Ce intelegeti prin "Tine mintea in iad si nu deznadajdui"?

[dobrin7m]

Continuare

"Nu se va putea vorbi poate niciodatã îndeajuns de importanta pocãintei pentru staretul Siluan. Prin pocãintã, ne spune el, totul se îndrepteazã. Pãcãtosii sunt iertati. Duhul Sfânt ne este dat. Sfintii sunt oameni ca si ceilalti, asemenea nouã; multi au fost mari pãcãtosi, dar pur si simplu prin pocãintã ei au ajuns în Împãrãtia Cerurilor. Celui ce se pocãieste, Domnul îi dã pacea Sa, Împãrãtia Cerurilor, raiul, libertatea de a iubi. Staretul Siluan repetã: dacã toti oamenii ar avea pocãintã, dacã ar pãzi poruncile dumnezeiesti, raiul ar fi pe pãmânt. Cãci Împãrãtia Cerurilor este în mijlocul nostru.

Atunci de unde pânã unde aceastã acuzã de masochistã, doloristã, înfricosatã poruncã a lui Hristos cãtre Cuviosul Siluan? Cu nimic mai prejos nu este decât cuvântul evangheliei si cu atât mai putin cu cât ea se terminã, se deschide asupra milostivirii. A doua parte a frazei – "si nu deznãdãjdui" – este inseparabilã de prima: "tine mintea ta în iad".

"Nu deznãdãjdui", adicã sã nu cazi în marea patimã a disperãrii, care nu este decât o altã formã, extrem de subtilã, a mândriei, a dragostei de sine, a egoismului închis în sine însusi. Asa cum spune Cuviosul Siluan: "Eu as fi cãzut sub greutatea pãcatelor mele si deja de mult timp as fi fost în iad, dacã Domnul si Maica Domnului nu se milostiveau spre mine... Eu as fi deznãdãjduit de mântuirea mea dacã Domnul nu mi-ar fi dat harul Sfântului Duh. Trebuie ca sufletul sã se condamne pe sine însusi, dar sã nu deznãdãjduiascã de bunãtatea si dragostea dumnezeiascã."

Cu alte cuvinte, trebuie sã nãdãjduim ferm în Dumnezeu. Cãci Dumnezeu, care ne iubeste mai mult decât orice, vrea mântuirea noastrã. Nu el este cel ce a fãcut iadul, ci pãcãtosul însusi. Dacã Hristos prin suferintele sale ne-a dat pe pãmânt Duhul Sfânt, dacã el ne-a dat Trupul si Sângele Sãu în Sfânta Euharistie pentru umanitatea întreagã, dacã El s-a rugat si a cerut iertare pentru cei ce L-au rãstignit, cum ar putea El sã ne refuze ceea ce-I cerem? Nu, El nu ne va refuza nimic. El ne va da la timpul potrivit tot ce avem nevoie. Cu o conditie, totusi: ca n oi sã ne pocãim sincer, ca noi sã ne smerim înaintea Lui, ca noi sã-i iertãm pe ceilalti, ca noi sã ne rugãm cu mai multã îndrãznealã si nãdejde."

Sfantul Macarie Egipteanul, Omilia a XI-a:

11. ,,Dar cînd auzi că în vremea aceea, Domnul a izbăvit sufletele din iad şi din întuneric şi coborînd la iad a făcut un lucru minunat, să nu socoti că aceste lucruri sunt departe de sufletul tău.(într-adevăr), primind omul (sfaturile) celui viclean, moartea are în stăpânire sufletele (urmaşilor) lui Adam şi ţine închise gîndurile su-fletului. De aceea, când auzi (vorbindu-se) despre morminte să nu te gândeşti numai la cele ce se văd, pentru că şi inima ta este o groapă şi un mormînt. Pentru că atunci când începătorul răutăţii şi îngerii lui se cuibăresc în el, fac drumuri şi cărări pe care puterile lui satan (intră) şi se plimbă în mintea şi în cugetele tale, (care atunci) nu este (sufletul tău), un iad, o groapă şi un mormânt, iar tu nu eşti mort pentru Dumnezeu ? Acolo, în suflet, a ascuns satan argintul cel fără de preţ; acolo a semănat seminţele amărăciunii, pe acesta l-a dospit cu aluatul cel vechi şi l-a făcut izvor de apă murdară.(Impărtăşindu-ne, deci, cu trupul lui Hristos), Domnul intră în sufletele celor care II caută, intră în adâncul iadului inimii şi acolo porunceşte inimii zicând : ,,Scoate afară sufletele cele închise". El sfarmă pietrele cele grele, care zac deasupra sufletului, deschide mormintele şi eliberează din temniţa cea întunecoasă sufletul, care este mort cu adevărat.

12. (Să presupunem) că un om este legat cu lanţuri de mâini şi de picioare şi vine cineva care îi dezleagă lanţurile şi-l lasă liber să meargă unde voieşte ; la fel (dezleagă) Domnul şisufletul cel legat cu lanţurile morţii, îi eliberează mintea şi-i dă drumul să se odihnească în aerul celdumnezeiesc.Sau : un om a fost prins în viitoarea unui râu ; a fost dus la fund, s-a înecat şi zace mort în mijlocul unor fiare cumplite. Dacă cineva, neştiind să înnoate, vrea să-l salveze pe acesta, se îneacă şi se pierde şi el împreună cu acesta. Numai un înotător încercat poate să se scufunde în apă şi să scoată pe cel înecat din mijlocul fiarelor. Apa însăşi, când vede înotînd pe cel încercat, care ştie (ce să facă), îl ajută pe acesta, şi-l ridică spre păturile superioare. La fel este sufletul, cufundat în abisul întunericului şi în adâncul morţii; este înecat şi mort faţă de Dumnezeu, (zace) în mijlocul unor fiare cumplite.Şi cine (Altul) poate să se coboare în acele cămări şi adîncuri ale morţii şi ale iadului (din inimă), dacă nu Acela care a făcut trupul ? El pătrunde în ambele părţi : în adîncul iadului unde sufletul este ţinut de către moarte, împreună cu cugetele lui — şi scoate pe Adam cel mort din adîncul cel întunecat.Moartea însăşi prin încercarea (la care a supus) pe acest om, îi vine în ajutor, precum apa celui ce înota.

13. Că ce lucru greu este pentru Dumnezeu să ajungă până la moarte şi până în sânul cel adânc al inimii şi să recheme (la viaţă) pe Adam cel mort ? Că dacă în lumea de acum, în care sunt case şi lăcaşuri, — în care, locuiesc oamenii — şi (locuri) unde (vieţuiesc) fiare, lei, balauri şi monştri otrăvitori ; iar soarele — care este o creatură, intrînd de pretutindeni (în ele) prin uşi şi prin ferestre, prin peşterile leilor şi prin găurile şerpilor, iese apoi (din ele) şi cu nimic nu se vătăma,cu cît mai mult Dumnezeu, Stăpînul tuturor lucrurilor intră în sălaşuri, în casele şi în sufletele oamenilor, unde s-a cuibărit moartea şi eliberează de acolo pe Adam, (şi întreg neamul său) fără să sufere ceva de la moarte ? (La fel se întîmplă şi cu ploaia). Coborîndu-se din cer, ploaia ajunge în locurile cele mai de jos ale pămîntului, umezeşte şi înviorează rădăcinile cele uscate şi produce acolo odraslă nouă.

14.Se deosebeşte (omul) care duce luptă şi război cu satan care are suflet zdrobit şi este (copleşit) de grijă, de durere şi de lacrimi de cel care trăieşte în apăsare.Pentru că, în două situaţii se pot afla oamenii. Unul stăruie în astfel de lucruri, iar Domul este alături de el în luptă şi-l păzeşte. El îl caută cu stăruinţă şi bate la uşă să I se deschidă. Iar dacă (un astfel de) frate se pare bun în această luptă, (aceasta se datoreşte faptului că) este susţinut de har.(Altul), însă, nu are nici o temelie, nu are frică de Dumnezeu, nu şi-a zdrobit inima, nici nu-şi stăpîneşte inima şi mădularele, pentru a nu umbla fără rînduială. Neintrînd în luptă, sufletul său este încă pierdut. Deci, se deosebeşte cel ce se află în luptă şi în necaz de cel ce nu ştie ce este lupta. (La fel se întîmplă cu) seminţele. Odată ce au fost aruncate în pămînt, (ele trebuie) să reziste la gheaţă, la iarnă şi la răceala aerului ; dar, la vremea cuvenită, sunt reînsufleţite şi odrăslesc.

15.Poate că satan spune inimii tale : ,,Iată câte rele ai făcut!Iată de câte nebunii s-a umplut sufletul tău ! Eşti îngropat în păcate şi nu mai poţi să te mântuieşti!" Face aceasta pentru a te duce la disperare, fiindcă nu-i place pocăinţa (în lume) şi vorbeşte in orice clipă sufletului, aşa cum vorbeşte un om cu un (alt) om. Tu, însă, răspunde-i : Am mărturia scrisă a Domnului că nu vrea moartea păcătosului, ci pocăindu-se, să se întoarcă de la calea răutăţii şi să fie viu.Că de aceea S-a coborât El (din ceruri) ca să mântuiască pe cei păcătoşi, să învieze şi să ridice pe cei morţi, iar pe cei (ce se aflau întru întuneric) să-i lumineze. El, venind la noi, ne-a chemat să devenim cu adevărat fiii (Săi, să moştenim) cetatea cea sfântă a păcii, viaţa care niciodată nu se sfârşeşte şi slava cea nestricăcioasă. Se cuvine, deci, ca noi să dăm urmare acestui început bun : să stăruim în sărăcie, în (gândul că suntem) străini, pe pămînt, în nevoinţe, în rugăciuni către Dumnezeu, şi să batem la uşă cu încredere. Trupul este aproape de suflet, dar Domnul este şi mai aproape. (El poate) să vină şi să deschidă uşile cele închise ale inimii şi să ne dăruiască bogăţia cea cerească. El este bun şi iubitor de oameni, şi nemincinoase sunt făgăduinţele Sale. Numai dacă noi răbdăm până la sfârşit şi îl căutăm pe El. Slavă îndurărilor Tatălui şi Fiului şi Sfântuîui Duh, în veci. Amin."

Sursa: http://www.scribd.com/doc/22484153/S...i-Duhovnicesti

[Leonid7]

În prealabil postat de dobrin7m

"Meritã sã ne oprim asupra acestei fraze care este manifestarea prin excelentã a actualitãtii staretului Siluan, expresie sinteticã a invãtãturii sale spirituale - a cãii spre sfintenie si mântuire pe care a trasat-o si unul din motivele popularitãtii sale. Este un cuvânt care frapeazã si care cere explicatii, o frazã misterioasã si problematicã. Ea poate fi, în sfârsit, înteleasã în diferite moduri, la diferite nivele: spiritual, dar si psihologic. Uneori chiar socheazã. Unii oameni îi gãsesc un gust de masochism sau de morbiditate, si îl aruncã.

Trebuie deci sã vorbim, dar cu smerenie, stiind cã este nu numai dificil, dar practic imposibil sã-i întelegem si sã-i surprindem sensul profund. Pentru aceasta trebuie sã trãim noi însine experienta, trebuie sã fim în aceeasi stare spiritualã cu cea a cuviosului Siluan. Cum sunt rare asemenea cazuri, se cuvine sã ne apropiem de acest cuvânt precum Moise de rugul aprins, adicã cu multã prudentã si cinstire . La fel stau lucrurile cu aceastã frazã ca si cu orice alt cuvânt al lui Dumnezeu: probleme si neîntelegeri apar când noi îl abordãm nu plecând de la lumina dumnezeiascã, de la Duhul Sfânt, ci de la categoriile ratiunii noastre, prea umane, cu logica si întelepciunea acestei lumi.

Cum întelegem deci aceastã frazã, "tine mintea ta în iad si nu deznãdãjdui"? Voi distinge, fãrã sã le separ, trei sensuri.

Mai întâi, o semnificatie mai curând psihologicã, fãrã îndoialã cea mai îndepãrtatã de semnificatia sa originalã: un cuvânt de mângâiere. În acest mod este cel mai adesea primit, înteles de lume. Un rãspuns de consolare la suferinta umanã. Un ajutor pentru toti cei care obosesc sub greutatea lumii si a existentei, care sunt confruntati cu nefericirea, boala, singurãtatea etc. Un mod de a zice: Viata mea este un iad, dar Dumnezeu prin cuviosul Siluan, îmi zice cã, chiar în aceste conditii dificile, nu trebuie sã deznãdãjduiesc.

Apoi o interpretare pe care eu o numesc analogicã, mai aproape deja de experienta cuviosului Siluan, dar pe un plan mai general: acest cuvânt este expresia legii fundamentale a crestinismului, asa cum apare în semnificatia crucii - ca moarte si biruintã asupra mortii - si în fericiri: fericiti cei care plâng, care sunt flãmânzi, persecutati, cãci ei vor cunoaste slava lui Dumnezeu.

Ceea ce conteazã în aceastã comparatie sunt mai putin termenii propri-zisi ai frazei, cât legãtura care îi uneste: pe de-o parte suferinta, iadul, moartea - tine mintea ta în iad - pe de altã parte fericirea, nãdejdea, învierea - nu deznãdãjdui. Legãturã asemãnãtoare botezului nostru - moartea omului vechi si învierea omului nou în Hristos, si de asemenea ascezei, prin care noi actualizãm si facem sã rodeascã harul aceluiasi botez. Ascezã care, în sensul ei profund, nu este decât un mod de a urma lui Hristos, Care ne-a arãtat cã drumul cãtre înviere, cãtre viata vesnicã, trece prin cruce si iad.

În acest sens ceea ce indicã acest cuvânt nu este altceva decât calea pocãintei: "Nu poate cineva ajunge în Împãrãtia cerurilor unde nimic necurat nu intrã, decât prin mari suferinte, curãtit prin multimea lacrimilor", scrie staretul Siluan. Cu alte cuvinte nu se ajunge la Înviere, decât prin moarte, la adevãrata luminã decât prin întuneric (abandonul falselor lumini), la bucurie decât prin suferintã. Dupã cum Hristos S-a golit pe Sine de dumnezeirea Sa pentru a lua conditia de sclav, asa si noi trebuie sã ne golim pe noi însine, sã ne curãtim de patimile noastre pentru a face din inima noastrã un loc în care harul Sfântului Duh va putea sã trãiascã, sã manifeste prezenta sa. Dar ceea ce este în noi si este un obstacol în calea harului, este, dupã cum îi spune Hristos cuviosului Siluan, mândria. Nici mai mult nici mai putin decât rãdãcina oricãrui rãu, izvor al tuturor necazurilor, care a fãcut sã cadã Adam si Eva, trezind în ei dorinta de a fi ca niste dumnezei."

Reamintesc un punct de vedere ,care contine in el o buna parte din explicatiile acestei fraze.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de alexdu

Hristos a inviat!

Ce intelegeti prin "Tine mintea in iad si nu deznadajdui" si cum sa aplicam in viata de zi cu zi?

Va multumesc!

Nu înţeleg nimic. Deocamdată.
Şi nu deznădăjduiesc că nu-înţeleg.

[omul care vine si pleaca]

Parerea mea este ca expresia respectiva s-ar putea referi la “vigilenta”. Stiu de lucrurile din mintea mea, dar tinutul mintii (mele) intr-o stare tensionata n-ar trebui sa insemne nici “a ma fierbe in suc propriu” si nici a-mi amari sufletul prin recunoasterea propriilor neputinte omenesti. Ba dimpotriva.
Este frumos de aflat ca Dumnezeu, l-a investit pe ( un) om cu autoritate constienta asupra mintii proprii, dar , din exprimarea mentionata, rezulta si o sarcina a omului privind responsabilitatea asupra gandurilor sale. Mintea capata sens prin lucrurile ei, care lucruri (din minte) sunt definibile in intelegerea omeneasca prin gandurile constientizabile ale omului.
Acum, cand stim ca apa din natura / din organismele vii se caracterizeaza prin memorie proprie dar si printr-o “constiinta de sine” manifestata (observabila prin formarea de “clusteri” /intr-un limbaj de comunicare specific, inter-molecular) , ne-am putea intreba “cine” se exprima de fapt prin “sinele constient” al apei (?). Mie mi se pare remarcabil ( de bine) faptul ca tu ( ca si mine de altfel) iti poti atribui tie insuti rolul de autor si interpret al lucrurilor din mintea ta ( asa cum te-ai invatat sa le intelegi) asumandu-ti totdata raspunderea asupra lucrurilor gandite “de tine”( privind cauzele si consecintele lor). Fara liberul arbitru nu ne-am putea gandi la “discernamant propriu”,iar fara Dumnezeu nu ne-am putea da seama de corectitudinea discernamantului personal ( privind capacitatea de a decide corect in situatii concrete ale vietii personale si colective / sociale). Daca “raiul” ar putea fi privit ca o stare superioara de spirit, in care lucrurile sunt pe deplin armonizate in intelegerea deplina a lui Dumnezeu, “iadul” ar putea insemna o stare conflictuala in care omul este pus in situatia de a-si pune intrebari pentru a-si afla raspunsuri (in sine) potrivite cu intelegerea din mintea proprie. N-am avea de unde sa stim ca intelegerea noastra ( isvorata din sine / dar autorizata de Dumnezeu) exista , atata timp cat ea nu s-ar manifesta in vreun fel si pentru noi ( fiecare si toti). Si pentru ca intelegerea (noastra) sa se manifeste este nevoie sa aiba “conditii de manifestare”. Asta se intelege prin “iad”, ca o stare de spirit necesara pentru rezolvarea permanenta (printr-o noua armonizare ascendenta) a starilor conflictuale din sine prin intelegerea lui Dumnezeu manifestata in/prin mintile omenesti. Estre vorba asadar mai degraba de o “crestere spirituala” decat de atingerea vreunei stari extatice ce ar putea fi perceputa ca o inghetare a mintii in rai (impacare deplina in tot si in toate). Mai pe romaneste : atunci cand simti ca nu-ti lipseste nimic, la ce sa-ti mai bati capu’ (?). Exista riscul sa-ti amorteasca mintea ( akedia,...parca). Noi sa fim sanatosi. Dumnezeu este milostiv.

[adrian7]

Cred ca ar trebui sa citim cu atentie din scrierile Sfintilor Parinti despre ce inseamna "Tine mintea in iad si nu deznadajdui". Daca nu intelegem bine ar fi bine sa intrebam si pe duhovnic.

În prealabil postat de alexdu

Hristos a inviat!

Ce intelegeti prin "Tine mintea in iad si nu deznadajdui" si cum sa aplicam in viata de zi cu zi?

Va multumesc!

Mintea nu e facuta pentru "iad" ci este facuta ca incununare a creatiei, adica "mintea" va fi stapunsa de Duhul Sfant in momentul invierii si astfel in ziua de "Sabat" nu vei mai spune vorbele tale ci vorbele lui Hristos : "TATA FACA-SE VOIA TA"

În prealabil postat de EzioAuditore

Mintea nu e facuta pentru "iad" ci este facuta ca incununare a creatiei, adica "mintea" va fi stapunsa de Duhul Sfant in momentul invierii si astfel in ziua de "Sabat" nu vei mai spune vorbele tale ci vorbele lui Hristos : "TATA FACA-SE VOIA TA"

Mintea! Ce minunat dar dat noua, oamenilor. Nu avem acelasi numar de talanti, dar macar unul, acolo, tot avem. Si cu acel talant trebuie sa ne lucram mantuirea. Daca incercam sa dobandim intelepciune dumnezeiasca, inseamna ca agonisim si alti talanti. Intelepciunea dumnezeiasca presupune pe langa altele musai si smerenie, o virtute pe care Mantuitorul Hristos a exemplificat-o prin viata Sa.

Chiar gandul la Patimile Mantuitorului este un mod de ne cobori mintea in iad, adica sa ne gandim cat a suferit pentru ca noi sa nu ajungem in iad. Sa ne imaginam in consta chinurile iadului. Exista carti care vorbesc despre asta. (Mantuirea pacatosilor, de Agapie Criteanu.) Sa citim si in ce consta bucuriile Raiului.

Daca vom considera ca noi ne putem gandi cu mandrie la orice, caci Duhul Sfant e oarecum obligat sa vina candva la noi, inseamna ca am ingropat talantul in pamant, caci nimic nu-l supara pe Dumnezeu mai mult ca mandria noastra.

[Marius22]

În prealabil postat de alexdu

Hristos a inviat!

Ce intelegeti prin "Tine mintea in iad si nu deznadajdui" si cum sa aplicam in viata de zi cu zi?

Va multumesc!

Un raspuns, indirect, la aceasta intrebare il aflam in urmatorul cuvant duhovnicesc al Mosului Gheorghe Lazar:

" - Draguta, sa nu te gandesti decat la iad si la moarte. Sa nu te gandesti la nimica, decat sa fie moartea si iadul. Ca daca te gandesti la iad, nu ajungi in iad."

[Leonid7]

În prealabil postat de Marius22

Un raspuns, indirect, la aceasta intrebare il aflam in urmatorul cuvant duhovnicesc al Mosului Gheorghe Lazar:

" - Draguta, sa nu te gandesti decat la iad si la moarte. Sa nu te gandesti la nimica, decat sa fie moartea si iadul. Ca daca te gandesti la iad, nu ajungi in iad."

Nu este un raspuns indirect ,ci chiar foarte direct. Insa cum spunea cineva,nu poate sa se gandeasca toata ziua la iad si moarte pentru ca ajunge la deznadajduire.
Ce spune Mosul e bun pentru toti ,si pentru acea persoana mai ales careia i se adresa,insa acum sa recunoastem ca noua ne este foarte greu sa aplicam acest indemn.
Noi ne gandim la cum sa facem bani,cum sa mancam si sa ne imbracam mai bine,cum sa fim apreciati la serviciu,cum ar fi sa mergem in nu stiu ce excursie,sa avem o masina buna etc Cam astea sunt gandurile reale .Bineinteles ca acum avem acces la multe carti duhovnicesti ,citim si intelegem multe din ceea ce e scris acolo,insa traiul nostru nu se prea modifica,gandurile noastre sunt tot din lumea aceasta . Sa ne bucuram,sa traim cat mai bine ,sa ne luam haine frumoase etc
Si din fotoliul nostru confortabil incepem sa apreciem: uite cum traiesc pustnicii,uite cum traieste acel cersetor,uite cum se posteste cu adevarat(in timp ce mancam cu pofta o felie de unt cu dulceata) etc

Cum sa te mai gandesti la iad,cand iti merge bine si vrei sa iti mearga si mai bine,sau macar la fel ca pana acum...