intrebare pentru filocalicii forumului

În prealabil postat de mihailc

de-aia rugăciunea inimii e puternică, fiindcă te ține în permanență în contact cu Domnul.

Amin! Amin! Amin!+

Slava Tie, Doamne, Dumnezeul nostru, pentru mare milostivirea Ta!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mihailc

Coborârea minții în inimă înseamnă ceva foarte simplu.

Sa te auda Dumnezeu , si sa le faca cu adevarat simple . . . !

[MariS_]

În prealabil postat de VladCat

Înainte să pun întrebarea o să dau copy paste fragmentului care a reactualizat această întrebare în destoinicul meu creier. Fragmentul este copiat de aici

— Gheron, iarta-ma ca te întrerup. N-am reusit sa te urmaresc foarte bine. Ce înseamna „îsi încalzea inima”? Cum se încalzeste inima si de ce este necesara aceasta lucrare pentru rugaciunea lui Iisus? — Te va ajuta exemplul fiului risipitor. „Dar venindu-si în sine, a zis: Câti argati ai tatalui meu sunt îndestulati de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculânduma ma voi duce la tatal meu” (Luca 15, 17-18). Adica s-a gândit în acelasi timp la belsugul caminului parintesc precum si la starea sa mizera si a fost îndemnat imediat sa se reîntoarca la tatal sau. A facut un efort urias pentru a-si obliga dorinta si pofta sa vrea sa se întoarca. Si noi facem la fel cu rugaciunea lui Iisus.

Încercam sa devenim constienti de pacatosenia noastra, de starea noastra mizera.

Sa ne vedem nelegiuirile lucrate în fiecare zi. Sa ne cercetam diferitele întâmplari si pacate, dar numai „la suprafata”, adica din afara si ne simtim de parca am fi în fata unui tribunal unde suntem judecati. Dumnezeu este Judecatorul si noi stam în banca acuzatilor. Cu astfel de simtaminte sa strigam dupa mila si sa plângem, caci rugaciunea netulburata vine prin lacrimi. Parintii spun ca de va voi cineva sa ajunga la rugaciune neîncetata si la o viata monahala desavârsita, trebuie sa învete sa plânga, sa se învinuiasca si sa se certe pe sine cu toata puterea sa. Sa se vada mai rau decât toti ceilalti. Sa se vada asemeni un animal murdar ce traieste în întunericul pacatului si al necunostintei. Ar trebui sa se faca remarcat pentru talentul de „a se pârî”, dupa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, „ar trebui sa se învinuiasca pentru pacatele sale, pârându-se si certându-se si nu sa astepte dojana celorlalti”… Cu alte cuvinte, ar trebui sa fie el primul care sa se osândeasca, dupa cum se spune în Pildele lui Solomon, si în acest chip sa se pregateasca pentru rugaciune. Sfântul Isaac Sirul scrie ca înainte de a începe sa ne rugam, sa cadem în genunchi, cu mâinile la spate si sa ne socotim osânditi. Asa, va veni gândul vinovatiei. De fiecare data ar putea fi altfel. Trebuie sa staruim si sa chibzuim asupra acestui gând ferindu-ne în acelasi timp de orice imagine. Atunci mintea coboara în inima cu pocainta, începem sa plângem si rugaciunea este rostita fara tulburare. Dar sa folosesc un exemplu din viata lumeasca. Când un om din lume îsi aminteste supararea pe care i-a facut-o cineva si staruie asupra acestui gând, simte o muscatura în inima si începe sa plânga imediat. Acelasi lucru se întâmpla cu cel ce practica rugaciunea lui Iisus eliberat de gândurile lumesti si egoiste. Se gândeste: „L-am suparat pe Hristos, m-am îndepartat de darul lui Dumnezeu”.

Acuma întrebarea: cum se potrivește „vederea nelegiuirilor lucrate în fiecare zi”, „cercetarea diferitelor întâmplări și păcate” cu lipsa imaginilor, cu lipsa întipăririlor ? Cum putem „chibzui asupra acestui gând (al vinovăției) (...) ferindu-ne în același timp de orice imagine” ?

...........................................
...........................................
Sa se vada mai rau decât toti ceilalti. Sa se vada asemeni un animal murdar ce traieste în întunericul pacatului si al necunostintei.
si ne simtim de parca am fi în fata unui tribunal unde suntem judecati. Dumnezeu este Judecatorul si noi stam în banca acuzatilor.

..., ........ .. ...... .. ....

În prealabil postat de MariS_

...........................................
...........................................
Sa se vada mai rau decât toti ceilalti. Sa se vada asemeni un animal murdar ce traieste în întunericul pacatului si al necunostintei.
si ne simtim de parca am fi în fata unui tribunal unde suntem judecati. Dumnezeu este Judecatorul si noi stam în banca acuzatilor.

..., ........ .. ...... .. ....

Te incapatinezi sa ne inviti la pocainta. PRACTIC!!!
Tu, "animal murdar ce traieste în întunericul pacatului si al necunostintei".....
Fii binecuvantat, omule drag ("magarusule"), fii binecuvantat de Iisus Hristos Domnul nostru iubit, in vecii vecilor!
O, MariS_, dragule!... AMIN+

[zaharia_2009]

Acum aproape 2 saptamini , pe un thread despre cum sau daca ne rugam in familie( ,,Voi va rugati impreuna in familie?") a aparut o polemica intre mine si userul ,,Om Bun" care s-a sfirsit cu mustrarea acestuia deoarece depasise limitele discutiei .
Dar altceva vreau sa zic : acest user, asemeni multora de pe forum, sunt bintuiti exact cum spunea Cristiboss de SLAVA DESARTA dar despre care nici macar nu stie si nici nu vrea sa prinda de veste , deci OmBun a facut asa, eroic si plin de entuziasm maladiv apologia rugaciunii colective , in familie, si arata el cit de productiv se ruga impreuna cu fiul sau .
Claie peste gramada , in loc ca userii participanti la discutie , sau cei care obisnuiesc sa solicite ajutorul altora pt. o mai buna clarificare a situatiei, sa intervina si sa contribuie la elucidarea problemei si la stabilirea adevarului , deoarece se discutau de fapt minciuni, adica lucruri nefondate duhovniceste (chiar daca OmBun simtind nevoia de a se apara a bagat la inaintare si pe duhovnicul sau !) acestia nu au intervenit, ba mai mult , au aparut unele surori care au depasit limitele OmuluiBun si au desvoltat cit de bine, de benefic, de stringator laolalta este rugaciunea sotiei impreuna cu sotul ... si cite si mai cite aiureli . Dar aceste aiureli erau frumos prezentate , asa ca bombonica cu miere pt. fletii cu gurile cascate .
Ba userul OmBun s-a suparat si nici nu a mai aparut pe forum si probabil ca acum este tot suparat daca nu cumva se gindeste sa reintre pe forum sub alt nikname.

Spun toate acestea deoarece citind acest fir , bine documentat in marea lui majoritate cu citate din Isaac Sirul si nu numai , sunt deosebit de fericit ca adevarul despre ceea ce inseamna cu adevat RUGACIUNEA iese la iveala . Vad astfel apologia rugaciunii si pot citi invataturi deosebit de inaltatoare despre cum sa il gasesti pe Dumnezeu si mai ales cum sa stai de vorba cu El .

De asemenea, mai exista un fir de discutie intitulat ,, Inima omului poate fi altar sau iad" unde iarasi se arata bine (vorbesc despre cei care scriu cu constiinta si in cunoastinta de cauza) cum trebuie sa fie inima omului pt a-L putea cunoaste pe Dumnezeu si a-L putea ,,atinge" cu rugaciunea .

Clar este ca rugaciunea din buze , sau in sufletul tau (cum incerca sa argumenteze sora Dobrin 7, din Grecia) dar care nu este in liniste, in isihie, in asezare , in pace , in concentrare crescinda , inchis in camara inimii, ci este in miscare , cu treaba prin casa , in discutie cu sotul sau copii , spalind vase dar si vorbind, aspirind prin casa dar dind si raspunsuri sotului,si cite alte exemple de imprastiere ale cugetului mai isi poate inchipui fiecare... deci rugaciunea din buze , nu te avanseaza mult in apropierea lui Dumnezeu .
Asta nu inseamna ca nu ne vom ruga si din buze (vorba sorei glykys : ia vezi la gheronul Cleopa !), ba da , tocmai pt. a tine mintea ocupata cu ce este bun , dar interesul nostru cel mai mare este sa cautam cit mai mult si mai bine locurile si timpii si si linistea binecuvintata ca sa putem sa ne rugam cu adevarat din inima si in inima lui Hristos !

Deci in marea lui parte acest thread contine marturisiri de mare importanta .
Exista insa si aiureli , dar la acestea nu m-am uitat !

NB: ce or fi zicind sfintii mari rugatori si citati aici cu cuvintele lor cind ne-or fi auzind pe noi (pe unii , desigur) cam cum vedem noi rugaciunea , adica mai mult din buze, cind ei au trudit zeci de ani in sir in isihie si sihastrie ca sa poata sa il gaseasca pe Dumnezeu ? Si mai ales cum ne-or privi pe noi cei care gresim in pareri ,si care dupa ce ca si gresim mai ne si batem pe burtica cu multumirea si parerea buna ca ce mai treaba buna facem noi in familie sau singuri si ca ce smeriti si rugatori suntem noi, insemnindu-ne apoi cu cruci mari precum sfintii ?
Sa-mi fie cu ieratre, dar eu pot indrasni sa ghicesc cam ce zic !

Indraznesc eu sa ghicesc ce zic: "Doamne, auzi la pruncul asta ce silabiseste, Doamne, invata-l sa zica, macar, Sfant Numele Tau!" Asta zic sfintii nevoitori, frate!
iti spun eu, ca i-am auzit, de fapt, la rugaciune!...

[zaharia_2009]

În prealabil postat de ioan cezar

Indraznesc eu sa ghicesc ce zic: "Doamne, auzi la pruncul asta ce silabiseste, Doamne, invata-l sa zica, macar, Sfant Numele Tau!" Asta zic sfintii nevoitori, frate!
iti spun eu, ca i-am auzit, de fapt, la rugaciune!...

Asta insemneaza frate ca chiar si atunci cind cu nestiinta facem ceva, exista prin pronia lui Dumnezeu, mijlocitori si ajutatori ca sa nu fim trecuti cu vederea .
Iar acesta este un adinc si puternic ajutor din partea celor ce l-au gasit pe Dumnezeu ! Amin !

[dobrin7m]

În prealabil postat de zaharia_2009

Clar este ca rugaciunea din buze , sau in sufletul tau (cum incerca sa argumenteze sora Dobrin 7, din Grecia) dar care nu este in liniste, in isihie, in asezare , in pace , in concentrare crescinda , inchis in camara inimii, ci este in miscare , cu treaba prin casa , in discutie cu sotul sau copii , spalind vase dar si vorbind, aspirind prin casa dar dind si raspunsuri sotului,si cite alte exemple de imprastiere ale cugetului mai isi poate inchipui fiecare... deci rugaciunea din buze , nu te avanseaza mult in apropierea lui Dumnezeu .
Asta nu inseamna ca nu ne vom ruga si din buze (vorba sorei glykys : ia vezi la gheronul Cleopa !), ba da , tocmai pt. a tine mintea ocupata cu ce este bun , dar interesul nostru cel mai mare este sa cautam cit mai mult si mai bine locurile si timpii si si linistea binecuvintata ca sa putem sa ne rugam cu adevarat din inima si in inima lui Hristos !

Asa este. Sigur. Insa aici este o delimitare clara. E vorba de rugaciunea propriuzis si de cugetarea la Dumnezeu. De aceea am amintit si eu rugaciunea si cugetarea.
Adica atunci cand stau sau lucrez, sau vorbesc cu sotul sau copiii, sau trebaluiesc prin casa este cugetare de Dumnezeu iar atunci cand ma retrag in liniste si pace, de obicei noaptea cand toata lumea doarme este rugaciune la Dumnezeu. Deci in afara rugaciunii propriu zise, in liniste, in suflet, in inima, exista cealalta parte a timpului in care nu lasam imagini pacatoase sa intre , tinem mintea ocupata cu cugetarea la Dumnezeu. Poate fi un text filocalic, discutat cu Dumnezeu spre intelegere, sau rugaciuni scurte de iertare, rugaciunea cu buzele, chiar daca e in gand, sau multumire, deci gandul si mintea doar la Dumnezeu. Cand ma pun si ma rog atunci e rugaciunea pe care incercam sa o lucram cat mai curata, fara ganduri, fara imagini. Si sfintii faceau la fel, rugaciune intensa , in rest cugetare la Dumnezeu.

Iata un fragment care explica foarte bine acest aspect al rugaciunii intense care poate fi si jumatate de ora.

"Cãci, dacã se va ruga cineva dupã cum am spus timp de o jumãtate de orã, si lucrarea
harului rugãciunii inimii rãmâne aproape o jumãtate de orã în ziua aceea, sau cel mult o
zi întreagã, dar nu mai mult. Deoarece, precum fierul, când este scos de cãtre fierar din
foc, este înrosit si arde asemenea focului, dar dacã stã mai mult timp în afara focului,
începe putin câte putin sã-si piardã puterea de ardere, ajungând iarãsi la rãceala si
aspectul lui dinainte, tot asa si omul, când spune rugãciunea cu silintã si zdrobire de
inimã, se aprinde de lucrarea Duhului Sfânt si face sã izvorascã din inimã apa cea vie a
întelesurilor dumnezeiesti; dar de îndatã ce înceteazã rugãciunea, înceteazã si izvorul
întelesurilor dumnezeiesti.
Aceasta se sãvârseste din iconomia lui Dumnezeu, pentru ca omul sã nu neglijeze
rugãciunea, gândind cã, o datã ajuns acolo, nu mai trebuie sã se roage asa cum am spus la
început, si pentru ca sã nu mai cadã iarãsi în patimile cele dinainte ale pãcatului sau în
altele mai mari si mai rele. Deoarece spune: "Si când duhul necurat a iesit din om, umblã
prin locuri fãrã apã, cãutând odihnã si nu gãseste. Atunci zice: «Mã voi întoarce la casa
de unde am iesit»; si venind, o aflã golitã, mãturatã si împodobitã. Atunci se duce si ia cu
sine alte sapte duhuri mai rele decât el si, intrând, sãlãsluiesc aici si se fac cele de pe
urmã ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi» (Matei 12, 43-45).

De aceea este nevoie ca sã se roage mereu omul si rugãciunea lui sã se facã neîntrerupt,
dupã cum ne porunceste si Apostolul Pavel, spunând: "Rugati-vã neîncetat" (1 Tes. 5,
17), "ca sã nu cãdeti întru ispitã" (Matei 26, 41).

Sã se roage cineva neîncetat, dar nu
totdeauna cu silintã si zdrobire de inimã, dupã felul în care am spus, deoarece acest lucru
este aproape cu neputintã. Sã se roage însã neîncetat, dar si în alt fel. Adicã, dupã ce se
roagã cu silire si cu zdrobire de inimã si începe a-l durea pieptul înlãuntru, în locul unde
s-a lucrat rugãciunea stãruitoare, si nu mai primeste locul acesta mai multã silire, atunci
sã se roage fãrã silire si fãrã zdrobire de inimã, ci într-un fel mai linistit, mãsurat si
odihnitor, pânã când se va vindeca si se va odihni locul acela rãnit din piept." Vedere duhovniceasca

Iata de ce eu numesc rugaciunea din timpul zilei cand trebaluim - cugetare, iar rugaciunea intensa cu zdrobire de inima deci cu smerenie si lacrimi pentru starea de pacatosenie - rugaciune adevarata. Aceasta se face in liniste, in isihie.

Fiecare din noi poate stii cand este cel mai bun moment pentru a o face. Eu de pilda o fac noaptea, pentru ca asa cum in pateric spunea un avva ca si fosnetul ramurilor e prea mult pentru a fi in liniste, la fel eu noaptea gasesc linistea deplina. Cand animalele de langa casa dorm, cand pasarile dorm, cand lumea din jur doarme, cand orasul este linistit si forfota dispare.

Acum , fiecare din noi isi alege cum vrea sa traiasca. Uneori unii dintre noi isi doresc confort si vor si confort si multumirea existentei si rugaciune. Insa nu se poate. Trebuie sa te retragi oarecum din lume, sa te detasezi de placerile lumii, pe care ti le ofera petrecerea timpului cu prietenii, televizorul, teatrele, cinematografele, unele bunuri ce iti dau confort, etc. unii o sa sara acum si o sa zica, cum pai asa iubim aproapele? Insa cand tu esti vatamat de pacat, musai sa stai departe de pacat pana te vindeci. Sigur ajuti, milostivesti pe cineva, insa iubirea de aproapele nu se manifesta in petreceri cu aproapele.

[CelMandru]

Mulţumesc soră dobrin7m pentru cuvintele ziditoare! Dumnezeu să te întărească şi mai mult în lucrarea ta smerită! Slavă Domnului pentru toate!

[zaharia_2009]

În prealabil postat de dobrin7m

Asa este. Sigur. Insa aici este o delimitare clara. E vorba de rugaciunea propriuzis si de cugetarea la Dumnezeu. De aceea am amintit si eu rugaciunea si cugetarea.
Adica atunci cand stau sau lucrez, sau vorbesc cu sotul sau copiii, sau trebaluiesc prin casa este cugetare de Dumnezeu iar atunci cand ma retrag in liniste si pace, de obicei noaptea cand toata lumea doarme este rugaciune la Dumnezeu. Deci in afara rugaciunii propriu zise, in liniste, in suflet, in inima, exista cealalta parte a timpului in care nu lasam imagini pacatoase sa intre , tinem mintea ocupata cu cugetarea la Dumnezeu. Poate fi un text filocalic, discutat cu Dumnezeu spre intelegere, sau rugaciuni scurte de iertare, rugaciunea cu buzele, chiar daca e in gand, sau multumire, deci gandul si mintea doar la Dumnezeu. Cand ma pun si ma rog atunci e rugaciunea pe care incercam sa o lucram cat mai curata, fara ganduri, fara imagini. Si sfintii faceau la fel, rugaciune intensa , in rest cugetare la Dumnezeu.

Iata un fragment care explica foarte bine acest aspect al rugaciunii intense care poate fi si jumatate de ora.

"Cãci, dacã se va ruga cineva dupã cum am spus timp de o jumãtate de orã, si lucrarea
harului rugãciunii inimii rãmâne aproape o jumãtate de orã în ziua aceea, sau cel mult o
zi întreagã, dar nu mai mult. Deoarece, precum fierul, când este scos de cãtre fierar din
foc, este înrosit si arde asemenea focului, dar dacã stã mai mult timp în afara focului,
începe putin câte putin sã-si piardã puterea de ardere, ajungând iarãsi la rãceala si
aspectul lui dinainte, tot asa si omul, când spune rugãciunea cu silintã si zdrobire de
inimã, se aprinde de lucrarea Duhului Sfânt si face sã izvorascã din inimã apa cea vie a
întelesurilor dumnezeiesti; dar de îndatã ce înceteazã rugãciunea, înceteazã si izvorul
întelesurilor dumnezeiesti.
Aceasta se sãvârseste din iconomia lui Dumnezeu, pentru ca omul sã nu neglijeze
rugãciunea, gândind cã, o datã ajuns acolo, nu mai trebuie sã se roage asa cum am spus la
început, si pentru ca sã nu mai cadã iarãsi în patimile cele dinainte ale pãcatului sau în
altele mai mari si mai rele. Deoarece spune: "Si când duhul necurat a iesit din om, umblã
prin locuri fãrã apã, cãutând odihnã si nu gãseste. Atunci zice: «Mã voi întoarce la casa
de unde am iesit»; si venind, o aflã golitã, mãturatã si împodobitã. Atunci se duce si ia cu
sine alte sapte duhuri mai rele decât el si, intrând, sãlãsluiesc aici si se fac cele de pe
urmã ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi» (Matei 12, 43-45).

De aceea este nevoie ca sã se roage mereu omul si rugãciunea lui sã se facã neîntrerupt,
dupã cum ne porunceste si Apostolul Pavel, spunând: "Rugati-vã neîncetat" (1 Tes. 5,
17), "ca sã nu cãdeti întru ispitã" (Matei 26, 41).

Sã se roage cineva neîncetat, dar nu
totdeauna cu silintã si zdrobire de inimã, dupã felul în care am spus, deoarece acest lucru
este aproape cu neputintã. Sã se roage însã neîncetat, dar si în alt fel. Adicã, dupã ce se
roagã cu silire si cu zdrobire de inimã si începe a-l durea pieptul înlãuntru, în locul unde
s-a lucrat rugãciunea stãruitoare, si nu mai primeste locul acesta mai multã silire, atunci
sã se roage fãrã silire si fãrã zdrobire de inimã, ci într-un fel mai linistit, mãsurat si
odihnitor, pânã când se va vindeca si se va odihni locul acela rãnit din piept." Vedere duhovniceasca

Iata de ce eu numesc rugaciunea din timpul zilei cand trebaluim - cugetare, iar rugaciunea intensa cu zdrobire de inima deci cu smerenie si lacrimi pentru starea de pacatosenie - rugaciune adevarata. Aceasta se face in liniste, in isihie.

Fiecare din noi poate stii cand este cel mai bun moment pentru a o face. Eu de pilda o fac noaptea, pentru ca asa cum in pateric spunea un avva ca si fosnetul ramurilor e prea mult pentru a fi in liniste, la fel eu noaptea gasesc linistea deplina. Cand animalele de langa casa dorm, cand pasarile dorm, cand lumea din jur doarme, cand orasul este linistit si forfota dispare.

Acum , fiecare din noi isi alege cum vrea sa traiasca. Uneori unii dintre noi isi doresc confort si vor si confort si multumirea existentei si rugaciune. Insa nu se poate. Trebuie sa te retragi oarecum din lume, sa te detasezi de placerile lumii, pe care ti le ofera petrecerea timpului cu prietenii, televizorul, teatrele, cinematografele, unele bunuri ce iti dau confort, etc. unii o sa sara acum si o sa zica, cum pai asa iubim aproapele? Insa cand tu esti vatamat de pacat, musai sa stai departe de pacat pana te vindeci. Sigur ajuti, milostivesti pe cineva, insa iubirea de aproapele nu se manifesta in petreceri cu aproapele.

Te rog sa nu crezi ca as avea ceva contra ta . Chiar daca aparenta ar putea fi inselatoare.
Ba mai mult, imi plac postarile tale si de multe ori ma surprind . Astfel fara voia mea , te alaturi putinelor, poate preaputinelor, surori care cred eu ca marturisesc ceea ce trebuie si mai ales cum trebuie.
Cred insa ca acest fel al tau de marturisire are un serios temei in pregatirea ta continua si serioasa legat de teologie si nu se limiteaza doar la putinele lucruri care ni se spun intr-o predica(fara a mai sta sa discut acum daca ni se spun perfect corect sau nu, de ce da si de ce nu, etc !) si mai ales la si mai putinele care ne ramine in minte dupa o putinica predica.
O singura divagatie incerc : exista raul obicei ca parintii sa nu predice f. temeinic , din slaba pregatire si din marea ,,grija" de a nu plictisi sau obosii lumea care si asa este obosita dupa o utrenie lunga si o liturghie lunguta... si atunci in loc sa predice incepe sa mai istoriseasca , sa mai povesteasca, inca o data Evenghelia, lucru total diferit de a tilcui Evanghelia. De aceea de multe ori aici pe forum asistam la PARERI PROPRII despre pericopele evanghelice si mai putin la tilcuiri corecte si la folosiri corecte ale acestora, la situatia strict adecvata, a acestor pasaje .

Deci, sa dea Dumnezeu ca aceasta bucurie sa nu fie schimbatoare ci sa ne fie spre multul nostru folos si mintuire !
Sa ne ajute tuturor bunul Dumnezeu ca sa piara neintelegerile si neplacerile dintre noi si daca chiar nu se poate fara ispite (,,...piara ispita si nimeni nu s eva mai mintui!") atunci sa incercam , cit ne-ar fi de greu , sa iertam ... ca sa fim si noi iertati !
Asa cred eu, asa m-am gindit sa scriu aceste vorbe , dar daca am smintit pe cineva il rog sa ma indrepte si sa ma ierte , caci asa cum stiti cu totii sunt , cred... ultimul dintre pacatosii acestui forum !