Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #991  
Vechi 02.07.2022, 10:05:45
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Suceava organizează un pelerinaj la mănăstirile din Ardeal și Oltenia, în perioada 22-24 iulie.

Obiectivele propuse sunt următoarele: orașul Alba Iulia, Mănăstirile Râmeț, Prislop, orașul Târgu Jiu, Mănăstirea Lainici, Horezu, Polovragi, Curtea de Argeș, Transfăgărășanul, Barajul Vidraru și Bâlea Lac.

Taxa de participare este de 450 lei și include transportul, o masă pe zi, două nopți de cazare și ghid turistic pentru fiecare obiectiv.

„Era o inițiativă mai veche de a organiza un pelerinaj cu deschidere și către tinerii din afara organizație”, a transmis Ionel Gherman, coordonatorul Departamentului Sport – Turism, al ASCOR Suceava.

Diferența ar consta în faptul că până acum am organizat excursii și pelerinaje numai cu membrii ASCOR Suceava. De această dată ne-am asumat provocarea de a organiza un pelerinaj mai amplu și din acest punct de vedere consider că proiectul va implica mult mai multă seriozitate în organizare.

Înscrierile se fac online, la adresa de email: ghermanionel18@gmail.com. Pentru informații suplimentare accesați pagina oficială de Facebook ASCOR Suceava.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #992  
Vechi 16.08.2022, 19:22:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu” va avea loc în aer liber, în Centrul civic al Vasluiului, duminică, începând cu ora 19.00. La festival sunt așteptați toți iubitorii și pasionații de muzică. Intrarea este liberă.

A 18-a ediție a Festivalului de muzică corală laică și religioasă organizat în memoria compozitorului Gheorghe Cucu se va desfășura pentru a doua oară în Vaslui.

Ediția de anul trecut a fost prima care s-a desfășurat în orașul Vaslui, după implicarea Episcopiei Hușilor alături de Consiliul Județean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local Puiești. Edițiile anterioare se desfășurau în localitatea natală a compozitorului, satul Puiești, județul Vaslui.

În cadrul evenimentului vor urca pe șcenă: Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, Corul „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iași, Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Cluj-Napoca, Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși și Corala „Fantasia” din Vaslui.

Repertoriul va include piese ale compozitroului Gheorghe Cucu.

Ediția de anul acesta vine cu o noutate, concursul din 20 august, dedicat formațiilor corale din țară.

Dorința organizatorilor este ca festivalul să fie apreciat la nivel național și să atragă cât mai mulți participanți.

„Ne-am propus ca prin acest Festival să-l aducem în atenție, ca o datorie morală, pe unul dintre cei mai mari compozitori ai țării noastre – Gheorghe Cucu -, care își avea obârșiile la Puiești și a fost dascăl la Biserica «Domnească» din Bârlad”, a spus Preasfințitul Părinte Ignatie la ediția de anul trecut.

„Pentru orice iubitor de muzică, pentru orice virtuoz, nu este suficientă numai dexteritatea de a cânta excepțional din instrumentele muzicale sau de a interpreta vocal anumite piese, ci este nevoie și de o stare interioară, pe care acesta să o poată transmite celor care îl ascultă” a mai punctat ierarhul anul trecut.


Compozitorul Gheorghe Cucu s-a născut în data de 11 februarie 1882 în satul vasluian Puiești. Prin folosirea creatoare a cântecului popular în lucrările sale corale, a contribuit la dezvoltarea școlii muzicale românești.

Maestrul Gheorghe Cucu a predat la Conservatorul bucureștean, la Seminarul „Nifon Mitropolitul” și a dirijat mai multe coruri printre care cel al Mitropoliei, din capitală.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #993  
Vechi 07.09.2022, 00:23:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Sibiului are loc la Brașov în zilele de 10 și 11 septembrie.

Asociația de Cultură și Conservarea Patrimoniului și Tradițiilor Brașovul Vechi, sub înaltul patronaj al Arhiepiscopiei Sibiului, organizează această ediție a întâlnirii.

Program

Deschiderea întâlnirii are loc sâmbătă, 10 septembrie, în Piața Unirii din Brașov, la ora 13:30.

În continuarea deschiderii Părintele Constantin Necula le va vorbi tinerilor despre rugăciune în conferința cu tema „Viața de rugăciune, rugăciunea Vieții”.

De la ora 18:00 se va desfășura un concert în aer liber susținut de talente locale.

Ziua se va încheia cu Procesiunea „Rugăciune pentru pace în lume” (Piața Unirii – Căminele Memorandumului)

Duminică dimineață tinerii vor participa la Sfânta Liturghie Oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.

După slujbă vor fi organizate ateliere meșteșugărești tradiționale.

De la ora 14:00 va avea loc un spectacol în care vor urca pe șcenă: Corala Armonia, Ansamblul studențesc Junii Brașovului și Taraful Muzica Divertis din Chișinău.

Festivitatea de încheiere va începe la ora 16:30 și cuprinde concluziile Întâlnirii Tinerilor din Arhiepiscopia Sibiului.


La acest eveniment vor participa 50 de voluntari, 150 de tineri brașoveni și 180 de tineri din Sibiu cărora li se vor adăuga 20 de tineri din Ucraina, stabiliți în Brașov.

Scopul întâlnirii este facilitarea comunicării directe între tineri, după perioada de pandemie, și integrarea tinerilor ucrainieni în comunitatea locală.

Întâlnirea este sponsorizată de mai multe instituții de administrație locală și de cultură.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #994  
Vechi 05.10.2022, 23:15:54
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

𝐏𝐑𝐎𝐆𝐑𝐀𝐌𝐔𝐋 𝐒𝐀𝐑𝐁𝐀𝐓𝐎𝐑𝐈𝐈 𝐒𝐅𝐈𝐍𝐓𝐄𝐈 𝐏𝐀𝐑𝐀𝐒𝐂𝐇𝐄𝐕𝐀 𝐋𝐀 𝐈𝐀𝐒𝐈 7-16 𝐎𝐂𝐓𝐎𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄 2022 :

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe la Iași sâmbătă, 8 octombrie, când, de la ora 6:00 racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană și depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie.

La sărbătoarea Sfintei Parascheva, vor fi aduse în Iași și moaștele Sfântului Paisie de la Neamț. Sfântul Paisie (Velicicovschi) de la Neamț este omagiat anul acesta în toată Patriarhia Română, întrucât se împlinesc 300 de ani de la nașterea sa. Anul 2022 a fost proclamat drept Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.

În data de 14 octombrie 2022, ziua de cinstire a Sfintei Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9:00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iași în mai multe locații.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor a transmis programul evenimentului:

Programul sărbătorii Sfintei Parascheva la Iași

Vineri, 7 octombrie 2022

Ora 20.00 – Primirea la Catedrala Mitropolitană a raclei cu sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț

Sâmbătă, 8 octombrie 2022

Ora 6.00 – Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, urmat de procesiunea în jurul Catedralei Mitropolitane cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț și depunerea lor spre închinare în baldachinul de pe platoul din fața căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”

Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 16.00-18.00 – Ceasul 9, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Duminică, 9 octombrie 2022

Orele 6.30-11.30 – Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie arhierească și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 16.00-18.00 – Ceasul 9, Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 19.00-20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinților”: Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț (se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă – Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană)

Luni, 10 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 19.00-23.00 – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Simeon Noul Teolog și a Sfântului Grigorie Palama

Marți, 11 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Ceasurile, Utrenia, Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ora 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ora 18.00 – Prezentarea volumului de Canoane închinate Sfintei Cuvioase Parascheva, publicat de Editura Doxologia. Prezintă pr. prof. dr. Dragoș Bahrim și lect. dr. Adrian Sârbu. Canoanele din volum vor fi interpretate de Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iași, dirijor arhid. prof. Mihai Ursache.

Evenimentul are loc la Librăria „Doxologia”

Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Miercuri, 12 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Ceasurile și Sfânta Liturghie, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ora 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei

Joi, 13 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ora 19.00 – Concert Accapela (în Catedrala Mitropolitană)

Orele 21.00-00.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfintei Cuvioase Parascheva, unită cu a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Orele 0.00-2.00 – Sfânta Liturghie arhierească

Vineri, 14 octombrie 2022

Orele 7.00-9.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare

Orele 9.00-12.30 – Sfânta Liturghie arhierească

(pe podiumul din Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt)

Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și a Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv

Sâmbătă, 15 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească; Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 16.00-18.30 – Ceasul 9, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Duminică, 16 octombrie 2022

Orele 6.30-12.00 – Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 15.30-18.00 – Ceasul 9, Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Paraschevaù
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #995  
Vechi 10.11.2022, 02:37:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

De Ziua Bibliei, Librăria Cărților Bisericești pregătește reduceri de până la 50% la anumite ediții ale Sfintei Scripturi achiziționate prin magazinul online.

Oferta este valabilă în perioada 12-14 noiembrie, după cum urmează:

Reducere de 50%
Biblia – format 053, copertă grena, de la 64 lei la 32 lei;
Biblia – format 073, copertă albă, de la 95 lei la 53 lei;
Biblia – format 073, copertă grena, de la 95 lei la 53 lei;
Biblia – format 053, copertă grena, de la 64 lei la 32 lei;
Biblia – format A4 cu scris mare, copertă grena, de la 230,40 lei la 133 lei
Noul Testament cu Psalmii – Ediția Sfântului Sinod, 2016, format mic (100/145 mm), copertă grena, de la 39 lei la 19,50 lei;
Noul Testament cu Psalmii – Ediția Sfântului Sinod, 2019, format 053, copertă albă, de la 48 lei la 24 lei;
Noul Testament cu Psalmii – Ediția Sfântului Sinod, 2019, format 053, copertă grena, de la 48 lei la 24 lei;
Noul Testament cu Psalmii, format A4 cu scris mare, copertă grena, de la 81 lei la 40,50 lei;
Reducere de 35%
Mica Biblie (pentru copii), de la 68,80 lei la 44,72 lei
Istorisiri din Sfintele Scripturi pentru copii și părinți (pentru copii), de la 48 lei la 31,20 lei
Adresa online a Librăriei Cărților Bisericești este Cartibisericesti.ro.

Ziua Bibliei a fost instituită în 2006 printr-o hotărâre a Sfântului Sinod, cu scopul de a le aminti credincioșilor datoria de a citi Sfânta Scriptură. Este marcată în 13 noiembrie, ziua de în care este serbat Sfântul Ioan Gură de Aur.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #996  
Vechi 26.11.2022, 12:54:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Corul de Copii și Tineret „Symbol-Jean Lupu” al Patriarhiei Române va susține două concerte dedicate Zilei Naționale a României. Evenimentele vor avea loc marți și joi la Oradea și Satu Mare.

Repertoriul corului dirijat de Luminița Guțanu Stoian este compus din două fragmente alese din filmelele „Veronica” și „Mama”.

Orchestrațiile repertoriului au fost alcătuite special pentru aceste evenimente de maeștrii Ioan Dobrinescu și Eugen Dan Drăgoi.

Concertul de marți va debuta la ora 19:00 și va fi susținut la Filarmonica de Stat din Oradea, alături de Orchestra Filarmonicii condusă de Romeo Rîmbu.

Joi seara, de la ora 19:00, Corul „Symbol” va susține un concert la Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” din Satu Mare, alături de Orchestra Filarmonicii dirijată de Ștefan Novak.

Concertul de la Satu Mare este cu intrare liberă, iar pentru concertul de la Oradea se pot procura bilete de la casieria Filarmonicii și de pe site-urile de profil.

Evenimentele de marți și joi fac parte din cadrul Turneului Național „Muzica pentru copii în filmul românesc”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #997  
Vechi 28.05.2024, 11:32:00
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.646
Implicit

Eveniment: Editura Contra Mundum lansează, pe 1 iunie, cartea “Sorocul impus” de Anthony Trollope, care tratează în mod critic problema eutanasierii obligatorii a bătrânilor. Invitat special: biofizicianul Virgiliu Gheorghe

Editura Contra Mundum va organiza sâmbătă, 1 iunie, de la ora 17:30, la Biserica Precupeții Noi din București, str. Ernest Broșteanu, o lansare-eveniment a cărții „Sorocul Impus” de Anthony Trollope. Invitat special al acestei conferințe va fi biofizicianul Virgiliu Gheorghe, care a prefațat cartea. La eveniment vor mai vorbi Pr. Gheorghe Holbea și Ninel Ganea, din partea editurii.

„Sorocul Impus” este unul din cele mai tulburătoare și mai puțin cunoscute romane ale secolului al XIX-lea, deși poartă semnătura unuia dintre autorii extraordinar de populari ai perioadei victoriene. Prima ediție a cărții s-a vândut în puțin peste 800 de exemplare, iar ulterior în decursul unui secol a mai fost reeditat o singură dată în limba engleză. Ediția publicată acum de Contra Mundum reprezintă o premieră în cultură română.

Poate că, în parte, această ocultare a romanului se datorează subiectului foarte sensibil, cartea tratând într-o manieră critică problema eutanasierii obligatorii a bătrânilor.Trollope realizează în această scriere un adevărat tur de forță, prezentând întreaga argumentație în favoarea uciderii celor în vârstă la persoana I, din perspectiva personajului negativ, ceea ce îl constrânge pe cititor să se confrunte cu multe din consecințele negative ale eutanasiei și cu dimensiunea morală mai profundă a subiectului.

Romanul este foarte actual și prin prisma schimbărilor și evenimentelor din ultimii ani, culminând cu perioada pandemiei, în care bătrânii au fost identificați drept o categorie „vulnerabilă”.

De asemenea, merită amintit în context că, în unele țări, cum ar fi de pildă Canada, aproximativ 4% din cauza deceselor o reprezintă eutanasierea (voluntară), iar vocile care susțin eutanasierea forțată a unor categorii de populație (bolnavii mintali) se bucură de un statut mainstream.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.
Reply With Quote
  #998  
Vechi 30.05.2024, 01:18:37
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.646
Implicit

Centrul Eparhial Tomis, invitație la conferința susținută de Dr. Virgiliu Gheorghe, la Casa de Cultură din Constanța: “Riscuri pentru sănătatea mintală la noua generație”

Centrul Eparhial Tomis a anunțat, pe pagina de Facebook, organizarea unei conferințe susținute de biofizicianul Dr. Virgiliu Gheorghe, la Casa de Cultură din Constanța: "Riscuri pentru sănătatea mintală la noua generație”:

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Școala Brâncovenească, în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, Radio Dobrogea și alți parteneri, organizează conferința „Riscuri pentru sănătatea mintală la noua generație”, susținută de către Dr. Virgiliu Gheorghe.

Evenimentul va avea loc luni, 3 iunie, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanța.
Intrarea este liberă.”
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.
Reply With Quote
  #999  
Vechi 30.05.2024, 02:16:32
cozia cozia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.01.2007
Mesaje: 2.917
Implicit Cristiboss56

Oare ce o fi cu Cristiboss56 de nu mai participa si nu raspunde?
__________________
Menirea omului pe pamant nu este de a manca si de a-si face nevoile ci sa ajunga asemenea lui Dumnezeu Tatal.
«τὸ γὰρ μυστήριον ἤδη ἐνεργεῖται τῆς ἀνομίας, μόνον ὁ κατέχων ἄρτι ἕως ἐκ μέσου γένηται·»
Reply With Quote
  #1000  
Vechi 30.05.2024, 02:41:30
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.646
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cozia Vezi mesajul
Oare ce o fi cu Cristiboss56 de nu mai participa si nu raspunde?
N-am mai citit nimic de la frăția sa, la un moment dat el avea cele mai multe postări care mai țineau forumul în viață.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
stiri dorinel78 Stiri, actualitati, anunturi 318 11.06.2014 17:16:17
Pe scurt din lume (stiri mai noi si mai vechi) Laura19 Stiri, actualitati, anunturi 173 13.05.2014 07:46:57
Stiri, spectacole, evenimente culturale pentru cei din Bucuresti glykys Stiri, actualitati, anunturi 160 05.04.2014 23:07:21
Baptistii stiu de dinainte ca o sa apara stiri indreptate impotriva BOR metanoia2 Generalitati 13 23.11.2009 17:23:51