Împotriva EREZIILOR NEO-PROTESTANTE - Cuvântul al II-lea - ICOANELE

[Igor_Paslusnik]

Slavă Domnului.

Lucrurile intră pe făgaşul lor normal. Sunt prea multe versete ca să mai fie ceva de neînţeles. Totul e simplu: ori crezi, ori nu crezi.

Mă refer să crezi ce învaţă Ortodoxia, creştinismul fără erezie.

Creştinismul care este pur biblic, lipsit de orice mizerie, fiind fără de pată, Biserica Neprihănită Mireasă Vie a Mielului, în dragostea Sa veşnică, e cel ortodox.

Dar totuşi mai intră câteva versete, nu? :) Ca să zică iarăşi unii, ispitiţi fiind, că le folosim pe post de bâtă, nu de mărturisire, întărire, confirmare, adeverire, lămurire...

Ce început de Post Mare... Doamne, întăreşte-ne.

[centesimusvicesimusoctavus]

În prealabil postat de AlinB

Amuzant ca o secta care crede ca Dumnezeu chiar sta pe un tron (fizic) in Cer sa puna atata opozitie vizavi de folosirea unor mijloace materiale in procesul rugaciunii sau al ritualului.

Vă amuzați fără temei domnule, căci eu nu am pretins că Tronul din Cer ar fi ”fizic”. Dimpotrivă, am spus că acel capac al chivotului în simbol a fost confecționat după modelul original ceresc.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Așa cum pertinent a subliniat și colegul Pelerin, ne-am fi așteptat ca atât ”moaștele” lui Elisei, cât și ”picturile” medicului-evangheist Luca să fie nelipsite în cadrul închinării la Templu ori în adunările primilor creștini; ori nici vorbă de așa ceva! Nici măcar o sugestie cât de mică...

Fraţilor, să fim drepţi la cuget! Iar nu copii la minte. Oare Scriptura face inflaţie de cuvinte? Oare vouă, care sunteţi biblişti, şi care bibiliţi cu programe sofisticate fiecare cuvinţel scripturistic, găsindu-l important foarte şi plin de miez, vi se pare că vreun cuvânt din Evanghelie ori vreuna dintre Epistole sunt scrise de florile-mărului? Nu mai degrabă s-a scris atunci când a fost necesar? Aşadar în vederea depăşirii unor probleme cruciale pentru viaţa Bisericii, care apăruseră deja, precum şi a celor care aveau să vină?
Vă miraţi că nu sunt texte care să pomenească unul sau altul dintre aspectele vieţii de credinţă? Nimic mai firesc! La ce bun să punem dreptar acolo unde lucrurile decurg deja drept?
Aşadar nu găsim scrise acele lucruri care deja funcţionau din plin. Nici Biblia nu ar fi trebuit să fie scrisă! Dar, întrucât oamenii au fost mereu îndărătnici şi tari de cerbice, uituci şi uşor de momit, întrucât inima noastră a fost mereu învârtoşată, greoaie şi nerecunoscătoare, întrucât nu am voit să primim pe Dumnezeu din tot sufletul nostru, atunci, da, prin pogorământ ne-a lăsat Dumnezeu busola asta numită Scriptură. Dar nici de ea nu am ascultat, precum ştim, ci am ales mereu să orbecăim prin istorii...
Apoi, să nu uităm: suntem rupţi de universul liturgic şi de înţelesul originar al teologiei icoanei. Parcă suntem nişte ţaţe şi o adunătură de gură-cască în faţa icoanei... Guralivi şi grăbiţi, gălăgioşi şi snobi, ne perindăm opiniile deşucheate pe coridorul vizitatorilor Sacrului şi debităm enormităţi fără măsură. Suntem rupţi, astăzi, de universul unitar al Liturghiei care, amintiţi-vă cei ce scormoniţi prin texte vechi, nu putea fi lipsit nici de icoană, nici de cântare, nici de tămâie, nici de lacrimile suferinţei şi dorului... Ce legătură mai avem noi, modernii, cu toate acestea?
Vorbim despre icoane! Avem noi habar de universul primilor iconari? Trăit-am noi întâlnirile lor cu Dumnezeu? Şi invers, în timp ce flecărim pe net din dorinţa de a ne confirma obsesiile şi micuţele prejudecăţi, avem noi habar ce străduinţe depun iconarii de azi?

Mă încumet să întreb altceva: de ce credeţi că sfinţii tăcuţi şi neştiuţi nu au simţit nevoia să scrie tratate lungi de teologie? De ce tăcerea lor? De ce discreţia? De ce nu mai degrabă tomuri şi tomuri, mereu... Ce, unul care vorbea cu Dumnezeu prin creierul munţilor sau în arşiţa câmpiei nu ar fi avut nici un cuvânt de spus despre credinţă?
Oare nu a fost de ajuns că sfinţii s-au hotărât, în faţa barbarilor păgâni şi a ereziilor, să vorbească? Nu au vorbit oare odată pentru totdeauna? Oare flecăreau conjunctural? Oare dădeau cu presupusul? Asta să însemne, oare, "părutu-ni-s-a nouă şi Duhului Sfânt"?...

Scriptura nu conţine textele pe care am voi noi să le conţină ci doar pe acelea pe care Dumnezeu, Proniatorul nostru, a găsit de folos să le insufle pentru noi. Ce nu e scris acolo înseamnă că a fost trăit deplin pe altă cale. Anume, prin trăirea sfinţilor, mucenicilor, mărturisitorilor. Ei au trăit făcînd. S-au găsit destui să le noteze sfânta viaţă.

Când Moise cobora cu Tablele Legii, deşi Poruncile erau scrise acolo, în piatră, cei mai mulţi nu îi dădeau crezare. Deşi le vorbea, ei nu îl ascultau. Dar ce zic de Moise? Priviţi pe Hristos! A fost vândut şi răstignit de cei care au stat la masă cu El, de cei care Îl ascultau când pe munte când pe malul mării, de cei cărora Domnul le-a vindecat orbii şi paraliticii, nătângii şi leproşii, de cei cărora Hristos le-a înviat morţii... Ce tot îi daţi cu Scriptura, ca argument suprem, când strămoşii noştri L-au răstignit pe Însuşi Argumentul Suprem, pe Cel Care a trăit printre ei, a suferit împreună cu ei, S-a bucurat împreună cu ei şi S-a răstignit pentru ei, prin alegerea lor?

Dacă nici de Moise şi nici de Hristos nu au voit să asculte oamenii, voiţi ca ei să asculte musai de Scriptură şi doar de Scriptură? Când? Azi, în noianul de scripturi care încep cu abecedarul chirchiz telenovelizat, continuă cu scriptura efectelor adeverse ale paracetamolului, trec prin recomandările uneia din cele zece mii de firme producătoare de prezervative şi termină cu analogia-supergolurilor-din-liga-statului-burundi? Iertaţi, vă rog, dar multe noime le mai răsturnăm sub soare...

[centesimusvicesimusoctavus]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Vă miraţi că nu sunt texte care să pomenească unul sau altul dintre aspectele vieţii de credinţă? Nimic mai firesc! La ce bun să punem dreptar acolo unde lucrurile decurg deja drept?
Aşadar nu găsim scrise acele lucruri care deja funcţionau din plin.

Să-mi fie cu iertare, dar cum să funcționeze ”din plin” când ele (icoanele și moaștele) nu existau nici la evrei, nici la primii creștini. Oare să fi ascuns Dumnezeu din Scriptură tocmai aceste elemente fără de care nu se poate concepe o biserică ortodoxă? Sau se poate concepe?... Încă nu am primit exemple de biserici ortodoxe fără icoane...

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Dacă nici de Moise şi nici de Hristos nu au voit să asculte oamenii, voiţi ca ei să asculte musai de Scriptură şi doar de Scriptură?

Păi da! Căci Moise, Hristos și Scriptura zic la fel:

”Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi. ” (Deuteronom 18,15)

”Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei” (Luca 16,29)

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Să-mi fie cu iertare, dar cum să funcționeze ”din plin” când ele (icoanele și moaștele) nu existau nici la evrei, nici la primii creștini. Oare să fi ascuns Dumnezeu din Scriptură tocmai aceste elemente fără de care nu se poate concepe o biserică ortodoxă? Sau se poate concepe?... Încă nu am primit exemple de biserici ortodoxe fără icoane...

Păi da! Căci Moise, Hristos și Scriptura zic la fel:

”Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi. ” (Deuteronom 18,15)

”Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei” (Luca 16,29)

Cred că se poate răspunde şi mai pe larg, pornind de la un cadru mai cuprinzător, precum şi pe scurt şi direct la afirmaţiile pe care le-aţi făcut.
Mai întâi, nu ştiu dacă sunteţi de acord că, în zorii Bisericii Apostolice, Sfântul Evanghelist Luca a pictat pe icoană chipul Domnului nostru Iisus Hristos, precum şi chipul preasfintei Născătoare de Dumnezeu, apoi şi chipurile Sfinţilor Apostoli şi Prooroci. Sunteţi de acord cu aceasta?
Dacă sunteţi de acord, nu mai văd nici un motiv care să ne reţină pe noi, creştinii, urmând Sfântului Luca să pictăm şi să cinstim chipul Mântuitorului şi al celorlalţi Sfinţi ai Lui şi, desigur, al Preacuratei Sale Maici.
Că doară Psalmistul chiar aşa zice: "Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui" (Psalmul 67,36).
Domnul Însuşi spune "Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte" (Mt 10, 40) precum şi "Voi sunteţi lumina lumii..." (Mt 5, 13-14).

Apoi, eu nu înţeleg nicicum de ce dvs., creştinii adventişti, nu acordaţi atenţia şi însemnătatea cuvenite tezaurului teologic al Bizanţului. Să înţeleg că teologia bizantină a Sfinţilor Părinţi, una care a sistematizat învăţătura teologică a Bisericii despre icoană, este ...cum? Ce vă opreşte să îi daţi urmare? Consideraţi aşadar că noi creştinii de azi, mădularele Bisericii, suntem în greşeală când urmăm pe Sfinţii Părinţi? Aşadar învăţătura de credinţă adventistă este autentică şi, evident, mai apropiată de Adevăr decât a tuturor Sfinţilor pe care îi numim Părinţi? Cum poate fi posibil?

Teologia sistematizată de Părinţii Bisericii în legătură cu sfintele icoane conţine o mulţime de caracteristici esenţiale ale icoanei, dintre care amintesc:
1) Icoana are o putere sfinţitoare; ea este chip al materiei transfigurate prin harul Duhului Sfânt, nu este un obiect oarecare ci unul sfânt, capabil aşadar să fie un făgaş, pentru noi, al energiei necreate care izvorăşte din Dumnezeu; a fi conectat la icoană înseamnă aşadar a fi conectat la Har, deci a fi în comuniune cu Dumnezeu. Oare nu tocmai această comuniune năzuim cu toţii, noi creştinii, să o trăim?
2) Icoana are însemnătate învăţătorească, evanghelică: limbajul ei imagistic, modul aparte prin care se exprimă Evanghelia în icoană, ne pun în legătură cu tainele învăţăturii de credinţă dreptmăritoare şi mântuitoare.
3) Icoana exprimă ascetismul creştinului şi transfigurarea persoanei umane sub lucrarea Harului - chipul sfinţilor nu este, de aceea, niciodată fotografie a morfologiei trupului lor fizic, ci simbol al prefacerii lor duhovniceşti.
4) Icoana exprimă comuniunea lumii create cu lumea necreată, comuniune care, în primul rând, a fost deplină în Persoana lui Iisus Hristos, Logosul Întrupat.
Ar mai fi desigur şi alte însuşiri, dar acestea sunt atât de specifice credinţei creştine, învăţăturii şi vieţii practice de credinţă, încât cu greu ar putea cineva să exprime vreo împotrivire faţă de icoane şi faţă de Sfinţii Părinţi. Şi totuşi, iată că se întâmplă...

În fine, ce contraargumente aţi mai putea aduce când tot leagănul cuvioşilor isihaşti, din atâtea secole de credinţă vie, trăită concret, pe toate întinderile lumii, mărturisesc aceeaşi poziţie faţă de icoane? Oare pacea trăitorilor sfintei liniştiri să fi fost lipsită de Lumina Dumnezeiască aşa încât aceştia, cu toţii şi pretutindeni, să se fi înşelat în privinţa icoanelor?
Realizaţi câţi sfinţi ai mânăstirilor, schiturilor, peşterilor şi pustiei, câţi vrednici trăitori în cunoaşterea lumii care stă în spatele icoanei ne sunt azi pildă pentru cinstirea sfintelor icoane?

[centesimusvicesimusoctavus]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Mai întâi, nu ştiu dacă sunteţi de acord că, în zorii Bisericii Apostolice, Sfântul Evanghelist Luca a pictat pe icoană chipul Domnului nostru Iisus Hristos, precum şi chipul preasfintei Născătoare de Dumnezeu, apoi şi chipurile Sfinţilor Apostoli şi Prooroci. Sunteţi de acord cu aceasta?

Nu. Nu am nici un motiv să cred că Sf. Ev. Luca ar fi pictat icoane. Mai întâi de toate pentru că el era doctor, iar nu pictor. Apoi, pentru că în cele două cărți pe care le-a scris nu face nici un fel de trimitere la această pretinsă preocupare a lui. Având în vedere importanța cultică care urma să li se acorde icoanelor, menționarea confecționării primelor icoane din istorie ar fi trebuit să ocupe ceva spațiu în scrierile lui...

În prealabil postat de Ioan_Cezar

În fine, ce contraargumente aţi mai putea aduce

Pe lângă porunca lui Dumnezeu de interzicere a reprezentărilor în scop de închinare și slujire peste care cu nici un chip nu se poate trece, avem o tăcere absolută cu privire la existența acestora în practica cultică a apostolilor și primilor creștini. Cei 60 de ani de istorie creștină regăsită pe paginile Noului Testament reprezintă un timp suficient de mare pentru a putea afla măcar un amănunt cât de nesemnificativ cu privire la pretinsa existență a icoanelor în Biserica Primară.

Sunt aceste două argumente suficient de puternice pentru a fi luate în seamă?

[AlinB]

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Acum continuînd firul subiectului, nu înțeleg în ce sens Noul Testament dezvoltă expresia dogmatică a icoanei și moaștelor, din moment ce nu apar ”explicit” niciuna din cele două categorii. Așa cum pertinent a subliniat și colegul Pelerin, ne-am fi așteptat ca atât ”moaștele” lui Elisei, cât și ”picturile” medicului-evangheist Luca să fie nelipsite în cadrul închinării la Templu ori în adunările primilor creștini; ori nici vorbă de așa ceva! Nici măcar o sugestie cât de mică...

Problema voastra fratilor, este ca v-ati adancit atat de mult in ipocrizia lozincii "Sola Scriptura" incat nu va mai dati seama cand iesiti din conceptul care il afisati cu atata ostentatie.

Pentru ca Sf. Scriptura este una, asteptarile voastre sunt alta.

Si daca ati fi rezonabili in rationament, v-ati da seama ca nu puteti pune in seama Sf. Scripturi, concluziile pripite care le trageti din asteptarile voastre subiective si nerealiste plasate in sarcina ei.

[AlinB]

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Noul Testament completează revelația Vechiului din toate punctele de vedere. Referitor la ”finisarea rituală” eu o percep în sensul simplificării ei, căci Hristos reduce multitudinea ceremoniilor din VT la practic două: Botezul și Cina Domnului - exceptând desigur ruga și cântul ca părți indispensabile ale actului închinării.

Deci cele doua sunt de fapt patru, nu?
Ziua recunostintei la adventisti unde se incadreaza?
A 5a din cele 2 "esentiale" sau sa citim ca "esential" nu inseamna neaparat "limitat la"?

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

eu le sesizes mai degrabă ca pe nite jalnice schelălăieli;

Numeşti schelălăieli... Biblia... Na... No comment...

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Noul Testament completează revelaia Vechiului din toate punctele de vedere.

Dacă ai conştientiza viu, real şi onest lucrul ăsta, ai deveni ortodox, sau altfel spus, creştin.

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Hristos reduce multitudinea ceremoniilor din VT la practic două: Botezul i Cina Domnului - exceptând desigur ruga i cântul ca pări indispensabile ale actului închinării.

Serios? Unde cântau Sfinţii Apostoli în Noul Testament?
Aha! Niciunde.
Cântatul face parte din Vechiul Testament.
Iar acele părţi indispensabile, de care spui, dacă le-ai practica, repet: te-ar face creştin, deci ortodox.
Două taine spui? Biserica Creştină spune că sunt 7, tu de ce spui că sunt două?
Zice:
Efeseni 5, 31-32: De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.
Poftim, deja sunt 3 taine. Şi întreg protestantismul cade. Se află în minciună. Nu mai continui, că nu vorbim despre cele 7 Sfinte Taine.

În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus

Acum continuînd firul subiectului, nu îneleg în ce sens Noul Testament dezvoltă expresia dogmatică a icoanei i moatelor, din moment ce nu apar explicit niciuna din cele două categorii. Aa cum pertinent a subliniat i colegul Pelerin, ne-am fi ateptat ca atât moatele lui Elisei, cât i picturile medicului-evangheist Luca să fie nelipsite în cadrul închinării la Templu ori în adunările primilor cretini; ori nici vorbă de aa ceva! Nici măcar o sugestie cât de mică...

Îşi dai seama ce ai afirmat?
În Templul iudeu, să fie adorat Hristos. Te-ar fi delapidat (ucis cu pietre) evreii, dacă vedeau aşa ceva.
Cine numai le vorbea despre Hristos, cu putere, viu, ca Sfântul Mucenic Ştefan, primul martir, era ucis de evrei, prăznuit la 26 decembrie, era ucis de evrei. Dar mai să aduci Sfinte Icoane în templu?
Doar ei l-au omorât şi pe Hristos.
Pe creştini, de ce să nu-i omoare? Au tot dreptul, cred ei.
Deci cum să fie Sfintele Moaşte ale lui Sfântului Elisei sau Sfintele Icoane ale Sfântului Evanghelist şi Apostol Luca... în Templu ?
Până în anul 70, când romanii au dărâmat templul din Ierusalim, fără să mai fi lăsat piatră pe piatră, cum le-a spus Hristos.
Vechiul şi Noul Testament, sunt Biblia.
Dacă îţi iei ca normă, ca Lege, doar un Testament, devii eretic.
Fiindcă Noul Testament e plin de trimiteri la Vechiul Testament.
Şi Vechiul Testament e plin de proorocii, "anunţuri" despre Noul Testament.
Unu fără altul nu se poate.
Dumnezeu Treime e în amândouă. Dar nu e arătat ca fiind Treime în Vechiul, decât în Noul.
Dar ele sunt un întreg. Slujirea lui Dumnezeu trebuie să fie ca un întreg, din Biblie.

Şi aşa, rezultă Ortodoxia.
Creştinismul din secolul 1 începând. Când creştinii nu aveau Biblie, dar aveau Sfânta Tradiţie. Adică creştinismul vorbit.
Transmis de la unul la altul, când se întâlneau şi vorbeau ! Aia-i Sfânta Tradiţie. Câtă bucurie era atunci...
Biblia a fost Biblie, din anul 140. După alţii din anul 180-190. Dar punem cu speranţă, 140, ca să nu gândim că au fost lipsiţi prea mult de Biblie.

E dovedit istoric, arheologic, dogmatic, patristic, că creştinii aveau Sfinte Cruci la gât din lemn şi metal, şi Sfinte Icoane, în casele lor, şi în Biserică, cu mult înainte să aibe Biblia (Bisericile erau în catacombele marilor oraşe, Roma, Cartagina, Ierusalim, Atena, etc.)

Deci în subteran, creştinii, aprindeau candele, lumânări (că nu puteau să vadă altfel, şi era şi susţinut biblic).
Desenau pe pereţi Sfintele Icoane, chipuri de miel, de cruci, de păuni, de delfini şi peşti.
Desenau pe pereţi chipuri de martiri, rudele lor ucise în Coloseum, sau în spectacolele private ale patricienilor romani.
Desenau pe pereţi Sfinte Icoane cu grâu şi viţe de vie, cu copaci şi mlădiţe.
Şi scriau litere prescurtate: IC XC NI KA şi altele.

Închinându-se, spuneau: Roagă-te pentru noi, Sfinte Mucenice Ştefan, Ioan, sau cum îl numea. Ei nu considerau că au murit. Ci că sunt cu Hristos şi se roagă pentru noi. Pe bună dreptate.
Citeşte şi în "Actele Martirice", găseşti pe net, nu e mare cartea. Adevereşte ce spun, pe lângă Biblia care spune să ne rugăm unii PENTRU alţii.

Vedem limpede.
Când Pavel spune:
II Timotei 4, 13: Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele.

Înseamnă că ei, creştinii, demuuuuult avea deja FELON, şi alte veşminte, cu care slujeau Sfânta Liturghie şi Vecernia şi Utrenia şi alte Sfinte Slujbe. Pentru preot şi diaconul.
ÎNAINTE DE BIBLIE.

Înseamnă că ei, creştinii, demuuuuult aveau deja CĂRŢI şi PERGAMENTE, cu care slujeau Sfânta Liturghie şi Vecernia şi Utrenia şi alte Sfinte Slujbe. Împreună preotul, diaconul şi creştinii.
ÎNAINTE DE BIBLIE.

Însuşi Pavel a slujit cu ele, împreună cu însuşi Carp, aşa spune versetul, nu? Spun eu minciuni? Doamne fereşte.

E Pavel viu?
Sunt vii Apostolii? Sigur că da.
E Carp viu? Timotei, Tit, Ştefan, Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Marcu al Efesului, Grigorie Teologul, Fotie al Constantinopolului, Grigorie Palama, Nectarie din Eghina, Ignatie Briancianinov, Vasile de la Poiana Mărului, sunt ei vii?
SUNT VII !
Pavel a considerat atât de banal subiectul, veşmintelor bisericeşti, cărţilor de slujbă, încât nu a considerat important să mai vorbească mult despre ele, în epistolele sale, asta CU MULT ÎNAINTE SĂ EXISTE BIBLIA !

Ei slujeau deja cu felonul. Cu cărţile de slujbă, cu pergamentele.
Pregătiţi teminic erau.
Sfintele Vase de slujbă, Potirul, tot!

Exista Sfânta Liturghie şi sfintele slujbe, cu mult înainte de anul 400, când a scris-o Sfânţi, precum Apostolul Marcu, Apostolul Iacov, Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul. Fiecare din ei, au scris câte o Liturghie.
Tocmai ca să-i dea caracterul ei simbolic. De aia au scris-o.
Exista înainte prin Sfânta Tradiţie.

Poftim ORTODOXIA ! Aceaşi ca în secolul 1. Azi la fel, secolul 21. Hristos, Cel Unu, Acelaşi. Ne spune să ne ferim de hristoşi mincinoşi.
Scrie şi tu Liturghia ta proprie, scrie cea mai frumoasă rugăciune din viaţa ta, dăruită lui Dumnezeu, şi roagă-te cu ea în fiecare zi.
Măcar atât, dacă la Liturghia Sfinţilor, în Ortodoxie, nu vrei să vii, scrie măcar atât.

Că uite ce zice Pavel:
I Corinteni 14, 19: Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină.
Sunt ferm convins, că Pavel înainte de a scris versetul ăsta:
Galateni 6, 14: "să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!"
... sunt ferm convins că înainte de-a scrie asta, Pavel, s-a închinat şi a sărutat o Sfânta Cruce care o avea în cămăruţa de unde scria epistola.
Simţi puterea? Puterea Sfintei Cruci, biruitoarea dracilor, a patimilor noastre.
O simţi?
Eu o simt... Îmi aduce atâta bucurie...
Şi tot la Galateni 5, 11: când scria aceste cuvinte... "Deci, sminteala crucii a încetat!" Plângea... Plângi şi tu, frăţior drag, că e Postul Mare.
Eu îţi scriu cu lacrimi în ochi.
Lacrimi de bucurie, că sunt creştin...
Pentru nevrednicia mea de-a fi în atât de multă binecuvântare, primită de la Dumnezeu.
Binecuvântarea de-a înţelege !
De-a accepta şi de-a crede !
Oriunde eşti pe pământ, în orice ţară, poţi avea aceste binecuvântări.
E... inexprimabil în cuvinte...
Doar că Pavel, când plângea, nu scria că plânge, sau are lacrimi în ochi, că era smerit. Eu nu ştiu ce e smerenia. Nu mă smeresc, nu ştiu.
Hai cu mine, că fim creştini amândoi. Să ne închinăm Sfintei Cruci.
Îl vezi? E Hristos răstignit pe Cruce. Hai să ne închinăm Lui.
Cum să nu plângi de bucurie că te-a iertat? Că ţi-a dat atâta putere să porţi la gâtul din pământ luat. Sfânta Lui Cruce !
Uite ce zice Pavel:
I Corinteni 1, 18: "Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu."
Uite ce putere avem...
Hai să fim creştini, frate Centimus, că nu îţi ştiu numele din viaţa reală. Hai să fim creştini.

Iar dacă nu simţi puterea Sfintei Cruci, măcar miră-te, dragul meu, că eşti în mare rătăcire, eşti dus cu zăhărelul, în întuneric ! Eşti orb şi orbit mereu, şi nu vezi nimic.

"VENIŢI DE LUAŢI LUMINĂ".
Aici, pe forum, vă dăm Lumina! Prin mine, şi toţi creştinii, vă dă Hristos lumina. O vedeţi? E imposibil să nu o vedeţi.
Ioan 1, 5: Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.
Cu ce mint, în ce spun? Cu ce minte Ortodoxia? Cu ce? Spune-mi cu ce?
Cu ce mă acuzi? Cu ce acuzi Biserica lui Hristos? Ortodoxia. Cu ce o acuzi? Cu nimic. Ci chiar cuvintele tale sunt osânda ta şi ruşinea ta !
Şi pentru ce spui, vei merge în iad. Nu eu te pun acolo. Nici Hristos. Tu singur te pui acolo.
Teme-te şi vino acasă.
În Ortodoxie.

Teme-te, suflete. Că nu ştim cât timp mai ai.
Vino, spovedeşte-te şi împărtăşeşte-te şi "cu frică şi cu cutremur, lucrează la mântuirea ta", în fiecare zi, şi vei fi viu. (Filipeni 2, 12)
Pentru acestă postare amărâtă, #365, pe un forum al Bisericii lui Hristos, vei fi judecat. Pentru ce ai spus aici. Necredinţa ta. Neiubirea ta.
Îmi pasă de tine. Te vreau în turma mică, înapoi.
Nu pentru mine, pentru Hristos.
VINO ACASĂ ! ÎN NUMELE LUI HRISTOS, TE CHEM, VINO !
Trecând peste aspectul dramatic al cuvintelor (pentru necredincioşi). Îmi plânge inima după voi, VENIŢI ACASĂ !
Toţi ereticii, toţi protestanţii, VENIŢI ACASĂ !
VENIŢI ŞI VEDEŢI CĂ BUN ESTE DOMNUL.
VENIŢI SĂ CÂNTĂM ŞI SĂ NE ÎNCHINĂM ÎMPREUNĂ, DOMNUL şi SFINŢILOR LUI, ÎN CARE EL ODIHNEŞTE. SUNT VII.
VENIŢI SĂ FIM VII ÎMPREUNĂ, VII ÎN HRISTOS. ÎN SFÂNTA TREIME... IUBIRE...