|
#41
|
||||||
|
||||||
Ăsta nu e argument.
Este explicabil de ce începi așa jenant, pentru că vrei ca spre dezacord să orientezi opinia celui care urmeaza să citească postul; n-am să spun că ”ba e așa”, ci am să contra-argumentez postarea ta. Citat:
De ce ți seîntâmplă ție asta? Pentru că tu nu crezi, chiar dacă (bănuiesc) urmezi/ai urmat studii de specialitate. 27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios.(Ioan20,27) În Duhul Sfânt să fii credincios! Citat:
De aceea eu cred că omul are o fire naturală trupească/materială și de aceea el se manifesta în mod natural ca animal mai mult sau mai puțin sălbatic, depinde de mediul în care trăiește. Nu confunda omul simplu (....) cu un om relativ educat, deoarece acesta din urmă deja a aflat de Dumnezeu, dar nu și de hotarul dinainte rânduit pe care să-l treacă pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu. Citat:
Citat:
17. Căci trupul poftește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceți cele ce ați voi.(Gal5,17) *Eu am folosit cuvântul inimă ca să definesc mai ortodox sufletul, nu organul anatomic; faptul că nu recunoști/nu accepți, ci contrazici, demonstrează patima cu care compui postul. Citat:
Mă feresc să contrazic, dar tot postez un raspuns continuator în Galateni ca să descriu faptele care provoacă plăcerile ca să vorbim concret și să delimităm de unde vin plăcerile și să observăm că niciuna nu-i comună, ”duală”: 19. Iar faptele trupului sunt cunoscute, și ele sunt: adulter, desfrânare, necurăție, destrăbălare, 20. Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, 21. Pizmuiri, ucideri, beții, chefuri și cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am și spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. 22. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, 23. Blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege.(Gal5,19-23) Toate faptele omului am putea spune că sunt trupești fiindcă sunt înfăptuite cu ajutorul trupului, fără de care e imposibil de făptuit ceva, însă cele de origine trupească(cu excepția nevoilor trupești), dacă sunt acceptate și permise de suflet a se înfăptui, pot aduce osândă maimică sau mai mare, iar cele care aduc folos sufletesc n-au altă legătură cu trupul decât ca mijlocul de a le înfăptui. Citat:
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) |
#42
|
||||
|
||||
Citat:
Asta pe plan soteriologic (adică în vederea mântuirii). Iar pe plan antropologic (adică despre firea sau natura umană), firea umană a fost creată bună fiindcă tot ce a creat Dumnezeu a fost bun. După căderea din Eden, firea umană s-a denaturat, pierzând comuniunea cu Dumnezeu. Dar la momentul Întrupării (adică la Bunavestire), firea umană s-a ridicat iar căci Dumnezeu a îndumnezeit-o făcându-Se om. Atunci toată firea umană, comună tuturor oamenilor, a fost ridicată. Botezul completează această renaștere a omului primind harul Duhului Sfânt în inimă și dă voie omului să năzuiască către mântuire cu ajutorul lui Dumnezeu. Trupul nu are cum să fie complet rău fiindcă e făcut de Dumnezeu, o să renaștem cu trupul, ne împărtășim cu Trupul Mântuitorului, trupul e templul Duhului Sfânt, trupul este o taină și ceva esențial firii umane, create de Dumnezeu. Ai spus mai multe acolo dar astea mi se par diferențele esențiale: de antropologie (cauza) și de soteriologie (efectul). Dacă tu vezi omul ca fiind întru totul căzut (antropologie) atunci nu vezi nici cum poate contribui prin propria voință la mântuire (soteriologie). Astea poate par lucruri mici dar nu sunt. Teologi ortodocși mai stricți ți-ar spune că practic negi Întruparea de vreme ce nu primești îndumnezeirea firii umane înfăptuită la Bunavestire.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa Last edited by RappY; 04.03.2024 at 17:50:00. |
#43
|
|||
|
|||
Citat:
Că firea naturală a omului n-are nicio treabă cu Dumnezeu mai citez și (Rom3,10-18): 10. După cum este scris: "Nu este drept nici unul; 11. Nu este cel ce înțelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu. 12. Toți s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este. 13. Mormânt deschis este gâtlejul lor; viclenii vorbit-au cu limbile lor; venin de viperă este sub buzele lor; 14. Gura lor e plină de blestem și amărăciune; 15. Iuți sunt picioarele lor să verse sânge; 16. Pustiire și nenorocire sunt în drumurile lor; 17. Și calea păcii ei nu au cunoscut-o; 18. Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor".(Rom3,10-18) Oare e de bună credință sursa din care ai citat pe sf Maxim Mărturisitorul? N-o fi protestantă/progresistă? Cât despre împreuna-lucrare dintre om si Dumnezeu, un lucru scapă din vedere (sau ignoră) mai toți din cauza ”miopiei duhovnicești”, astfel că ei nu recunosc că Dumnezeu e în sinergie absolută cu întreaga creație dinainte de veci(poate cineva să nege?), iar creația I se supune necondiționat, cu excepția omului, findcă, datorită rațiunii, numai omul își arogă libertatea(nu liberul arbitru) de a nu se supune. De ce nu se supune? Pentru că firea lui naturală trupească îi orbește rațiunea și-l înșeală. Dumnezeu nu Se poate sustrage sinergiei pe care El a creat-o și nici creația, deoarece ”Dumnezeu nu dă cu zarul”(Einstein). Dacă Dumnezeu voiește 4. Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină.(1Tim2,4) cine se poate împotrivi? P.S. Am deviat prea mult de la tema topicului.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) |
#44
|
||||
|
||||
Citat:
Citat:
Din manualul de teologie dogmatică pe care l-am mai citat în alte părți (Pr. Isidor Todoran): Citat:
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa Last edited by RappY; 05.03.2024 at 13:04:29. |
#45
|
|||
|
|||
Citat:
Dacă am citat eu din Scriptură înseamnă că n-am spus eu? Nu le spun de la mine, ci din Scriptură, dar pe tine nu te convinge fiindcă nu crezi, tu crezi ce scrie-n cărți. Mă voi ruga pentru tine. Nici căutarea nu începe fără intervenția Duhului Sfânt fiindcă omul e rațional și de aceea nu face niciun pas fără o motivație. Dacă ar începe să caute fără să știe că/ce caută atunci și pornirea asta ar fi generată de Duhul Sfânt ca să-L afle pe Duhul Sfânt, fiindcă dacă nu știe că/ce caută atunci el poate găsi... orice. Însă dacă tu spui că asta ar fi în natura oricărui om, atunci asta ar demonstra (dpmdv) reaua ta voință fiindcă duhul omului(chiar botezat fiind) nu e Duhul Sfânt decât, e-e-eventual, după o cateheză conștientă(adică după intervenția Duhului Sfânt); de aceea Ioan Botezătorul spune: 8. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.(Mc1,8) Trupul este templu al Duhului Sfânt numai după ce omul e conștient de harul lui, de jertfa lui, adică după cateheză, după prima spovadă, după ce devine dispus să facă sacrificii; până atunci nu e conștient de Duhul Sfânt, iar de sufletul propriu poate nici atunci.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) |
#46
|
|||
|
|||
Ia vezi ce spune apostolul Pavel efesenilor despre firea tuturor, despre voia trupului si a simturilor, voie despre care tu spui ca este si a sufletului:
3. Întru care și noi toți am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând voile trupului și ale simțurilor și, din fire, eram fiii mâniei ca și ceilalți.(Ef2,3)
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) |
#47
|
||||
|
||||
Citat:
Din Teologia Dogmatică Ortodoxă vol 1 a părintelui Dumitru Stăniloae: Citat:
Citat:
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa |
#48
|
|||||
|
|||||
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa |
#49
|
|||||
|
|||||
Citat:
Te ascunzi după deget ca să nu pui în inima ta Scriptura, iar mie-mi răspunzi cu deviere ”la mantinelă” (ca la hochei). Citat:
Citat:
”Tu zici.”
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) Last edited by Demetrius; 08.03.2024 at 00:23:37. |
#50
|
|||
|
|||
Citat:
Omul(Adam și Eva)n-au fost făcuți cu trup material și sex diferit în veșnicie, în Rai, ca apoi să cadă de acolo, cu atât mai mult cu cât este vorba de ultima zi din creația lumii materiale. 13. Și nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.(In3,13) În veșnicie i-a fost rezervat omului de la bun început un loc datorită Chipului, cu ajutorul căruia poate ajunge prin multă străduință la asemănarea cu Dumnezeu. Omul nu a căzut de acolo, ci ”a căzut” în prima probă de a se ridica acolo, deoarece latura spirituală a firii sale este alterată de comuniunea sufletului cu trupul. P.S. Am completat cu majuscule câteva cuvinte absolut necesare(dpmdv) în citatul pr Dumitru Stăniloae.În postul tău e citatul original, în postul meu este comentat de mine.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) Last edited by Demetrius; 08.03.2024 at 00:52:12. |
|