Pozitia domnului Andrei Plesu fata de Dan Puric

[antiecumenism]

"Pe lânga faptul ca Andrei Plesu ignora ca Logosul s-a întrupat în Nazaret – un orasel mai modest si mai provincial decât Buzaul! –, se pare ca nu tine seama nici de deosebirea dintre ostile îngeresti ale lui Hristos zidite de Domnul la Facerea lumii si idolii angelici produsi de închipuirea si simbolizarea deviata a religiilor si civilizatiilor antice. Pe acestia îsi îngaduie sa îi amestece, nesanctionate, numai mentalitatea si procedurile sincretice. Oare de ce sa se fi aratat Domnul atât de intransigent si sa fi sistat atât de drastic idolatria Israelului daca nu din cauza faptului ca iudeii, întocmai celorlalte neamuri ale pamântului, ajunsesera sa se roage la idoli, adica la demoni din tagma carora fac parte si „entitatile angelice“ scornite de batrâna Antichitate?! Si iarasi, de ce oare sa se mai fi întrupat Domnul daca nu pentru a ne arata adevaratul sau Chip, adevaratul cer caruia sa ne rugam si, varsându-si dumnezeiescul Sau sânge, pentru a ne revela si a ne face posibila divino-umanitatea Bisericii Sale, singura detinatoare a adevarului despre El, despre îngerii Sai si sfintii Sai si, implicit, singura în stare sa deosebeasca rapid diversii idoli angelici grecesti sau chiar si persani, de adevaratii si puternicii osteni angelici ai lui Hristos?!
În fine, a considera ca Dumnezeu este crestin doar vazut dinspre noi ar însemna doua lucruri: fie ca doar dinspre noi Persoanele Sfintei Treimi se vad ca fiind crestine, în vreme ce dinspre alte unghiuri ale planetei se vad ca fiind islamice, aztece, budiste sau mozaiste, fie ca Unul Domn Iisus Hristos nu este Unul, ci doar unul dintre ‚,dumnezeii zonali“, destinat zonei temperate! Credem ca socantele afirmatii din interviu, ca si pluralismul axiologic postmodern al lucrarii la care ne referim provin din teama disproportionata a autorului ca textul sa nu care cumva sa poata fi socotit fundamentalist si sa ajunga sa fie sanctionat pentru încalcarea normelor admise ale politetii ecumenice si ale deschiderii culturale sincretice.

Ceea ce irita este faptul ca, în pofida vizibilei inapetente confesionale a textului, se doreste totusi ca, în mod discret si abil, rasfoirea materialului angelic sa fie perceputa de cititor ca fiind de sorginte crestina, dar ca a unei carti croite dupa tiparul manusii: fie pe afara sincretica si pe dinauntru crestina, fie viceversa! Exceptând sincretismul subiacent definitiilor angelice, ceea ce contrariaza si adânceste în plus deosebirea dintre îngerii Domnului Plesu si îngerii Bisericii este aniconismul reprezentarilor si al instrumentarului. În majoritatea cazurilor, primii sunt perceputi prin semnificatiile pe care i le-au atribuit religiile traditionale, scolastica sau ezoterismul medieval, folosind liniile de fuga ale perspectivei clasice, albertiene. Asta înseamna ca, în acest caz, îngerii sunt vazuti si comentati dinspre noi, fapt pentru care realitatea lor risca distorsiunile si iluzionismul specifice mentalitatii binoculare. Biserica, în schimb, ni i-a descris cum se vad ei iconic, de sus în jos, dinspre cer înspre pamânt, adica cum îi vede si îi lasa sa fie vazuti Dumnezeu. Iar cum arata ei vazuti de sus, iconic, dinspre Domnul, ne descopera chiar dumnezeiestile revelatii ale Scripturii. Bunaoara, când Daniel îl vede si îl descrie pe Sf. Arhanghel Gavriil, nu el îl vede si îl descrie de fapt, ci vede ce îi arata Domnul, iar gura si cuvintele proorocului, fiind îndumnezeite de harul Domnului, capata puterea de a reproduce verbal vederea si descrierea Lui. De aici si aspectul înfricosator si neuman al vedeniei, ca de altfel al tuturor dumnezeiestilor vedenii, imposibil de a fi fost plasmuite de vederea ochiului sau închipuirii omenesti. Dimpotriva, pliate euforic pe intelect, rationalitatea si coerenta aproape magice ale insolitei angelologii metafizice pe care o comentam sunt fara echivoc destinate constiintei teoretice, dispozitivului ei conceptual. Autorul îsi vrea lucrarea distincta si de ticurile operationale ale „omului recent“, si de pravila doctrinara a teologilor Bisericii. Îngerii Domnului Plesu se vor cu orice pret rezonabil-spontani, dar atât cât neprevazutul lor sa nu care cumva sa joace cuiva „de sus“ sau „de jos“ vreun renghi!, si precis determinati, atât cât sa fiarba/arda specific numai în cadrele culturii, fara sa dea în foc vreodata… Se vorbeste amplu despre ierarhiile angelice ale Areopagitului, se gloseaza încântator asupra demersului scolastic, este pomenita veghea îngerilor natiunilor, sunt comentate rugaciunea si celelalte nevointe de sorginte angelica ce aureoleaza vocatia monahala etc., fara a îngadui macar vreunuia din îngerii cartii sa se rataceasca pe traiectoriile perspectivei rasturnate, teologice! Doctrinei teologice asupra îngerilor i se opune o asa-numita „intuitie operationala“, prin care cititorul este invitat sa înteleaga ca ar fi vorba despre un fel de simtire rationala cu priza mai directa si mai deplina la semnificatia si realitatea „poliedrice“ ale îngerilor: „Fie pentru ca au de raspuns unor derapaje eretice, fie pentru ca au talente de filozofi (adica o anumita neliniste speculativa), fie pentru ca nu se pot sustrage gratuitatii iscoditoare a mintii omenesti, teologii dintotdeauna si-au pus tot soiul de întrebari despre îngeri care, din punctul meu de vedere, nu merita foarte multa atentie. Solicitante pentru inteligenta, ele nu duc prea departe când ceea ce cauti e o intuitie operativa a regnului îngeresc. Eu cred ca toate lucrurile despre care vorbim merita sa fie gândite si asumate numai în masura în care pot deveni altceva decât simpla informat ie istorica si dogmatica. Putem, fireste, divaga sprintar, putem construi rationamente si metafore, dar totul e inutil câta vreme reflexia noastra nu are un impact durabil asupra modului nostru de a fi, câta vreme ea nu se converteste într-o experienta personala transfiguratoare“.

Prin urmare, care ar putea fi portretul-robot al îngerilor Domnului Plesu si care al îngerilor Bisericii? Domnul Plesu a încercat sa le faca îngerilor sai un portret-robot care îl exprima ca autor aproape fara rest: „îngerul plesian“ este irezistibil destept, insuportabil tuturor si nimanui, proxim mai curând evlaviei citadine decât efuziunii isihaste; ca si distinsul lui exeget, este suculent, repede intelectiv, iute pluralist, cordial ezoteric, ocupând cu slava tihnit asezata si notorie a arhetipului alveola cultural-religioasa care i-a fost rezervata. În mod global, desenul lui reface sugestiv bine cunoscuta echidistanta cu care autorul întâmpina atât mediul Bisericii cât si pe cel al religiozitatii neîmbisericite, ba mai mult, a modului în care se complace sa medieze între cele doua instante. Pentru Andrei Plesu, si cu riscul de a fi socotit excesiv generic sau conventional, intervalul reprezinta cratima ideal adecvata unei „diplomatice“ împacari si conlucrari a celor doua angelologii adverse: cea a imaginarului religios, al tabloidelor angelice vehiculate de Antichitate, de restul monoteismelor sau de initiatica doctrinelor oculte, si cea a imaginalului – cum îi place Domniei sale sa-i zica5 – traditiei ipostazelor angelice pe care le furnizeaza patrimoniul iconic al Bisericii. Ca atare, o deosebire importanta o constituie faptul ca îngerii Domnului Plesu arata, functioneaza si se comporta abstract, conventional si despersonalizat, „dupa chipul si asemanarea“ intervalurilor închipuite metafizic de însusi genitorul lor „terestru“, în vreme ce îngerii Bisericii, ca persoane teologice, chiar daca netrupesti si nevazute, arata, se comporta si functioneaza nu dupa cum le-au închipuit oamenii, ci conform unui statut hotarât în ceruri de însusi Sfântul Arhanghel Mihail si încuviintat unanim de plenul ostilor îngeresti.

[antiecumenism]

îngerii lui Andrei Plesu pot fi calificati ca fiind esentialmente „modernisti“. Sa fim mai clari: potrivit teologilor, Întruparea Domnului si icoana Lui inaugureaza era Persoanei. Modelul Persoanei este Hristos. Fara Persoana, adica fara Hristos, n-ar fi existat niciodata era modala a modernitatii, fiindca Hristos întrupat S-a facut vizibil oamenilor ca Persoana, S-a aratat lor cum arata, sau, mai exact, cum S-a lasat vazut. Sa observam ca, în absenta realitatii Persoanei, nici una dintre civilizatiile antice n-a avut vreo epoca moderna si n-a cunoscut modernitatea. Modernitatea este expresia persoanei. Chiar daca inventat cu aproape doua mii de ani mai târziu, cuvântul modern rezuma modul persoanei de a-i asuma si exprima jertfelnic, existential pe ceilalti. A fi modern înseamna a-I iubi ,,modal“ si pe Hristos si pe proximi, a Le iubi neuniform unicitatea. Pe drept cuvânt, Hristos este considerat creatorul si etalonul modernitatii, adica al vocatiei modale, al acelei puteri înalte si singulare daruita umanitatii pentru a exprima tainele descoperirilor divine. Expresia cea mai vie a modernitatii o reprezinta actul zugravirii de icoane.

Caracteristic modernismului este faptul ca, pastrând perfect intact harul modal al modernitatii, daruit odinioara, el pierde tocmai simtirea întelegatoare a adevarului unic, întocmai „modernismului“ definitiilor si continuturilor din Despre îngeri – inegalabile si admirabile ca forma si expresie, dar aniconice, castrate axiologic si, mai grav, lipsite de maretie. „Îngerul plesian“ nu rage divin si neuman, cu unul din picioare pe un tarm al marii si cu celalalt picior pe celalalt tarm, nici nu seamana cu înspaimântatoarea persoana eshatologica din vedeniile proorocilor si sfintilor: „Apoi am vazut un înger puternic care se pogora din cer într-un nor. Deasupra capului era curcubeul, fata lui era ca soarele si picioarele lui ca niste stâlpi de foc. În mâna tinea o carticica deschisa. A pus piciorul drept pe mare si piciorul stâng pe pamânt si a strigat cu glas tare, cum racneste un leu“ (Apoc. 10, 1-3). Oare ce are comun „îngerul plesian“ pazitor, intimist, confesiv si inteluctualist – cum îi sade bine oricarui „dublu ceresc“ închipuit de laicatul caldicel –, cu alura apocaliptica a arhanghelului întrezarit de autorul Apocalipsei?

Doar o remarcă la opiniile anti-Pleșu, respectiv la acuzația de a-i fi considerat pe unii proști:

Părintele Nicolae Steinhardt afirmă în mod repetat că Dumnezeu nu ne vrea proști, un creștin nu trebuie să fie prost.

E... acum fiecare mai e și prost la un moment dat, eu cel puțin pot spune asta despre mine... Important e să învățăm din greșeli și nu numai din greșeli, să fim deschiși...

Eu am citit cartea și nu mi s-a părut că Dl. Pleșu atacă o anumită categorie de oameni... Și un intelectual poate fi prost, cu inima împietrită, orbit de propria-i valoare etc., iar un om fără prea multe studii poate avea inima curată și o înțelepciune câștigată din viață...
Deci nu am găsit la Andrei Pleșu o acuzație a proștilor în sensul oamenilor mai simpli, în nevoi etc., ci o acuzație a prostiei care în fond este un defect....
Sau acum ne apucăm să lăudăm prostia?


"Vina de a fi prost și Dumnezeul minimal
Fiindcă nu acceptă această dimensiune revelatorie a parabolei, Andrei Pleșu îl responsabilizează exclusiv pe cel care nu înțelege, pe cel aflat în afara orizontului deschis de parabolă. Prostia se plătește, iar cel prost este vinovat că este prost. Mîntuirea este o afacere a celor inteligenți, proștii sînt prea grei de cap ca să intre în împărăția cerurilor. „…în cazul parabolelor hristice, dificultățile de înțelegere sînt rezultatul proastei așezări a receptorilor“, „(ființa adevărului) nimic nu o poate voala, în afară de solzii din ochii privitorilor și de prudența inutilă – ca să nu spunem nevrednicia – ucenicilor“ (p.60). Iisus „ferește taina Împărăția de «îmbulzeala» necuviincioasă, ignară, arogantă sau indiferentă a neaveniților“ (p.62).

Explicația dată de Pleșu în acest loc obscurității parabolelor se lovește de o obiecție de bun-simț: Iisus putea feri și mai bine împărăția Cerurilor neadresîndu-se deloc mul*țimilor, prostimii. Parabola are, după Pleșu, o suprafață înșelătoare, de camuflaj, un înveliș protector – ușor de dat la o parte de către aleși, respectiv imposibil de depășit de către „impuri“. Nuca parabolei ascunde un miez hrănitor pentru „inițiați“, neinițiații urmînd să-și rupă dinții în coaja ei dură. Cum se poate trece dintr-o parte într-alta, acceptînd că acest lucru este posibil? Fără să insiste prea mult asupra acestei posibilități, Andrei Pleșu o admite totuși cu jumătate de gură, aruncînd însă din nou totul pe umerii „celui din afară“: „Cine se decide să iasă din condiția exteriorității (dar să o facă liber, din inițiativă proprie, fără cîrje, fără stimulente miraculoase) sfîrșește prin a vedea lumina care emană din vîrful sfeșnicului“ (p. 67)."

[stefan florin]

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Poti sa ne dai exemplu cam ce fapte a facut A.Plesu pentru semenul sau ?(realizari concrete)

"Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta" (Matei 6:3). Sau ai fi vrut ca Plesu Andrei sa se fi comportat ca Gigi Becali atunci cand a facut ceva pentru semenul sau?

În prealabil postat de stefan florin

"Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta" (Matei 6:3). Sau ai fi vrut ca Plesu Andrei sa se fi comportat ca Gigi Becali atunci cand a facut ceva pentru semenul sau?

Bun răspuns :-)
Mulțumesc!

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de stefan florin

"Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta" (Matei 6:3).

Adevarat. Insa Becali este o personalitate publica.Nu trebuie sa alerge dupa
publicitate.Il vaneaza tabloidele si ziarele de scandal ( ca de altfel pe orice
personalitate publica).In acest caz, daca Becali a facut milostenie in stanga
si in dreapta pentru reclama sau chiar a facut-o din mila, numai Dumnezeu
stie(caci numai El stie inima fiecaruia).

Sau ai fi vrut ca Plesu Andrei sa se fi comportat ca Gigi Becali atunci cand a facut ceva pentru semenul sau?

Daca peste noapte sa zicem ca al tau copil devine bolnav grav si necesita o
operatie care costa foarte mult ( sa zicem peste 500.000 de euro) si trebuie
operat repede, tinand cont ca ai apelat inainte la toti si toti te-au refuzat
si singurii la care nu ai apelat sunt Plesu si Becali, la cine te-ai duce pentru
ajutor ?

[Lucian008]

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Adevarat. Insa Becali este o personalitate publica.Nu trebuie sa alerge dupa
publicitate.Il vaneaza tabloidele si ziarele de scandal ( ca de altfel pe orice
personalitate publica).In acest caz, daca Becali a facut milostenie in stanga
si in dreapta pentru reclama sau chiar a facut-o din mila, numai Dumnezeu
stie(caci numai El stie inima fiecaruia).

Sa nu ne imbatam cu apa rece. Daca vrei sa faciceva fara sa stie toata lumea poti. Nu eu i-am chemat pe jurnalisti sa vada cat de smerit sunt pe Athos. Nu eu am spus ca nu incepem nici o actiune la Vadu Rosca pana nu vine presa. Nu eu "am dat pe parte economica" alora din trustul lui Voiculescu. Nu eu am in casa icoane de sfinti cu chipul meu. Nu eu l-am trimis pe Virgil din puscarie cu camioanele de ajutoare pe care am scris Becali si nu i-am spus sa cheme presa. Sa nu ne facem ca suntem prosti si credem ca Becali e bunul samaritean.

[stefan florin]

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Adevarat. Insa Becali este o personalitate publica.Nu trebuie sa alerge dupa
publicitate.Il vaneaza tabloidele si ziarele de scandal ( ca de altfel pe orice
personalitate publica).In acest caz, daca Becali a facut milostenie in stanga
si in dreapta pentru reclama sau chiar a facut-o din mila, numai Dumnezeu
stie(caci numai El stie inima fiecaruia).

cine vrea sa faca milostenie in secret, o poate face linistit. Nimic nu este imposibil atunci cand vrei sa faci milostenie. Chiar crezi ca in acest caz, Dumnezeu nu te ajuta?
ps: cum se face ca numai Becali este "vanat de tabloide", iar Tiriac, Ioan Niculae si alti bogati din top 500 nu sunt?

Daca peste noapte sa zicem ca al tau copil devine bolnav grav si necesita o
operatie care costa foarte mult ( sa zicem peste 500.000 de euro) si trebuie
operat repede, tinand cont ca ai apelat inainte la toti si toti te-au refuzat
si singurii la care nu ai apelat sunt Plesu si Becali, la cine te-ai duce pentru
ajutor ?

la nici unul din ei. Odata ce am apelat la multi alti bogati inainte si nu am realizat nimic, inseamna ca asta e voia Domnului, dar fara sa renunt la increderea ca Dumnezeu imi va vindeca copilul