Inmormantarea celor nenascuti

[andreicosmovici]

În prealabil postat de Decebal

Biserica romano-catolică vă minte, domnule Cosmovici, vă transmite o credinţă falsificată. În Sinodul General de la Florenţa (ştiţi dumneavoastră, aţi auzit de el, nu-i aşa?) papa Eugeniu IV a definit clar că cei care mor în păcatul originar merg drept în iad pentru a fi pedepsiţi dar cu suferinţe inegale. Vă readuc aminte textul sinodului, deşi l-am dat şi mai sus, pentru că văd că vă faceţi că nu vedeţi. Nu-i nici o problemă că mai suntem şi alţii care să vedem.

"But the souls of those who depart this life in actual mortal sin, or in original sin alone, go down straightaway to hell to be punished, but with unequal pains."

sursa: Conciliul de la Florenţa - sesiunea a VI-a (1439)

Dacă dumneavoastră tăgăduiţi că respectivii nu mor în păcatul originar, atunci opinia mea este că dumneavoastră tăgăduiţi dogma păcatului originar definită la Sinodul de la Trento.

Deasemenea dacă dumneavoastră acceptaţi învăţăturile unui catehism care falsifică învăţătura definită la Sinodul de la Florenţa, învăţătură pe care v-am citat-o mai sus, atunci tăgăduiţi pe faţă infailibilitatea Bisericii romano-catolice şi a Sinodului de la Florenţa.


La noi se numeşte milostivire dumnezeiască.

Mi-e greu sa va raspund, Dle Decebal.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de andreicosmovici

Întrebările care se nasc din acest caz sunt multiple, dar una persistă mai mult: pur şi simplu, de ce nu ar fi putut fi înmormântat fătul ca toţi ceilalţi creştini botezaţi, şi care au murit? Cu tot ritualul, şi cu toate rugăciunile cuvenite? Înmormântarea este un sacrament care nu poate fi administrat în acest caz? De ce? Ce vină au părinţii, sau fătul, că a murit fără să dea de veste? Dumnezeu "are nevoie" de botez ca să poată fi făcută o înmormântare creştinească unui făt mort în deplină discreţie în uterul mamei? Ce se întâmplă atunci cu morţii căzuţi prin războaie, pe care la sfârşitul luptei, preotul venind, ar trebui să-i înmormânteze creştineşte, indiferent de starea anterioară morţii?

O discuţie interesantă, care ne face să ne gândim la sacramente, la puterea lui Dumnezeu, şi la aceste situaţii limită, prin care intuim că Dumnezeu poate să treacă totuși peste socotelile noastre, atunci când doreşte să primească pe cineva în Rai. Să nu uităm: primul sfânt a fost Dismas, pe cruce, lângă Isus. Era botezat? Din câte ştiu eu, nu. E drept, era viu, şi a făcut un act de credinţă, în timpul vieţii. În cazul fătului mort fără ştirea nimănui, oare intenţia post-eveniment a părinţilor nu poate să joace un rol? Sau, nu este oare primit fătul direct în braţele lui Dumnezeu, prin mare mila Acestuia?

Cu sau fără sujbele preoţilor, Dumnezeu nu-i trimite în Iad pe pruncii nenăscuţi, altfel ar fi nedrept. Nici în Împărăţia Cerurilor nu-i primeşte, din moment ce respectivii nu fac parte din Biserică, neavînd Botezul, Mirungerea, neprimind Sfînta Împărtăşanie. Ce este de fapt Împărăţia Cerurilor pe care o cerem frecvent în Rugăciunea Domnească? Este Duhul Sfînt, este comuniunea deplină cu Dumnezeu, iar acest lucru este posibil numai celor din Biserică.

Totuşi mîntuirea înseamnă scăparea sau salvarea de demoni şi păcate, o eliberare de lanţurile vrăjmaşului şi de Iad. Eu cred că nenăscuţii sau în general cei care mor nebotezaţi din diverse motive şi sînt drepţi înaintea Lui Dumnezeu, au acces undeva acolo, imediat lîngă uşa Raiului, nu în rînd cu Sfinţii şi cu Biserica. Dacă ar fi altfel, religia pe care am ales-o ar avea un mare BUG, iar eu nu aş putea fi creştin ortodox.

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de andreicosmovici

***
Pentru moderatori: dacă considerați că acest topic trebuie să se afle în altă parte, vă rog să-l mutați, acceptând scuzele mele de rigoare. Mulțumesc. Eventual, ştergeţi şi acest mic pasaj explicativ.
***

Dragi prieteni,

Caz concret: fătul moare în săptămâna 15 (aprox.), decesul fiind descoperit în săptămâna 19, la ecograf. La dorința părinților, corpul fătului este recuperat de la spital (altfel ar fi fost incinerat), iar părinții intenționează să-l înmormânteze. Precizăm că la vârsta la care a decedat, trupul fătului este perfect format, încă de multă vreme (în săpt. 3 de la concepție bate inima, în săpt. 5 se văd deja mugurii degetelor, ochii etc): are picioare/mâini/nas/gură/urechi/ochi etc. La rugămintea părinților, vin doi preoți la mormânt și rostesc o pomenire generală a morților familiei respective, fără să-l pomenească pe fătul mort (s-a văzut că era băiețel, părinții i-au pus nume). Dar, înainte de a accepta să vină, preoții și-au exprimă rezerve deoarece, conform Canoanelor (se pare, aici trebuie verificat):
1. Ritualul și rugăciunile de înmormântare nu pot fi făcute unei persoane nebotezate, şi
2. Fătul respectiv nu poate fi botezat, deoarece a murit înainte de a-i putea fi administrat acest prim sacrament creştin. Deci, fătul a rămas fără înmormântare, dar a fost îngropat, şi a beneficiat totuşi de câteva rugăciuni "generale" ale micii asistenţe.

Întrebările care se nasc din acest caz sunt multiple, dar una persistă mai mult: pur şi simplu, de ce nu ar fi putut fi înmormântat fătul ca toţi ceilalţi creştini botezaţi, şi care au murit? Cu tot ritualul, şi cu toate rugăciunile cuvenite? Înmormântarea este un sacrament care nu poate fi administrat în acest caz? De ce? Ce vină au părinţii, sau fătul, că a murit fără să dea de veste? Dumnezeu "are nevoie" de botez ca să poată fi făcută o înmormântare creştinească unui făt mort în deplină discreţie în uterul mamei? Ce se întâmplă atunci cu morţii căzuţi prin războaie, pe care la sfârşitul luptei, preotul venind, ar trebui să-i înmormânteze creştineşte, indiferent de starea anterioară morţii?

O discuţie interesantă, care ne face să ne gândim la sacramente, la puterea lui Dumnezeu, şi la aceste situaţii limită, prin care intuim că Dumnezeu poate să treacă totuși peste socotelile noastre, atunci când doreşte să primească pe cineva în Rai. Să nu uităm: primul sfânt a fost Dismas, pe cruce, lângă Isus. Era botezat? Din câte ştiu eu, nu. E drept, era viu, şi a făcut un act de credinţă, în timpul vieţii. În cazul fătului mort fără ştirea nimănui, oare intenţia post-eveniment a părinţilor nu poate să joace un rol? Sau, nu este oare primit fătul direct în braţele lui Dumnezeu, prin mare mila Acestuia?

am primit raspunsul mai devreme:

În prealabil postat de Laura19

109. Dacă cineva pierde fără voie sarcina, cum se procedează cu copilul mort ?
Copilul mort, din sarcina pierdută, este pus într-un coşciug, apoi îngropat într-un colţ al cimitirului cu aprobarea preotului, de către tatăl copilului sau alte rude; mama nu are voie să participe. Părinţii să facă rugăciuni de iertare, Psalmul 50, să se spovedească şi să se cerceteze singuri ca să-şi dea seama dacă nu cumva sunt vinovaţi cu ceva (neglijenţă).

In rest, stim ca Dumnezeu este milostiv, deci ne incredem in El.