intrebare

[Kronos]

În prealabil postat de AlinB

Poti intelege disperarea si gestul sinuciderii la cel care sufera de o boala care ii da dureri cumplite, nu are analgezice si nici nu intrevede vreo scapare, nici spre vindecare, nici spre moarte.
Poti intelege disperarea si gestul sinuciderii a unui om inchis si torturat groaznic.

Dar intr-o societate in care sinuciderea poate fi motivata de o indispozitie, omul neavand nici lipsuri nici dureri majore nu poate fi decat un gest de lasitate, o "evadare" dinspre rau (relativ) spre si mai rau (spiritual vorbind).

Nu pricep de ce atâția oameni au o problemă în a percepe creierul ca pe un organ ca oricare altul care se poate defecta. Un om cu un psihic sănătos nu se sinucide dintr-un moft, nu se sinucide de plăcere sau dintr-o supărare minoră, ci pentru că fiziologia creierului s-a schimbat. Dintr-un șoc, dintr-o suferință îndelungată.. Se schimbă felul în care gândești. Când se îmbolnăvește pancreasul și apare diabetul (deși nu numai o dereglare a acestuia poate provoca boala) luăm „bulina” și mergem mai departe. Creierul, însă, e învăluit într-o aură de misticism și perceput ca un organ cu forțe oculte.. Problema cred că apare în urma unei greșeli în stabilirea raportului cauză-efect. Tulburările psihice apar ca urmare a modificării exprimării genelor ce dictează sinteza proteică, a modificării sensibilității receptorilor și, deci, a modificării generării și propagării impulsului nervos.

Nu vă mai grăbiți să judecați atât sinuciderea că nu știți cum se simte un om care în pragul ei. Pe cei care o fac nu-i duce capul că dacă omul respectiv ar gândi și s-ar simți cum gândesc și simt ei, nu ar mai recurge la gest?

[Jamaica]

...........

În prealabil postat de Kronos

Creierul, însă, e învăluit într-o aură de misticism și perceput ca un organ cu forțe oculte.. Problema cred că apare în urma unei greșeli în stabilirea raportului cauză-efect. Tulburările psihice apar ca urmare a modificării exprimării genelor ce dictează sinteza proteică, a modificării sensibilității receptorilor și, deci, a modificării generării și propagării impulsului nervos.

Nu vă mai grăbiți să judecați atât sinuciderea că nu știți cum se simte un om care în pragul ei. Pe cei care o fac nu-i duce capul că dacă omul respectiv ar gândi și s-ar simți cum gândesc și simt ei, nu ar mai recurge la gest?

Cum adica organ cu forte oculte? ... Ce face el? Vraji?... Cat despre faptul ca ascunde multe mistere, ca ne uimeste necontenit atunci cand incercam sa aprofundam anatomia si fiziologia lui, asta e chiar adevarat. Orice tratat modern din domeniu citim, suntem cel putin incurcati sub impresia datelor care solicita serios intelegerea si imaginatia noastra. Ma refer la cei care am studiat cat de cat sistemul nervos, ca despre neinitiati nici nu are rost sa vorbim, ei nu pricep nimic sau pricep prost. (Oare e intamplator faptul ca specializarea cea mai indelungata si mai dificila a unui medic este cea din neurochirurgie?)
Poate ai vrut sa spui ca ne simtim oarecum descurajati atunci cand studiem creierul omenesc. Mda... Depinde insa ce asteptari avem. Daca aflam de la inceput ca ne confruntam cu sistemul cel mai complex din organismul uman, ca studiile din domeniu sunt departe de a fi lamurit pana la capat vreo problema, atunci poate ca am avea o perceptie mai realista asupra creierului si asupra capacitatii noastre de a-l cunoaste cat de cat.
Pe de alta parte, un anumit respect se impune de la sine. Pai, sa ne gandim o clipa:
- e organul cu cele mai multe celule (miliarde)
- interconectate, direct sau indirect, astfel incat "in creier totul se leaga cu totul" (principiul, de inceput de secol 20, al savantului Le Ny)
- ale carui celule se pot divide si inlocui/regenera (asta s-a descoperit abia in ultimii ani)
- la care vin toate informatiile din organism si de la care pornesc comenzi pentru toate componentele corpului, nimic nefiind lipsit de monitorizare si conducere cerebrala in corpul nostru
- care detine o capacitate incalculabila de stocare a informatiilor si o viteza si adancime de procesare uluitoare, cu efecte inclusiv creative (performanta pe care, in ciuda dotarilor, nu o detine deocamdata nici un computer)
- responsabil de reglajul si conducerea tuturor activitatilor umane (joc, munca, invatare, creatie - nu se poate cand esti lipsit de creier...)
- legat, indiscutabil, desi nu se stie prea precis in ce mod, de viata psihica, de suflet (unii vad creierul si sufletul coabitind, precum o gazda si un parazit; altii vad sufletul ca pe o functie a creierului; altii considera ca sunt doi vecini de apartament siliti sa convietuieasca o vreme, desi s-ar lipsi daca ar fi posibil; altii cred ca sufletul naste totul inclusiv pe creierul sau etc. etc. Teorii si teorii, modele si modele, savanti si savanti, scoli si scoli, dovada ca acest organ preocupa in gradul cel mai inalt pe posesorii de creier.)

Am incercat sa trasez o linie foarte subtire, caricatural de schematica, in legatura cu motivatia noastra de a lua in serios creierul. Pentru a aprofunda problema (iar nu pentru a bagateliza, desconsidera - tipic nevrotic - realitatea) e nevoie de ani lungi de studiu serios. Eu am facut-o pe branci intre 20 si 35 ani si garantez ca abia de am zarit un strop din zarea problemei, in ciuda faptului ca am si publicat 2 volume, prin anii 95, din care mai dadeau examene pe la Medicina, Biologie si Psihologie cei din anii I si II. (Cine doreste sa verifice informatia, poate sa caute si sa citeasca la biblioteca oricareia dintre facultatile amintite.)

Cat despre faptul ca unele centre de investigatie a fenomenelor psi (in special rusesti si americane) au adus la cunostinta publicului date din domeniul parapsihologiei, implicit din activitatea creierului, asta nu face decat sa arate ca ne aflam noi, cu mintea noastra mititica, intr-un stadiu infantil al cunostintelor despre creier si ca, de va mai fi omenirea, aventura cunoasterii creierului va continua pe drumuri deocamdata nebanuite.