Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Paisie Aghioritul

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Ekaterina

Pentru mine Parintele Paisie Aghioritul este un sfant

Ekaterina, cu toată afecţiunea şi cu rugămintea să mă ierţi că îndrăznesc să intervin, îţi mărturisesc că văd un pericol serios în afirmaţia ta.
Anume, să confundăm dragostea, preţuirea noastră pentru un creştin foarte virtuos cu atributul de sfânt. Subiectivitatea noastră când facem o evaluare personală a unui creştin ar trebui să se oprească la pragul stabilit de conştiinţa sobornicească a Bisericii, consider. O conştiinţă căreia îi sunt integrate multe conştiinţe duhovniceşti...

Cu alte cuvinte, în ruptul capului nu cred că putem spune despre un creştin "pentru mine este..." sau "pentru mine nu este..." atunci când Biserica a pronunţat hotărârea ei sobornicească (şi a dat curs demersurilor de canonizare şi "integrării liturgice", cum spunea Mihailc), respectiv încă nu a făcut-o.
Conceptul şi realitatea numită sfânt are sens doar în Biserică, iar nu doar în subiectivitatea noastră particulară.

Şi eu îl preţuiesc mult pe Părintele Paisie, asemenea pe Gheron Iosif şi pe Părintele Sofronie. Probabil ai remarcat deja din postările mele. De asemenea, m-am bucurat să îi fac cunoscuţi familiei mele, soţiei şi copiilor. Dar nu îi considerăm sfinţi, câtă vreme Biserica nu i-a aşezat la locul lor în sinaxar. Îi preţuim mult, îi iubim şi încercăm să ne folosim de tot ce am primit de la ei. Credem însă că i-am supăra pe ei înşişi dacă i-am numi sfinţi înainte ca Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, înlăuntrul şi prin harul Căreia toţi aceşti creştini şi-au jertfit "toate ale lor", să îi considere astfel.

[Parascheva16]

@cezar-ioan Multi crestini neaga sau pun sub semnul intrebarii sfintenie Voievodului Stefan cel Mare, desi chesiunea este destul de clara !

În prealabil postat de Mihailc

Biserica nu doar confirmă sfinţenia, ci şi face rânduială în posteritatea personalităţii unui candidat la un loc în sinaxar , deosebind cu proniatoare precizie adevărul de legendă, realitatea de producţiile imaginaţiei cucernice, relevanţa eclezială a vieţii şi învăţăturii unui sfânt de adaosurile religios-fantastice ale populaţiei hipnotizate de fascinaţia paranormalului. Abia după ce aceste lucruri sunt puse în ordine, se purcede la integrarea liturgică a sfântului prin alcătuiri imnografice specifice, cum sunt paraclisele, acatistele, stihiri, tropare etc.

Imnografia Bisericii este parte din patrimoniul ce revelează adevărul ei, a ceea ce găsiţi prin catehisme sub expresia "izvoarele dreptei credinţe", prin urmare tratează cu extremă responsabilitate textele care vor face parte din acest patrimoniu. Cei care se trezesc compunând acatiste de capul lor, anticipând cu ostentaţie integrarea liturgică a unor personalităţi-ţintă a evlaviei populare, cred că habar n-au ce fac şi la ce tip de alunecare sectară îi invită şi pe alţii.

Ce spui tu acolo Mihai este de o stranie frumusete in corectitudinea si echilibrul logicii interne a acestui text.Daca m-as apuca vreodata sa descriu ce am vazut cu ochii mei si am auzit cu urechile mele in mult idealizatul ,,sat romanesc"atunci probabil,in cazul fericit,te-ar lua ameteala.Sunt convins ca ai inteles foarte bine cum functioneaza si care sunt pericolele evlaviei populare :)

[Solveig]

În prealabil postat de cezar_ioan

Ekaterina, cu toată afecţiunea şi cu rugămintea să mă ierţi că îndrăznesc să intervin, îţi mărturisesc că văd un pericol serios în afirmaţia ta.
Anume, să confundăm dragostea, preţuirea noastră pentru un creştin foarte virtuos cu atributul de sfânt. Subiectivitatea noastră când facem o evaluare personală a unui creştin ar trebui să se oprească la pragul stabilit de conştiinţa sobornicească a Bisericii, consider. O conştiinţă căreia îi sunt integrate multe conştiinţe duhovniceşti...

Cu alte cuvinte, în ruptul capului nu cred că putem spune despre un creştin "pentru mine este..." sau "pentru mine nu este..." atunci când Biserica a pronunţat hotărârea ei sobornicească (şi a dat curs demersurilor de canonizare şi "integrării liturgice", cum spunea Mihailc), respectiv încă nu a făcut-o.
Conceptul şi realitatea numită sfânt are sens doar în Biserică, iar nu doar în subiectivitatea noastră particulară.

Şi eu îl preţuiesc mult pe Părintele Paisie, asemenea pe Gheron Iosif şi pe Părintele Sofronie. Probabil ai remarcat deja din postările mele. De asemenea, m-am bucurat să îi fac cunoscuţi familiei mele, soţiei şi copiilor. Dar nu îi considerăm sfinţi, câtă vreme Biserica nu i-a aşezat la locul lor în sinaxar. Îi preţuim mult, îi iubim şi încercăm să ne folosim de tot ce am primit de la ei. Credem însă că i-am supăra pe ei înşişi dacă i-am numi sfinţi înainte ca Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, înlăuntrul şi prin harul Căreia toţi aceşti creştini şi-au jertfit "toate ale lor", să îi considere astfel.

Daca e sa ne oprim putin asupra semnificatiei atributului "sfant" vom realiza ca nu este o titulatura, sau un premiu, pe care un om il obtine sau nu. Este sfant mai degraba cineva care a raspuns deplin chemarii lui Dumnezeu din inima si care L-a urmat pe el cu toata fiinta lui, aducand, prin urmare, si roade.
Iar roadele Parintelui Paisie sunt evidente, la fel si sfintenia lui. Cate minuni nu a mijlocit, pentru care pot da marturie chiar multi dintre noi!
Sigur ca nefiind "oficial" canonizat, nu putem sa le aducem inchinare in biserica, dar cu siguranta nu se supara daca le vorbim in rugaciunea personala, ba dimpotriva. Nu mai retin la care parinte am citit (cred ca Antonie Bloom) ca putem sa-i rugam sa mijloceasca pentru noi chiar si pe cei adormiti pe care ii pretuim si care au avut viata imbunatatita, chiar daca nu sunt declarati sfinti (si nu ar avea cum sa fie, nefiind cunoscuti).
Daca traim realitatea ca ei sunt vii, ne putem ruga lor chiar si fara actul de canonizare.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Solveig

Daca e sa ne oprim putin asupra semnificatiei atributului "sfant" vom realiza ca nu este o titulatura, sau un premiu, pe care un om il obtine sau nu. Este sfant mai degraba cineva care a raspuns deplin chemarii lui Dumnezeu din inima si care L-a urmat pe el cu toata fiinta lui, aducand, prin urmare, si roade.
Iar roadele Parintelui Paisie sunt evidente, la fel si sfintenia lui. Cate minuni nu a mijlocit, pentru care pot da marturie chiar multi dintre noi!
Sigur ca nefiind "oficial" canonizat, nu putem sa le aducem inchinare in biserica, dar cu siguranta nu se supara daca le vorbim in rugaciunea personala, ba dimpotriva. Nu mai retin la care parinte am citit (cred ca Antonie Bloom) ca putem sa-i rugam sa mijloceasca pentru noi chiar si pe cei adormiti pe care ii pretuim si care au avut viata imbunatatita, chiar daca nu sunt declarati sfinti (si nu ar avea cum sa fie, nefiind cunoscuti).
Daca traim realitatea ca ei sunt vii, ne putem ruga lor chiar si fara actul de canonizare.

De acord, întrutotul.
Aşadar una e să le vorbim în rugăciune personală, particulară, şi cu totul alta să le închinăm acatiste care sunt, de fapt, componente ale lucrării soborniceşti a Bisericii.

Un acatist care nu provine din germinaţia duhovnicească a soborului bisericesc e o făcătură, nu un act liturgic. Nici măcar la categoria kitch nu intră, ci de-a binelea în generoasa şi mult răspândita categorie numită sminteală.

Oamenii cu viaţă sfântă, canonizaţi sau nu, s-ar fi gândit oare să facă de capul lor nu ştiu ce lucruri bisericeşti fără a fi în acord cu rânduiala Bisericii locului? Oare Părintele Paisie, când veneau tinerele înfocate şi i se plângeau de una şi de alta, ce le spunea? Hai să facem noi un acatist pentru ăl de zici tu că e sfânt şi gata, îţi trece necazul prin el... Aşa spunea Gheronul? Sau, poate, citirăm degeaba cărţile Cuviosului...

[cezar_ioan]

M-am consultat astăzi cu un om pe care îl consider în măsură să spună un cuvânt pe această temă. El s-a abţinut să comenteze, însă a spus totuşi ceva. Anume, a pus o întrebare:
Acatistul este rodul obştii Părintelui, a celor care au convieţuit nemijlocit cu Părintele? Şi a subliniat cuvântul "obşte".
Apoi a mai întrebat: N-ar fi bine să ne gândim măcar un pic şi la Duhul Sfânt? Îl avem noi, eu, tu individual? Îl are obştea? Îl are Soborul? Duhul Sfânt nu are nici un amestec în această chestiune? Discernământul elaborării acatistului cui aparţine? Numai mie, numai ţie, numai unor persoane, oricare ar fi ele?...

P.S. Sper să nu se înţeleagă că am o atitudine de respingere faţă de Cuviosul Paisie. Ferească Dumnezeu! (M-am referit doar la acatist, la iniţiativa autorilor lui şi la grabnica lui îmbrăţişare.) Nădăjduiesc, chiar, să trăim bucuria canonizării Cuviosului, cât mai curînd. Ar fi o veste minunată şi încă un dar de la Dumnezeu, prin Biserica Lui.

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

M-am consultat astăzi cu un om pe care îl consider în măsură să spună un cuvânt pe această temă. El s-a abţinut să comenteze, însă a spus totuşi ceva. Anume, a pus o întrebare:
Acatistul este rodul obştii Părintelui, a celor care au convieţuit nemijlocit cu Părintele? Şi a subliniat cuvântul "obşte".
Apoi a mai întrebat: N-ar fi bine să ne gândim măcar un pic şi la Duhul Sfânt? Îl avem noi, eu, tu individual? Îl are obştea? Îl are Soborul? Duhul Sfânt nu are nici un amestec în această chestiune? Discernământul elaborării acatistului cui aparţine? Numai mie, numai ţie, numai unor persoane, oricare ar fi ele?...

P.S. Sper să nu se înţeleagă că am o atitudine de respingere faţă de Cuviosul Paisie. Ferească Dumnezeu! (M-am referit doar la acatist, la iniţiativa autorilor lui şi la grabnica lui îmbrăţişare.) Nădăjduiesc, chiar, să trăim bucuria canonizării Cuviosului, cât mai curînd. Ar fi o veste minunată şi încă un dar de la Dumnezeu, prin Biserica Lui.

Procedurile de canonizare ale Par. Paisie Aghiratul se afla in curs de desfasurare in Grecia.
Cea mai mare dovada de smerenie este a socoti ca toti ceilalti sunt drepti aidoma sfintilor iar noi niste simpli pacatosi. Asta legat de vorbele Ekaterinei si raspunsul tau.

Apoi printre criteriile de canonizare unul din cele mai importante este si evlavia poporului ca si marturiile oamenilor legat de minunile savarsite de Par. Paisie. Aidoma cum noi romanii consideram ca Par. Arsenie Boca trebuie canonizat considerandu-l sfant la fel se intampla in Grecia cu grecii si Par. Paisie Aghioratul.

Cred ca nu noi putem decide la cine sa aiba evlavie oamenii si la cine nu, si nici nu putem judeca si condamna pe cei care au evlavie.
As dori sa iti povestesc acum un exemplu din viata acestui cuvios, de alftel consemnata in cartea "Marii initiati ai Indiei si Par. Paisie".
In Sfantul Munte urca mereu un om care imbolnavindu-se de cancer la plamani a venit deznadajduit la Parintele Paisie. Ei bine acest om, mergea mereu la parintele iar autorul cartii l-a intalnit odata urcand impreuna la chilia parintelui. Ulterior a aflat ca acest om nu mai avea plamanii si era o minune cum mai traia insa cu voia Domnului imposibilul devenise posibil. Daca intrebi pe toti oamenii care au trait o minune de vindecare sau de orice fel avuta in preajma cuviosului cu siguranta ca aceia vor spune "este un sfant". Vom putea noi vreodata sa ii contrazicem?

De altfel monahii din Sfantul Munte care l-au cunoscut spun ca pr. Paisie Aghioratul era atat de iubit de sfinti si de Maica Domnului incat mereu veneau la el sa il imbratiseze si sa il mangaie.

Iata un fragment din cartea Marturii despre Par. Paisie Aghioratul - Marturia IPS Ierotei Mitropolitul Nafpactului:
"Staretul era constient de ceea ce este Biserica. Adica era constient ca ea este comuniunea cu sfintii intru Hristos. El a vazut pe ingerul care i-a adus hrana, l-a vazut pe ingerul sau pazitor care il slujea atunci cand avea nevoie. A vazut sfinti, cum ar fi Sfintii Trei Ierarhi, Sfanta Ecaterina, Sfantul Ioan Teologul, ceata Cuviosilor Parinti, Sfantul Isaac Sirul, Sfanta Eufimia, Sfantul Pantelimon, Sfantul Luchilian, Sfantul Arsenie si altii. Odata, i s-a aratat un sfant in lumina, idar cand l-a intrebat, acela i-a raspuns ca este Sfantul Vlasie din Sclavena. Alta data s-a invrednicit de o cercetare a Maicii Domnului in timpul noptii. Apoi a vazut-o pe Maica Domnului imbracata in alb. In repetate randuri a primit afectiunea ei materna, a vorbit cu ea si a primit hrana din preacuratele ei maini. Pe Maica Domnului o avea drept mama, iar pe Sfanta Eufimia sora.

Odata a trait in chip simtit harul lui Dumnezeu. Acesta l-a intarit si l-a sprijinit duhovniceste timp de zece ani. Se nevoia cu rugaciunea inimii si adeseori mintea lui era rapita in contemplatie. A vazut lumina necreata, care, asa cum spunea el, era “mai puternica decat lumina soarelui. Acesta isi pierdea stralucirea in fata ei. Vedeam soarele, iar lumina lui mi se parea palida, lipsita de stralucire, asa cum este lumina atunci cand este luna plina. Am vazut mult timp acea lumina. Dupa aceea, cand ea a disparut si harul s-a micsorat, atunci nu am mai simtit nicio mangaiere sau bucurie“. Atat de inalta a fost acea traire binecuvantata, incat atunci cand a luat sfarsit si a trebuit sa manane, sa bea sau sa faca lucru de mana, se simtea ca “un animal”. S-a invrednicit sa-L vada si pe Hristos Insusi, inca de la varsta de cincisprezece ani. Despre o alta experienta dumnezeiasca povesteste el insusi: “Deodata peretele chiliei mele a disparut si L-am vazut pe Hristos in lumina, la o distanta de vreo sase metri“. A simtit Sfanta Impartasanie ca Trup al lui Hristos.

Staretul Paisie avea toate insusirile proorocilor si ale marilor barbati cuviosi. Pe toate le vedea curat. A vazut sufletul batranului Filaret românul in clipa in care urca la cer ca “un copilas de doisprezece ani, intr-o lumina cereasca.”

"Vindeca bolile sufletesti si trupesti ale oamenilor, facea minuni multe si mari si, povatuit de Duhul Sfant, pricinuia schimbari duhovnicesti in cel cu care vorbea.

Pururea pomenitul Staret a facut, pentru dragostea lui Hristos, o asceza mare, jertfe peste masura firii omenesti. SI de aceea Dumnezeu l-a umplut de bogatele Sale daruri, caci el rasplateste din belsug pe fiii Sai marinimosi.

Staretul si-a curatat partea rationala a sufletului sau, pentru care a primit de la Duhul Sfant intelepciunea si cunoastera ratiunilor lucrurilor. Pentru aceasta cuvantul sau atragea pe cei care il ascultau. De asemenea, el traia cele viitoare si ascunse, pentru care a primit darul credintei lucratoare in Dumnezeu si si-a sporit iubirea pentru aproapele, jertfindu-se zilnic pentru intreaga familie a lui Adam. Pentru aceasta a primit darul tamaduirilor."

Te intrebai daca Duhul Sfant are vreun amestec in aceasta chestiune a acatistului. Insa privind la marturiile oamenilor la multele si minunatele daruri dumnezeiesti pe care le-a primit de la Dumnezeu, putem spune daca merita sau nu merita un acatist acest cuvios?

[dobrin7m]

As mai dori sa va povestesc ceva personal. In primul an al meu dupa indreptarea mea catre Dumnezeu, catre credinta, am cunoscut prin scrierile Parintelui, pe parintele Paisie. Si asa cum simteam Muntele Sfant pulsand de viata sfanta la fel simteam ocrotirea cuviosului al carui mormant se afla la nici 50 km departare de unde locuiam - la Man. Suroti. A fost o perioada de cateva luni imi amintesc, minunata, simteam o evlavie fata de cuvios cum nu mai simtisem, insa gandurile de indoiala: a fost un calugar si atat, nu e sfant, a indepartat usor usor simtirile ce le traiam.

[cezar_ioan]

Doamnă, mă iertaţi de precizare: eu sunt bărbat creştin, nu torc melodrame şi sentimentalisme. Iar de puţul fără de fund al auto-înşelării psihismului sunt sătul, credeţi-mă, sătul...
Faptul că sunt poet, adică dau frâu larg sentimentelor, bune sau rele, nu înseamnă că sunt şi imbecil sentimental.
Eu prin Biserică înţeleg altceva decât un loc unde ne deversăm frustrările şi dorurile cărnii.

Dezbaterea despre acatistul Cuviosului este, după mine, moartă din faşă. Aici nu se-întâlnesc idei omeneşti, ci patimi.
Nu este, aşadar, cazul să mai scriu vreun cuvânt pe acest topic delirant şi schismatic.

[Lucian008]

În prealabil postat de dobrin7m

Apoi printre criteriile de canonizare unul din cele mai importante este si evlavia poporului ca si marturiile oamenilor legat de minunile savarsite de Par. Paisie. Aidoma cum noi romanii consideram ca Par. Arsenie Boca trebuie canonizat considerandu-l sfant la fel se intampla in Grecia cu grecii si Par. Paisie Aghioratul.

Si totusi sa nu confundam evlavia poporului cu intocmirea neautorizata de Biserica a unor rugaciuni ce au o anumita randuiala. Acatistul unui sfant se face numai dupa canonizare. Inainte sunt doar manifestari ale mandriei unora care nici macar nu constientizeaza asta.