Parintii sunt impotriva

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de AlinB

da' parca erai plin de har, revelatii, ai vazut lumina necreata inca fara pic de pocainta, etc.

iar bipolar, treci de la o extrema la alta?

Da, am văzut Lumina Necreată. Şi da, ca şi toţi creştinii (nu ereticii) avem foarte multe momente când vine harul. Poate de zeci de ori pe zi.
La cele mai mici gânduri de smerenie, vine harul şi la cele mai mici gânduri de mândrie, pleacă harul Domnului şi ne dau târcoale "haruri" demonice.
Problema-i alta: ştim când avem har? Ştim când suntem ispitiţi?
Şi da, sunt o beşică de puroi, tocmai mie stricatului împuţit şi vrednic de iad în fiecare secundă ce sunt, mi s-a arătat Lumina Necreată. Nu înţeleg nici eu de ce, nu am meritat, nici acum nu înţeleg de ce, şi pentru ce. Nu ştiu dacă am avut nevoie de acea Lumină, nu ştiu dacă vreodată am nevoie de ea, ce nevoie are Lumina de la mine? Nu ştiu ce să fac, fiindcă nu mă consider cu nimic în plus faţă de alţi oameni...

Nu sunt bipolar, fiindcă nu am minţit în nimic din ce am scris... Îmi asum tot ce am spus şi mi-e tare frică de aceste taine, peste măsura mea de înţelegere...

Repet, citiţi cărţile postate anterior:

"Dogmatica Empirică", de părintele Ioannis Romanidis.
şi
"Psihiatria pentru duhovnici", de Dr. Dmitri Avdeev.

Şi cât de mult puteţi, din Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ignatie Briancianinov şi alţii.

Pe aceştia i-am citit şi eu şi îi iubesc tare mult...

Pomeneşte-mă, frate Aline.

[CristianR]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Deci iertaţi-mă, vă rog mult, fraţilor, fiindcă vâd cât de mult rău vă fac, vă pricinuiesc, vă promit că în curând, voi pleca de pe forum.

Sau ai putea încerca să înțelegi unde greșești, dacă spui că faci rău și dacă chiar ești sincer când spui asta. Ai primit mult feed-back la postările tale; e cazul să ții cont de el, nu neapărat plecând, ci corectând câte ceva. Ar putea să-ți fie și ție folositor, și interlocutorilor tăi. Dacă ți se spune că jignești, încearcă să nu mai jignești, mai ales că tu însuți suferi când ești jignit. Evident că niciunul dintre noi nu putem fi pe placul tuturor; însă ceilalți nici nu ne cer neapărat asta, dar ne trag de mânecă atunci când văd că alunecăm fără să ne dăm seama. Interacțiunea poate fi benefică dacă vrem să ne folosim de ea, pentru că ne ajută să vedem aspectele la care avem mai mult de lucru.

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de CristianR

Era un filmuleț rusesc în care un călugăraș este cuprins chiar de o astfel de exaltare, după care starețul îl trimite în cimitir să-i laude și apoi să-i ocărască pe cei morți, învățătura fiind, evident, aceea că așa cum reacționează aceștia trebuie să fim și noi față de laude și față de ocări.

Cristian, filmuleţul acela rusesc, a doua parte din seria de 3 filmuleţe, era răspunsul stareţului la întrebarea ucenicului:

Ce să fac când oamenii mă laudă şi ce să fac când oamenii mă ocărăsc? Şi la trimis în cimitir să laude morţii, apoi l-a trimis la înmormântarea unui mort, să ocărască mortul... şi a venit cu ochiul vânăt la stareţ şi cu învăţătura dobândită.

Nu fiindcă avea ucenicul "stări" de har... Harul nu e o stare... Iertare pentru intervenţie...

[vsovi]

În prealabil postat de CristianR

Articolul încearcă să arate câteva trăsături ale falsului mistic. Spre exemplu, că nu e liniştit, ci agitat, că nu odihneşte, ci oboseşte şi panichează, consideră că are o legătură aparte cu Dumnezeu, el fiind un ales care nu trebuie să supună Bisericii toate revelaţiile şi viziunile sale.

Aşa îl pot vedea cei din afară, care nu sunt prinşi în mreaja lui seducătoare. El însuşi, însă, foarte greu se va identifica pe sine cu portretul de mai sus. Ar putea-o face dacă s-ar smeri, dacă s-ar spovedi cu toată sinceritatea, încredinţându-i duhovnicului toate viziunile, faptele şi vorbele sale, precum şi faptul că se consideră un ales al lui Dumnezeu, că are o misiune mai aparte. Această misiune ar trebui să o pună sub semnul întrebării şi să-l lase pe duhovnic să i-o confirme sau să i-o infirme.

Să ia aminte şi la propriile vise, pentru că ele ne transmit adesea ceva despre noi, despre starea noastră lăuntrică. Spre exemplu, dacă mă visez vorbind în mijlocul unei mulţimi, încântarea pe care o resimt este cel mai probabil rodul slavei deşarte.

În general vorbind, ca să te asiguri că nu cazi în această plasă a falsului misticism trebuie să fii în primul rând preocupat de propriile tale păcate, să le identifici şi să te eliberezi de ele. Odată începută această lucrare, nu ştiu dacă vei putea vreodată considera că ai ajuns la capătul ei. Beneficiile ei sunt cunoscute: smerirea treptată şi lepădarea de sine.

Dragă CristianR. Ce părere ai, ar trebui să credem sau să ascultăm sau să luăm aminte la o învăţătură amestecată formată din îndemnuri şi cercetări bazate pe învăţătura duhovnicească care are la bază credinţa cu simptomatologia şi tratamentul provenit de la o învăţătură medicală (psihologia şi psihiatria) care au la bază necredinţa şi ateismul şi negarea credinţei?

Putem amesteca oare grîul cu neghina ca să etichetăm şi să dăm tratamente ce te transformă în legumă prin drogări masive de tip pleavă? Nu ţi se pare că metoda asta de speriere şi ducere în disperare a credincioşilor prin etichetări diagnosticale amestecate se numeşte un malpraxis atît la nivel duhovnicesc cît şi la nivel medical?

Ce părere ai... de cine trebuie să ascultăm: de grîu sau de neghină? De Calea cea strîmtă a bobului ca să ajungă miez cald de pîine sau de pleava ce se lasă dusă de vîntul melancoliei şi lăudăroşeniei ''medicale''?

Eu cred că Bublişor are nevoie de iubire de la Dumnezeu şi nu de ''tratamente''... amestecate.

[CristianR]

Eu cred că psihologia este poate cea mai hulită dintre științe pentru că ea are prostul obicei de a ne pune în față o oglindă mai mult sau mai puțin clară, dar în care nu ne place ce vedem și atunci refuzăm să admitem că e chipul nostru. Ni se pare schimonosit sau caricatural, uneori chiar drăcesc. Și îl acuzăm atunci pe cel ce umblă cu oglinda asta care nu poate fi de la Dumnezeu. Că doar Dumnezeu ne-a creat după Chipul Său frumos și așa trebuie să fim și noi, frumoși.

Dar lucrarea duhovnicească oare nu înseamnă în bună măsură același lucru: să vrem să ne vedem necurățiile și să ne îndreptăm chipul schimonosit? Cum să facem asta dacă nu vom admite, mai întâi, că nu suntem frumoși. Ne este rușine să ne vedem în ochii cu desăvârșire curați și limpezi ai lui Dumnezeu așa cum le-a fost rușine lui Adam și Evei după ce au păcătuit și s-au descoperit goi (de har, după o tâlcuire); și continuăm și noi să ne ascundem, să fugim de noi înșine, adică de ochiul Său care ne privește prin adâncul nostru.

Într-un fel, cred că mai blândă este psihologia, care ne găsește scuze pentru felul în care suntem, mângâindu-ne că nu noi purtăm vina. Și ne oferă, atât cât poate, și ajutor. Iar originile ei, ca și ale psihiatriei și medicinei, nu cred că sunt atee, căci sunt foarte vechi, de când e omul preocupat de mișcările sufletului său. S-a eliberat, între timp, de niște superstiții, față de care știu că nici tu nu ai simpatie.

[AlinB]

În prealabil postat de CristianR

Eu cred că psihologia este poate cea mai hulită dintre științe pentru că ea are prostul obicei de a ne pune în față o oglindă mai mult sau mai puțin clară, dar în care nu ne place ce vedem și atunci refuzăm să admitem că e chipul nostru. Ni se pare schimonosit sau caricatural, uneori chiar drăcesc. Și îl acuzăm atunci pe cel ce umblă cu oglinda asta care nu poate fi de la Dumnezeu. Că doar Dumnezeu ne-a creat după Chipul Său frumos și așa trebuie să fim și noi, frumoși.

Dar lucrarea duhovnicească oare nu înseamnă în bună măsură același lucru: să vrem să ne vedem necurățiile și să ne îndreptăm chipul schimonosit? Cum să facem asta dacă nu vom admite, mai întâi, că nu suntem frumoși. Ne este rușine să ne vedem în ochii cu desăvârșire curați și limpezi ai lui Dumnezeu așa cum le-a fost rușine lui Adam și Evei după ce au păcătuit și s-au descoperit goi (de har, după o tâlcuire); și continuăm și noi să ne ascundem, să fugim de noi înșine, adică de ochiul Său care ne privește prin adâncul nostru.

Într-un fel, cred că mai blândă este psihologia, care ne găsește scuze pentru felul în care suntem, mângâindu-ne că nu noi purtăm vina. Și ne oferă, atât cât poate, și ajutor. Iar originile ei, ca și ale psihiatriei și medicinei, nu cred că sunt atee, căci sunt foarte vechi, de când e omul preocupat de mișcările sufletului său. S-a eliberat, între timp, de niște superstiții, față de care știu că nici tu nu ai simpatie.

Da, pentru unii e mai simplu doar cu duhovnicul care sterge cu buretele listuta cu pacate intocmite "pe propria raspundere" fara sa aprofundeze problema starii sufletesti a persoanei in cauza.

Depresie? Toata lumea are? Pacate? Toata lumea mmai greseste. Certuri? Se mai intampla. De ce? Nu ne intereseaza, inca o pasa magica si au disparut. Pana data viitoare.