Creștinismul traco-latin

[RappY]

La „înălțare” spunem „ascension” în engleză. În italiană, „ascensione”, în spaniolă „ascensión”, în portugheză „ascensão” și în franceză „ascension”. Atunci de unde vine „înălțare”? De la latinul „altus”, la fel cum, în aromână, este „analtsu”.

De ce alte limbi latine au folosit altă rădăcină (ad + scando în loc de altus)? Pentru că, după cum argumentează atât Pr. Dumitru Stăniloae cât și Pr. Mircea Păcurariu, creștinismul român și-a dezvoltat limbajul despre credință din traco-latină sau „latină orientală”.

Astfel, nu am fost încreștinați de misionari occidentali, ci creștinismul s-a născut pe pământurile noastre din vorbitori de latină populară în Răsăritul Europei (adică ce vor fi numiți mai târziu „vlahi”). Astfel, creștinismul românesc nu este doar apostolic, ci este și unic în dezvoltare, nefiind nici grec, nici slavon, dar nici de natură latină occidentală: este un creștinism format în și prin populația traco-latină.

„Înălțare” nu este singurul astfel de cuvânt. Mai jos, primul cuvânt din fiecare pereche are rădăcini traco-latine, iar al doilea cuvânt este forma latină occidentală.

• Dumnezeu vs. Deus
• Făcătorul lumii vs. creator mundi
• Biserică vs. ecclesia
• Credință vs. fides
• Rugăciune vs. oratio
• Tată, părinte vs. pater
• Întrupare vs. incarnatio
• Înălțare vs. assumptio
• Răscumpărare vs. redemptio
• Înviere vs. resurrectio
• Iertare vs. remissio
• Împărăția lui Dumnezeu vs. regnum Dei
• Fecioară vs. virgo

Aceste lucruri sunt detaliate aici (https://ro.orthodoxwiki.org/Limba_română) dar tot nu cred că e un concept foarte bine cunoscut.

[RappY]

Pr. Dumitru Stăniloae despre acestea:

Acești termeni creștini latini se dovedesc creați de poporul nostru, ca latinitate orientală, dintr-o vreme când nu începuse să iradieze un vocabular creștin de la Roma, adică dinainte de sfârșitul sec. II, când creștinismul de acolo a început să-și dea o expresie literară proprie, care s-a întins în tot Occidentul (prin presbiterul Cajus, Ipolit și prin Tertulian). Acești termeni folosiți de poporul nostru neîntrerupt de la începuturile creștinismului lui, arată că creștinismul a pătruns în sânul lui cel puțin o dată cu pătrunderea lui în Italia, dar într-un mod mult mai masiv, fiind mai aproape de Asia Mică; dar și că acest creștinism, departe de a afecta latinitatea lui, a contribuit ca el să se distingă ca un popor latin aparte foarte de timpuriu față de latinitatea din Occident, formându-se ca un popor latin propriu.

Traducerile de pe teritoriul latinității orientale indică un caracter popular, concret, propriu creștinismului de la început, nedevenit obiect al speculației mai teologice. În scrisul latin literar al teologilor de mai târziu din aceste părți s-au impus termenii mai teologici creați la Roma, dar faptul că ei nu s-au impus și în uzul general, e o dovadă că termenii vechi mai populari erau deja adânc înrădăcinați în viața poporului. Cu mult mai popular, mai afectiv e și termenul Tată decât Pater. El e apropiat de Taică, tăicuță, care a putut da naștere și celui de Maică, Măicuța Domnului.

Dumitru Stăniloae, Rolul ortodoxiei în formarea și păstrarea ființei poporului român și a unității național, «Ortodoxia», XXX, nr. 4, 1978, pp. 584-603. (download)

[RappY]

Astfel, o întrebare poate fi: ce contează? Ce ramificări are faptul că este latinitate orientală sau occidentală, tracică sau romană? Aceste observații au început cu sec. XX și au fost accentuate de Pr. Dumitru Stăniloae în 1945.

Diferențele cele mai imporante nu sunt nici de limbă nici de cultură, deși ele există și ele, ci de încreștinare. Adică, faptul că limbajul nostru creștin este de factură traco-romană înseamnă că noi ne-am încreștinat destul de profund încă din primul secol, dinainte să ajungă creștinismul în Roma. Adică, atunci când Sf. Ap. Pavel a venit prima dată în Europa, în Macedonia, unde trăiau o mulțime de traci, s-a început procesul de creștinare a strămoșilor noștri.

În sec. I d. Hr, tracii romani deja erau romanizați de peste 200 de ani, deci vorbeau deja limba traco-latină și probabil mulți dintre ei greaca în vederea înlesnirii comerțului cu negustorii greci. Când a început creștinarea prin Sf. Pavel și ucenicii săi (e.g. Tit trimis în Dalmația), au început să se traducă cuvintele grecești direct în traco-latină, creând un altfel de vocabular decât cel ce se va dezvolta mai târziu la Roma.

Având în vedere că tracii de la sud de Dunăre și triburile tracice de la nord de Dunăre (adică dacii) vorbeau o limbă înrudită sau aceeași limbă (în special după romanizare), tracii au putut ajuta direct la încreștinarea dacilor de la bun început. Așadar, când Sf. Ap. Andrei a sosit în Dobrogea, a început o misiune care va fi lesne continuată și ajutată de frații tracici din Balcani, și ei creștinați de Sf. Pavel.

Astfel, limba noastră de factură traco-latină este încă o dovadă a creștinării strămoșilor noștri în sec I-II. Nu există alt neam latin în estul Europei în afară de poporul român cu neamul ramurile sale (daco-români, istro-români, aromâni, meglenoromâni). Faptul că neamul românesc există azi în pofida vremurilor aprige prin care a trăit este datorită creștinării lor devreme, făcându-l un popor ocrotit de Dumnezeu. Când slavii vin în sec VI-VII și mai târziu ungurii prin sec X, aceste neamuri învață prima oară despre creștinism de la poporul autohton: vlahii adică românii.

__________________________

Articol OrthodoxWiki despre acestea, scris dintr-un eseu de-al Pr. Dumitru Stăniloae din 1979:
https://ro.orthodoxwiki.org/Încreștinarea_traco-romanilor

[RappY]

P. P. Panaitescu în „Introducere la istoria culturii românești” (1969):

„În limbile romanice noțiunea a trăi e redată prin derivate din vivere; numai în românește, alături de slavicul a trăi, era un cuvânt arhaic a custa, din latinescul constare: a rezista, a se menține pe loc. A trăi nu era pentru strămoșii noștri nici desfătare, dar nici predare în fața suferinței, ci o împotrivire în fața nevoilor, a trăi însemna a rămâne. Numai limba română cunoaște această asociere de sensuri, oglindind soarta neamului.”

Cărți de la P.P. Panaitescu pe archive.org.