Incerc sa rezist...

[Petre.]

Multumesc tuturor pentru incurajari si sfaturi, parca mi-a mai revenit speranta ca poate ceva se va schimba in viitor, fie el apropiat sau indepartat. Si m-a facut sa vad alte aspecte ale problemei. Nu ma asteptam la atat de multe reply-uri.

Zicea cineva de ajutor specializat gen psihologi si psihiatri pentru depresie, si apelez la aceasta metoda de 7 ani, insa zecile de pastile pe care am ajut ocazia sa le testez in aceasta perioada si psihoterapiile si multe alte metode, vorbit cu preoti, mers si dat acatiste pe la mai multe biserici renumite din Bucuresti, chiar bioenergeticieni, remedii naturiste de tot felul, florale, reiki, mers si la vrajitoare (si stiu ca am gresit, dar eram disperat si in stare sa incerc orice), toate astea si altele care nu mi le amintesc acum nu au avut nici un efect si ma gandesc ca poate asta e voia Domnului si trebuie sa suport crucea.

Mai zicea cineva ca sunt mandru daca nu ma simt implinit pe plan profesional, personal si social, insa acestea lipsesc cu desavarsire, nu e ca si cum n-as fi multumit de job, de cercul social in care ma invart sau de iubita. Adica in ultimii 5 ani am tot incercat sa tin un servici si nu pot mai mult de cateva zile, orice servici, chiar si om de servici unde spalam vc-uri. Am incercat sa imi fac un cerc (restrans) de prieteni si n-am reusit, ma evita de parca sunt lepros, refuzandu-ma politicos totusi. Pe plan personal am incercat sa imi fac o prietena, dar am primit zeci de refuzuri, si nu ma consider prost sau urat, sunt un om ca oricare altul.

Nu vad in asta decat ori un blestem, ori voia Domnului care daca L-as gasi as zice: faca-se voia ta, Doamne, pt ca nu este dupa cum voiesc eu, ci dupa cum voiesti Tu. Si mi-as duce crucea in continuare daca asa trebuie. Insa nu Il gasesc, si deschisesem si un topic pt asta: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14800. Sper sa imi ia valul de pe ochi ca sa il pot simti si ''vedea''.

Multumesc inca o data pt cuvintele de ajutor si pt cei care au zis ca se vor ruga pt mine. Faca-se voia Domnului.

[AlinB]

În prealabil postat de Petre.

Adica in ultimii 5 ani am tot incercat sa tin un servici si nu pot mai mult de cateva zile, orice servici, chiar si om de servici unde spalam vc-uri.

Motive...?

Cate servicii ai avut mai exact, ce competente profesionale ai?

Adica sa intelegem si noi, e o chestiune de ordin psihic - gen o plictiseala incontrolabila, un ghinion teribil - sefului i se pune pata din nimic si te da afara..altceva?

[heaven]

În prealabil postat de Petre.

Multumesc tuturor pentru incurajari si sfaturi, parca mi-a mai revenit speranta ca poate ceva se va schimba in viitor, fie el apropiat sau indepartat. Si m-a facut sa vad alte aspecte ale problemei. Nu ma asteptam la atat de multe reply-uri.

Zicea cineva de ajutor specializat gen psihologi si psihiatri pentru depresie, si apelez la aceasta metoda de 7 ani, insa zecile de pastile pe care am ajut ocazia sa le testez in aceasta perioada si psihoterapiile si multe alte metode, vorbit cu preoti, mers si dat acatiste pe la mai multe biserici renumite din Bucuresti, chiar bioenergeticieni, remedii naturiste de tot felul, florale, reiki, mers si la vrajitoare (si stiu ca am gresit, dar eram disperat si in stare sa incerc orice), toate astea si altele care nu mi le amintesc acum nu au avut nici un efect si ma gandesc ca poate asta e voia Domnului si trebuie sa suport crucea.

Mai zicea cineva ca sunt mandru daca nu ma simt implinit pe plan profesional, personal si social, insa acestea lipsesc cu desavarsire, nu e ca si cum n-as fi multumit de job, de cercul social in care ma invart sau de iubita. Adica in ultimii 5 ani am tot incercat sa tin un servici si nu pot mai mult de cateva zile, orice servici, chiar si om de servici unde spalam vc-uri. Am incercat sa imi fac un cerc (restrans) de prieteni si n-am reusit, ma evita de parca sunt lepros, refuzandu-ma politicos totusi. Pe plan personal am incercat sa imi fac o prietena, dar am primit zeci de refuzuri, si nu ma consider prost sau urat, sunt un om ca oricare altul.

Nu vad in asta decat ori un blestem, ori voia Domnului care daca L-as gasi as zice: faca-se voia ta, Doamne, pt ca nu este dupa cum voiesc eu, ci dupa cum voiesti Tu. Si mi-as duce crucea in continuare daca asa trebuie. Insa nu Il gasesc, si deschisesem si un topic pt asta: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14800. Sper sa imi ia valul de pe ochi ca sa il pot simti si ''vedea''.

Multumesc inca o data pt cuvintele de ajutor si pt cei care au zis ca se vor ruga pt mine. Faca-se voia Domnului.

Draga Petre,ma bucur ca speranta ti-a mai revenit,dupa cum spui,pentru ca, atata vreme cat ea traieste in tine este un semn foarte bun,precum si faptul ca esti in cautarea unor oameni care sa te ajute,pentru ca asta inseamna ca iti doresti vindecarea si ca viata ta sa se schimbe in bine ! :)
In privinta ajutorului specializat la care ai apelat,sugestie pe care eu ti-am facut-o,conteaza foarte mult cat de profesionisti erau cei la care ai mers,pentru ca,din pacate,multi au o profesie in acest domeniu,insa putini stiu sa o practice cu adevarat.
Pe de alta parte,insa,nu se cunosc toate datele problemei,este greu de discutat la modul general,iar in acelasi timp este bine sa fii constient de faptul ca,da,duhovnicul,psihologul,psihiatrul,prietenii,f amilia,te pot ajuta sa te ajuti,insa decizia si mutarea finala in ideea de a te vindeca si a-ti face o viata asa cum ti-o doresti iti apartine doar...tie.Si ma intreb,in ce masura te simti pregatit pentru aceasta si crezi in puterea ta interioara de a produce aceste transformari?Sau asteptarile tale se leaga mai curand de o salvare venita din exterior,indiferent ca vorbim despre Dumnezeu,specialisti sau alte persoane?Sigur,nu este nevoie sa imi raspunzi mie,ci doar tie insuti...
Pentru ca,vezi tu,uneori,noi oamenii suntem precum un om bogat,care are la subsolul casei o comoara,insa desi o are,el nu stie asta,ci se zbate in saracie si nici nu crede cand vine altcineva sa ii spuna ca este bogat,ci dimpotriva,o sa il certe pe respectivul spunandu-i "Fugi de aici,in loc sa ma ajuti sa ies din saracie,tu vii sa imi spui ca eu sunt bogat si ma pot ajuta singur?Iti razi cumva de mine?" :) ...cam asa este si cu potentialul pe care Dumnezeu L-a pus in fiecare dintre noi: il avem,insa cum ne poate el ajuta daca nu credem in el?! :) Si atunci cand plecam la drum cu aceste convingeri,psihicul uman are niste modalitati tare stranii de a ne sabota: spre exemplu,exact atunci cand ne dorim mai mult sa fim alaturi de o persoana care ne place sau gasim un job pe care ni-l dorim,cum este cazul tau,facem ceva ca aceste lucruri sa nu se intample sau, daca ele se petrec, sa le pierdem,sa le sabotam,evident nefiind constienti de asta,uneori prin actiuni,atitudini,gesturi,emotii de care nu ne dam seama,dar pe care le transmitem fata de cei din jur si pe care ei le sesizeaza la modul subtil.Magie,blesteme,vraji?Nicidecum...cei din jurul nostru sunt doar oglinda vie a propriei noastre perceptii despre noi insine!Ei reactioneaza doar la mesajele subtile pe care inconstientul nostru le transmite catre lumea exterioara.Si ,desi spunem ca nu facem nimic iesit din comun pentru ca cei din jur sa ne placa sau sa ne respinga,in fapt,acestia nu fac altceva decat sa oglindeasca in noi acceptarea sau respingerea pe care noi o traim in raport cu propria persoana...
Astfel,desi la nivel constient noi ne dorim o altfel de viata,mai buna,o profesie de care sa fim multumiti,viata sociala,o relatie de iubire etc,la nivelul mai profund al fiintei noastre,acest lucru nu se petrece,pentru ca,cel mai probabil ne devalorizam,desi visam la ele,nu credem ca aceste lucruri ni se pot intampla cu adevarat si cu atat mai putin ca noi suntem cei care ni le-am putea aduce in viata noastra,asa ca,mai curand,ne consideram niste victime ale destinului si asteptam acel salvator,indiferent cine ar fi acesta.
Insa,cum ar fi pentru tine,Petre,daca acest salvator ai fi chiar tu insuti? :) Cum arata viata pe care tu ti-ai dori sa o traiesti?Ce anume ai putea aduce nou si concret in ea,ceva ce nu ai mai facut pana acum,insa te-ar ajuta sa construiesti aceasta existenta fericita?Si cum ar arata acel Petre pe care tu l-ai vedea implinit,cu zambetul pe buze,fericit...ce anume ar lasa in urma din vechiul fel de a fi,gandi si actiona?Dar ce ar aduce nou in relatia lui cu el insusi?
Sigur,intrebarile sunt doar pentru tine,nu este nevoie sa le raspunzi pe forum sau mie,insa,ar fi minuant daca ai reusi sa le raspunzi intr-un dialog cu sufletelul tau...:)
O zi cu bucurii si multa speranta iti doresc!

În prealabil postat de Petre.

Imi doresc moartea atat de tare, vreau sa se termine odata.

Si unde vrei sa ajung prin acest gest disperat, Petre?
Iti raspund cu versetele Psalmului 138:

7. Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?
8. De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.

9. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării

10. Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.

11. Şi am zis: "Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu".

12. Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.

13. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.

14.Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.

Intelegi, Petre? Oriunde ne-am duce, tot de Dumnezeu dam, caci ai Lui suntem.
Insuccesele din aceasta viata au un rol: de a vedea ce facem noi gresit, incat ne indepartam de Dumnezeu, Care ne iubeste si bate incontinuu la usa inimii noastre. Stii cum se spune: "Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului", ori pacatosi suntem cu totii, nu doar tu. Si pe toti ne iubeste.

[heaven]

În prealabil postat de Petre.

Imi doresc moartea atat de tare, vreau sa se termine odata.

Nu stiu cate luni mai rezist, de 5 ani m-am tot infranat de la sinucidere, dar orice om are o limita, daca o sa continue in ritmul asta nu mai pot. Stiu ca Dzeu nu ii da omului o cruce mai grea decat poate sa duca, desi nu stiu de ce vad moartea ca cel mai frumos si dulce cadou pe care El ar putea sa mi-l faca vreodata.

Stiu ca asta e crucea pe care trebuie sa o duc si Dzeu mi-o da pt un motiv, stiu ca (doar daca am noroc) va veni o zi cand se vor schimba lucrurile (oare peste cati ani ?), stiu ca nu trebuie sa disper, desi panica nu ma lasa.

Problema e personala, nu doresc sa detaliez. Nu ii gasesc rezolvare, insa consecintele ei sunt radicale, de 5 ani incoace fac eforturi disperate si nu ma pot realiza pe nici un plan: profesional, personal, social, parca e nu blestem sa nu am nimic din astea, cateodata mi-as dori sa nu fi avut nici parinti si nici casa ca sa mor pe strada iarna de frig sau foame, sa ma eliberez odata pt totdeauna.

Merg la duhovnic, am facut canoane, am fost intr-un timp si fanatic religios, atent la orice detaliu, insa in ultimul timp disperarea si panica ma impiedica sa mai pot fi un bun crestin si sa urmez toate regulile.

Nici eu nu stiu de ce am deschis acest topic...mi-e doar sa nu fie ultimul, sper sa nu cedez intr-un final.

Dragul meu Petre,inteleg ca te confrunti cu o situatie care te pune la grea incercare.De multe ori,insa,nu situatia in sine este cea care este problema,ci interpretarea pe care i-o dam noi si cum o traim la nivel interior.
Avand in vedere ca spui ca ai ganduri legate de moarte,de suicid care dureaza de 5 ani,in ultimul timp ele fiind intensificate,eu iti sugerez sa apelezi la ajutor de specialitate: psihologul clinician (care sa aiba si competenta in psihoterapie de preferat) si psihiatrul,pentru ca ceea ce traiesti tu se poate rezolva.
Depresia,posibila suferinta cu care te confrunti, are de multe ori cauze care de care mai variate si care uneori se asociaza,plecand de la factorii de mediu care de multe ori ne bulverseaza (conjuctura familiala,sociala,profesionala etc),la o posibila predispozitie genetica sau la anumite dezechilibre in organism...neuro-chimice,hormonale etc.O medicatie adecvata reuseste sa echilibreze aceasta balanta,in timp ce intalnirea cu clinicianul,care este de preferat sa fie si un bun psihoterapeut,te vor ajuta sa deblochezi in tine resursele care sa te ajute sa depasesti aceasta etapa dificila din viata ta.Pentru ca,vezi tu,uneori nu este vorba de situatia pe care o privim si ne pare fara iesire,ci doar de modul in care alegem sa ne raportam la ea.Solutii exista intotdeauna,insa,probabil,atunci cand o persoana simte ce simti tu,nu le mai poate vedea,iar aici intervine rolul psihoterapeutului.
Sigur ca daca simti este minunat sa mergi in acelasi timp si la duhovnic,sa te rogi,insa,avand in vedere ca vorbim despre o situatia de "urgenta spirituala si psihologica" daca vrei,este foarte important sa actionezi in cautarea solutiei intr-o maniera complexa,prin urmare, ajutorul de specialitate este vital si nu este de amanat nici un moment!
Deasemenea,pe langa aspectele pe care ti le-am sugerat mai sus,este important sa cauti ajutor in aceste momente in privinta suportului social,oameni care sa iti fie alaturi,fie ca vorbim despre familie,prieteni,cunostinte pe care le simti mai apropiate sau pur si simplu oricine spre care tu ai simti sa te indrepti si povesteste despre ceea ce traiesti (spre exemplu,exact cum ai facut aici pe acest forum!).
Draga Petre,iti doresc mult curaj,forta interioara (daca 5 ani ai rezistat acestor ganduri,sunt sigura ca ea este extraordinara!), optimism si sa intalnesti in cale exact acele fiinte trimise de Dumnezeu pentru a te ajuta sa depasesti cu bine aceasta incercare din viata ta!

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de Petre.

Imi doresc moartea atat de tare, vreau sa se termine odata.

Nu stiu cate luni mai rezist, de 5 ani m-am tot infranat de la sinucidere, dar orice om are o limita, daca o sa continue in ritmul asta nu mai pot. Stiu ca Dzeu nu ii da omului o cruce mai grea decat poate sa duca, desi nu stiu de ce vad moartea ca cel mai frumos si dulce cadou pe care El ar putea sa mi-l faca vreodata.

Stiu ca asta e crucea pe care trebuie sa o duc si Dzeu mi-o da pt un motiv, stiu ca (doar daca am noroc) va veni o zi cand se vor schimba lucrurile (oare peste cati ani ?), stiu ca nu trebuie sa disper, desi panica nu ma lasa.

Problema e personala, nu doresc sa detaliez. Nu ii gasesc rezolvare, insa consecintele ei sunt radicale, de 5 ani incoace fac eforturi disperate si nu ma pot realiza pe nici un plan: profesional, personal, social, parca e nu blestem sa nu am nimic din astea, cateodata mi-as dori sa nu fi avut nici parinti si nici casa ca sa mor pe strada iarna de frig sau foame, sa ma eliberez odata pt totdeauna.

Merg la duhovnic, am facut canoane, am fost intr-un timp si fanatic religios, atent la orice detaliu, insa in ultimul timp disperarea si panica ma impiedica sa mai pot fi un bun crestin si sa urmez toate regulile.

Nici eu nu stiu de ce am deschis acest topic...mi-e doar sa nu fie ultimul, sper sa nu cedez intr-un final.

1) calmeaza-te;
2) se pare ca suntem surprinzator de multi aici care am trecut prin asta, deci ai cu cine vorbii;
3) referitor la suicid. Uite aici ceva care sa te faca sa iti treaca mintea peste:
http://www.cracked.com/article_15658...ide-guide.html (e de un site umoristic, dar e destul de serios si la obiect, dar totusi cu o doza de umor specific cracked ).

[kikyo_ea]

In primul rand ca si crestin trebuie sa stii ca este cea mai mare greseala pe care o poti face. Te.ar departa definitiv de Dumnezeu si nu cred ca vrei asta. Daca aici iti e greu... gandeste.te cum ti.ar fi dincolo unde este plangerea si scrasnirea dintilor. Roaga.te mult mult ca Domnul sa te izbsveasca de acest gand rau.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Petre.

Imi doresc moartea atat de tare, vreau sa se termine odata.

Nu stiu cate luni mai rezist, de 5 ani m-am tot infranat de la sinucidere, dar orice om are o limita, daca o sa continue in ritmul asta nu mai pot. Stiu ca Dzeu nu ii da omului o cruce mai grea decat poate sa duca, desi nu stiu de ce vad moartea ca cel mai frumos si dulce cadou pe care El ar putea sa mi-l faca vreodata.

Stiu ca asta e crucea pe care trebuie sa o duc si Dzeu mi-o da pt un motiv, stiu ca (doar daca am noroc) va veni o zi cand se vor schimba lucrurile (oare peste cati ani ?), stiu ca nu trebuie sa disper, desi panica nu ma lasa.

Problema e personala, nu doresc sa detaliez. Nu ii gasesc rezolvare, insa consecintele ei sunt radicale, de 5 ani incoace fac eforturi disperate si nu ma pot realiza pe nici un plan: profesional, personal, social, parca e nu blestem sa nu am nimic din astea, cateodata mi-as dori sa nu fi avut nici parinti si nici casa ca sa mor pe strada iarna de frig sau foame, sa ma eliberez odata pt totdeauna.

Merg la duhovnic, am facut canoane, am fost intr-un timp si fanatic religios, atent la orice detaliu, insa in ultimul timp disperarea si panica ma impiedica sa mai pot fi un bun crestin si sa urmez toate regulile.

Nici eu nu stiu de ce am deschis acest topic...mi-e doar sa nu fie ultimul, sper sa nu cedez intr-un final.

As dori in primul rand sa iti povestesc o particica din ceea ce eu am trait candva. Acum vreo 15 ani sa tot fie, eram cufundata in atat de multe necazuri si probleme , nu le expun pe larg pentru ca , cu siguranta ai crede ca povestesc un film de groaza, incat prietenii, cunoscutii si neamurile se rugau sa nu imi pierd mintile. Si acum povestesc intre ei cum de sunt sanatoasa la minte, cu gandul la Dumnezeu si multumita si fericita de ceea ce am putin cat e. Pe scurt traiam o saracie lucie, brusca, dintr-un om cat de cat bogat, (ce fusesem cu numai vreun an in urma), si priveam deznadajduita la copiii mei ce mureau de foame si nu aveau unde pune capul seara. Am trecut prin toate starile posibile si imposibile. Pe atunci eram atee, tocmai suferintele si necazurile ma faceau sa spun unde este Dumnezeu? Una din starile ce le-am avut cred vreun an de zile a fost aceea prin care imi doream sa mor, si cum nu aveam curaj sa fac vreun gest (Slava lui Dumnezeu pentru asta), speram intr-o boala necrutatoare, sau plangeam uneori si cate 6 ore intr-una sperand ca imi sta inima in loc si fac un infarct. Nu ma mai gandeam la copiii, la nimic, in cap mi se invartea deznadejdea, eram acolo la pragul acela peste care simteam ca nu mai pot trece. Atat puteam duce si nimic mai mult.
Apogeul suferintei mele a fost moartea tatalui meu. Cand tatal meu a murit , am simtit ca omul care ma iubea cu adevarat s-a dus. Iar o persoana de langa mine responsabila de o parte din suferinta mea mi-a spus razand isteric in timp ce tatal meu era intins in sicriu: tuuu, (si radea isteric tavalindu-se pe jos) sa vad cine te mai iubesteeee, nimeni nu te iubesteeeeee, ha ha ha, tuuu , tatal tau a murit, s-a dus ai ramas singura , nimanui nu-i va pasa de tine.

Pentru mine aceste cuvinte au fost un soc. Ca un dus electric sau o baie la copca. M-am dus la tatal meu langa sicriu, si eu ateea, am cazut in genunchi , gramada, am ridicat ochii spre cer si am spus: Doamne este ultima suferinta pe care mai pot sa o indur. Ori faci ceva cu mine ori mor. Ma las in mainile Tale pentru ca eu nu mai pot sunt la capatul puterilor.

A trecut inmormantarea, au trecut vreo 6 luni, pe care le-am lasat sa treaca de la sine fara un gand sau o tinta, si in 6 luni de zile viata mea s-a schimbat la 180 de grade. Am scapat de omul care ma facea sa sufar, si ma chinuia, mi-am refacut o viata noua, un serviciu bun, si un trai decent. Am inceput sa merg la biserica, dar inca nu eram constienta de minunea facuta de Dumnezeu cu mine. Nu eram constienta de cat de mult ma iubea.

Pe Dumnezeu l-am cunoscut apofatic, mai tarziu dupa alti 4 ani de alternari de negatie , sau pozitivism. Si calea a fost treptata prin simtiri. Am pornit de la zero, golindu-mi creierul de toate nebuniile din alte religii pe care le citisem si pe care le lasasem sa imi influienteze gandirea. Si treptat apoi Dumnezeu mi s-a descoperit, mi-a dat intelesul naturii, a animalelor, a lumii inconjuratoare, a preotilor, a sfintilor, a toate treptat. Si am primit o sete de cunoastere nemaigraita, vroiam sa citesc totul intr-o clipita. eram ca un insetat si flamand.
Nu am sa uit niciodata ziua cand l-am simtit pe Dumnezeu prin Duhul Sau. 3 zile am fost ca intr-o stare de beatitudine, toate aveau alt inteles, parca imi vorbeau copacii si animalele, toate aveau alte culori, cerul avea alta stralucire iar eu eram fericita pana la extaz. Iubeam luna , stelele, copacii, furniciile, viespile, albinele, eram ca un om beat de fericire. Din acea clipa am spus: Dumnezeu exista si nimeni si nimic nu ma va face sa spun altfel.
Dar inca nu eram ortodoxa. Calea spre credinta ortodoxa a mai durat vreo jumatate de an. Dumnezeu mi-a dezvaluit-o. Treptat, facea lectii cu mine zilnic. Mi-e dor de zilele acelea.

Si iarasi pot sa spun ca nimeni si nimic nu ma va face sa spun altceva decat ca ortodoxia este cu adevarat credinta cea adevarata care este capabila sa te duca cel mai aproape de Dumnezeu. Am inceput sa citesc, si tot ce nu intelegeam intrebam duhovnicul si pe Dumnezeu. multe intelesuri mi-au fost dezvaluite de Bunul Dumnezeu. Vorbeam cu El zilnic in fiecare clipa si ceas, si imediat imi dadea raspunsuri pe care le verificam la duhovnic ca nu cumva sa ma insel in simturi. Insa cum sunt pacatoasa, si am inima murdara am multe de facut. Domnul s-a miluit cu mine, Slava Lui, am de lucrat cu bunatatea si iubirea, cu smerenia cu toate.
Acum nu mai vreau nimic, decat sanatate, si de o vrea Domnul sa imi dea averi sper sa pot sa ajut pe cei din jurul meu cu ele. De nu, Slava lui Dumnezeu. Nu conteaza ce lucrez, pentru cine lucrez, atata timp cat ajut oameni indiferent cine sunt si ce sunt. Sunt multumita cu ce am, desi nu am mare lucru, dar nu mai caut nici mariri, nici cariere, nici averi, nici bogatii, nimic decat sa imi dea Dumnezeu sanatate sa pot sa fac ceva pentru sufletul asta al meu pana nu mor. desi de ceva timp sunt constienta ca s-ar putea sa am sfarsitul mai aproape decat ma gandesc.

Sper sa te ajute cumva cele scrise de mine, macar si invatand din experienta altuia.

Citeste Alfavita duhovniceasca de Sf. Dimitrie al Rostovului te va ajuta mult

[Petre.]

În prealabil postat de dobrin7m

Pe Dumnezeu l-am cunoscut apofatic, mai tarziu dupa alti 4 ani de alternari de negatie , sau pozitivism. Si calea a fost treptata prin simtiri. Am pornit de la zero, golindu-mi creierul de toate nebuniile din alte religii pe care le citisem si pe care le lasasem sa imi influienteze gandirea. Si treptat apoi Dumnezeu mi s-a descoperit, mi-a dat intelesul naturii, a animalelor, a lumii inconjuratoare, a preotilor, a sfintilor, a toate treptat. Si am primit o sete de cunoastere nemaigraita, vroiam sa citesc totul intr-o clipita. eram ca un insetat si flamand.
Nu am sa uit niciodata ziua cand l-am simtit pe Dumnezeu prin Duhul Sau. 3 zile am fost ca intr-o stare de beatitudine, toate aveau alt inteles, parca imi vorbeau copacii si animalele, toate aveau alte culori, cerul avea alta stralucire iar eu eram fericita pana la extaz. Iubeam luna , stelele, copacii, furniciile, viespile, albinele, eram ca un om beat de fericire. Din acea clipa am spus: Dumnezeu exista si nimeni si nimic nu ma va face sa spun altfel.

Asa sper sa ajung si eu intr-o zi as spun ca tine: ''Dumnezeu exista si nimeni si nimic nu ma va face sa spun altfel''

Asta e telul care ma mai anima si in El imi pun toata speranta, pt ca din ce-am citit, daca il am pe El, nu imi mai trebuie nimic. Si sper ca sa-l simt asa cum zici tu: ''eram ca un om beat de fericire''. Beat de fericire voi fi si eu dupa ce il voi simti si eu in suflet si voi sti ca este acolo si ca merita sa imi duc crucea pt ca rasplata mea va fi in ceruri, chiar daca aici pe Pamant va fi numai chin. Asa voi avea puterea sa rezist pana la capat, numai cu ajutorul Lui si cu certitudinea ca toate se vor termina cu bine si suferinta nu e in zadar.

Petre sa stii ca exista cel putin un om pe acest forum,pe care il cunosc,si care sincer s-a gandit la tine si la situatia ta si sunt convins ca este un om al carui suflet nu ezita sa raspunda la durerile altora desi poate si el le are pe ale lui.Gandul lui cu privire la tine,desi eu nu as fi putut fi vrednic sa-l indeplinesc,sper sa se indeplineasca prin voia si dragostea lui Dumnezeu care randuieste mereu ce este mai bine pentru fiecare,peste neputintele noastre.Dumnezeu sa-ti lumineze inima si gandul asa cum deja o face.