Probleme in famile

[Dumitru73]

În prealabil postat de cezar_ioan

Asta îmi pare o viziune pesimistă sau chiar fatalistă. Precum şi o sugestie distructivă, să fiu iertat...
Omul nu e cu totul programat de modelele parentale şi de experienţele timpurii. Există şi autoeducaţie, există şi re-parentare, există şi creativitate. Şi harul lui Dumnezeu, mai presus.

Cel care îşi ia în serios viaţa şi mântuirea nu îşi permite luxul de a se juca de-a mama şi de-a tata, care-au fost cândva înaintea lui.
Dacă mama şi tata au fost mincinoşi, eu nu sunt obligat să accept să fiu mincinos.
Dacă mama şi tata au avut un stil de viaţă dezordonat, eu sunt liber să învăţ cum să fiu ordonat.
Dacă mama şi tata au fost hoţi, eu sunt liber să învăţ cum să fiu cinstit.

Fiecare poartă o responsabilitate şi o libertate pentru cine şi cum este şi cine şi cum devine.

ai dreptate. dar de multe ori se copiază părţi din comportamentul părinţilor, mai ales cel faţă de copii. asta,se vede mai ales la cei care "evita" cât pot educaţia.

[cezar_ioan]

Din păcate, cam aşa se întâmplă.
Dar, cum spuneam, unii dintre noi mai reuşim să ne strecurăm, pe ici pe colo, din cuşca dependenţelor familiale. Că nu e om să nu fi primit şi ceva "virusări" de acasă, precum şi lucruri bune.
Să păstrăm aşadar cele bune şi să aruncăm pe cele dăunătoare. Cred că asta avem de făcut.

[Dumitru73]

În prealabil postat de cezar_ioan

Din păcate, cam aşa se întâmplă.
Dar, cum spuneam, unii dintre noi mai reuşim să ne strecurăm, pe ici pe colo, din cuşca dependenţelor familiale. Că nu e om să nu fi primit şi ceva "virusări" de acasă, precum şi lucruri bune.
Să păstrăm aşadar cele bune şi să aruncăm pe cele dăunătoare. Cred că asta avem de făcut.

eu o spun mereu: cred ca ar trebui să avem şcoli care să ne înveţe să fim părinţi.
tot romanul "se pricepe" la fotbal, politică şi crescut copii.
rezultatele le vedem peste tot.

[adam000]

În prealabil postat de cezar_ioan

Cel care îşi ia în serios viaţa şi mântuirea nu îşi permite luxul de a se juca de-a mama şi de-a tata, care-au fost cândva înaintea lui.
Dacă mama şi tata au fost mincinoşi, eu nu sunt obligat să accept să fiu mincinos.
Dacă mama şi tata au avut un stil de viaţă dezordonat, eu sunt liber să învăţ cum să fiu ordonat.
Dacă mama şi tata au fost hoţi, eu sunt liber să învăţ cum să fiu cinstit.

Fiecare poartă o responsabilitate şi o libertate pentru cine şi cum este şi cine şi cum devine.

Uof Cezar, esti nedrept fata de neputiintele unora... :-((

Daca mama si tata au fost mincinosi, poate ca eu nu stiu cum este sa NU fiu mincinos! Poate ca asta mi se pare normalul, sau poate ca sint confuz si nici macar nu stiu, nu constientizez asta decat ca un sentiment vag de "ceva neinregula" sau "parca ceva nu se potriveste".

Pina nu ma va invata Cineva sa traiesc in adevar, nici nu o sa stiu ce e ala!
La fel si cu dragostea adevarata! (aia crestina)

Daca mama si tata au un stil de viata dezordonat, poate ca eu nici nu o sa inteleg de ce ar depune cineva atata efort ca sa fie ordonat (care este rostul/castigul)?

Daca mama si tata au fost hoti, si ala mi-a fost modelul, ba servit la pachet cu o explicatie legata de lupta de supravietuire si eventual asezonata cu "lasa ca toti mint ca nu au, dar au, asa ca e normal sa furi ca sa mananci", poate ca o sa privesc hotia ca un mijloc normal de supravietuire si o sa cred ca asa e normal, ca asa fac toti; poate nici nu o sa pot crede ca e careva care sa nu faca asta.

Spune-mi tu, macar un singur motiv pe lumea asta, in afara de dragostea Lui Dumnezeu care transfigureaza intelesul si perceptia, vreun alt motiv care m-ar face sa renunt la ceva (o crediinta) ce consider ca e normal, firesc, util si mai si functioneaza de minune pt mine? De ce as incerca (alt)ceva ce sint convins ca nu va functiona/nu mi-ar aduce vreun beneficiu/ ar necesita un efort inutil, comparativ cu ce functioneaza deja bine si testat pt mine?

Cred ca fiecare om isi ia in serios libertatea si responsabilitatea pt cine este si ce devine, doar criteriile dupa care isi evelueaza si exercita responsabilitatea difera de la om la om (fiecare pare a avea setul propriu).
Intrebarea este in ce masura se suprapun astea peste cele ale Lui Dumnezeu (poruncile/voia Sa).
Si ce anume (care este motivatia???) pt care un om (necredincios) ar renunta la criteriile, crediintele si perceptiile proprii, in favoarea Lui Dumnezeu?

Serios - cum iti fabrici tu o motivatie (atunci cand ea nu exista/nu o ai in mod real)? Ca de obicei vine motivatia peste tine si te gaseste ea pe tine - inca nu stiu (spune-mi tu!) cum sa o gasesti tu pe ea (cum sa iti fabrici/creezi tu singur motivatia, asa, din nimic)?

Asta este ca si cu faptul ca trebuie sa ai unite toate puterile sufletesti (mintea, inima si vointa). Bine-bine, suna bine in teorie, dar daca eu nu stiu nici macar cum vine asta, cu atat mai putin nu inteleg de ce si in ce sens e bine, cu atat mai deloc spre "zero barat" nu as avea nici cea mai vaga idee cum sa fac asta (ce pasi trebuie facuti, cum/cu ce sa incep)... pai atunci, ce motivatie as avea sa imi inving obisnuinta, comoditatea, lenea sau frica de necunoscut/de durere si sa merg/sa ma urnesc in directia aia (in a cauta si gasi ceva despre care nu stiu nimic)? Ba inca sa am o determinare suficient de hotarata cat sa trec de experientele neplacute mergand spre ceva despre care nu am nici o convingere perceputa/experentiala pozitiva?
Cum mi-as putea eu gasi motivatie pt un asa drum anevoios daca nu vine intai Dumnezeu (ca raspuns la rugaciune?) peste mine primul sa imi dea motivatie?

[cezar_ioan]

Nu e o strategie bună să ne justificăm dependenţele infantile, astfel întărindu-le puterea asupra noastră.
Ci să lucrăm pentru depăşirea (lanţurilor) lor (mai subţiri ca firul de mătase).
Prin re-parentare, mai întâi.

Un părinte bun oferă cei 3 P necesari unei dezvoltări sănătoase: Protecţie, Permisiune, Putere. (Ce zici, le găsim în Dumnezeu?)
Spre deosebire de un părinte prost, care oferă cei 3 K: cafteală, corvezi, coşmaruri.
(deşi lista e mai lungă: crampe, constipaţie, cucuvaie, crâşme, curvie, caco-fonie, cimitir, chenzină lipsă etc. Şi, desigur, Chevrolet şi Champanie...)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Spune-mi tu, macar un singur motiv pe lumea asta

Mă tem că e fix sarcina ta să îl găseşti. Poate cea mai urgentă şi mai importantă sarcină.
De ce te-aş împiedica să-ţi faci treaba?...:)

P.S. Lumea asta e adînc înşurubată-n piept, nu numa-n cap şi-n codri şi oceane...

[adam000]

În prealabil postat de cezar_ioan

Mă tem că e fix sarcina ta să îl găseşti. Poate cea mai urgentă şi mai importantă sarcină.
De ce te-aş împiedica să-ţi faci treaba?...:)

P.S. Lumea asta e adînc înşurubată-n piept, nu numa-n cap şi-n codri şi oceane...

Ma tem ca nu ai inteles deloc ce am vrut sa spun.
Eu personal am gasit motivul si mi se pare singurul motiv care face omul sa vrea sa depaseasca nivelul de patimi, de lumesc, infantil:

În prealabil postat de adam000

Spune-mi tu, macar un singur motiv pe lumea asta, in afara de dragostea Lui Dumnezeu care transfigureaza intelesul si perceptia, vreun alt motiv care m-ar face sa renunt la ceva (o crediinta) ce consider ca e normal, firesc, util si mai si functioneaza de minune pt mine?

Altceva vroiam sa iti spun: tu pornisei de la ideea ca este responsabilitatea omului. Eu spuneam ca omul impatimit nu are motivatie proprie, omeneasca (la nivel omenesc, de om impatimit) sa lase omenescul si patimile si criteriile proprii dupa care isi exercita responsabilitatea (nu poate sa isi gaseasca motivatie singur, pentru ca este inchis intr-un cerc vicios cumva - si incercam sa descriu acel cerc vicios al nivelului omenesc, dar ma tem ca nu s-a inteles), doar Dumnezeu ii da aceasta motivatie primul (este a Lui Dumnezeu, nu a omului).

Asa ca te intrebam pe tine (cel care venisei cu ideea ca omul poate si este responsabil sa depaseasca singur acest nivel), care este, in opinia ta, motivatia pe care omul si-o poate gasi singur, la nivel omenesc, care sa fie suficient de puternica pentru a initia si sustine un asemenea demers?
Ca eu nu vad nici una.

Pentru ca din felul in care vedem diferit acest mic detaliu, ar decurge alte consecinte - daca omul isi poate gasi singur si prin puterile proprii motivatia... atunci nu ar trebui sa avem nici o intelegere pt neputiintele (temporare) ale vreunui seaman, dar daca omul nu isi poate gasi singur si prin puterile proprii, atunci ar trebui sa avem toata intelegerea si rabdarea fata de neputiinta aproapelui de a gasi singur o astfel de motivatie (nu sintem cu nimic mai breji decat aproapele impatimit si ne-dornic sa iasa din starea aceea, deci sa nu judecam, pt ca chiar daca noi am reusit ceva cat de mic sa ne dorim sa ne ridicam, nu am reusit prin fortele noastre proprii).

[Tina06]

În prealabil postat de Kanedel

De ce,de cele mai multe ori,relatia soacra-nora are de suferit?
De ce,de cele mai multe ori,parintii se opun copiilor atunci cand acestia din urma iau calea Bisericii?
Credeti ca se poate trai intr-o casa sot,sotie,parinti,bunici?
Care ar trebui sa fie relatia tinerilor casatoriti cu parintii lor?(ar trebui sa se mute separat?,ce fac ei daca parintii,fiind mai autoritari, ii trateaza tot ca pe niste copii?).
Sunt intrebari/probleme cu care se confrunta multi tineri.
Voi ce credeti?

Conferinta Maicii Siluana - Familia Crestina este de folos

http://www.crestinortodox.ro/conferi...ad-127356.html