|
|
|
|
|
|
|
#1
31.05.2013, 19:49:09
|
|||
|
|||
Citat:
Un om care nu este capabil de ura poate fi un indiferent sau un iubitor. Indiferentul nu se pate mantui. Iubitorul da. Oricum, asta e vorbire in desert... 
|
|
#2
01.06.2013, 07:14:08
|
||||
|
||||
|
Citat:
Conditia este sa incepi cu tine insuti! :) O porunca divina suna asa "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!" Daca pe tine insuti te vei uri,dispretui,devaloriza,critica in exces etc.,toate acestea le vei face si cu aproapele tau.
__________________
Sa invatam de la ingerul nostru pazitor...http://www.youtube.com/watch?v=pG52f...&feature=share
|
|
#3
01.06.2013, 10:39:53
|
||||
|
||||
|
Din cate stiu eu, noi avem acest sentiment de ura nu pentru a fi folosit catre aproapele nostru, ci ptr. a urî si dispretui pacatul. Toti Sfinti si duhovnicii spun sa uram pacatele si sa fugim de ele si sa ne iubim aproapele, fie el bun si rau. Uram faptele rele savarsite de oameni, nu uram persoana lor. Facem o distinctie intre fapte si persoana in sine.
*** Biserica Ortodoxa nu este grupare sau religie. Ar fi bine sa ne amintim de Crez si cate capete are Domnul Hristos. Sunt curioasa daca il marturisim cu toata inima, sau doar din buze, considerandu-l doar o ruga neimportanta?!
__________________
https://www.facebook.com/sil.en.94
|
|
#4
01.06.2013, 11:05:51
|
||||
|
||||
|
Citat:
|
|
#5
01.06.2013, 12:49:57
|
||||
|
||||
|
Citat:
Concluzia este corecta. Cine nu poate ura, nu se poate mantui!!! Ura este o traire specifica --- fie ca este indreptata impotriva oamenilor, fie a pacatelor sau chiar a sinelui propriu. Cliseele de gandire au utilitatea lor, dar prin automatisme se pot pierde nuante esentiale. Testarea si interogarea cu atentie a stereotipurilor pot evidentia principii profunde ale dinamicii gandirii emotive. Adancul inimii nu poate fi disociat in trairi secventiale de genul iubire – ura – iubire – ura… Acolo iubirea si ura sunt o unime indivizibila. Dumnezeu este “Infricosator”doar dintr-un singur motiv. Pentru ca putem sesiza intensitatea urii Sale si fata de cele mai transparente pacate. Ura Celui Preainalt este purificatoare. Ura dumnezeiasca nu este in afara iubirii Sale. Este pur si simplu o expresie a Sa. Au aceeasi substanta. Nu stii unde se termina ura si incepe iubirea Sa sau invers. Noi oamenii, pentru ca nu unim iubirea si ura ramanem si fara paza si fara curatenia iubirii. Iubirea fara ura (fata de pacat) este doar o forma de atasament lumesc. O iubire inferioara, lamentabila. Ura fara iubire este pur si simplu distructiva, indiferent de obiectul ei. Nu este usor sa le unim, pentru ca in stadii ceva mai avansate este foarte dificil sa discernem pacatele subtiri. Cel ce realizeaza aceasta extraordinara fuziune iubire-ura poate privi omul (el insusi sau altii) intr-un fel neschimbator: il iubeste pentru cea ce este in ultima sa natura si uraste pacatele lui. Cliseu - “Stramta este calea spre imparatie.”- cu o infinitate de interpretari.
__________________
Last edited by florin.oltean75; 01.06.2013 at 12:54:25.
|
|
#6
01.06.2013, 16:11:27
|
||||
|
||||
|
Cumva este doar un fel de a spune ca uram pacatul si nu omul...si pacatul de catre cine este comis,nu tot de om?Nu vine din niste trasaturi personale si profunde ale fiintei sale?
Iubirea presupune acceptare de sine si a celorlalti si nu are nimic a face cu incurajarea pacatelor,ci cu vindecarea sufletului.Nu este suficient sa ii spui unui om ca x sau y lucru este pacat si sa ii induci ca este necesar sa se urasca pentru asta!Stiu ca poate parea exagerat,insa daca dam perdeluta subtilitatilor la o parte,cam asta este mesajul care patrunde direct in subconstientul sau! Pacatul este doar un efect al unor suferinte profunde ale fiintei umane,care tocmai de neacceptare,ura,violenta sau pierderi majore din viata sa au fost produse.Este important sa intelegem ca nu prin atacarea efectului,un om poate fi ajutat,ci prin a-l calauzi spre vindecarea cauzei,a ranii,de multe ori foarte adanci, din sufletul sau care il conduce spre a comite acel pacat.Iar ranile sufletului doar prin iubire si iertare pot fi vindecate.Oare nu tocmai de aceea mergem la spoveanie?Pentru ca avem nevoie sa fim iertati si sa ne iertam in acelasi timp noi pe noi insine?Oare nu de aceea suntem atat de insetati de iubirea lui Dumnezeu si o cautam in fel si chip,pentru ca sufletul nostru are nevoie de ea pentru a se vindeca? Pentru ce,oare,acest cult pentru promovarea fricii si urii in randul crestinilor,cand iertarea si iubirea sunt tot ceea ce avem nevoie pentru a ne vindeca sufletul si a ne mantui? Frica si controlul ar fi necesare doar daca am trai o credinta falsa,iluzorie,din ratiune si nu din inima,iar atunci avem nevoie de cat mai multe mijloace de control pentru a ingropa cat mai adanc in noi orice scapare a ceea ce suntem in realitate.Este ca si cum am purta o masca si ne-am preface ca noi suntem acea masca. Se spune despre constiinta ca ar fi al saptelea simt al omului.Este ceea ce ne inalta ca fiinte umane,pentru ca aceasta constiinta,traita autentic,nu are legatura cu vreo norma,lege,porunca,frica sau ura autoimpusa ori indusa.Toate acestea din urma izvorasc din minte,din cap,in timp ce constiinta adevarata isi are radacinile in inima noastra. Ca un mic exemplu:Una este o persoana care,sa spunem, nu isi inseala partenerul de viata,pentru ca se teme sa incalce normele sociale,divine s.a.m.d. si alta este cel care,nu ar putea sa il tradeze pe omul de langa el,pentru ca,pur si simplu a-i produce o suferinta fiintei dragi l-ar rani enorm chiar pe el insusi... Despre asta vorbim...despre credinta traita in ratiune si cea izvorata din inima.Avem nevoie,desigur si de ratiune,insa sufletul este cel mai important si ,daca ele nu conlucreaza armonios prin intelepciunea atat a mintii,cat si a inimii,rezulta ca traim o incongruenta si ambivalenta afectiva si chiar spirituala...
__________________
Sa invatam de la ingerul nostru pazitor...http://www.youtube.com/watch?v=pG52f...&feature=share
|
|
#7
01.06.2013, 22:00:03
|
|||
|
|||
|
Citat:
Dar am retinut o ideie care mi-a parut cam prosteasca. Eu am tot citit ca Dumnezeu este Adevarul, ca este Lumina, ca este Iubire. Si cred aceasta cu toata forta. Deci Adevarul nu poate fi mincinos, Lumina nu poate fi intunecata, Iubirea nu poate fi ura. Spui ca ce mare este intensitatea urii Sale pentru pacatele cele mai fine. Eu cred ca atitudinea Lui fata de pacat este dezaprobarea lui. El nu este de acord cu pacatul. El refuza pacatul. Daca ura lui ar fi purificatoare, ne-ar fi purificat nu prin sacrificiul Lui, nu murind ci urandu-ne. El a calcat cu moartea Lui pe moarte nu cu ura Lui. Ura este apanajul satanei, Dumnezeu nu are nicio legatura cu acest sentiment.
|
|
#8
02.06.2013, 07:06:40
|
|||
|
|||
|
Hristos a înviat!
Citat:
27. Ferește-te de rău și fă binele și vei trăi în veacul veacului.(Psalmi36,27) Recompensele nu se cuvin celor care nu fac rău sau nu fac nimic, ci celor care fac bine. Așadar nu se mântuiesc cei care fac rău, cei care nu fac rău, nici măcar cei care, deși pot, totuși nu fac binele. 17. Drept aceea, cine știe să facă ce e bine și nu face păcat are.(Iac4,17)
|
|
|
Mod hibrid