Mantuirea

[Decebal]

În prealabil postat de ioan cezar

Semanatorul este Dumnezeu, El este Izvorul Harului, al energiei necreate. Iar Domnul a semanat prin oameni, prin dreptii din VT, prin prooroci, mai apoi prin Apostoli (ucenicii lui Hristos) si prin toti cei care au devenit vas ales castigind pe Duhul Sfant.

Este un pic cam tardivă postarea şi nu ţine cont de nişte chestiuni obiective. Tartaruga a făcut întâi o afirmaţie bazată pe un verset din evanghelia după Ioan, după care, văzând că nu o scoate la capăt cu păcăleala, a întins o altă momeală care este de fapt o problemă şi falsă şi greşită. La cea dintâi i-am răspuns şi i-am arătat cu citate clare din Fericitul Augustin şi din Sfântul Chiril al Alexandriei, iar la cea de-a doua i-am răpsuns şi până acum într-un mod indirect, Tartaruga făcând tot felul de afirmaţii aberante cu "semănăturile" pe la daci, pe la romani, pe la alţi europeni occidentali, doar că "semănătura" de la Ioan 4, 38 este cu totul altceva decât ficţiunea inventată de Tartaruga pe baza obsesiilor ei personale sectante neoprotestante.

În prealabil postat de Decebal

Este un pic cam tardivă postarea şi nu ţine cont de nişte chestiuni obiective.

La ce chestiuni obiective te referi? Te rog sa imi spui, daca ai putin ragaz. Aici sau pe privat.

P.S. Cat priveste invocarea vicleniei si a altor dimensiuni manipulatorii ale Adrianei, doresc sa iti spun trei lucruri:
a) nu cred ca e de folos sa cultivam o atitudine de suspiciune, vecina cu paranoia; adevarul nu se smulge cu bata si cu forcepsul, ci cu rabdarea intru dialog sistematic, nuantat, incurajind chiar, uneori, pe oponent. Daca intimidezi/infricosezi oponentul, cred ca te alegi doar cu victoria facila a politicii americane - spus-a un presedinte al lor: cea mai buna politica e sa ai o bata mare si sa nu vorbesti prea mult... Asa dorim noi, crestinii?
b) indiferent ce trucuri foloseste Adriana, in fata argumentelor sistematice, corecte si pline de dragoste pentru Adevar, din doua una: ori va invata ceea ce are nevoie, ori sfarseste in penibil.
c) din dezbateri castiga mereu ambele parti, inclusiv cel care are impresia ca e invatator; macar ca a face o demonstratie fericita e un prilej de a descoperi nuante si modalitati noi de a pune problema etc.

Haide asadar sa nu mai afirmam ca suntem elite. E suficient sa fim cu adevarat. Prin modul in care purtam dialogul.

De la un nivel incolo problemele pot fi atat de fine, de subtiri, incat cea mai mica urma de vulgaritate sau asprime lezeaza toarcerea Adevarului. Ca si in dragoste, Decebal, ca si in dragoste...
Ca dragoste cu forta (bata) nu se poate. Viol, da. Insa e pacat.

În prealabil postat de ioan cezar

Cat priveste invocarea vicleniei si a altor dimensiuni manipulatorii ale Adrianei, doresc sa iti spun trei lucruri:
a) nu cred ca e de folos sa cultivam o atitudine de suspiciune, vecina cu paranoia; adevarul nu se smulge cu bata si cu forcepsul, ci cu rabdarea intru dialog sistematic, nuantat, incurajind chiar, uneori, pe oponent. Daca intimidezi/infricosezi oponentul, cred ca te alegi doar cu victoria facila a politicii americane - spus-a un presedinte al lor: cea mai buna politica e sa ai o bata mare si sa nu vorbesti prea mult... Asa dorim noi, crestinii?
b) indiferent ce trucuri foloseste Adriana, in fata argumentelor sistematice, corecte si pline de dragoste pentru Adevar, din doua una: ori va invata ceea ce are nevoie, ori sfarseste in penibil.
c) din dezbateri castiga mereu ambele parti, inclusiv cel care are impresia ca e invatator; macar ca a face o demonstratie fericita e un prilej de a descoperi nuante si modalitati noi de a pune problema etc.

Asta iti scriam, Decebal, cu cateva zile in urma, ca un fel de schema de lucru in dialogul care parea ca se infiripa aici.
Si ce a reiesit?
Ca, intr-adevar, omul si-a aratat masura. Acum, dupa ce a aratat fara jena cam ce poarta in inima, putem trage cateva concluzii.

Eu ma voi referi doar la urmatoarele lucruri:

1) Partenerul meu de dialog a marturisit ca dispretuieste Biserica, iar pe preoti ii considera simpli "oameni cu poale lungi" care ne spun noua, credinciosilor, povesti inchipuite, "iluzii", cum spunea. (chiar azi am citi un pasaj dintr-o carte a Parintelui Sofronie Saharov in care aminteste totala umilinta cu care Sfantul Siluan ii intampina pe preoti, modul in care le dadea ascultare totala... le saruta mana cu gestul simplu al taranului rus, care nu disparuse din persoana Sfantului, niciodata...)

2) Acelasi om a aratat sistematic indiferenta fata de Predanie, considerind ca Sfintii Parinti nu pot fi repere pentru noi crestinii, ca ei nu ne pot fi noua folositori pentru zidire duhovniceasca.

3) A desconsiderat in mod repetat Sfintele Taine, mai pe fata sau mai discret (adica viclean, din calcul, putem sa intelegem abia acum). Cat priveste Botezul, si-a aratat regretul ca a fost botezata in copilarie, fara voia ei, de catre unii care, aveam sa intelegem, au fortat-o fara sa o intrebe daca e si ea de acord cu Botezul.

4) A prezentat o multime de versiuni de talcuire a Scripturii care sunt cu totul departe de talcuirile sfintilor. Prin aceasta a aratat fara echivoc faptul ca se afla departe de Domnul, pe Care din pacate Il pomeneste in van.

5) Din fericire, pe alocuri a adus si o serie de informatii utile. Dovada ca uneori chiar si din greseala omul o mai si nimereste. Sa-i fie de folos si sa se inmulteasca!

6) S-a straduit sa isi bata mintea cu multe necunoscute din sistemul vast care este Biserica. Efortul de imaginatie a fost considerabil, rezultatele au fost insa nule. Are carente mari la cateheza elementara, desigur si la practica. Vedem aici inca un lucru instructiv: o minte bogata in cunostinte si operatii lumesti, da mereu chix atunci cand se intalneste cu simplitatea si maretia Universului Duhovnicesc. Sa luam aminte!

In final, eu nu regret ca am purtat dialogul cu Tartaruga. Am inteles mai bine cum sunt eu, crestin ortodox prin mila lui Dumnezeu si mare pacatos prin nevrednicia mea. Am inteles un pic mai bine cum sunt si cei care, din motive numai de ei si de Dumnezeu cunoscute au luat candva decizia tragica de a se departa de Biserica. Si uite cum au ajuns...

Sa tinem un moment de reculegere pentru toti cei care au pierdut razboiul cu propria mandrie si, nestiind cum sa faca fata propriilor necazuri (de care ei nu au fost si nu sunt vinovati, ci aceia care i-au batjocorit de timpuriu), au ales sa preguste, nu bunatatile Imparatiei, ci amaraciunea imbatatoare a intunecimii.
Dumnezeu sa ii ierte, sa ii indrepteze si sa ii lumineze cu Mare Mila Lui!

Domnul sa ne miluiasca pe toti! AMIN+