Depresia

[vsovivi]

În prealabil postat de maria40

Eu nu inteleg nimic din ce postati dvs. vsovivi....
Sa ma iertati va rog, dar, nu e prima data cand nu inteleg nimic din ce scrieti si ce vreti sa transmiteti.

Nici eu nu prea pricep ce scriu... dar nici nu contează asta prea mult, căci înţelegerea de tipul ăsta nici nu-şi are rostul ci creştinul trebuie să ajungă la o formulă de înţelegere ce se apropie de milă, de mila faţă de Dumnezeu...

Aşa că dacă nu pricepi nu te speria şi nu cădea în depresie, că sigur nici eu nu pricep ce vreau să transmit, nu pricep dar mă bucur şi mă veselesc... pentru că Domnul pe toate le ştie şi le pricepe şi le înţelege, dar le spune în pilde ca omul să aibă mare dar şi folos duhovnicesc din ele.

Recitind altădată mă minunez de ceea ce a vrut să se spună.

Mai sus am vrut să scriu despre faptul că depresia e mila de păcate ca omul să şi le satisfacă, şi pentru un creştin nu cred că e cazul ca să pună el botul la vrăjeala mofturilor şi pretenţiilor şi nemulţumirilor şi mâniilor şi vicleniilor depresiei... ci mai bine lasă-ţi lacrimile de dor să-ţi curgă pe faţa din interiorul tău, dacă simţi că te doare ceva în adâncul fiinţei Lui.

[Rucsas]

În prealabil postat de vsovivi

Să luptăm cu depresiile... cum? Satisfăcându-le?.. păi aşa ne învaţă froid şi şcoala şerpilor desfrânării... şi nu e bine.

Iisus ne învaţă să luptăm cu patimile, şi ele vin prin simţuri, prin pofte dezordonate, prin ochi, prin poftele ochiului de a vedea ceva şi a mai revedea şi tot aşa, şi rămâi undeva programat şi apoi fără să ştii abea aştepţi să te delaşi pentru ca programările să se împlinească şi tu să te satisfaci cu bucurie crezând că vei fi fericit dar defapt vei constata că nu ai fost fericit ci pârlit şi că te-ai amăgit... prea tarziu îţi dai seama fiindcă mereu bănuieşti viceversa.

...iar bănuiala asta necredincioasă, sceptică, îndoielnică, fricoasă, laşă, mamonică şi ''superioară''... te sperie, te sperie mereu şi te flatează peste pismă şi te bagă la experienţele înălţării... şi te îndeamnă mereu să dovedeşti... să fii tu începutul şi sfârşitul spunându-ţi ei fără cuvinte că în mijloc te vor flata, te va lăuda ceva cu slavă deşartă şi tu ştii că te vei pierde, dar mergi mai departe căci vrei şi aşa intri mereu în ispită crezând că vei fi fericit dacă poţi să faci ceea ce vrei tu, ce ai fost programat să dovedeşti... marea cu sarea.

E trist dar asta ni se întâmplă zilnic, de mii de ori, şi de aia trebuie să-ţi păzeşti ochii şi să nu te mai visezi şi să nu visezi începutul şi nici sfârşitul şi nici mijlocul şi să nu aştepţi aplaze pentru poantă sau pentru înţelesul cel profund, căci tot viitorul, de frică, începutul şi sfârşitul se uneşte la mijloc adunându-se într-un punct... şi brusc tot ce ţi-ai pregătit să spui face impozie şi nu mai poţi spune nimic... nu mai poţi să-ţi susţii cu inimă liniştită discursul, căci nu mai există discurs, nu mai ştii povestea, bancul, poanta, mustrarea cea blândă, nu mai poţi şi te faci de ruşine la toţi... căci pur şi simplu ai un lapsus total şi prea ruşinos şi ţi se vede faţa fricoasă şi laşă şi speriată şi ţi-e frică să ţi-o arăţi... cauţi apoi să nu ţi-o mai vadă nimeni... şi gata, eşti făţarnic faţă de porunci.

Iar dacă ştii că le strici imaginea ta de vedetă din mintea şi sufletul lor, al celor ce te cunoşteau, e nasol, cazi în depresie groaznică... nu mai vrei să-i întâlneşti pe stradă, fugi de toţi prietenii şi fraţii şi de toate fetele.

Dar este scris: ''Eu sunt punctul şi virgula, şi Eu îi voi face pe unii chiar în mijlocul cuvântărilor lor să moară căci sunt farisei şi prooroci mincinoşi care vorbesc gloatelor şi nu sunt trimişi sau puşi de Mine, fiindcă bobul de grâu curat e altceva dacă vorbeşte şi alceva dacă grăieşte ăla plin cu toate neghinele''... şi poate fii chiar moarte fizică dar e vorba de mai mult de cea duhovnicească... şi aia vine prin instalarea şi primirea deasupra a slavei deşarte.

Deci dacă porniţi vre-un cuvânt, o propoziţie, faceţi-vă cu limba cruce în gură înainte de a deschide gura pentru disicurs şi pe la mijloc dacă vă poticniţi, şi apoi la sfârşit drept mulţumire Domnului... şi aşa n-o să cădeţi niciodată nici în depresie şi nici în mândrie, căci nu o să mai căutaţi să vă slăviţi pe voi înşivă cu înţelepciunea trăită şi împlinită de alţii după poruncă şi Har.

E simplu: pune-ţi încrederea nu în tine ci în Dumnezeu atunci când vorbeşti maselor, publicului... şi te laudă cu Românikaa, fiindcă toate vin de la Dumnezeu sau sunt lăsate de El ca să ne chinuie spre mântuirea noastră şi a lor.

Ce frumos spus...
Si totusi cum faci daca stii toate astea, dar simti atata neputinta in tine? Cum faci cand le stii bine si totusi nu poti sa nu-ti doresti, sa nu visezi, sa nu astepti? Ce faci cand stii bine ca toate sunt asa cum trebuie sa fie dar in sufletul tau e atata dor? E asta necredinta sau credinta slaba sau neiubire fata de Iisus? Cum sa fie neiubire cand tu simti ca-L iubesti si ca-L doresti mai mult decat orice altceva?

[Carina Laura]

"... si intr-o zi am cazut... inima imi batea tare, aveam frisoane si tremuram... abia m-am tinut pe picioare si am reusit sa nu cad in strada... m-am trezit la urgenta... singura, slaba, ignorata de cei din jur care aveau un caz mai grav, cu o perfuzie... simtisem efectiv ca viata mi se scursese din vene in acel moment...

Si din pacate asa am ramas mult timp... stateam in chirie si imi era frica sa raman singura, cand pleca colega mea imi era frica sa nu innebunesc, sa nu ma pierd cu firea si sa lesin la dus si sa ma lovesc cu capul de vana, sau sa ma arunc de pe geam... inima imi bubuia in piept in continuu asa de tare ca o auzeam in urechi... vedeam totul incetosat si mainile imi cadeau pe perna de parca erau oase goale si nu membre... Nu puteam dormi si nu puteam auzi nimic... au venit mama si bunica si m-au dus sprijinita pe brate pana la medicii din blocul de vizavi... apoi m-au luat acasa... Un preot care ma stia de mica mi-a zis atunci la telefon sa ma rog, sa ma las in voia lui Dumnezeu... nimeni nu stia ce am si fiolele de injectii cu calciu intravenos, intramuscular, cu B-uri si alte chestii nu aveau nici un efect... ma simteam oarecum mai mult moarta decat vie si ma ingrozea gandul ca voi ramane asa pentru toata viata, tintuita la pat si fara vlaga, fara sa mai pot visa vreodata la o viata normala... Nimeni nu putea spune ce am... si asta ma ingrozea. Ma intrebam DE CE? De ce eu? De ce trebuie sa platesc asa greu?

Am inceput sa ma rog... si ziceam Tatal Nostru continuu, mereu si mereu, iar si iar... pana cand inima a inceput sa bata mai incet.. erau momente cand n-o mai simteam zvacnindu-mi in piept... si in final adormeam. Iar a doua zi o luam de la capat... si tot asa... zile la rand... Am realizat atunci ca numai Dumnezeu ma ajuta...cand nimeni si nimic nu ma ridica... doar EL m-a ajutat.. oricat de mult fugisem si Il negasem...l-am chemat in disperarea mea si m-a ajutat..."
Buna, uite asta este o parte din ceea ce am trait acum 4 ani...ceea ce am invatat atunci a fost ca Dumnezeu EXISTA, chiar daca patimile si firea noastra ne arunca in uitare..si cel mai important EL exista in noi, in fiecare...si in tot ce ne inconjoara. N-as putea sa-ti dau sfaturi, nu sunt la nivelul duhovnicesc la care sa pot face asta...de fapt cine stie daca am macar vreun nivel, insa pe mine m-au ajutat atunci cateva lucruri:
1. Sfatul unui parinte drag, care m-a invatat asa: omul este creeat din trei componente, minte, trup, si suflet. Pacatele pe care le facem, mari si mici, strica echilibrul dintre cele trei...organismul incepe sa-si consume resurse pentru a-l mentine, iar cand nu mai face fata, se intampla ceea ce mi s-a intamplat mie. Ce putem face noi? Sa ingrijim din nou de cele trei.

[Mihaela Cristina]

În prealabil postat de florinna01

Ce parere aveti despre depresie.Cum putem sa scapam de ea?.Stiu ca prin rugaciune,mersul la biserica,duhovnic,maslu,etc.Uneori trecem prin aceste stari care se spune ca sunt consecinta pacatelor insa trebuie sa mai fie ceva in plus.Am aceasta stare de 2 saptamani si nu-mi mai vine sa ies afara din casa,maine trebuie sa ies si ma gandesc cu groaza ca trebuie sa ma comport ca un om care nu are nicio problema,deoarece asa te vor ceilalti.Voi ce credeti?

Draga Florinna,
Te inteleg caci si eu sufar de depresie inca din copilarie. Am acum 43 de ani si la varsta ta (cred ca ai 35) am fost in cea mai neagra perioada de depresie cand eram singura pe lume lucrand intr-o tara straina, fara sot sau copii, fara viitor, bani doar cat sa supravietuiesc....

Imi pierdusem increderea in capacitatile mele profesionale ca intelectual si ca femeie caci avusesem doar relatii ratate. Doream sa mor. Mi-am ras parul. NU mai puteam sa ma rog.
Il condamnam pe Dumnezeu ca a permis acestei lumi sa fie atat de rea, cruda si nedreapta.
Ma simteam paralizata. Nu vroiam sa mai ies din pat nici pana la baie. Nici vorba sa ies din casa. Nu vroiam sa vad pe nimeni. Nu mai vedeam nici un viitor ptr. mine pe nici un plan.

Daca vrei sa discutam mai multe despre cum am iesit din aceasta situatie (nu complet totusi!) te rog sa-mi dai un mesaj caci sunt lucruri private pe care as vrea sa ti le spun.
Cu dragoste crestina, Mihaela

[adriana_bb]

În prealabil postat de Mihaela Cristina

Draga Florinna,
Te inteleg caci si eu sufar de depresie inca din copilarie. Am acum 43 de ani si la varsta ta (cred ca ai 35) am fost in cea mai neagra perioada de depresie cand eram singura pe lume lucrand intr-o tara straina, fara sot sau copii, fara viitor, bani doar cat sa supravietuiesc....

Imi pierdusem increderea in capacitatile mele profesionale ca intelectual si ca femeie caci avusesem doar relatii ratate. Doream sa mor. Mi-am ras parul. NU mai puteam sa ma rog.
Il condamnam pe Dumnezeu ca a permis acestei lumi sa fie atat de rea, cruda si nedreapta.
Ma simteam paralizata. Nu vroiam sa mai ies din pat nici pana la baie. Nici vorba sa ies din casa. Nu vroiam sa vad pe nimeni. Nu mai vedeam nici un viitor ptr. mine pe nici un plan.

Daca vrei sa discutam mai multe despre cum am iesit din aceasta situatie (nu complet totusi!) te rog sa-mi dai un mesaj caci sunt lucruri private pe care as vrea sa ti le spun.
Cu dragoste crestina, Mihaela

Si pe mine ma interesaza cum se poate iesi dintr-o stare de genul. Cred ca imi face bine si sa citesc ca si altii au trecut prin situatii de genul asta. Imi da senzatia ca nu sunt singura, si imi da speranta. V-am trimis un mesaj. Sper sa nu deranjez.

[Mihaela Cristina]

Draga Adriana, ti-am trimis un mesaj privat in care ti-am descris mai multe detalii. daca vrei sa-mi raspunzi iti pot da mai multe informatii.
Doamne ajuta-ne pe toti!
Mihaela