuiva de Duhul Sfânt, inclusiv prin mijlocirea Sfintelor Taine, insinuare aparent subtilă sau pretins poate inexistentă, dar care trimite un astfel de discurs pretins creștin ortodox, pretins de „catedră”, de catedrală, deci cu pretins caracter de reper teologic, în alte direcții, una dintre ele, asemănător cu „încheieri” de mai sus, fiind, în evaluarea mea, a păcatelor împotriva Duhului Sfînt...
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea)
Reply With Quote
Răspunde